Noi

Noi
Se afișează postările cu eticheta educație. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta educație. Afișați toate postările

duminică, 31 octombrie 2021

Verificări reciproce și contraponderi între domenii de cunoaștere: implicații pentru politicile publice din educație și cercetare

 

Rezolvarea adecvată a problemelor complexe de scară medie și mare necesită cunoaștere adecvată, resursă umană capabilă să o folosească și să o producă și, pentru problemele rare și unice, capabilitatea de a produce rapid cunoaștere de unică folosință. În acest moment în România nu are cadrul institutional necesar pentru rezolvarea adecvată a problemelor complexe de scară mare, iar cel pentru rezolvarea problemelor complexe de scară medie este precar. În acest text sugerez un model

 

Să numim în mod conventional cunoaștere orice reprezentare care poate fi folosită la rezolvarea unei probleme decizionale. Este rezonabil să credem că prin evoluție biologică și culturală a avut loc dezvoltarea cunoașterii în acest sens de la simplă la complexă, astfel încât să poată fi rezolvate probleme de nivel individual, micro- și macro- social de diferite scări. Tabelul 1 prezintă o reconstrucție simplistă a relațiilor dintre trei mari domenii ale cunoașterii în sensul conventional folosit.

 

Tabelul 1 Reprezentare simplistă a relațiilor dintre domenii ale cunoașterii în sensul convențional.

 

Relație / Tip de abordare

Monodisciplinară sau pseudo-interdisciplinară (fără formare a resursei umane în multiple domenii)

Interdisciplinară (cu formare a unei mase critice de resursă umană în multiple domenii)

Transdisciplinară (cu masa critică de resursă umană formată în multiple domenii și modele de cuplare inter-disciplinară)

Știință - filosofie

Ignorare

Folosire a unor elemente de filosofie pentru accelerarea cercetării științifice cân e nevoie de mutații conceptuale

Implicare a deținătorilor de interese și decidenților în formularea și rezolvarea problemei pe baza înțelegerii preliminare de către aceștia a unor elemente de cunoaștere relevantă la nivel inter-disciplinar

Filosofie - știință

Reconstrucții generalizatoare rupte de realitatea practicii științei, filosofia științei ca întreg.

Reconstrucții la interfața cu subdomeniul theoretic al disciplinelor științifice, filosofii ale unei științe anume

Știință - religie

Teorii psihologice și culturale de reducere a unei clase anume de fenomene religioase

Sisteme de teorii de reducere cu evidențierea limitelor și avantajelor fiecăreia, conștientizarea ireductibilității totale

Religie - știință

Ignorare sau respingere ca demonică

Asumare a unei anumite relevanțe și acomodare cu vocabularul religios prin reprezentări specific religioase

Filosofie - religie

Respingere ca iluzie, atavism, iraționalitate, etc, sau din contra, susținere necritică

Înțelegere descriptivă structurală și funcțională a claselor de fenomene culturale, argumente, tipare structurale, experiențe, etc.

Religie - filosofie

Respingere ca înșelare egocentrică

Înțelegere ca pe un rezultat al eforturilor minții în anumite stadii duhovnicești individuale și contexte social istorice

Tip de probleme

Recurente simple, soluții formalizabile nomic

Recurente de complexitat medie, soluții formalizabile ca modele complementare cuplate

Rare și unice de complexitate mare, soluții formalizabile numai parțial. Soluția include module mono- și inter-disciplinare fără să se rezume la ele.

Producție

În unități funcționale distincte hiperspecializate

Prin implicarea mai multor unități functionale și organizații

În arene de acțiune practică, coproducție

Costuri de tranzacție

Nule în actualul stadiu istoric

Mici și medii

Mari

Antagonism social și economic rezultat

Competiție distructivă pe resurse, minimizarea valorii altor abordări

Competiție construcivă pentru resurse, acceptare a valorii altor abordări

Susținere reciprocă a valorii, consolidare reciprocă

 

Observații:

·       Sistemul de educație de educație preuniversitară din România formează îndeosebi gândirea mono-disciplinară. Evoluția către altceva e blocată prin instituționalizarea intereselor mono-disciplinare.

