Realizări științifice Virgil Alexandru Iordache 7 iulie 2021

 Partea B a proiectului de cercetarea exploratorie aplicat la competiția 2021 se poate descărcat apăsând pe imaginea de mai jos (B1 realizări științifice importante, B2 vizibilitate și impact al contribuțiilor științifice, B3 corespondența dintre experiență și tema propusă, B4 CV

Tradiție, progres, performanță și ratare

 

Orice disciplină la orice nivel de predare trebuie așezată între reperele consacrate și deschiderea către cunoașterea și persoanele prezente. Nici tradiția nu are o valoare în sine, nu se conservă pe sine, nici deschiderea spre schimbare nu se schimbă pe sine, ci schimbă ceva care are dreptul să existe și e de folos ca treaptă.

 

Ține de realitate și gândirea umană ca ele să funcționeze atât prin obiecte, cât și prin procese. Nu se poate face management fără obiecte (avem nevoie de limite în spațiul și timp ca să zonăm și distribuim acțiuni), dar nici fără procese (avem nevoie să schimbăm limitele în spațiu și timp ca să ne adaptăm unei lumi care nu stă pe loc). Gândirea sistemică despre educați și cercetare e simplistă ontologic, presupune că procesele au loc numai  în interiorul și prin interacțiunea obiectelor de diferită mărimi (școli, institute, universități). Performanța managerială se obține înțelegând că există o dinamică socială și culturală a granițelor obiectelor complexe și o independență a proceselor față de aceste granițe. Atunci poți să restructurezi cu noimă influențând procesele care oricum au loc independent de decizii, tai cu ușurință pe falii existente, dar neinstituționalizate. Iar unde nu poți restructura (țări) acționezi asupra proceselor (naturale, sociale, culturale) transfrontaliere.

 

Păstrarea a ceva valoros (știința adevărată, valorile familiei) se poate face numai folosindu-l în funcția sa originară acum, în prezent. Dacă vrem să existe opera lui Newton trebuie să facem fizică la același nivel de performanță. Dacă vrem să existe poezia lui Eminescu să scriem poezie la același nivel de valoare. Dacă vrem să existe tezaurul patristic trebuie să ne sfințim efectiv. Nu opera lor, ci a noastră, nu epigonic, ci trăit prin noi și prin lumea de acum urmând modele exemplare.

 

Ca să atingi performanță trebuie să ai o focalizare a resurselor. Ditribuția egalitară a resurselor distruge atât tradiția, cât și progresul. Progresul are un vârf de lance unde se concentrează energia unei societăți în fiecare din domeniile vieții. Unde vârful e bont nu mai există progres, îl fac alții și noi doar copiem. Unde vârful e bont la modelele exemplare ne vor interesa aspectele contingente, propriile lor erori, nu ce au creat valors. Orice țară care vrea să aibă istorie și viitor trebuie să își creeze privat și/sau public școli și domenii de performanță în care să atragă pe cei cu cel mai mare potențial pe acea direcție. Orice țară care vrea să aibă istorie și viitor trebuie să creeze în școlile publice și private o mentalitate în care se respectă performanța din orice vremuri și se învață cum să o faci.

 

Ratarea și mediocritatea nu sunt în primul rând ceva personal și nu au legătură primordial cu performanța ta, ci cu felul cum e tratată performanța în societate. Dacă există și e încurajată, faptul că nu ești în elită nu înseamnă ratare și mediocritate, ci că ai susținut pe alții să fie acolo prin acceptarea modelului social și participare la competiția constructivă. Ești într-un loc respectabil pentru ce poți să faci. Numai dacă ai fi putut mai mult îți poți face un reproș.

 

Cu toții devenim ratați într-o societate în care distrugem modelul vârfului de lance al domeniilor și îl înlocuim cu impostura. Perfomanța personală și grupală izolată e ca mângâirea celor care mai au o vreme aer condiționat la etaj într-o casă arzând.

Practica de ecologie 2021 Lecțiile 1, 2 și 3

 Materialul suport pentru prima săptămână de practică poate fi descărcat apăsând pe imaginea de mai jos. Mulțumim JYSK România pentru sponsorizarea prin WWF România.

