Câteva tipuri de limite ale științei evidențiate în timpul pandemiei

 

Tipuri de limite	Problemă	Aspect
Ale presupozițiilor filosofice	Simplificarea excesivă a viziunilor asupra lumii e dezavantajoasă în rezolvarea problemelor complexe	Vizunea reducționistă naturalistă descurajează integrarea aspectelor biologice cu a celor psihologice, sociale, economice
		Viziunea religoasă decuplată de știința modernă descurajează obținearea și utilizarea cunoașterii științifice relevante
Ale metodologiei științifice	Problema eșantionării reprezentative	Heterogenitatea
	Problema stabilirii tendințelor reale	Scara de timp a proceselor vs. scara de investigare a lor
	Problema investigării proceselor complexe organizate la scări multiple și traversând domenii diferite ale realității	Inter- și trans-disciplinaritate
		Limite obiective ale modelării integrate a proceselor complexe (teoretice, practice)
	Problema scării de timp a înțelegerii efectelor sociale ale unei medicații	Vaccinuri rapide ca experiment la scară socială în condiții de criză
Ale comunicării și aplicării cunoașterii științfice	Problema acordului dintre complexitatea abordării științifice și complexitatea situației pandemice	Mentalitățile din societate cu privire la știință care pot încuraja simplificarea excesivă în perceperea cunoașterii științifice
		Simplificările pot fi necesare din considerente de eficiență a controlui în situații de criză
		Managementul adaptativ este de dorit
	Interesele pentru neutilizarea cunoașterii științifice disponibile	Aspecte economice, instituționale și morale

Contribuții de popularizare a științei în contextul pandemiei

 

Iordache V., 2020, https://www.edupedu.ro/epidemiologia-nu-e-singura-stiinta-relevanta-pentru-luarea-deciziilor-in-privinta-epidemiilor-cercetatorul-virgil-iordache/ 13 martie 2020

Iordache V., 2020, https://www.edupedu.ro/uniformitatea-si-diversitatea-abordarilor-in-controlul-epidemiei-sunt-folositoare-la-scari-diferite-cercetatorul-virgil-iordache/ 17 martie 2020

Iordache V., 2020, https://www.marginaliaetc.ro/virgil-iordache-subminarea-economiei-sub-un-anumit-prag-in-numele-dreptului-la-viata-este-imorala-consecinte-practice/ 20 martie 2020

Iordache V., 2020, https://www.edupedu.ro/transdisciplinary-research-for-the-reactive-control-and-proactive-risk-assessment-of-zoonotic-epidemics-virgil-iordache/ 27 martie 2020

Iordache V., 2020, https://www.contributors.ro/o-analiza-a-tipurilor-de-testare-pentru-covid19-%c8%99i-a-costurilor-pe-care-le-presupun/ 3 aprilie 2020

Iordache V., 2020, https://www.edupedu.ro/cercetatorul-virgil-iordache-isteria-pandemiei-si-isteria-anti-pandemiei-cum-sa-le-depasim/ 13 iulie 2020

Iordache V., 2020, https://www.edupedu.ro/rolul-bunei-educatii-in-controlul-pandemiei-si-al-efectelor-ei-cercetatorul-virgil-iordache/ 31 iulie 2020

Iordache V., 2021, https://www.marginaliaetc.ro/virgil-iordache-facem-ce-am-fi-putut-face-de-la-inceput-dar-am-fi-putut/ 15 februarie 2021

Iordache V., 2021, https://www.marginaliaetc.ro/virgil-iordache-cum-putem-convinge-oamenii-sa-se-vaccineze/, 1 mai 2021

Iordache V., 2021, https://www.edupedu.ro/cercetatorul-virgil-iordache-primitivismul-cultural-si-reactiile-sociale-la-pandemie/ 12 octombrie 2021

Iordache V., 2021, https://www.edupedu.ro/cercetatorul-virgil-iordache-vaccinare-vs-nevaccinare-in-universitati/ 6 septembrie 2021

O atitudine rezonabilă în cercetare cu privire la viitoarele planuri de egalitate de gen

 

Condiționarea finanțărilor din surse europene de existența și implementarea unor planuri de egalitate de gen va duce în mod inevitabil la adoptarea acestora în organizațiile cu misiune de cercetare din România. UEFISCDI a făcut un serviciu sistemului de cercetare punând la dispoziție un model care poate fi preluat și adaptat de orice altă instituție: https://www.gep.uefiscdi.ro/#directii

 

Din punctul de vedere al naturii fenomenului trebuie spus de la bun început că are o dimensiune obiectivă și una ideologică. În domeniul ștințific al studilor de gen ele coexistă, așa cum coexistă și în domeniile care se ocupă cu problemele de mediu, sau alte probleme cu impact social imediat. Ideologizările fizicii, chimiei sau matematicii au loc mai dificil, altminteri s-ar fi făcut și ele demult.