·       În universități nu este instituționalizată formarea în multiple domenii. Simplul contact cu elemente din alte domenii nu asigură nivelul pentru o abordare interdisciplinară în sens propriu. Nu este finanțată și încurajată deliberat cariera cu acțiune simultană în mai multe domenii.

·       În cercetare parteneriatele sunt de cele mai multe ori pseudo-interdisciplinare, nu există nici competența, nici rezultatele care să permită rezolvares problemelor de complexitate mica și medie. Programele respective sunt folosite ca umbrelă pentru atragerea în comun a unor resurse care sunt deturnate ulterior de le scopul interdisciplinar. În cel mai bun caz programele susțin formarera unor rețele sociale de interese.

·       Abordarea transdisciplinară e limitată de modul de formare a publicului larg, care în cel mai bun caz gândește mono-disciplinar ca rezultat al sistemului de educație transdiscplinar.

 

Putem înțelege de ce în mod necesar reacțiile la situația pandemică, o problemă de mare complexitate, nu puteau fi decât inadecvate. Nici măcar formularea corectă a problemei nu putea fi făcută în stadiul actual. 

 

Recomandări:

·       Reformă sistemică a universităților, cu diferențierea unui corp de elită în care să existe unități funcționale inter-disciplinare capabile să formeze resursa umană necesară.

·       Reformă a sistemului de cercetare cu diferențierea misiunilor între institute și crearea unor unități de elită inter-discplinare.

·       Alocarea resurselor de cercetare diferențiat pentru probleme mono- și inter-disciplinare. Limitarea accesului la resurse interdisciplinare în funcție de resursa umană formată inter-disciplinar existent în proiecte. Descurajarea pseudo-interdiscplinarității. Universitățile și institutele care nu sunt de elită pot face cercetare mono-disciplinară unde există nuclee de acest fel performante și pot numai participa, fără să coordoneze, cercetări inter-discplinare.

·       Dezvoltarea unui modul pentru înțelegerea naturii interdisciplinarității în masteratele didactice și adaptarea programelor analitice din preuniversitar pentru a  micșora competiția distructivă dintre reprezentări asupra lumii.

·       Crearea cadrului institutional pentru apariția adaptativă a unor unități de asistare a deciziilor pentru probleme complexe rare și unice, făcând apel la resursa umană din unități funcționale interdisciplinare ale universităților și din institutele relevante. În primă etapă cu implicare limitată a publicului, iar pe măsură ce gândirea inter-disciplinară devine monedă curentă, cu implicare tot mai mare, diferențiată geografic ca ritm în funcție de informațiile concrete cu privire la stadiul de dezvoltare.

 Notă

·       Conținut elaborat în cadrul proiectului mono-disciplinar, inter-disciplinar și trans-disciplinar 34 PCCDI/2018 INTER-ASPA “Radu Lăcătușu”. Raportul final al proiectului poate fi descărcat de aici.


sâmbătă, 9 octombrie 2021

Primitivismul cultural și reacțiile sociale la pandemie

 

Am putea defini primitivismul cultural ca relația disproporționată între complexitatea cunoașterii deținute și complexitatea problemei de rezolvat. Primitivism cultural este deopotrivă să vrei să repari o navetă spațială cu ranga, sau să bați cuie cu o carte mai grea, coperți tari, eventual ferecate. Dintr-o astfel de perspectivă primitivismul nu se confundă cu simplitatea, e cu totul rezonabil să rezolvi o problemă simplă apelând la cunoștințe simple, chiar nediscursive. Să culegi un măr dintr-un copac suit pe un scaun nu e o formă de primitivism cultural.

