Am pornit în 1992-93 de la bio-fizică şi am ajuns în 2014-15 tot la bio-fizică. Concluzionez că în sens larg metodologia biofizica este esenţială cercetării biologice.
Licenţa am făcut-o pe problema permeabilităţii membranei eritrocitare, cum şi dacă apar fracturi în membrană când se schimbă compoziţia chimică (când e mai mult colestorol), variabila folosită fiind timpii de relaxare transversală ai protonilor din apă la măsurători de rezonanţă magnetică. În fond ce interesa aici era cuplarea unei variabile fizice, permeabilitate, cu ratele unor procese metabolice din organism. Între timp s-a luat premiul Nobel pentru ipoteza competitoare trecerii apei prin canale proteice membranare, aquaporine, direcţie pe care de la noi dl Benga adusese contribuţii deja importante la acea vreme. Procesele astea au loc la scara de 10 la puterea -8 m (nano-micro). Problema are relevanţă aplicativă în domeniul medical.
Acum ne interesează cuplajul între proprietăţile mecanice, de rezistenţă la curgerea apei, şi cele de producţie biologică ale covorului vegetal Mai precis, care este relaţia dintre diversitatea plantelor, producţia primară şi eventuale efecte ecotoxicologice ale poluanţilor, pe de o parte, şi rezistenţa mecanică a solului în care cresc rădăcinile şi permeabilitatea la scurgerea apei a părţii supraterane a covorului vegetal. Variabile care descriu rezistenţa mecanică şi alte proprietăţi fizice sunt incluse în modele de eroziune dezvoltate pornind de la modele de mecanica fluidelor. Dar distribuţia spaţială şi variaţia temporală a acestor variabile depinde de procese biologice şi ecologice la nivelul plantelor. Metodologia folosită implică măsurători la scară mare cu laser, o scanare a suprafeţei cu laser din avion sau elicopter, şi prelucrări geostatistice ale măsurătorilor de scară mică asupra solului şi plantelor în teren, inclusiv măsurători ale unor variabile fiziologice de stress al plantelor. Scara de interes e de circa 10 la puterea 2 m. Problema are relevanţă aplicativă în domeniul serviciilor ecosistemice, a monetarizării efectelor impactului proiectelor industriale de ex.
Se poate observa că ideea unei biologii sau ecologii generice, holiste sau sistemice, este impracticabilă fără un down-scaling metodologic la nivelul fiecărui proces în parte, făcând apel la discipline deja existente peiorativ numite sectoriale sau reducţionaiste.
Realitatea culturală constatabilă în practica ştiinţei este că nu există un progres de la discplinele mai vechi la cele noi în sensul că speciile disciplinare vechi dispar şi sunt înlocuite de speciile disciplinare noi, cum sunt biologia sistemică sau ecologia sistemică. Are loc însă o diversificare a "biocenozei" disciplinare a biologiei, speciile noi având roluri de cunoaştere complementare celor vechi şi crescând eficienţa lor prin formularea mai clară a unor direcţii strategice de cercetare. Care direcţii strategică însă au o valoare nulă în absenţa operaţionalizării riguroase folosind metodologiile dezvoltate de vechile discipline ştiinţifice.
Biologul sistemic sau ecologul sistemic nu este un şef, sau un coordonator, ci un coleg de echipă cu specialiştii din alte domenii disciplinare. Cine coordonează e o chestiune separată, care depinde de competență managerială și talent de organizator, nu de cunoștințele științifice de un fel sau altul.
https://www.researchgate.net/publication/263855884_A_data_porting_tool_for_coupling_models_with_different_discretization_needs
https://www.researchgate.net/publication/280082862_Water_flow_on_vegetated_hill._1D_shallow_water_equation_type_model
Licenţa am făcut-o pe problema permeabilităţii membranei eritrocitare, cum şi dacă apar fracturi în membrană când se schimbă compoziţia chimică (când e mai mult colestorol), variabila folosită fiind timpii de relaxare transversală ai protonilor din apă la măsurători de rezonanţă magnetică. În fond ce interesa aici era cuplarea unei variabile fizice, permeabilitate, cu ratele unor procese metabolice din organism. Între timp s-a luat premiul Nobel pentru ipoteza competitoare trecerii apei prin canale proteice membranare, aquaporine, direcţie pe care de la noi dl Benga adusese contribuţii deja importante la acea vreme. Procesele astea au loc la scara de 10 la puterea -8 m (nano-micro). Problema are relevanţă aplicativă în domeniul medical.
Acum ne interesează cuplajul între proprietăţile mecanice, de rezistenţă la curgerea apei, şi cele de producţie biologică ale covorului vegetal Mai precis, care este relaţia dintre diversitatea plantelor, producţia primară şi eventuale efecte ecotoxicologice ale poluanţilor, pe de o parte, şi rezistenţa mecanică a solului în care cresc rădăcinile şi permeabilitatea la scurgerea apei a părţii supraterane a covorului vegetal. Variabile care descriu rezistenţa mecanică şi alte proprietăţi fizice sunt incluse în modele de eroziune dezvoltate pornind de la modele de mecanica fluidelor. Dar distribuţia spaţială şi variaţia temporală a acestor variabile depinde de procese biologice şi ecologice la nivelul plantelor. Metodologia folosită implică măsurători la scară mare cu laser, o scanare a suprafeţei cu laser din avion sau elicopter, şi prelucrări geostatistice ale măsurătorilor de scară mică asupra solului şi plantelor în teren, inclusiv măsurători ale unor variabile fiziologice de stress al plantelor. Scara de interes e de circa 10 la puterea 2 m. Problema are relevanţă aplicativă în domeniul serviciilor ecosistemice, a monetarizării efectelor impactului proiectelor industriale de ex.
Se poate observa că ideea unei biologii sau ecologii generice, holiste sau sistemice, este impracticabilă fără un down-scaling metodologic la nivelul fiecărui proces în parte, făcând apel la discipline deja existente peiorativ numite sectoriale sau reducţionaiste.
Realitatea culturală constatabilă în practica ştiinţei este că nu există un progres de la discplinele mai vechi la cele noi în sensul că speciile disciplinare vechi dispar şi sunt înlocuite de speciile disciplinare noi, cum sunt biologia sistemică sau ecologia sistemică. Are loc însă o diversificare a "biocenozei" disciplinare a biologiei, speciile noi având roluri de cunoaştere complementare celor vechi şi crescând eficienţa lor prin formularea mai clară a unor direcţii strategice de cercetare. Care direcţii strategică însă au o valoare nulă în absenţa operaţionalizării riguroase folosind metodologiile dezvoltate de vechile discipline ştiinţifice.
Biologul sistemic sau ecologul sistemic nu este un şef, sau un coordonator, ci un coleg de echipă cu specialiştii din alte domenii disciplinare. Cine coordonează e o chestiune separată, care depinde de competență managerială și talent de organizator, nu de cunoștințele științifice de un fel sau altul.
https://www.researchgate.net/publication/263855884_A_data_porting_tool_for_coupling_models_with_different_discretization_needs
https://www.researchgate.net/publication/280082862_Water_flow_on_vegetated_hill._1D_shallow_water_equation_type_model