 

Orice abordare rezonabilă a situațiilor instituționale asociate unui domeniu hibrid științifico-politic va pune accent pe temeiurile și aspctele obiectivce și va minimiza ideologizarea, care însă este inevitabilă. Oriunde oamenii dețin cunoaștere cu privire la fapte obiective, în acest caz legate de discriminarea de gen, vor încercă să le și aplice cu bune intenții, unii, și oportunist alții, cei din a doua categorie fiind mai puțini la început și mai mulți ulterior, după ce tema devine mainstream și aduce avantaje de diverse feluri. E de dorit ca rolurile obiective și poltice să fie diferite, pentru ca faptele să continue să fie evaluate obiectiv, dar instituțional se acceptă tot mai mult amestecarea rolulurilor, cu consecințe generale asupra erodării obiectivității și statutului social al instituțiilor de cercetare. Cum încă există un capital simbolic solid al universităților, cel puțin în România, nu ne așteptăm prea curând la presiuni sociale pentru ca ideologizarea problemei să fie prezentă numai acolo unde e mqi potrivit, în zona rolurilor politice. Practic oamenii de știință transferă roluri politice către organizații academice fără să mai și intre în piața politică efectivă, cu consecințele globale pe care le studiază acum cercetătorii din științe politice. La scara de timp a proiectelor de cercetare situațiile instituționale noi de felul celei despre care vorbim acum sunt însă variabile exogene, nu pot fi controlate și trebuie luate ca atare.

 

Atâta vreme cât nu este nimic deja formalizat și asumat fiecare persoană din sistemul de cercetare poate să acționeze cum dorește. Odată ce instituționalizarea se prefigurează clar persoanele cu responsabilități manageriale de top au datoria să asigura adoptarea planurilor, fie și prin copy-paste, în primul rând ca să asigure securitatea financiară a instituțiilor și racordarea la standardele academice occidental de producere a cunoașterii științifice. Dacă revista Nature se edita la București, iar Science la Cluj, dacă în fiecare reședință de județi aveam câte o universitate ca a unui land german, ne puteam lipsi poate de adoptarea rapidă a unor planuri de egalitate de șanse pentru a avea acces la proiecte europene. Nu e vorba numai de bani, e vorba de înrețelare cu oameni care știu să facă cercetare obiectivă mai bine ca noi. E treaba noastră să decuplăm ce e obiectiv de ce este ideologic pe cât posibil. Există discriminări de gen reale în cercetare și spațiul academic și față de femei, și față de bărbați, de la caz la caz, iar planurile de egalitate de gen pot fi de folos.

 

Un factor care trebuie controlat de la bun început e abuzarea de astfel de planuri în mod oportunist. Țările fost comuniste au memoria abuzurilor în numele unor etici formalizate (al eticii și integrității socialiste), cu autocritici la ședințe de partid pentru fapte din familia ta, înscenări orchestrare pentru eliminarea competitorilor, etc. Mecanismul reglării unor potențiale abuzuri azi există, se numește în prmul rând Ombudsman și Avocatul poporului, iar în al doilea rând instituția europarlamentarului. Toate instituțiile de cercetare ar fi de folos să aibă și Ombudsman, pentru că un plan de egalitate de șanse ajuns în mâna unor șefi cu prea multă putere n-ar fi decât încă un cod al eticii cercetării ajuns instrument în luptele intestine pentru putere. Obiectivul ar fi ratat și etica ar fi discreditată. România nu are un climat social al corectitudinii, ci unul al micii corupții generalizate, nu ne putem aștepta ca implementarea planurilor de egalitate de gen să nu fie sub presiunea deturnării de către interese corupte mai mici sau mai mari. Dacă abuzurile ar tinde să devină o problemă de scară națională, există europarlamentari de toate culorile politice prin care se poate da feed-back direct UE.