 

Prin evoluție culturală cunoștințele sunt distribuite în multe grupuri sociale. Unde e nevoie de gândire analitică, despicarea firului în patru, s-au format comunități științifice moderne specializate. Unde e nevoie de integrare, generalizare, reducere a complexității situației, căutare a unor invarianțe, identificare a unor posibile temeiuri pentru ce există și pentru acțiune s-au format elite culturale, grupuri de oameni cu perspective globale și puține competențe analitice. Rezolvarea problemelor simple cu pespective date de elite culturale e o formă de primitivism cultural, la fel și rezolvarea unor probleme care traversează toate domeniile existenței cu metode ștințifice moderne. Problema sanitară e undeva între aceste extreme și are nevoie de toate tipurile de cunoaștere.

 

Cu cât societatea e mai puțin evoluată, cu atât între extreme nu sunt dezvoltate grupuri intermediare, elite culturale inițiate în știința modernă, comunități științifice cu respirație culturală. Comunismul real este un caz de involuție culturală în care zona de mijloc a fost lichidată în mod programatic, pentru că este zona libertății de gândire, a melanjului adesea veleitarist, dar tocmai prin asta potențial fertil, între abordări epistemic diferite.

 

Din rațiuni de competiție față de atenția publicului și resursele acestuia, directă sau prin intermediul statulului, cele două feluri de grupuri extreme tind să nu poată coopera fără existența unui public larg instruit, cu o cultură științifică și universală solidă, din care se poate face și o eventuală recrutare într-o direcție sau alta, sau se poate progresa personal către zona aleasă. Dacă publicul e mai amplu competiția scade și se nuanțează, societatea devine mai diversă cultural și adaptată să rezolve mai bine probleme neprevăzute. Reziliența sa crește în toate înțelesurile acestui termen: elasticitate, deformare cu păstrarea funcțiilor, diversificare internă cu păstrarea funcțiilor și dobândirea unor noi, transformare în altceva având același nume ca țară cu adaptare la situații naturale și politic/cultural globale noi, cu sau fără renunțarea la temeiurile, discursurile fondatoare originare.

 

Dacă aplicăm aceste lucruri reacțiilor sociale la pandemie putem observa următoarele:

·       Reducționismul bio-medical și, mai recent, psihologic, al soluțiilor la problema sanitară sunt forme de primitivism cultural în raport cu caracterul complex al problemei.

·       Desconsiderarea pe baze religioase a soluțiilor științifice la problema sanitară e o formă de primitivism cultural, prin inadecvarea dintre argumentele general existențiale și situația foarte concretă, relativ, a problemei.

·       Ineficiența elitelor culturale filosofice, antropologice, teologice, scriitoricești de a interveni în modificarea atitudinilor pentru gestionarea și depășirea situației sanitare e un indicator al decuplării lor de mediul științific și al slabei relevanțe sociale.

·       Elitele militarizate cu rol în rezolvarea crizei sunt continuatoare ale celor recrutate din grupuri muncitorești și țărănești în comunism și nu par să aibă acces la cunoașterea științifică specializată și la conținuturi culturale de elită, iar dacă au nu le pot folosi din considerente ce țin de regulamante și procese sociologice interne.

 

Se poate observa că, deși toată lumea e bine intenționată, rezultatul final este unul dezastruos din cauze necesare, ale situației culturale a României. Cu excepții minore statistic, nimeni nu e dispus să înțeleagă și să accepte genuri de competențe diferite de ale sale și complementaritatea în rezolvarea problmelor complexe. Cu mici excepții nimeni nu crede că e de dorit o distribuire a responsabilităților de acțiune către multiple grupuri, de la private către instituții relativ autonome și către stat, tendința fiind fie de dependență mentală față de stat, fie de izolare, atomizare individuală.

 

Situația poate fi tratată ca o oportunitate pentru modificări strategice, structurale. În modificările strategice acțiunea parțial descentralizată e decisivă, pentru că statul nu e decât o piesă mai puternică în tot acest context. Dar nu suficient de puternică pentru a lua măsuri adecvate pentru depășirea situației, după cum faptele au demonstrat. Nu poate exista un stat democratic puternic fără o societate puternică, iar soluția autoritaristă nu ne interesează.