Perfecționism și iacobinism etic

 

Absența a ceea ce Pascal numea spirit de finețe duce la producerea de suferință semenilor în numele intențiilor bune. Ce înseamnă spirit de finețe ? Când ai o pâine și vrei să o împarți în două ca să dai unor oameni aflați alături de tine nu așezi bucățile pe o balanță analitică pentru a mai muta niște firimituri dintr-o parte în alta. O rupi fără a investi 4000 de euro într-o balanță de acest fel, înțelegând că banii respectivi ar putea hrăni multe alte guri. Înțelegi că mîna întinsă în fața ta nu poate aștepta îndelung fără a fi umilită. Pricepi că totul se poate transforma din ajutor într-o mascaradă egocentrică, în spectacol al dreptății, la limită în crimă.

 

Ar putea să pară ceva de bun simț, dar nu este. Ochii oamenilor care au o formație preponderent exactă și sunt antagonizați de idolatrii discernământului, incapabili la rândul lor de gândire structurată, de spirit geometric, se acoperă cu un văl care nu mai permite spiritul de finețe. Exactitatea ar putea fi în acest sens antonimul fineții. Universul întreg trebuie, în sens moral, să se supună unor principii, driblingurile analitice se prelungesc la infinit fără să mai există nici un șut pe poartă, problema nu se mai rezolvă. Compensatoriu discuțiile principiale, abstracte, capătă valori cosmice, ca să acopere micimea reală a mizei, indiferența față de oameni.

 

Dacă în alte vremuri ar fi meritat subliniate excesele spiritului de finețe, arbitrariul și relativismul spre care poate fi deturnat, azi mai degrabă avem un abuz social de spirit geometric. Statul nu are cum să rupă în mod egal pâinea banilor publici. Profesorii nu au cum să fie perfect drepți în notare. Evaluatorii nu pot stabili perfect meritele proiectelor. Investind excesiv în instrumente și instituții pentru o himeră a perfecțiunii ne livrăm unui univers kafkian în care nimeni nu mai își asumă răspunderea pentru nimic și nici nu mai poate fi în sens propriu responsabilizat pentru deciziile sale. Tinde să domnească o limbă de lemn utilă numai propriului ego.

 

Nu există o cale instituțională de a ieși din asta. Soluția este exclusiv personală, iar cheia unei dinamici sociale mai accentuate este ca liderii să fie persoane rezonabile. Nimeni nu poate fi rezonabil dacă nu are în sine deja funcțională relația subtilă dintre spiritul geometric și cel de finețe. Temeiurile acestei unități vin dintr-o înțelegere tacită a realității, a constelație complexă pe care mintea omului nu o poate cuprinde în mod principial în toate aspectele ei. Ce e tacit se obține urmând modele umane.

 

Doi filosofi discutau în Africa despre natura realității. Cea mai bună dovadă a faptului că există realitate fizică a fost când a apărut un rinocer și au trebuit să fugă ca să scape cu viață. Cea mai bună dovadă că există realitate morală este când suferința celorlalți devine palpabilă, când încrederea pusă în noi ca decidenți se pierde și constatăm  că nu vom mai avea niciodată ocazia să o recâștigăm. Atunci e prea târziu pentru dezbateri principiale. Răul în numele narcisismului etic a fost făcut.

 

Situația e relevantă pentru oricine ia decizii, de la profesori în fața clasei la politicieni.

Exploatarea doctoranzilor și regulile eticii academice

 

Singura cale de formare a unei relații firești echilibrate, între coordonator și doctorand este ucenicia academică. Ucenicia e procesul de scară mică, având durată de câțiva ani, înscris într-o tradiție instituțională. Tradiția instituțională este combinația subtilă de reguli informale și formale, amestecul de cunoaștere tacită și explicită deja funcțional, productiv și aflat în permanentă evoluție. Fenomenul exploatării poate apărea în absența unui astfel de context instituțional, în care profesorul nu este mentor, iar doctorandul este o resursă umană.

 

Sunt două variante de absență a contextului necesar uceniciei, una în care tradiția s-a degradat și una în care tradiția nu a existat niciodată. României îi este specifică situația absenței tradiției.

 

Exploatarea doctoranzilor și post-doctoranzilor în occident are alte mecanisme ca în România. În occident acest fenomen este rezultatul degradării tradiției sub influența propriei poveri, exprimată prin schimbări ale valorilor în mediului extern social și cultural. O cauză tipică a exploatării în occident este transformarea tipului dominant de universitate către unul cu accent pe valorile pieței economice. Marketizarea universităților e inevitabilă când ierarhiile de valori împărtășite de oameni se dizolvă. Piața este un fenomen util numai în producția anumitor bunuri și servicii, unde e acceptabilă o rată mare a falimentelor și apariției de noi organizații. Pentru universități, care sunt hub-uri esențiale în funcționarea societății civilizate, o astfel de strategie nu este utilă, ea poate fi folosită numai pentru eficientizare internă, nu pentru a fundamenta direcția mare strategică.