 

Odată adoptate în toate instituțiile, planurile pot avea un rol benefic de prevenție, pe principiul “oala acoperită – nu cad muștele-n ea”. Al doilea rol poate fi cel de facilitare a diagnozei obiective a situațiilor de discriminare de gen și a consecințelor lor instituționale. Sunt dezechilibrele majore între ponderea femeilor și bărbaților din unele organizații sau unități funcționale cauzate economic, sau datorate unor discriminări de gen ? Dacă inițial cauzele au fost, ipotetic, economice, ulterior ele sunt însoțite și de discriminări de gen ? Ce consecințe asupra producției academice didactice și științifice există în funcție de domeniul de cercetare ? Ce consecințe vom avea în zece ani dacă acum angajăm numai domni, sau numai doamne într-o organizație sau o unitate funcțională în funcție de domeniu ? Cum se pot modifica situațiile structurale diagnosticate ca disfuncționale în mod eficient ? Prin ce măsuri pot fi stimulate angajarea doamnelor sau a domnilor pentru ca distribuția resursei uman pe genuri să devină mai echilibrată ți cu folos pentru climatul de lucru, când există disfuncționalități ? Toate acestea sunt întrebări la care existența unor planuri de felul celui elaborat de UEFISCDI poate ajuta în găsirea unui răspuns și luarea unor măsuri concrete.

 

Nu are nici o relevanță că în UE planurile de acest fel nu au fost neapărat concepute pentru a rezolva situații de felul celor din paragraful anterior. Odată adoptate nimic nu împiedică folosirea lor pentru orice fel de situații unde distribuția de gen e disfuncțională în arenele de acțiune locală din România. E un mecanism tipic de ex-aptare: o trăsătură evoluată pentru ceva e folosită ulterior pentru altceva, crescând performanța în alt mediu. Mediul din spațiul occidental nu e identic cu cel din România, exaptarea parțială e inevitabilă. Evoluția culturală folosește, ca și cea biologică, ce e la dispoziție.

 

Nu are nici o relevanță că în publicul larg conceptualizările despre gen nu sunt general acceptate, în particular în publicul credincios. E treaba fiecăruia ce face acasă și în spațiul publicul, câtă vreme repectă legea. Planurile pentru egalitate de șanse pot fi utile în mediul intern organizațional pentru o producție academică didactică și de cercetare, la fel ca oricare document de politică internă. Astfel de planuri pot îmbunătăți performanța generală academică și a institutelor de cercetare, ele nu trebuie privite ca având o valoare în sine și ca general aplicabile în societate. Ele pot funcționa foarte bine când există limite clare între zona profesională și cea personală, limite care nu existau în comunism, dar există în capitalism, când spațiul public nu este acaparat de un partid sau altul, de o viziune asupra lumii sau alta, și când cercetării înșiși nu amestecă rolurile profesionale cu cele personale.

 

Orice top-manager va transforma prin gut-feeling sau raționalist o potențială amenințare într-o oportunitate pentru mai bunul mers al organizației. La structura socială din România planurile de egalitate de gen pot fi și amenințări, prin clivajele organizaționale pe care le pot induce, dar pot fi și  oportunități pentru ieșirea din situații despre care prea multă lume nu vorbește, necum să mai și acționeze. Împreună cu acestea se pot rezolva firesc și probleme țintă vizate orginar de instituțiile europene.

 

Dincolo de acestea, e mult mai probabil ca și aceste planuri să fie tratate ca o formă fără fond, în buna noastră tradiție. Nu e însă o fatalitate.

Contribuții la programul teoretic al evoluției biologice și culturale

Biologie teoretică / filosofia biologiei / evoluția instituțiilor

 

·       Iordache V., 2008, Explorări dincolo de individualism și holism – Ideea de evoluție a instituțiilor la F. A. Hayek și D. C. North, Ed. Ars Docendi, București, link

·       Iordache V., 2008, Sensul sintezei din teoria sintetică a evoluției, în Iordache V. (editor) “Biologia ca formă a culturii”, Ed. Ars Docendi, București, 86-95, link

·       Iordache V., 2009, Conceptul general de evoluție, În Staicu Laurențiu (editor) “Raţionalitate şi evoluţie: explorări filosofice ale complexităţii” Ed. Universităţii din Bucureşti, 83-155, link