 

La nivel de simplu cetățean primul pas poate fi deschiderea către perspective diferite de cele ale nișei profesionale și culturale fără renunțarea la propria identitate, prin consum al unor produse cu alte etichete culturale și livrare de produse din zona proprie către alte grupuri când apar oportunități. Îndrăgostiții de știință pot merge la conferințe ale elitelor culturale, și invers. Mersul unilateral nu rezolvă nimic, importantă e cultivarea reciprocă. La nivel instituțional, în principiu un mediu pentru fertilizare între domenii ar trebui furnizat de universități, în măsura în care ele însele nu sunt motoare ale primitivismului cultural, așa cum au fost re-proiectate în comunism.

joi, 22 aprilie 2021

Exploatarea doctoranzilor și regulile eticii academice

 

Singura cale de formare a unei relații firești echilibrate, între coordonator și doctorand este ucenicia academică. Ucenicia e procesul de scară mică, având durată de câțiva ani, înscris într-o tradiție instituțională. Tradiția instituțională este combinația subtilă de reguli informale și formale, amestecul de cunoaștere tacită și explicită deja funcțional, productiv și aflat în permanentă evoluție. Fenomenul exploatării poate apărea în absența unui astfel de context instituțional, în care profesorul nu este mentor, iar doctorandul este o resursă umană.

 

Sunt două variante de absență a contextului necesar uceniciei, una în care tradiția s-a degradat și una în care tradiția nu a existat niciodată. României îi este specifică situația absenței tradiției.

 

Exploatarea doctoranzilor și post-doctoranzilor în occident are alte mecanisme ca în România. În occident acest fenomen este rezultatul degradării tradiției sub influența propriei poveri, exprimată prin schimbări ale valorilor în mediului extern social și cultural. O cauză tipică a exploatării în occident este transformarea tipului dominant de universitate către unul cu accent pe valorile pieței economice. Marketizarea universităților e inevitabilă când ierarhiile de valori împărtășite de oameni se dizolvă. Piața este un fenomen util numai în producția anumitor bunuri și servicii, unde e acceptabilă o rată mare a falimentelor și apariției de noi organizații. Pentru universități, care sunt hub-uri esențiale în funcționarea societății civilizate, o astfel de strategie nu este utilă, ea poate fi folosită numai pentru eficientizare internă, nu pentru a fundamenta direcția mare strategică.

 

Să trecem la situația României. În absența tradiției universitare și de cercetare și în condițiile forțării procesului de apariție a ei apar câteva fenomene tipice, care nu există în occident:

1.      Refuzul total al schimbării în comunitatea profesori/cercetători – studenți, provincializarea de comun acord într-o ucenicie autarhică. Nu există exploatare pentru că nu se produce nimic relevant științific. Comunitatea este pseudo-științifică. Cu cât diferența dintre ce face comunitatea și ce se întâmplă în alte comunități crește, apare și de dezvoltă o tradiție conștientă a incompetenței și fraudei. Fenomenul se manifestă la scări mai mici sau mai mari, de la grup de cercetare, la facultate, institut, sau chiar domeniu disciplinar. Grupul nu poate evolua prin mecanisme interne.

2.      Acceptarea generală a schimbării practicilor în condiții de competență a profesorilor, măsurabilă în raport cu standarde de producție academică. Este un caz nu foarte frecvent în România, dar cu exemple de succes. Exploatarea doctoranzilor poate apărea numai într-o abordare de piață a actului educațional. Grupul poate evolua prin mecanisme interne.

3.      Acceptarea generală a schimbării practicilor în condițiile incompetenței coordonatorilor. Este un caz nu foarte frecvent în România. În astfel de situații exploatarea doctoranzilor este un fenomen dominant. Pentru a ține la suprafață grupul incompetent toată povara eșecului este transferată doctoranzilor. Aceștia muncesc mult pe teme nerelavente, nu pot produce, nu au de la cine să învețe cercetarea reală. Când susțin, tezele le pot fi respinse la nivelul superior. Dacă trec de acest nivel au șanse mici de dezvoltare. Tensiunile sunt mocnite și acoperite prin metode de management top-down, în special prin eliminarea celor care semnalează situația. Grupul nu poate evolua prin mecanisme interne.

