Noi

Noi

miercuri, 28 martie 2018

Articol inspiraţional pentru candidaţii la ecologie - ciorna 1


Dragi tinere şi tineri,

Bun venit în lumea ecologiei ! Pentru că aţi pornit la drum înseamnă că sunteţi curajoşi şi pentru aţi ajuns să ajungeţi aici înseamnă că sunteţi puternici.

Universitatea din Bucureşti are “misiunea de a forma generaţii succesive de tineri în spiritul respectului pentru adevăr şi al cunoaşterii ştiinţifice, al ataşamentului faţă de valorile naţionale şi universal umane” (Mircea Dumitru, Cuvântul Rectorului). Facultatea de Biologie contribuie la această misiune urmărind “să solicite mai puţin memoria candidaţilor şi mai mult rigoarea gândirii, capacitatea de a formula şi rezolva probleme” prin planuri de învăţământ care au “drept concept de elaborare nivelurile de organizare ale materiei vii” (Angheluţă Vădineanu, Autoevaluarea Facultăţii de Biologie, 1993) şi printr-o activitate de predare şi cercetare la standarde internaţionale. Cui îi plac plantele şi animalele s-a putut orienta către secţia de Biologie, pe cine l-a interesat să ştie cum se menţine viaţa şi să o observe în profunzimea sa a găsit mai potrivită secţia de Biochimie, iar voi, iubitori ai naturii, sunteţi acasă la secţia de Ecologie şi Protecţia Mediului.

Vă aflaţi într-o companie onorantă. Ecologia înseamnă seriozitate. La noi a început cu Grigore Antipa, care a obținut un doctorat în acest domeniu în Germania cu Ernst Haeckel, însuşi fondatorul domeniului ecologiei. Ecologia e pentru oameni inteligenți, pentru oameni cu carte, după cum se poate vedea în fotografia de mai jos (Grigore Antipa în stânga și Ernst Haeckel în dreapta, Arhiva Phyletisches Museum, Jena, Germania).




Dragostea de natură și caracterul sunt precondiții necesare practicării ecologiei. Voi le aveţi, noi le avem, împreună putem crea o echipă puternică. Astăzi alături de ele sunt necesare cunoștințe solide de biologie, chimie, hidrologie, geologie, matematică. Pe această temelie se poate zidi mai departe înțelegerea și managementul proceselor ecologice, cunoaşterea structurii şi funcţionării sistemelor ecologice, managementul biodiversităţii. Veţi beneficia de materii care merită învăţate, cu lucruri practice, logice şi actuale. Practica profesională, implicarea alături de profesori în proiecte, activităţile de teren, toate vă vor deschide multiple posibilităţi de carieră. Dar nu numai atât. Profesorii noştri “stârnesc vibraţiuni în sufletul [studentului], necesare şi pentru reţinerea cunoştintelor, dar mai ales pentru cultura şi educaţia lui.” (Simionescu, I., 1931, Didactica stiintelor naturale, ed. a II-a, Cultura Romaneasca, Bucuresti). Profesorii sunt oameni calzi, ataşaţi vouă, celor cu care îşi “împletesc existențele și viețile de zi cu zi” şi cărora le “dedică timpul lor de creație, de predare și de învățare” (Mircea Dumitru, Cuvântul Rectorului).

Cum ar putea fi altfel oamenii de la ecologie când au ca mentori două personalităţi care sintetetizează profesionalismul în ştiinţă şi omenia ? Nicolae Botnariuc, fondatorul gândirii sistemice în şcoala de biologie şi ecologie românească (foto stânga) şi Angheluţă Vădineanu, cel care a fundamentat şi creat cadrului instituţional pentru proiectarea dezvoltării durabile a sistemelor socio-ecologice în ţara noastră (foto dreapta), între care şi secţia de ecologie şi protecţia mediului despre care vorbim acum. Iată aşadar tradiţia ştiinţifică şi culturală în care vă aşteptăm cu braţele deschise. Bucuraţi-vă de ea asemenea atâtor generaţii de absolvenţi care acum lucrează pe toată planeta şi în cele mai importante organizaţii din România, lideri de insituţii, firme, oameni de ştiinţă prestigioşi.




Dragi tinere şi tineri,

Oferta pentru voi este bogată. Vă aşteaptă burse de merit, burse în străinătate, o asociaţie a studenţilor primitoare, multe posibilităţi de relaxare, într-un cuvânt o studenţie frumoasă. Cum ştim cu toţii relaxarea o putem gusta cu adevărat doar după efort. Vrem să facem acest efort ? Suntem pregătiţi să ne mobilzăm energiile şi creativitatea, să dăm frâu liber libertăţii, potenţialului propriu ? Să devenim “parteneri reali în colaborări ştiinţifice europene” ai tinerilor din universităţi occidentale ? (Angheluţă Vădineanu, Autoevaluarea Facultăţii de Biologie, 1993)

Per asper ad astra, spune un dicton latin. Nu este uşor pentru oameni să ajungă pe înălţimile cunoaşterii, ale omeniei, ale dragostei de natură şi oameni susţinută cu acţiuni profesioniste, ale înţelegerii rostului culturii alături de cel al ştiinţei pentru o lumea mai frumoasă, mai bună, pentru o dezvoltare durabilă, în respect faţă de toate valorile perene.

Da, putem ! Este o provocare demnă de tinereţea, curajul şi puterea voastră. Suntem împreună, cu siguranţă vom reuşi.

                                                                                                Echipa de la Ecologie


vineri, 23 martie 2018

Fundamentarea unei viziuni a comunicării într-o universitate unde se cercetează şi predă în domeniul dezvoltării durabile

În acest text încerc să schiţez o abordare a abordare trans-ideologică a problemei dezvoltării durabile într-o universitate. Obiectivul de dezvoltare durabilă este unul prin natura sa politic, însă felul în care se pune problema trebuie să nu depindă de o ideologie sau alta dacă cineva doreşte să existe o continuitate în urmărirea sa. Există multe posibilităţi de a face o astfel de schiţă, pentru acest text am ales calea legată de felul cum comunică o universitate.

Textul se poate descărca apăsând pe imaginea de mai jos.