·       Iordache V., 2010, Reconstrucția obiectelor productive din "Originea speciilor", în Flonta M., Staicu L., Iordache V. (editori) “Darwin și gândirea evoluționistă”, Ed. Pelican, 75-108, link

·       Iordache V., 2021, Despre posibilitatea unei teorii formal-structurale a înseşi condiţiilor de posibilitate ale organizării evolutive, Research gate preprint, DOI: 10.13140/RG.2.2.28219.95523, link

·       Iordache V., 2021, Presupoziții filosofice ale proiectului de cercetare a statutului ontologic şi epistemic al unităţilor selecţiei în biologie şi ştiinţe socio-umane, Research gate preprint, DOI: 10.13140/RG.2.2.14798.18242, link

·       Iordache V., 2021, O oportunitate: predarea programului teoretic al evoluţiei biologice împreună cu elemente de filosofia ştiinţei, la conferința Conferinţa naţională de filosofia educaţiei: Filosofie, Educaţie, Distanţă. Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti, Research gate DOI: 10.13140/RG.2.2.19726.48964, Martie, link

·       Iordache V., 2021, A reconstruction of the concept of time used in the “Origin of species” and in the current evolutionary biology, la conferința “Conceptualizări ale timpului în practica cercetării științifice. Dialoguri interdisciplinare”, Universitatea din București, Research gate DOI: 10.13140/RG.2.2.24426.64963, Mai, link

 

Popularizarea programului teoretic al evoluției

 

·       Iordache V., 2015a, Teoria evoluţiei trebuie să se predea din nou în şcolile din România, platforma contributors, 23 ianuarie, link

·       Iordache V., 2015b, Ce înseamnă specie în biologie pe înțelesul tuturor, 15 martie, plaforma Contributors, link

·       Iordache V., 2016a, Despre lipsa de legătură a teoriei evoluției biologice cu teologia, platforma Contributors, 12 martie, link

·       Iordache V., 2016b, Surse ale relaţiei actuale dintre biologie şi religie în România. O listă bibliografică de articole din anii 1954 -1967, 3 august, link

·       Iordache V., 2017, Despre compatibilitatea teoriilor evoluției naturale și culturale cu creștinismul, 25 mai, link

·       Iordache V., 2018, Organism, specie, gena - ce inseamna aceste concepte in biologia contemporana. Curs rapid, Hotnews/Contributors, 21 decembrie, link

·       Iordache V., 2020, Evoluția numerelor: note de lectură la o carte de Paolo Zellini, platforma Contributos, 24 februarie, link

·       Iordache V., 2021, Verificări reciproce și contraponderi între domenii de cunoaștere – implicații pentru politicile publice din educație și cercetare, platforma Edupedu, 1 noiembrie, link

 Distribuire a unor materiale din perioada comunistă:

 

·       Extras din manual de biologie pentru clasa a XII-a din 1968, link

·       Extras din Botnariuc N., 1959, Charles Darwin și teoria sa despre evoluția viețuitoarelor, link.

·       Arhivă articolelor din perioada 1954-1967 scanate la Biblioteca Academiei Române discutate în Iordache (2016b) poate fi descărcată de aici (pe pagina articolului nu mai funcționează link-urile).

 

Popularizarea științei pentru libertate de gândire

 

O popularizare în slujba libertății de gândire a unui domeniu de cunoaștere obiectivă ar trebui să atingă următoarele:

1. Produsele de cunoaștere obiectivă ale domeniului țintă (adevărurile științifice cu toate elementele ce țin de natura lor)
2. Cunoaștere obiectivă despre procesul de producere a acestor produse (presupoziții, metodologii specifice, scară de timp, instituții. evoluție culturală)
3. Cunoaștere obiectivă despre procesul de folosire practică a acestor produse (tehnologii, ideologii, politici).

Punctele doi și trei sunt din alte domenii de cunoaștere decât cel țintă (istoria și filosofia științei, ramuri specializate ale științelor sociale: managementul științei, sociologia științei, științe administrative și politice). La ora actuală toată cunoașterea de la punctele 2 și 3 e ieftină și accesibilă oricui din spațiul academic. Punctul 2 dă informații despre resurse esențiale folosite în știință, iar punctul 3 dă informații despre rolul resurselor produse în știință. Așezarea cunoașterii științifice în interiorul procesului cultural de a cărei existență depinde nu mai permite interpretarea dogmatică și idolatrizarea ei.

