În acest text vă propun să facem o
incursiune în valorile pe care se bazează rețeaua de
arii protejate Natura 2000 (N2k). Care este relația lor cu falia culturală
dintre occident și Rusia ? Cum se poate administra partea românească a rețelei
pentru a nu induce prin măsuri sectoriale dedicate protecției mediului
turbulențe nedorite relevante geopolitic prin localizarea strategică a țării
noastre ?
Contextul global
Strategia de dezvoltare durabilă penmtru
care majoritatea statelor lumii și-a dat acordul a rezultat prin presiunile a
două grupuri de lobby complet diferite: organizațiile ecologiste (ex. IUCN,
WWF) și organizațiile care reperezintă interese economice (ex. FAO). Diferența
majoră între cele două grupuri este că pentru ecologiști natura are o valoare
intrinsecă, merită conservată pentru ea însăși, iar pentru ceilalți natura are
o valoare utilitară, merită conservată pentru resursele și serviciile naturale pe
care le furnizează. Direcția ecologistă a dus la Convenția ONU privind
conservarea biodiversității (CBD). Pentru ecologiști omul este o parte din
natură de același fel cu alte specii, iar exprimarea valorii naturii în bani
este lipsită de sens. Discursul se numește ecocentric. Pentru utilitariști omul
este un agent economic distinct de alte specii, iar acestea pot fi evaluate în
bani. Discursul este unul antropocentric. Cele două direcții sunt complementare
din punct de vedere al intereselor oamenilor, rezultatul net fiind o abordare
rezultată prin negocieri.
Recent s-a alăturat acestor grupuri pe
plan global și cel pentru care natura are o valoare rezultată din religia
creștină. Exprimarea instituțională s-a facăut prin discursul Papei la ultimul
Summit ONU din toamna aceasta. Enciclica Laudatio Si a Sanctității sale
recunoaște și eforturile Patriarhului ecumenic pentru protejare Creației lui
Dumnezeu și a omului într-un tip de discurs denumit eco-antropo-teocentric. Terenul acestei exprimări a fost pregătit de
către documente UNESCO prin recunoașterea unui al patrulea pilon al dezvoltării
durabile, cel cultural, alături de pilonii natural, economic și social.
Tradițiile religioase de alte feluri (islamică, orientale) nu au o voce pe
probleme de dezvoltare și mediu care să fi fost exprimată la nivel
instituțional global.
Nu se poate decela la nivel global un
discurs corect politic. Documentele oficiale sunt suficient de generale, iar
modul de implementare al acestor planuri globale este lăsat la latitudinea
entităților statale și suprastatale. Fenomenul corectitudinii politice asociat
discursului ecologist (ecocentric) se manifestă doar în spațiul occidental. Tot
la nivel statal se manifestă plenar și tradiții religioase orientale relevante
pentru modul de valorizare a naturii, direct sau mediat prin inițiative
spirituale noi eclectice (de tip New Age).
Contextul european și național
Oligațiile comunitare rezultate în urma
CBD au dus la instituirea N2K. Legislația europeană pentru conservarea
diversității biologice și ecologice este mult mai complexădecât cea strict
necesară pentru instituirea N2k și reflectă rezultatul istoric al presiunii
organizațiilor de iubitori de natură. Se poate spune că existența rețelei de
arii protejate este la origine exclusiv rezultatul eforturilor acestor oameni
(simpli cetățeni sau oameni de știință care iubeau natura și aveau influență
prin implicarea lor politică). Abia ulterior inițiativelor personale și grupale
ale pasionaților au apărut consecințele instituționale ale regulilor publice
propuse de ei, în particular popularea administrațiilor ariilor protejate cu
resursă umană care nu avea neapărat legătură cu iubitorii de natură. Odată
creată o sursă de profit din funcționarea instituțiilor pentru conservarea
naturii ele devin interesante și pentru oamenii cu valori predominant
antropocentrice (utilitariste). Se poate câștiga o pâine lucrând la stat și se
poate scoate profit din afaceri private.