4.      Acceptarea heterogenă a schimbării practicilor atât de către coordonatori, cât și de către studenți. Acest e cazul real cel mai frecvent. Situația e caracterizată de tensiuni interne inevitabile datorită atitudinilor diferit. Tensiunile vin din interese diferite, strategii profesionale diferite și sunt constructive, în sensul că permit evoluția grupală internă. Exploatarea doctoranzilor există, dar poate fi adusă la un minim pe cale naturală. Grupul poate evolua prin mecanisme interne.

 

 

În tabelul de mai jos aplicăm acest model pentru a comenta rolul eticii academice.

 



 

Din cele de mai sus se observă că nu poate exista o abordare unitară în sistem pentru a încuraja modernizarea României. Pentru cazul B soluțiile sunt administrative de la nivel guvernamental prin restructurare, pentru cazul C soluțiile pot fi administrative de la nivel guvernamental prin condiționarea reală a finanțării de îndeplinirea criteriilor de performanță de către coordonatori, pentru cazul D orice situație etică trebuie judecat personalizat, în unicitatea ei organizațională. Nu poate avea loc o astfel de judecare fără un simț al dreptății aristotelician, apelul exclusiv la reguli generale nu ajută. Pentru cazul A se poate aplica un model de etică importat din occident, preferabil adaptat în funcție de realitățile culturale românești, sau ajustat cu alte argumente din teoria domeniului.

 

Închei prin a preciza că titlul a fost formulat în așa fel încât să crească interesul pentru lectură prin captare emoțională. Problema abordată în text este, de fapt, managementul adaptativ al sistemului de educație universitară și cercetare în funcție de realitatea situației sale și dinamica acesteia. Fără așa ceva disipăm resurse, între care cea mai importantă este timpul. Absența unui gândiri nunanțate și a unui management adaptativ denotă lipsă de respect față de viețile oamenilor din România.

marți, 23 martie 2021

Formalizarea metodei de producere a cunoașterii științifice: să fie cu măsură

 

O bună parte din impostura publică în domenii unde sunt necesare competențe bine delimitate este datorată absenței know-how-ului despre știință. Situația este inevitabilă în societatățile în care există numai un secol și ceva de când acest domeniu se dezvoltă sub presiunea formelor instituționale fără fond. Procesul natural de evoluție organică a comunităților științifice ara loc la scara secolelor. În țările unde știința pare să fi crescut mai rapid este fie datorită furtului de idei, fie datorită unor planuri de susținere masivă din exterior. Nu există nici un interes pentru susținerea României din exterior, pentru că ar crește costurile de control și ar micșora exportul de creiere.

 

În acest condiții o soluție bottom-up poate fi formalizarea metodei de producere a cunoașterii științifice acolo unde există această cunoaștere tacită la scara unor grupuri, sau chiar la scara unor organizații. Formalizarea trebuie să fie cu măsură, pentru a  nu sări din lac în puț: rigidizarea procedurală subminează creativitatea științifică. Procedurile, dacă e să fie de folos, trebuie să fie flexibile, să permită adaptabilitate în timpul implementării lor și să fie revizuite frecvent, la scara de timp a câtorva ani. Pe de altă parte, în contextul unei societăți imature cultural formalizarea e bună pentru că evidențiază locul fiecărei resurse necesare pentru producția cunoașterii științifice și astfel nu permite deturnare textelor cunoașterii științifice către abordări dogmatice scientiste, sau, din contră, către interpretări textualiste relativiste, adică citirea textelor științifice ca pe niște narațiuni. Ştiința e un exercițiu cu constrângeri foarte multe dinspre realitate şi dinspre resurse şi instrumente și se află în permanentă evoluție: nu poate fi nici dogmatică, nici relativă. Pentru a înțelege de ce e așa e nevoie să fie cunoscută în mecanismele ei de producție.

