Noi

Noi

joi, 9 decembrie 2021

Despre comunicarea științei ca formă a culturii

 

Sunt două motoare principale ale comunicării reducționiste a științei, în special a fizicii și chimiei: industriile diverselor tehnologii (biotehnologii, pentru biologie) și nevoile de instrumente de propagandă seculară ale unor partide și unor state. Felul în care la noi fac comunicarea științei persoane ca domnii Zografi și Presura e un efect la distanță al programelor susținute în occident în a doua parte a secolului trecut de sectoarele industriale interesate.

 

Convergent cu acest fenomen (documentat științific, Elias et al. 1982 https://link.springer.com/book/10.1007/978-94-009-7729-7 ) o parte din comunicarea științei e controlată de un alt motoraș, competiția pentru resurse între oamenii de știință din diferite domenii. Un exemplu clasic e chiar în interiorul fizicii, respectiv respingerea programului reducționist de către Anderson în 1972 (https://www.science.org/doi/10.1126/science.177.4047.393) pentru a susține finanțarea cercetărilor la scări mezo.

 

Fenomenul se manifestă și în biologie. În acest moment situația dezastruoasă a botanicii și zoologiei din Ro (dpdv financiar și al cercetării) comparativ cu abordările reducționiste (biofizică, biochimie, biocel) nu e decât o reflectare a situației la scară planetară. Interesele economice instituționalizate în specializări, departamente, nu permit să se observe că programul darwinian, considerat emblemă a biologiei, nu are nimic reducționist în el. fapt documentat pe larg încă din 1985 (https://www.amazon.com/Structure-Biological-Science-Alexander-Rosenberg/dp/052127561X ).

 

Pe acest fond a avut loc dezastrul sanitar în condițiile pandemiei, când toată comunicarea științei a eșuat și nu putea decât să eșueze, pentru că a evoluat pentru alte nevoi, sectoriale, nu pentru servicii de asistare a deciziilor în condiții de criză de scară mare. E remarcabil că inițiativele Universității din București de formare a resursei umane pentru comunicare revin la natura organică a dezvoltării științei în cadrul culturii, singura care permite acțiune eficace la scară socială mare.

 

Nu e decât o recuperare a normalitāții renascentiste și o cristalizare instituțională a mai vechilor inițiative ale profesorilor și studenți pentru știință ca formā a culturii.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu