“Avem un vis: aici, în cel mai mare oraș din țară, să fie un loc unde
oameni din toată lumea vin să afle despre valoarea naturii din România,
personalități, mari firme, oameni politici, modele, donori, susținători. Dar
autoritățile nu sunt pregătite pentru asta. Acum trebuie să ne schimbăm
strategia, să ne concentrăm pe păstrarea a ce e valoros aici”. Directorul
parcului natural Văcărești le-a vorbit ieri studenților ecologi de la
Universitatea din București.
Nu știm dacă altă dată vom mai putea veni în practică aici pentru că organizațiile
neguvernamentale sunt eliminate din managementul ariilor protejate. Un contract
de administrație pe zece ani a fost reziliat unilateral. Nu se dorește Văcăreștiul
nou, acest spațiu unic la interfața dintre cultura urbană și natură, nu
interesează o instituție care propune modele de responsabilitate cu mare
vizbilitate pentru tineri.
Imaginea 1 Domnul Hans Klemm, ambasador, plantând simbolic un
copac în PN Văcărești, 26 octombrie 2018 (sursa foto: pagina de FB a Ambasadei
SUA)
Într-o țară europeană viața naturii nu poate exista fără viața societății
civile. Dezvoltarea durabilă începe de la firul ierbii și urcă spre strategii
susținute de cetățeni, nu coboară de la teorii spre o omenire abstractă în care
persoanele nu contează. Vorbele frumoase au putut înșela cândva. Acum e limpede
pentru toata lumea că arta conducerii autoritaristă cu idealuri morale puse în
față e un eșesc, pentru că e imorală prin nerespectarea muncii și libertății altora
Nu poti să dai ONG-uri iconice afară din arii protejate ca sa dicteze o singură
persoană administrarea lor fară sa scandalizezi societatea civilă.
E incredbil, “we get real”
la Ambasada in devenire a ariilor naturale din Romania, un „turning point”
pentru generatia 2019 de ecologi datorat oamenilor din această administrație.
Domnul Vlad Cioflec ne spune să nu fim cu nasul doar în cărți, să ne formăm
rețele sociale, să nu ratăm oportuniți de finanțare pentru ce vrem să facem. Nu
e vorba nici de lăcămia după bani, nici de dorința de a fi vedete. E vorba de
realism și de respect reciproc.. Așa merg lucrurile într-o lume civilizată. Dar
cum e în alte țări, întreabă studenții ? Fiecare are soluția lui instituțională,
aflăm de la directorul Dan Bărbulescu, dar peste tot contează oamenii locului. O
guvernare care servește cetățenii se asociază cu grupurile și organizațiile
interesate să contribuie, să deruleze proiecte, să finanțeze activități, să se
asocieze pentru binele comun. Este viața democrației.
Imaginea 2 Domnul Vlad Cioflec, herpetolog, vorbind studenților
ecologi.
Privesc la tinerii colegi și-i văd contrariați la început, intrați în
disonanță cognitivă, apoi uimiți. De ce nu primim și la ore astfel de lucruri
de folos, se intreabă ? Cel mai adesea din lene, din inerție, mai rar din orgoliu,
foarte rar din interes. Să avem înțelegere și să cautam discret bibliotecile,
literatura de specialitate la zi și oamenii care au arătat că pot să facă efectiv
ceva, modelele de succes. Să ieșim din zona de confort. Putem judeca atunci
cand vom fi noi la catedra si vom face mai bine. E posibil ca ajunși în acel
moment sa nu mai simțim nevoia asta. Oamenii inteligenți și responsabili crează
mase critice prin alierea cu cei capabili, doar complexații modești dau cu
pumnul în masă. Noi suntem puternici și generoși, iar frigul nu ne poate opri
să facem un traseu prin parc.
Imaginea 3 Studenți curioși la
instalațiile pentru educație ecologică pre-universitară montate pe traseele
tematice.
Parcul e activ chiar și acum, spre surprindearea noastră, plin de oameni.
Un profesor belgian în vizită la o universitate face fotografii artistice. Îl
rugăm să ne vorbească puțin despre preocupările sale și acceptă cu
generozitate, două lumi intră în contact pentru câteva minute. Câteva sute de
metri mai departe ornitologul Cristian Mihai se află în tura sa de monitoring
de rutină. Tocmai a semnalat o nouă specie în zona aceasta. Ne-ar ține o
prelegere întreagă. Studenții vor să știe cât mai multe, facem schimb de date
de contact, îi mulțumim și mergem mai departe. Capătul traseului este acolo
unde au locuit oameni fără de casă ani întregi. Sfârșitul este acolo unde a
fost începutul acestei instituții. Din semnele unei vieți umile a rămas doar
barca. Vegetația a fost restaurată, deșeurile evacuate, două persoane din familie
acum sunt rangeri la parc.
Imaginea 4 Porumbei de ieri acasă
în adăpostul de carton al oamenilor din groapa Văcărești (aprilie 2016),
studenți de azi acasă în Parcul natural Văcărești (noiembrie 2018).
Pașii ne poartă grăbiți, e frig, lecția s-a terminat. Câteva ore au
schimbat ceva în noi prin oameni și locuri. Privirile unora ne sunt poate
nostalgice. În provincie, de unde venim mulți dintre noi, viața e altfel, nu
pare să există nici o cale decât să speri că statul va face ceva. Cine ar putea
asigura fluxul financiar pentru ariile protejate ? Cum pot spune acasă despre
aceste lucruri ?
Nu știm, viitorul ne e deschis. Nu există răspunsuri prefabricate. Important
este că acum știm ce vrem și ce e posibil. Lângă sutele de grupuri de
vizitatori din anul acesta ne-am alăturat și noi, pentru o societate poate de
oameni mai liberi, mai creativi și mai responsabili. Avem un vis.
Imaginea 5 Natura e la ușa ta. În vizită la ambasada ariilor protejate
din România.
