Noi

Noi

duminică, 18 noiembrie 2012

Studiile de licență de trei ani - o eroare care trebuie remediată

Au trecut suficiente cicluri de trei ani ca să pot spune fără să mai am vreo îndoială că trecerea de la 4 la 3 ani a fost o eroare majoră.

Nu îmi propun aici să fac o analiză, pentru că nu e treaba mea, ci a conducerii facultății de biologie, dar am convingerea că opinia mea este împărtășită de cvasitotalitatea cadrelor didactice de la toate secțiile.

Doar câteva semnale:

- cunoștințele de matematică elementară ale absolvenților de ecologie necesare pentru orice rezolvare de probleme ecologice sunt cvasi-nule; fără să mai discutăm de baza de chimie și fizică, fără de care doar vorbim discuții despre servicii ecosistemice; hidrologie nu se face, dar vorbim de sisteme ripariene.
- nivelul lucrărilor de licență se duce în jos față de anii anteriori, nu există timp suficient dedicat elaborării dizertației.
- practica la instituții e o idee bună, dar trebuie grefată pe un sistem de patru ani pentru a nu merge la instituții câine surd la vânătoare.
- datorită lejerității în acumularea de restanțe nu se poate face o filtrare serioasă, o eliminare a celor care nu au nici în clin nici în mânecă cu facultatea.

Un sistem cu 7 semestre și al optulea cu practică intensă și lucru supravegheat la elaborarea lucrării de licență ar fi mult mai folositor.

Voi reveni.

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Despre valorile politice

Rămânem sau nu în țara noastră?
 
Viitorul unui grup, al unei societăți, este rezultatul agregării proiectelor individuale, atât a celor private, cât și a celor publice - care antrenează grupul, grup care acceptă mai mult sau mai puțin proiectul, dar este condus de cel care l-a conceput și îi reprezintă și pe alții în proiectul lui.
 
Ceea ce pare o întoarcere în trecut, situația contrareformei actuale, poate avea două surse:
- oamenii care au dorit altceva decât ce era în trecut s-au răzgândit și acum vor ceva care au mai vrut cândva în trecut.
- oamenii care nu au reușit să își atingă proiectele din trecut acum devin dominanți ca număr și capacitate de influență și reușesc să impună ceea ce nu au reușit până acum în dauna celor care voiau altceva.
 
Aparenta întoarcere în trecut de acum este rezultatul ambelor tipuri de fenomene: dezamăgiții de insuccces și persverenții.
 
Modul de viață comunistoid, mediocru, fariseu, lacom în esența lui folosind altruismul doar ca nadă pentru naivi, decuplat de orice activitate intelectuală profundă, cu conotații dincolo de științele naturii și cele formale, este un trecut care va fi mereu prezent prin astfel de întoarceri.
 
Acest mod de viață este de aceeași natură cu cel consumist, capitalist, este pur material, de aceea se și poate întoarce. De fapt este o continuare cu alte mijloace retorice și alt jargon al acelorași metehne, un salt de la retorica libertății sociale și politice la retorica justiției sociale. Diverse fețe ale diavolului.
 
Singurul opozabil realmente ca mod de viață acestora este modul de viață spiritual. Al cărui prim pas poate fi credința cu adevărat în valorile libertății și justiției, ale responsabilității și moralei. Această credință o au naivii din ambele tabere, liberală sau conservatoare în sens clasic (dreapta) și socialistă-comunistă.
 
O democrație nediabolică nu poate fi decât o democrație dacă nu spirituală, cel puțin naivă. O democrație a rataților, fie ei bogați sau săraci, nu poate fi decât diabolică, indiferent dacă ratații sunt în situația asta pentru că au vrut prea puțin în viață, prea mult, sau ceva cu totul greșit.
 
Dacă nu vrem să ducem România într-o mizerie desăvârșită, să încercăm să facem ca tinerii, inevitabil mai curați ca profesorii lor, să rămână aici urmărindu-și proiectele lor, nu doar pe ale noastre. Dar pentru asta trebuie să știe ce vor, adică să aibă valori și să aibă proiect.