Discurs funerar la înmormântarea Profesorului Radu Lăcătuşu

Precucernici Părinţi, îndoliată familie, îndurerată adunare,

Din pământ suntem făcuţi cu dragoste şi în pământ ne vom întoarce. Pământul, solul, a fost pentru Profesorul Lăcătuşu simbolul dragostei, Iată ce spune: “Dacă sol nu e, nimic nu e”, parafrazând pe Sf. Apostol Pavel. Ştiinţa despre sol este pentru dânsul un dar făcut oamenilor.

După refugierea familiei din Ţinutul Herţei Radu Lăcătuşu a fost un copil sărman şi bun, trebuia să meargă opt kilometri până la şcoală pe un drum adesea noroios. Iată ce spune despre calul care l-a purtat de la şase ani:

“La început mergea cineva cu mine călare, după care, datorită condiţiilor inconfortabile din şea pentru mine, am cerut să merg singur [cu calul], iar acesta m-a ascultat şi timp de trei ani, în condiţii vitrege de vreme, m-a dus la şcoală. I-am purtat şi-i mai port şi acum o veşnică recunoştinţă acestui cal, care a sfârşit la abator în iureşul acelor ani de a înlocui caii cu tractoare.” (p 264)

Auziţi ! Purta veşnică recunoştinţă unui căluţ. De ce ? Pentru că l-a dus la şcoală... Asemenea Profesorul a fost recunoscător celor care l-au ajutat şi susţinut în viaţă.

Şcoala, cunoaşterea, recunoştinţa, sunt valori definitorii ale Profesorului Lăcătuşu. Primeşti ca să dai mai departe, eşti parte dintr-un neam, fără să fii naţionalist (un stră-străbunic al său era austriac), eşti parte dintr-o tradiţie de cercetare fără să fii închis în ea (a colaborat cu o mulţime de oameni din alte discipline şi universităţi). Eşti liber, responsabil, şi cultivi libertatea: cultura, iniţiativa creativă (îi plăceau literatura, teatrul), totul pentru a fi de folos ţie şi altora, cu seriozitate şi cu mult efort, cu dedicare. Nu îi plăcea ceea ce nu era serios. Să mai citim puţin:

„Nu mi-a plăcut munca din minister, învăţământul agricol era trecut la Ministerul Învăţământului, noi având un rol decorativ, rol pe care-l jucam şi-n direcţia cercetării, ministerul nemaifiind cel care finanţa cercetarea. La acestea se adaugă obtuzitatea unor şefi numiţi politic.” (p 277)

Nu îl interesa puterea doar ca să aibă putere, ci ca să serveasc pe alţii. Cerea ca cei responsabili de destinul altora să aibă nişte calităţi. Iată ce întreba pe unul dintre interlocutorii săi:

“Pentru că am ajuns aici, numiţi trăsăturile de caracter ale unui conducător care să contribuie la susţinerea domeniului pe care îl păstoreşte şi în acelaşi timp, reversul medaliei, trăsăturile de caracter ale unui conducător care frânează dezvoltarea domeniului pe care-l conduce.” (p 94)

Sunt întrebări la care nimeni nu i-a răspuns şi atunci a dat răspunsul cu propria sa viaţă, dăruind tot ce avea mai bun şi nefrânând pe nimeni. Profesorul Lăcătuşu a fost un om care a dorit toată viaţa să fie drept, corect, într-un sistem care nu era mereu aşa. Venea cu valori clare, puternice, dintr-o lume aşezată, şi le-a adus cu sine peste timp până acum. Vedem şi azi, aici, pe chipul său adormit pacea, liniştea unui om care s-a străduit să facă pe cât de puţin rău şi pe cât de mult bine a putut.

Despre Biserică spune astfel,

[pe când eram în clasa a patra] “eu am fost lăsat în grija unor mătuşi, dintre care una […] se ocupa cu educaţia mea religioasă. În fiecare duminică trebuia să stau în biserică, în picioare, de la 8 la 12, fapt care era foarte obositor pentru mine. În plus, îmi dădea să citesc cărţi religioase, pe care nu le citeam, pe una am şi pierdut-o. Toate acestea au făcut să mă îndepărtez de biserică. La acestea s-a adăugat educaţia fără religie din şcoală.” (p 265-266).

Se simţea sărmanul încă vinovat că pierduse o carte... Dar harul primit prin botez lucra, iată ce gândeşte mai târziu într-o discuţie cu o altă personalitate:

“R. L. -  Totuşi, una peste alta biserica aduce un plus societăţii sau nu ?

- Mă întrebaţi pe mine, care nu sunt chiar cu biserica. Aduce, pe medie aduce.

R. L. - Asta zic şi eu. Dacă nu, ar fi rău.

- Dacă nu ar fi, ar fi vai de noi.” (p 237)

De ce nu-l vom uita pe Profesorul Lăcătuşu ? Pentru că deşi o persoană particulară, cu farmecul său pe care cei apropiaţi i-l cunosc, a urmărit un model general al binelui şi dreptăţii pentru dânsul şi ţara sa. Acest model poartă numele Iisus Hristos.

Ştiinţa solului, a pământului, formează prin natura ei oameni cu caracter, puternici. Toţi cei care ne ocupăm de mediu avem în dânsul un reper la care să ne gândim, pe care să ne bizuim, pornind de la care să facem şi să refacem ce s-a stricat în noi şi în ţara noastră. Profesorul Lăcătuşu ne-a arătat că e posibil, că nedreptatea vremurilor şi a oamenilor poate fi biruită prin modestie, realism şi bunătate, iar ceilalţi te vor înălţa.

Dumnezeu să îl odihnească !

____

Citări din Lăcătuşu R., 2019, Interviuri, Ed. Terra Nostra, Iaşi

Citită la Biserica Sf. Ilie, Strada Floare de Gheață 1, 14 ianuarie 2019.