 

Să trecem la situația României. În absența tradiției universitare și de cercetare și în condițiile forțării procesului de apariție a ei apar câteva fenomene tipice, care nu există în occident:

1.      Refuzul total al schimbării în comunitatea profesori/cercetători – studenți, provincializarea de comun acord într-o ucenicie autarhică. Nu există exploatare pentru că nu se produce nimic relevant științific. Comunitatea este pseudo-științifică. Cu cât diferența dintre ce face comunitatea și ce se întâmplă în alte comunități crește, apare și de dezvoltă o tradiție conștientă a incompetenței și fraudei. Fenomenul se manifestă la scări mai mici sau mai mari, de la grup de cercetare, la facultate, institut, sau chiar domeniu disciplinar. Grupul nu poate evolua prin mecanisme interne.

2.      Acceptarea generală a schimbării practicilor în condiții de competență a profesorilor, măsurabilă în raport cu standarde de producție academică. Este un caz nu foarte frecvent în România, dar cu exemple de succes. Exploatarea doctoranzilor poate apărea numai într-o abordare de piață a actului educațional. Grupul poate evolua prin mecanisme interne.

3.      Acceptarea generală a schimbării practicilor în condițiile incompetenței coordonatorilor. Este un caz nu foarte frecvent în România. În astfel de situații exploatarea doctoranzilor este un fenomen dominant. Pentru a ține la suprafață grupul incompetent toată povara eșecului este transferată doctoranzilor. Aceștia muncesc mult pe teme nerelavente, nu pot produce, nu au de la cine să învețe cercetarea reală. Când susțin, tezele le pot fi respinse la nivelul superior. Dacă trec de acest nivel au șanse mici de dezvoltare. Tensiunile sunt mocnite și acoperite prin metode de management top-down, în special prin eliminarea celor care semnalează situația. Grupul nu poate evolua prin mecanisme interne.

4.      Acceptarea heterogenă a schimbării practicilor atât de către coordonatori, cât și de către studenți. Acest e cazul real cel mai frecvent. Situația e caracterizată de tensiuni interne inevitabile datorită atitudinilor diferit. Tensiunile vin din interese diferite, strategii profesionale diferite și sunt constructive, în sensul că permit evoluția grupală internă. Exploatarea doctoranzilor există, dar poate fi adusă la un minim pe cale naturală. Grupul poate evolua prin mecanisme interne.

 

 

În tabelul de mai jos aplicăm acest model pentru a comenta rolul eticii academice.

 

 

Din cele de mai sus se observă că nu poate exista o abordare unitară în sistem pentru a încuraja modernizarea României. Pentru cazul B soluțiile sunt administrative de la nivel guvernamental prin restructurare, pentru cazul C soluțiile pot fi administrative de la nivel guvernamental prin condiționarea reală a finanțării de îndeplinirea criteriilor de performanță de către coordonatori, pentru cazul D orice situație etică trebuie judecat personalizat, în unicitatea ei organizațională. Nu poate avea loc o astfel de judecare fără un simț al dreptății aristotelician, apelul exclusiv la reguli generale nu ajută. Pentru cazul A se poate aplica un model de etică importat din occident, preferabil adaptat în funcție de realitățile culturale românești, sau ajustat cu alte argumente din teoria domeniului.

 

Închei prin a preciza că titlul a fost formulat în așa fel încât să crească interesul pentru lectură prin captare emoțională. Problema abordată în text este, de fapt, managementul adaptativ al sistemului de educație universitară și cercetare în funcție de realitatea situației sale și dinamica acesteia. Fără așa ceva disipăm resurse, între care cea mai importantă este timpul. Absența unui gândiri nunanțate și a unui management adaptativ denotă lipsă de respect față de viețile oamenilor din România.