Sentimentele pozitive față de natură în
general (ecocentrice) și animalelor în particular (biocentrice, exemplul
asociațiilor pentru protecția animalelor – câini, etc) sunt o componentă a
setului de valori considerate corecte politic în occident. Aceste valori de
toleranță generalizată față de orice ființe indiferent de utilitatea lor pentru
grupul care le evaluează și tolerează sunt explicit seculare și se lovesc azi
de reacția islamică la care asistăm.
Politicile publice susținute de Comisa
Europeană pentru implementarea N2K și proiectele finanțate merg toate pe
această direcție corectă politic și ecocentrică.
Orice protejare a naturii în fața
distrugerii prin utilizare irațională este demnă de lăudat. În România
inițiativele de instituirea a ariilor protejate au avut la origine în ultimii
25 de ani fie oameni racordați la proiectel globaliste ale dezvoltării durabile
ecocentric-seculare (exemplu tipic Rezervația Biosferei Delta Dunării), fie
iubitori de natură ecocentrici locali fără interese supranaționale (exemplu
tipic Parcul Național Buila Vânturarița), fie stimulente financiare din programe
de finanțare globale și europene (Global Environmental Fund, programul Life,
marea majoritate a ariilor protejate din rețeaua N2k).
Iubitorii de natură au avut un rol
important în partea a doua a anilor 2000 prin persoane care au reușit să
pătrundă în structura ministerului de profil său vectori academici care au
influențat declararea rapidă a multor arii protejat sub presiunea europeană.
Documentația a fost adesea precară, bazată pe cunoștințe așa cum erau
disponibile în literatură (adesea insuficientă) și, mai ales, a dus la
delimitări neriguroase. Odată însă pasul legal făcut nu a mai existat cale de
întors, s-a pus problem administrării ariilor protejate respective.
Statul român nu dă nici un leu în acest
moment pentru administrarea acestor arii protejat, deși s-a încercat
înființarea unei Agenții Naționale pentru Arii Protejate. Majoritatea banilor
vin de la custozi (pentru multe arii protejate Regia Națională a Pădurilor,
care îi obține din profitul rezultat în urma exploatării pădurilor de stat și
agenții de protecție a mediului județene bugetate de la stat) și din programe
globale și europene. La acestea se adaugă mici suplimentări din tarife de
intrare. Spre deosebire de alte țări europene (în special Marea Britanie, iar
din ea Scoția și Țara Galilor – mai sărace și dornice să oprească investițiile
engleze) comunitățile locale din România nu susțin financiar ariile protejate.
Situația este neconvenabilă iubitorilor de
natură, care s-au văzut eliminați de la masa deciziilor cu privire la zonele pe
care le iubesc. Ei încearcă obținerea unor sponsorizări private prin „crowd
funding” și atragerea unor sponsori strategici pentru a se ocupa de arii
protejate, dar se lovesc de sărăcia oamenilor, dimensiunea mică a comunității
urbane de ecologiști și interesul scăzut al firmelor pentru acest tip de
consolidare a imaginii publice într-o țară cu o societate predominant
tradițională, fără interese ecologiste.
Agenda ecologistă este ținută vie în
administrarea ariilor protejate în România doar de către finanțarea europeană,
care promovează pe lângă măsurile de management al biodiversității și ideologia
ecologistă corectă politic în occident. Conceptul comunicațional central
finanțat din proiecte europene este cel de „inimă verde”, dragostea de natură
obținută prin activități de conștientizare. Numai că acest tip de valoare nu
este compatibil cu cei mai mulți oameni din comunitățile rurale românești cu
interese în ariile protejate, care au fie un profil religios creștin, fie unul
utilitarist.