 

Business-ul standard de popularizare a științei a fost construit pe profilul punctului 1 exclusiv din interese grupale ale oamenilor de știință, din alte interese economice și ideologice și nu servește libertatea de gândire.

 

Cineva care nu este este familiarizat în profunzime, nu a naturalizat metoda științifică și gândirea teoretică, nu poate avea acces la tipul de popularizare propus.

 

În modul actual de popularizare se face un ping-pong fără final între taberele instituționale ateiste și cele religioase, cu funcție de profilare reciprocă, generare de adeziuni grupale și instituționale cu mize materiale, legate de resurse și putere, fără funcție științifică sau spirituală.

 

În forma propusă abuzarea ateistă de știință devine impracticabilă, iar instituțiile religioase se pot concentra mai degrabă pe aspectele spirituale, relația cu cultura și implicit știința fiind indirectă, mediată de mințile oamenilor. La un mod de abordare de felul respectiv al științei nu mai poți nici să faci doxologie direct, pe produs, să cuplezi originea universului cu creația, etc, deoarece intră în planul discuției și termenii teoretici, aparate conceptuale care nu sunt specific teologiei academice. Tendințele de expansiune holistă a proiectelor ideologice fundamentate pe religii tradiționale și seculare sunt astfel limitate.

 

O popularizare în slujba libertății de gândire e un gen de proiect care poate interesa numai pe cine e atașat libertăților civice și politice. Modul e abordare este în continuarea proiectului Freedom, mind and institutions al Profesorului Solcan, ale cărui preocupări le continuăm pe acest plan.

 

Popularizarea ecologiei și cunoașterii despre ecologism propusă aici este un exemplu de popularizare în slujba libertății de gândire.

Despre comunicarea științei ca formă a culturii

 

Sunt două motoare principale ale comunicării reducționiste a științei, în special a fizicii și chimiei: industriile diverselor tehnologii (biotehnologii, pentru biologie) și nevoile de instrumente de propagandă seculară ale unor partide și unor state. Felul în care la noi fac comunicarea științei persoane ca domnii Zografi și Presura e un efect la distanță al programelor susținute în occident în a doua parte a secolului trecut de sectoarele industriale interesate.

 

Convergent cu acest fenomen (documentat științific, Elias et al. 1982 https://link.springer.com/book/10.1007/978-94-009-7729-7 ) o parte din comunicarea științei e controlată de un alt motoraș, competiția pentru resurse între oamenii de știință din diferite domenii. Un exemplu clasic e chiar în interiorul fizicii, respectiv respingerea programului reducționist de către Anderson în 1972 (https://www.science.org/doi/10.1126/science.177.4047.393) pentru a susține finanțarea cercetărilor la scări mezo.

 

Fenomenul se manifestă și în biologie. În acest moment situația dezastruoasă a botanicii și zoologiei din Ro (dpdv financiar și al cercetării) comparativ cu abordările reducționiste (biofizică, biochimie, biocel) nu e decât o reflectare a situației la scară planetară. Interesele economice instituționalizate în specializări, departamente, nu permit să se observe că programul darwinian, considerat emblemă a biologiei, nu are nimic reducționist în el. fapt documentat pe larg încă din 1985 (https://www.amazon.com/Structure-Biological-Science-Alexander-Rosenberg/dp/052127561X ).

 

Pe acest fond a avut loc dezastrul sanitar în condițiile pandemiei, când toată comunicarea științei a eșuat și nu putea decât să eșueze, pentru că a evoluat pentru alte nevoi, sectoriale, nu pentru servicii de asistare a deciziilor în condiții de criză de scară mare. E remarcabil că inițiativele Universității din București de formare a resursei umane pentru comunicare revin la natura organică a dezvoltării științei în cadrul culturii, singura care permite acțiune eficace la scară socială mare.

 

Nu e decât o recuperare a normalitāții renascentiste și o cristalizare instituțională a mai vechilor inițiative ale profesorilor și studenți pentru știință ca formā a culturii.