 

În acest text prezint un exemplu de procedură flexibilă pentru scrierea unui articol științific sursă primară. Sursele primare sunt cele în care se raportează cunoașterea la prima mână, sursele secundare sunt sinteze focalizate de surse primare, iar sursele terțiare sunt sinteze mai ample cu sistematizări și dezvoltări teoretice (sub forma unor cărți).

 

 

Exemplu de procedură

 

 

1 Aspecte generale:

 

Producerea de articole este o etapă importantă a procesului de producție a cunoașterii științfice. Scrierea articolelor științifice nu este o activitate de diseminare a rezultatelor științifice, ci pasul final de verificare independentă a calității, validare obiectivă și stabilire a poziției cunoașterii științifice rezultate în ierarhiile de merit agreate de comunitatea ștințifică în sub-domeniul de cercetare respectiv. Diseminarea cunoașterii este o activitate separată, finanțată din pachete de lucru distincte ale proiectelor, are loc îndeosebi după publicarea articolelor științifice și se referă la transferul rezultatelor către publicul larg și deținătorii de interese prin metode specifice care sunt în bună măsură legate de activitățile de PR ale proiectelor și organizațiilor de cercetare.

 

 

2 Principii:

 

·         Folosirea metodei științifice la cele mai înalte standarde

·         Crearea unor seturi de date la cele mai înalte standarde metodologice cu control al calității pentru fiecare tip de variabilă.

·         Control al respectării standardelor de etică și integritate academică, asigurarea trasabilității datelor și stadiilor de elaborare a manuscriselor în toate etapele de producție a lor, criterii transparente și anunțate în prealabil de stabilire a autorilor

·         Eficacitate, articolele vor răspunde scopurilor proiectelor care au finanțat producerea lor

·         Eficiență, articolele vor fi produse într-un interval de timp rezonabil după finalizarea contractelor care au furnizat proiectarea cercetării și seturile majore de date în fază finală de producere.

 

 

3 Pași pentru creșterea ritmului de producere a cunoașterii ștințifice în stadiu publicat:

 

1.      Pregătirea setului de date brute într-un format publicabil în depozite on-line cu DOI agreate de revistele științifice de cel mai înalt nivel (exemplu https://www.nature.com/sdata/policies/repositories )

2.      Citirea tiparului general de articol specific grupului de cercetare din Anexa 1. Decizie cu privire la structura dorită a capitolului de rezultate.

3.      Prelucrarea datelor în acord cu ipotezele și obiectivele, identificarea rezultatelor principale și a rezultatelor asociate de importanță secundară.

4.      Alegerea revistei căreia îi va fi trimis manuscrisul. Citirea a 2-3 articole recente din acea revistă pentru identificarea formatului detaliat (structura pe paragrafe a capitolelor, numărul mediu de titluri la bibliografie).

5.      Adaptarea structurii general de articol din Anexa 1 a procedurii pentru a se potrivi cu formatul încurajat sau impus de revista aleasă. Decizie cu privire la forma finală a structurii / planului articolului.

6.      Selectarea și organizarea bibliografiei preliminare în directoare corespunzând fiecărui paragraf major din articol, conform Anexei 1: 1 Introduction Subfield, 2 Introduction Topic, 3 Introduction Problem, 4 Methods, 5 Discussion Comparisons, 6 Discussion Significance.

7.      Propunerea listei preliminare de autori principali și co-autori folosind criteriile din Anexa 2 a acestei proceduri.

8.      Distribuirea către autori și persoanele care vor fi menționate la mulțumiri a sarcinilor pentru contribuții la redactarea articolului cu termenele lor limită.

9.      Integrarea contribuțiilor, propunerea listei finale de autori principali și coautori, obținerea acordului final al tuturor cercetătorilor menționați în articol cu privire la forma finală a manuscrisului care va fi înaintat spre publicare.