Dragostea de natură rezultată din proiecte europene
Pentru o mai mare eficiență în comunicare
voi trece acum într-un registru de discurs ușor ironic.
Firește că dragostea de natură, ca orice
dragoste, se vede din fapte, cât voluntariat faci, cât investești pentru
relaxare în natură, cât donezi pentru natură, etc. Când cheltui banii în altfel
de relaxări, nimic pentru natură, nu faci voluntariate, nu donezi, dragostea nu
există. De asemenea, dragoste cu sila nu se poate. N-ai ce să faci în fond dacă
nu o iubești.
Sunt multe astfel de situații printre
oamenii implicați în administrarea ariilor protejate sau care se pregătesc
pentru așa ceva. De ce ? O dată pur și simplu deoarece iubirea de natură e un
dar destul de rar, iar posturile de ocupat sunt tot mai multe. A doua oară
deoarece iubitorii de natură își găsesc un loc mai ușor atunci când nu sunt
bani, dar când managementul naturii se instituționalizează e mai mare
înghesuială pe posturi și ei nu prea se mai descurcă să ocupe astfel de
poziții. Chiar trebuie să plece din sistem pentru că nu mai au loc. Iar când
vor să viziteze ariile protejate pentru a căror creare au luptat trebuie să
plătească tarife de intrare.
Apare însă și o problemă. Situația, se
pare inevitabilă, de a fi pe post de responsabilitate în managementul mediului lipsit
fiind de dragoste pentru natură, nu este convenabilă managerial pentru că nu
ești convingător în susținerea cauzei naturii în arii protejate. Cum poți să
comunici eficient unor proprietar de terenuri că ei vor fi restricționați în
utilizarea naturii aflate în proprietatea lor sau comunală dacă tu nu o iubești
? Capacitatea de persuadare e redusă.
O soluție este să te declari și ecologist,
nu doar manager de mediu, deși nu ai nici o preferință specială pentru natură,
ci poate mai ales pentru planuri raționaliste globale. Numai că percepția
publică despre ecologiști adesea nu este favorabilă între localnicii din arii
protejate. Ea e favorabilă la oraș, unde nu sunt arii protejate. În plus poți
să fi membru în vreun partid politic care poate că nu împărtășește valori
ecologiste pe plan local, doar pe plan național, chiar dacă te-a ajutat să
ocupi postul respectiv. Soluția pseudo-ecologistă este adecvată pentru discuții generale, principiale, pentru
strategii de dezvoltare durabilă, nu la nivel operațional.
Soluția eficientă operațional cu oamenii
simpli este autosugestia: rememorezi amintir din copilărie sau de mai târziu despre
natură, îți educi sentimentele actuale prin acea amintire, povestești despre
asta altora, alții povestesc despre tine, până ajungi să crezi și tu suficient
de mult că iubeșit natura. Aceasta înseamnă să ai o inimă verde. Câștigi valori
personale noi, decuplate de orice ideologii ecologiste. Firește, asta n-o să
antreneze cheltuieli de la tine pentru natură, dar vei putea derula eficient
proiecte europene și implementa planuri de management ale ariilor protejate.
Toți managerii de mediu vor fi astfel oameni atașați naturii, buni
comunicatori.
Există și tendința de generalizare a
acestei abordări la nivelul întregii societăți prin așa zisa educație ecologică.
Cu cât mai mulți oameni vor părea că iubesc natura, cu atât mai greu la va fi să
protesteze celor cărora le restricționăm utilizarea proprietăților în ariile
protejate. Compensațiile financiare necesare și pe care le așteaptă cu toții în
urma unei abordări utlitariste din partea managerilor vor fi mai puține, iar costurile
de control din partea statului vor scădea.
Pe scurt, ăn loc de îndemnul liturgic “Sus să aveți inimile” ni se propune mai corectul politic „Verzi să aveți
inimile !”.
Contează cum ne justificăm conservarea naturii ?
Voi ieși acum din registrul ironic al
discursului.
