Despre situația programelor de licență în domeniul ecologiei

 

Într-o abordare mimetică față de universități occidentale, focalizând pe interese instituționale de scară mică și fără să răspundă tendințelor internaționale de evoluție științifică a domeniului, în România se manifestă două abordări în organizarea programelor de licență în ecologie (tabelul 1):

·       Ecologi care susțin (formal, sau de facto) că domeniul lor aparține biologiei

·       Ecologi care susțin că domeniul lor aparține științei mediului

 

 

Tabelul 1 O imagine parțială asupra tipurilor de programe de licență în domeniul ecologiei.

 

Ambele abordări sunt nesatisfăcătoare, astfel:

·       Ecologii care susțin că domeniul lor aparține biologiei au blocat instituțional orice evoluție a înțelegerii rolului speciilor în procese mai complexe, cum sunt cele care duc la serviciile ecosistemice.

·       Ecologii care au mers pe varianta că domeniul lor aparține științelor mediului au blocat orice înțelegere a mecanismelor de finețe ecofiziologice, populaționale și de funcționare a comunităților, care depind masiv de cunoașterea detaliată a ciclulurilor de viață.

 

Ecologia apelează atât la strategii biologice, cât și la strategii tipice științelor mediului. În termenii tradițiilor românești există complementaritate între abordarea naturalistă și cea care pune accent pe modelarea matematică a proceselor și metode științifice mai aproape de cele necesare testării riguroase a ipotezelor.

 

Domeniul ecologiei și, mai general, al științei  mediului, nu va ieși din umbră academic câtă vreme instituționalizarea se face pe vechile decupaje tipice secolului XX, care crează clivaje socio-științifice disfuncționale autoreproduse prin studenții formați. Pe lângă clivajele între ecologii cu perspective diferite asupra situației domeniului lor există și clivaje tipice științei mediului, ca cel dintre geografi și ecologi. Toate sunt neproductive și blochează dezvoltare domeniului.

 

Separarea instituțională a strategiilor caracteristice ecologiei are următoarele consecințe financiare cvasi-falimentare pentru domeniu:

·       banii de cercetare în școlile în care ecologia e subsumată biologiei pot veni exclusiv din zona valorii intrinseci a biodiversității (abordarea sectorială a diversității biologice și habitatelor, OUG 57/2007, indicatorii asociați), care nu oferă nimic pentru funcționarea ecosistemelor (flux de energie și circuite biogeochimice). În acest spațiu nu sunt posibile cercetări biogeochimice, legate de reziliență, etc, indiferent de redefinirile academice ale termenului biodiversitate, care nu au consecințe în programele de finanțare.

·       dacă se încearcă accentul pe resurse regenerabile se constată că nișele de cercetare sunt ocupate de abordările clasice sectoriale (silvice, agro, piscicole, etc), ecologia fiind numai instrumentală. Potențialul de coordonare în această abordare este nul, cu consecințe asupra profilului pubic al domeniului.

·       banii de cercetare în școlile în care ecologia e de tip știința mediului sunt la competiție cu abordările geografice, geologice, hidrologice, care tehnic (prin focalizare pe anumite procese) sunt mult peste ce poate ecologia decuplată de partea strategiilor de tip biologic, ca indici Hirsch și număr de citări. Dacă se intră pe zona științelor sociale în competiții, unde formal apare știința dezvoltării durabile (cu abordare prin sisteme socio-ecologice), se constată o respingere din partea comunității respective, care nu dorește invazie dinspre științele mai tari peste resurssele lor fnanciare lor care se justifică (cel puțin în spațiul românesc) mai mult prin discursuri raționale teoretice și mai puțin prin măsurători efective asigurate obiectiv.

·       dacă se doresc bani în varianta aceasta instituțională pentru cercetare pe problema serviciilor ecosistemice se constată absența competenței în multe cazuri în chestiunea unităților furnizoare de servicii ale diferitelor specii, care se află predominant în zona unităților funcționale pur biologice. Totul tinde să se reduce la o narațiune cu indicatori generali care nu duce la rezulate concludente și nu are consecințe manageriale operaționale.

 

Din toată această situație cel mai mult pierd:

·       cetățenii prin deteriorarea necesară a capitalului natural indiferent de bunele intenții sectoriale, când acestea există

·       studentele și studenții prin faptul că sunt canalizați pe o direcție în care modul de organizare nu corespunde optim intereselor lor de a a fi pregătiți pentru o piață în evoluție permanentă datorită dinamicii științei pe plan internațional

 

Câștigul cadrelor didactice și cercetătorilor e numai pe termen scurt, cu toții suportând consecințele declinului general al domeniului lor.

 

Soluțiile insituționale pentru depășirea situației nu pot fi generalizate, ele depinzând de resursele disponibile în fiecare universitate în parte. Soluțiile presupun cooperare între unități funcționale diferite care să ducă la depășirea abordărilor parțiale ineficace, fuziuni parțiale, depășirea unor interese personale și de scară mică.

 

O soluție instituțională valoroasă strategic în Universitatea din București în Facultatea de Biologie în contextul celor prezentate anterior ar fi fuziunea actualului departament de Ecologie Sistemică și Sustenabilitate cu specialiștii din zonele botanicii și zoologiei, actualmente distribuiți în alte departamente, și diversificarea strategică a misiunii  noului departament către toate strategiile de reducerea a dimensionalității proceselor ecologice, de la ecofiziologice la socio-ecologică, cu recunoașterea în particular a complemetarității tradițiilor naturalistă (dominantă în zona botanicii și zoologiei pe linia darwiniană) cu cea  de modelare a proceselor ecologice mai mult sau mai puțin complexe.

 

Este foarte posibil ca evoluții instituționale de acest fel să necesite gândirea unor planurilor de învățământ de 4 în loc de 3 ani tipice universităților de elită (UBB, UB, UAIC), care au resursele umane și de infrastructură necesare pentru depășirea blocajului actual. Unde nu există capacitățile de creare a unor programe pentru întreaga gamă de strategii epistemice ale domeniului se pot institui relații de cooperare pentru recrutarea celor mai buni absolvenți din universități cu programe de licență viabile către universitățile de elită la master și doctorat.

 

În cinci ani rezultatele ar putea fi la nivel internațional și ar furniza un model de bune practici.