 

 

Încheiere

 

Parcurgând procedura și anexele ei publicul larg poate sesiza cât de departe este modul de a gândi științific de reprezentările despre știință formate la nivel preuniversitar. E limpede din ea, de asemenea, cā nu poți preda cu noimā despre scrierea academicā dacā nu stāpâneşti producția ştiinței respective şi e la fel de clar cā ciclul de licențā nu se poate separa puternic de master şi doctorat într-o universitate de cercetare avansatā. Această separare destul de fermă în realitatea instituțională e rezultatul faptului că multe cadre didactice nu au know-how-ul despre producerea cunoașterii științfice la standarde internaționale. Situația este responsabilă și pentru iluzia că multe universități din România ar putea să fie implicate în orgnizarea ciclului de doctorat. Nu poate exista un ciclu de doctorat viabil fără formare puternică la licență a studenților în spiritul științei ca fenomen viu, iar aceasta nu poate avea loc fără servirea ciclului de licență de către profesori care sunt și oameni de știință toată cariera, nu numai specialiști în predare.

 

Un alt aspect care se poate observa este că ceea ce numim etică și integritate academică este inseparabil de procesul de producere a cunoașterii științifice. Nu poate exista o specializare abstractă în etică și integritate, separările instituționale de acest fel deturnează atenția de la funcția acestor standarde, care este de asigurarea calității cunoașterii științifice cu tot ce implică ea operațional. Specializarea instituțională în etică și integritate este bună numai dacă funcționează ca un catalizator finanțat de la niveluri manageriale al evoluției bunelor practici în unitățile funcționale care produc efectiv știința. Codificarea hipergenerală, care acoperă numeroase domenii științifice, trebuie completată cu formalizări la firul ierbii, altminteri vor fi percepute ca frâne în producție și utilizate pentru tranșarea unor dispute locale. În particular, problema plagiatului academic este o problemă relativ mică, undeva în lanțul de producție al științei, și nu se poate rezolva punctual, ci numai prin creșterea know-how-ului despre știință în domeniile respective. Profilarea ei foarte sus pe agenda publică e un mod reactiv de a compensa absența unor abilități și competențe de fond în sistemul de educație și cercetare.

 

Am discutat în acest text câteva aspecte despre formalizarea producerii cunoașterii științifice, insistând pe disfuncția atât a absenței totale, cât și a supralicitării. Am dat un exemplu de procedură creată recent pentru a ghida tinerii în formare, doctoranzi și asistenți de cercetare. Cele aduse în atenția publicului prin acest text nu sunt soluții imuabile, ci reflectă numai eforturi de evoluție către o normalitate academică. România pare într-un moment favorabil, putem încerca să lăsăm ceva mai bun tinerilor decât am avut noi parte.

 

 

 

 

Anexa 1 Tiparul general al unui articol sursă primară în Centrul pentru servicii ecologice “Dan Manoleli” al Universității din București pentru adaptare la specificul jurnalului și al cercetării efective. Textul este în engleză deoarece toate revistele relevante în domeniul nostru publică numai în această limbă de circulație internațională.

 

 

 

Abstract (its structure is depending on the journal)

 

Background …….. Scope (we present…, then why is this important for the topic)……… Conclusions

 

or

 

Main finding (Here we show….). Sub-field and topic. Methods. Conclusions.

 

Introduction

 

Para 1 Context 1 The sub-field of research 5 short phrases, each with 2-3 citations. The field is the outer layer of knowledge including the problem (paragraph 3). It may be different depending on the journal. For examples phyto-stabilization in phytoremediation journal, or ecosystem services in an environmental journal, or effect of a class of pollutants in an toxicology or pollution journal, or phenotypic plasticity, or modeling in other journals.

 

Paragraph 2a Context 2 The specific topic of research 5 short phrases, each with 2-3 citations. This paragraph makes the link between the sub-field and the problem.

 

Paragraph 2b Methodological context. This paragraph only when the methods add something different to the methods in the field. E.g. some innovative experimental design, or some innovative amendments. 3-4 phrases with 2 citations each.