Abordarea din capitolul precedent e
privită cu scepticism chiar de către o parte din administratorii de arii
protejate, și anume de către cei care provind din oamenii din partea locului și
cunosc bine comunitățile, valorile lor, ce vor și ce nu vor. Ea riscă să devină
însă un fel de limbă de lemn pentru administratorii școliți în modul de gândire
corect politic occidental și inserați în structurile administrative din afară.
Soluția pentru ariile protejate din
România este renunțarea la ideologia ecoligistă fără susținere la nivel local
și adaptarea comunicării la valorile utilitariste și spirituale ale naturii.
Oamenii vor bani pentru serviciile ecosistemice publice furnizate de
proprietățile lor societății la scară națională și vor respecta natura gratis
mai degrabă din considerente religiose, nu pentru că sunt o parte din natură ca
orice altă specie.
Dacă tot trebuie să nu adunăm fiecare
pentru sine comori materiale (Luca XII, 16-21) pentru mulți români e mai
rezonabil să nu le adune pentru binele sufletului personal decât să nu le adune
pentru binele unei omeniri abstracte și al naturii. Ambele demersuri sunt după
aceeași schemă (al doilea fiind rezultatul unei evoluții culturale din primul
în contextul secularizării occidentale) și anume omul nu e ceea vede despre el
că este, ci trebuie să conștientizeze că e altceva (fie creația lui Dumnezeu, fie
o parte din natură la fel cu toate speciile), iar apoi să elimine falsa
conștiință printr-un efort după o anumită metodă. Ambele diferă fundamental de
demersul omului utilitarist fără preocupări ecologiste sau religioase. Ambele
sunt la fel de eficiente principial în controlul exceselor utilitariste. Dar nu
ambele sunt la fel de eficiente în România în contextul geopolitic actual.
Modul ecologist corect politic de control
generează tensiuni pe plan religios care sunt un dezavantaj pentru România ca
parte a Comunității Europene și dau apă la moară retoricii antioccidentale
filoruse și filoslamice.
Într-o Românie în care mulți oameni sunt
credincioși în localitățile din ariile protejate insistența pe discursul de tip
secular pentru conservarea naturii denotă lipsă de abilitate managerială.
Valorile lor religioase ar putea fi o ancoră pentru inducerea unui respect față
de ceea ce ei cred că este creația lui Dumnezeu. Ecologiștii au interesul în
conservarea naturii pur și simplu, nu neapărat împreună cu renunțarea la
religia creștină în zonele respective.
Dacă nu se vrea doar conservarea naturii,
ci și ruperea oamenilor din modul lor de viață tradițional, acesta nu mai este
un interes ecologist, ci de altă natură. Conflictele de interese în România cu
structura socială actuală devin ireconciliabile. Cu restricțiile de utilizare a
terenurilor o mai poți rezolva prin compensații financiare, dar cu renunțarea
la tradiții intri în dispute cu miză geopolitică întreținute de interese
manifestate la o scară pe care nu o poți controla ca ecologist.
Lipsa de adaptare la realitățile
socio-culturale din teren și la contextul conflictual geopolitic de azi ar fi o
eroare gravă a administratorilor rețelei de arii protejate Natura 2000 de nivel
național și local. Nu are nici o importanță cum justificăm necesitatea
obiectivelor de menținere a naturii într-o anumită stare, atât vreme cât
mesajul este eficient, adică urmat din partea receptorului mesajului de acțiuni
concrete pentru susținerea obiectivelor.
Administrată cu înțelepciune rețeaua de arii
protejate Natura 2000 din România poate fi o punte între valori civice
occidentale și valori tradiționale românești în numele
intereselor comune ale cetățenilor:
- de păstare a
naturii într-o stare compatibilă cu satisfacerea nevoilor materiale comune
- de a face alegeri
spirituale conform preferințelor personale.
Iubesc natura.