Despre situația programelor de licență în domeniul ecologiei

 

Într-o abordare mimetică față de universități occidentale, focalizând pe interese instituționale de scară mică și fără să răspundă tendințelor internaționale de evoluție științifică a domeniului, în România se manifestă două abordări în organizarea programelor de licență în ecologie (tabelul 1):

·       Ecologi care susțin (formal, sau de facto) că domeniul lor aparține biologiei

·       Ecologi care susțin că domeniul lor aparține științei mediului

 

 

Tabelul 1 O imagine parțială asupra tipurilor de programe de licență în domeniul ecologiei.

 

Ambele abordări sunt nesatisfăcătoare, astfel:

·       Ecologii care susțin că domeniul lor aparține biologiei au blocat instituțional orice evoluție a înțelegerii rolului speciilor în procese mai complexe, cum sunt cele care duc la serviciile ecosistemice.

·       Ecologii care au mers pe varianta că domeniul lor aparține științelor mediului au blocat orice înțelegere a mecanismelor de finețe ecofiziologice, populaționale și de funcționare a comunităților, care depind masiv de cunoașterea detaliată a ciclulurilor de viață.

 

Ecologia apelează atât la strategii biologice, cât și la strategii tipice științelor mediului. În termenii tradițiilor românești există complementaritate între abordarea naturalistă și cea care pune accent pe modelarea matematică a proceselor și metode științifice mai aproape de cele necesare testării riguroase a ipotezelor.

 

Domeniul ecologiei și, mai general, al științei  mediului, nu va ieși din umbră academic câtă vreme instituționalizarea se face pe vechile decupaje tipice secolului XX, care crează clivaje socio-științifice disfuncționale autoreproduse prin studenții formați. Pe lângă clivajele între ecologii cu perspective diferite asupra situației domeniului lor există și clivaje tipice științei mediului, ca cel dintre geografi și ecologi. Toate sunt neproductive și blochează dezvoltare domeniului.

 

Separarea instituțională a strategiilor caracteristice ecologiei are următoarele consecințe financiare cvasi-falimentare pentru domeniu:

·       banii de cercetare în școlile în care ecologia e subsumată biologiei pot veni exclusiv din zona valorii intrinseci a biodiversității (abordarea sectorială a diversității biologice și habitatelor, OUG 57/2007, indicatorii asociați), care nu oferă nimic pentru funcționarea ecosistemelor (flux de energie și circuite biogeochimice). În acest spațiu nu sunt posibile cercetări biogeochimice, legate de reziliență, etc, indiferent de redefinirile academice ale termenului biodiversitate, care nu au consecințe în programele de finanțare.

·       dacă se încearcă accentul pe resurse regenerabile se constată că nișele de cercetare sunt ocupate de abordările clasice sectoriale (silvice, agro, piscicole, etc), ecologia fiind numai instrumentală. Potențialul de coordonare în această abordare este nul, cu consecințe asupra profilului pubic al domeniului.

·       banii de cercetare în școlile în care ecologia e de tip știința mediului sunt la competiție cu abordările geografice, geologice, hidrologice, care tehnic (prin focalizare pe anumite procese) sunt mult peste ce poate ecologia decuplată de partea strategiilor de tip biologic, ca indici Hirsch și număr de citări. Dacă se intră pe zona științelor sociale în competiții, unde formal apare știința dezvoltării durabile (cu abordare prin sisteme socio-ecologice), se constată o respingere din partea comunității respective, care nu dorește invazie dinspre științele mai tari peste resurssele lor fnanciare lor care se justifică (cel puțin în spațiul românesc) mai mult prin discursuri raționale teoretice și mai puțin prin măsurători efective asigurate obiectiv.

·       dacă se doresc bani în varianta aceasta instituțională pentru cercetare pe problema serviciilor ecosistemice se constată absența competenței în multe cazuri în chestiunea unităților furnizoare de servicii ale diferitelor specii, care se află predominant în zona unităților funcționale pur biologice. Totul tinde să se reduce la o narațiune cu indicatori generali care nu duce la rezulate concludente și nu are consecințe manageriale operaționale.

 

Din toată această situație cel mai mult pierd:

·       cetățenii prin deteriorarea necesară a capitalului natural indiferent de bunele intenții sectoriale, când acestea există

·       studentele și studenții prin faptul că sunt canalizați pe o direcție în care modul de organizare nu corespunde optim intereselor lor de a a fi pregătiți pentru o piață în evoluție permanentă datorită dinamicii științei pe plan internațional

 

Câștigul cadrelor didactice și cercetătorilor e numai pe termen scurt, cu toții suportând consecințele declinului general al domeniului lor.