 

Paragraph 3 The problem tackled in the article. 4 phrases, each with 2-3 citations. The problem belongs to the topic (e.g. some kind of traits specific to a particular ecosystem service belong to the traits topic, or the role of organisms in the production of ES, depending on the journal and kind of research). In the end the formulation of the hypotheses (one or two, no more) or of the objectives (one or two) of the article. If the hypotheses is complex, across many scales or along a causal chain, a figure should be included (as in Neagoe et al. 2014).

 

Methods

 

Subchapter 1 The site

 

Subchapter 2  The field or experimental design

 

Subchapter 3 The measured variables by types. Sub-sub chapters for some specific techniques may be included, if it is the case.

 

Subchapter 4 Data processing. It may include of workflow figure, if the processing is complex.

 

Results

 

The order is not unique, it depends on the hypotheses or the objective. If the article reports fundamental results the order of subchapters may be

·         Raw phenomena sub-chapters (facts proved by tests for differences between average values, a spatial structure of field date at some scales, a change in time, depending on the hypotheses), and then the sub-chapters with potential causal relations between the facts, which might explain some facts by other ones (e.g. by correlations between variables occurring in the separate facts – facts in soil with facts in roots, facts at individual scale with facts at plot scale).

·          Sub-chapters along the causal chain depicted in figure 1 in the introduction, followed by subchapter with other explorations of data to reveal their structure independent of the hypotheses, if there is one and there is space in the article format in that journal (e.g. by multivariate techniques).

 

If the article reports applied results the order may be:

·         The main results supporting the objective (e.g. plant cover, or plant biomass for a new phytoremediation technique, or plant role in the production of an ecosystem service – e.g. erosion control, or control of leaching of toxic elements)

·         Other relevant results fine tuning the main results. E.g. the oxidative stress of plants in the successful variants, or the co-leaching of nutrients together with the toxic elements).

 

The specific structure of the Result is decided from the beginning the manuscript writing, because it may influence the content of the Introduction (in subfield and specific topic).

 

Discussion

 

Subchapter 1 Comparison of facts/findings with the findings of other authors, 2-3 phrases with 2-3 citations for each subchapter in the results.

 

Subchapter 2a For fundamental articles (e.g. plant science, ecology, biogeochemistry):

·         Discussion of the significance of the  results for future research, one paragraph for each direction of research (e.g. one for stoichiometric traits, one for mechanical traits, one for oxidative stress, one for integrated research).

 

Subchapter 2b For applied research (e.g phytoremediation, or monitoring):

·         Description of the TRL level of the results, up to 4. Discussion of the significance of the  results for the development of techniques in the field at higher TRL level.

·         Discussion of potential economic feasibility of the future techniques, why the people would farther work on this problem from economic perspective.

 

Subchapter 2c For complex articles (as in environmental science, e.g. STO-TEN, or in multidisciplinary journal, Nature Plants, Scientific Reports)

·         2a and 2b together

 

The subchapters may restrain to paragraph depending on the dimension of the article imposed by the journal.

 

Conclusions

 

About the hypothesis or objectives.

 

About exploratory / fine tuning results, if it is the case.

 

About significance of the main results for future fundamental research or for technologies, or for both of them.

 

Acknowledgments

 

Role of each author:  X.Y contributed to research design and coordination (50%), measurement (10%), data processing (50%), article writing (60%). The sum of all authors is 100 %. Thanks to other contributors who are not authors, e.g. for measurements below 5%, or for a figure in the methods with the site, etc. Recognition of projects for research design and measurements (main project, or one extra if there are two research hypotheses with the same large complex experiment), for finalization of some measurements (extra project if it is the case), for data processing and article writing (extra project).

 

 

References

 

No more than 60-80 for an article, excepting for complex article (basic and applied research together) about 100.

 

The number might be shorter depending on the journal.

 

 

Raw data

 

Uploaded with DOI in a public repository, referred in the methods in the sub-chapter about data processing.

 

 

 

 

Anexa 2 Criterii de stabilire a autorilor unui articol sursă primară. Tabel tradus și adaptat după informațiile disponibile la https://journals.plos.org/plosone/s/authorship