 

Soluțiile insituționale pentru depășirea situației nu pot fi generalizate, ele depinzând de resursele disponibile în fiecare universitate în parte. Soluțiile presupun cooperare între unități funcționale diferite care să ducă la depășirea abordărilor parțiale ineficace, fuziuni parțiale, depășirea unor interese personale și de scară mică.

 

O soluție instituțională valoroasă strategic în Universitatea din București în Facultatea de Biologie în contextul celor prezentate anterior ar fi fuziunea actualului departament de Ecologie Sistemică și Sustenabilitate cu specialiștii din zonele botanicii și zoologiei, actualmente distribuiți în alte departamente, și diversificarea strategică a misiunii  noului departament către toate strategiile de reducerea a dimensionalității proceselor ecologice, de la ecofiziologice la socio-ecologică, cu recunoașterea în particular a complemetarității tradițiilor naturalistă (dominantă în zona botanicii și zoologiei pe linia darwiniană) cu cea  de modelare a proceselor ecologice mai mult sau mai puțin complexe.

 

Este foarte posibil ca evoluții instituționale de acest fel să necesite gândirea unor planurilor de învățământ de 4 în loc de 3 ani tipice universităților de elită (UBB, UB, UAIC), care au resursele umane și de infrastructură necesare pentru depășirea blocajului actual. Unde nu există capacitățile de creare a unor programe pentru întreaga gamă de strategii epistemice ale domeniului se pot institui relații de cooperare pentru recrutarea celor mai buni absolvenți din universități cu programe de licență viabile către universitățile de elită la master și doctorat.

 

În cinci ani rezultatele ar putea fi la nivel internațional și ar furniza un model de bune practici.

Verificări reciproce și contraponderi între domenii de cunoaștere: implicații pentru politicile publice din educație și cercetare

 

Rezolvarea adecvată a problemelor complexe de scară medie și mare necesită cunoaștere adecvată, resursă umană capabilă să o folosească și să o producă și, pentru problemele rare și unice, capabilitatea de a produce rapid cunoaștere de unică folosință. În acest moment în România nu are cadrul institutional necesar pentru rezolvarea adecvată a problemelor complexe de scară mare, iar cel pentru rezolvarea problemelor complexe de scară medie este precar. În acest text sugerez un model

 

Să numim în mod conventional cunoaștere orice reprezentare care poate fi folosită la rezolvarea unei probleme decizionale. Este rezonabil să credem că prin evoluție biologică și culturală a avut loc dezvoltarea cunoașterii în acest sens de la simplă la complexă, astfel încât să poată fi rezolvate probleme de nivel individual, micro- și macro- social de diferite scări. Tabelul 1 prezintă o reconstrucție simplistă a relațiilor dintre trei mari domenii ale cunoașterii în sensul conventional folosit.

 

Tabelul 1 Reprezentare simplistă a relațiilor dintre domenii ale cunoașterii în sensul convențional.

 

Relație / Tip de abordare	Monodisciplinară sau pseudo-interdisciplinară (fără formare a resursei umane în multiple domenii)	Interdisciplinară (cu formare a unei mase critice de resursă umană în multiple domenii)	Transdisciplinară (cu masa critică de resursă umană formată în multiple domenii și modele de cuplare inter-disciplinară)
Știință - filosofie	Ignorare	Folosire a unor elemente de filosofie pentru accelerarea cercetării științifice cân e nevoie de mutații conceptuale	Implicare a deținătorilor de interese și decidenților în formularea și rezolvarea problemei pe baza înțelegerii preliminare de către aceștia a unor elemente de cunoaștere relevantă la nivel inter-disciplinar
Filosofie - știință	Reconstrucții generalizatoare rupte de realitatea practicii științei, filosofia științei ca întreg.	Reconstrucții la interfața cu subdomeniul theoretic al disciplinelor științifice, filosofii ale unei științe anume
Știință - religie	Teorii psihologice și culturale de reducere a unei clase anume de fenomene religioase	Sisteme de teorii de reducere cu evidențierea limitelor și avantajelor fiecăreia, conștientizarea ireductibilității totale
Religie - știință	Ignorare sau respingere ca demonică	Asumare a unei anumite relevanțe și acomodare cu vocabularul religios prin reprezentări specific religioase
Filosofie - religie	Respingere ca iluzie, atavism, iraționalitate, etc, sau din contra, susținere necritică	Înțelegere descriptivă structurală și funcțională a claselor de fenomene culturale, argumente, tipare structurale, experiențe, etc.
Religie - filosofie	Respingere ca înșelare egocentrică	Înțelegere ca pe un rezultat al eforturilor minții în anumite stadii duhovnicești individuale și contexte social istorice
Tip de probleme	Recurente simple, soluții formalizabile nomic	Recurente de complexitat medie, soluții formalizabile ca modele complementare cuplate	Rare și unice de complexitate mare, soluții formalizabile numai parțial. Soluția include module mono- și inter-disciplinare fără să se rezume la ele.
Producție	În unități funcționale distincte hiperspecializate	Prin implicarea mai multor unități functionale și organizații	În arene de acțiune practică, coproducție
Costuri de tranzacție	Nule în actualul stadiu istoric	Mici și medii	Mari
Antagonism social și economic rezultat	Competiție distructivă pe resurse, minimizarea valorii altor abordări	Competiție construcivă pentru resurse, acceptare a valorii altor abordări	Susținere reciprocă a valorii, consolidare reciprocă

 

Observații:

·       Sistemul de educație de educație preuniversitară din România formează îndeosebi gândirea mono-disciplinară. Evoluția către altceva e blocată prin instituționalizarea intereselor mono-disciplinare.

·       În universități nu este instituționalizată formarea în multiple domenii. Simplul contact cu elemente din alte domenii nu asigură nivelul pentru o abordare interdisciplinară în sens propriu. Nu este finanțată și încurajată deliberat cariera cu acțiune simultană în mai multe domenii.

·       În cercetare parteneriatele sunt de cele mai multe ori pseudo-interdisciplinare, nu există nici competența, nici rezultatele care să permită rezolvares problemelor de complexitate mica și medie. Programele respective sunt folosite ca umbrelă pentru atragerea în comun a unor resurse care sunt deturnate ulterior de le scopul interdisciplinar. În cel mai bun caz programele susțin formarera unor rețele sociale de interese.

·       Abordarea transdisciplinară e limitată de modul de formare a publicului larg, care în cel mai bun caz gândește mono-disciplinar ca rezultat al sistemului de educație transdiscplinar.

 

Putem înțelege de ce în mod necesar reacțiile la situația pandemică, o problemă de mare complexitate, nu puteau fi decât inadecvate. Nici măcar formularea corectă a problemei nu putea fi făcută în stadiul actual. 

 

Recomandări:

·       Reformă sistemică a universităților, cu diferențierea unui corp de elită în care să existe unități funcționale inter-disciplinare capabile să formeze resursa umană necesară.

·       Reformă a sistemului de cercetare cu diferențierea misiunilor între institute și crearea unor unități de elită inter-discplinare.

·       Alocarea resurselor de cercetare diferențiat pentru probleme mono- și inter-disciplinare. Limitarea accesului la resurse interdisciplinare în funcție de resursa umană formată inter-disciplinar existent în proiecte. Descurajarea pseudo-interdiscplinarității. Universitățile și institutele care nu sunt de elită pot face cercetare mono-disciplinară unde există nuclee de acest fel performante și pot numai participa, fără să coordoneze, cercetări inter-discplinare.

·       Dezvoltarea unui modul pentru înțelegerea naturii interdisciplinarității în masteratele didactice și adaptarea programelor analitice din preuniversitar pentru a  micșora competiția distructivă dintre reprezentări asupra lumii.

·       Crearea cadrului institutional pentru apariția adaptativă a unor unități de asistare a deciziilor pentru probleme complexe rare și unice, făcând apel la resursa umană din unități funcționale interdisciplinare ale universităților și din institutele relevante. În primă etapă cu implicare limitată a publicului, iar pe măsură ce gândirea inter-disciplinară devine monedă curentă, cu implicare tot mai mare, diferențiată geografic ca ritm în funcție de informațiile concrete cu privire la stadiul de dezvoltare.

 Notă

·       Conținut elaborat în cadrul proiectului mono-disciplinar, inter-disciplinar și trans-disciplinar 34 PCCDI/2018 INTER-ASPA “Radu Lăcătușu”. Raportul final al proiectului poate fi descărcat de aici.