Formalizarea metodei de producere a cunoașterii științifice: să fie cu măsură

 

O bună parte din impostura publică în domenii unde sunt necesare competențe bine delimitate este datorată absenței know-how-ului despre știință. Situația este inevitabilă în societatățile în care există numai un secol și ceva de când acest domeniu se dezvoltă sub presiunea formelor instituționale fără fond. Procesul natural de evoluție organică a comunităților științifice ara loc la scara secolelor. În țările unde știința pare să fi crescut mai rapid este fie datorită furtului de idei, fie datorită unor planuri de susținere masivă din exterior. Nu există nici un interes pentru susținerea României din exterior, pentru că ar crește costurile de control și ar micșora exportul de creiere.

 

În acest condiții o soluție bottom-up poate fi formalizarea metodei de producere a cunoașterii științifice acolo unde există această cunoaștere tacită la scara unor grupuri, sau chiar la scara unor organizații. Formalizarea trebuie să fie cu măsură, pentru a  nu sări din lac în puț: rigidizarea procedurală subminează creativitatea științifică. Procedurile, dacă e să fie de folos, trebuie să fie flexibile, să permită adaptabilitate în timpul implementării lor și să fie revizuite frecvent, la scara de timp a câtorva ani. Pe de altă parte, în contextul unei societăți imature cultural formalizarea e bună pentru că evidențiază locul fiecărei resurse necesare pentru producția cunoașterii științifice și astfel nu permite deturnare textelor cunoașterii științifice către abordări dogmatice scientiste, sau, din contră, către interpretări textualiste relativiste, adică citirea textelor științifice ca pe niște narațiuni. Ştiința e un exercițiu cu constrângeri foarte multe dinspre realitate şi dinspre resurse şi instrumente și se află în permanentă evoluție: nu poate fi nici dogmatică, nici relativă. Pentru a înțelege de ce e așa e nevoie să fie cunoscută în mecanismele ei de producție.

 

În acest text prezint un exemplu de procedură flexibilă pentru scrierea unui articol științific sursă primară. Sursele primare sunt cele în care se raportează cunoașterea la prima mână, sursele secundare sunt sinteze focalizate de surse primare, iar sursele terțiare sunt sinteze mai ample cu sistematizări și dezvoltări teoretice (sub forma unor cărți).

 

 

Exemplu de procedură

 

 

1 Aspecte generale:

 

Producerea de articole este o etapă importantă a procesului de producție a cunoașterii științfice. Scrierea articolelor științifice nu este o activitate de diseminare a rezultatelor științifice, ci pasul final de verificare independentă a calității, validare obiectivă și stabilire a poziției cunoașterii științifice rezultate în ierarhiile de merit agreate de comunitatea ștințifică în sub-domeniul de cercetare respectiv. Diseminarea cunoașterii este o activitate separată, finanțată din pachete de lucru distincte ale proiectelor, are loc îndeosebi după publicarea articolelor științifice și se referă la transferul rezultatelor către publicul larg și deținătorii de interese prin metode specifice care sunt în bună măsură legate de activitățile de PR ale proiectelor și organizațiilor de cercetare.

 

 

2 Principii:

 

·         Folosirea metodei științifice la cele mai înalte standarde

·         Crearea unor seturi de date la cele mai înalte standarde metodologice cu control al calității pentru fiecare tip de variabilă.

·         Control al respectării standardelor de etică și integritate academică, asigurarea trasabilității datelor și stadiilor de elaborare a manuscriselor în toate etapele de producție a lor, criterii transparente și anunțate în prealabil de stabilire a autorilor

·         Eficacitate, articolele vor răspunde scopurilor proiectelor care au finanțat producerea lor

·         Eficiență, articolele vor fi produse într-un interval de timp rezonabil după finalizarea contractelor care au furnizat proiectarea cercetării și seturile majore de date în fază finală de producere.

 

 

3 Pași pentru creșterea ritmului de producere a cunoașterii ștințifice în stadiu publicat:

 

1.      Pregătirea setului de date brute într-un format publicabil în depozite on-line cu DOI agreate de revistele științifice de cel mai înalt nivel (exemplu https://www.nature.com/sdata/policies/repositories )

2.      Citirea tiparului general de articol specific grupului de cercetare din Anexa 1. Decizie cu privire la structura dorită a capitolului de rezultate.

3.      Prelucrarea datelor în acord cu ipotezele și obiectivele, identificarea rezultatelor principale și a rezultatelor asociate de importanță secundară.

4.      Alegerea revistei căreia îi va fi trimis manuscrisul. Citirea a 2-3 articole recente din acea revistă pentru identificarea formatului detaliat (structura pe paragrafe a capitolelor, numărul mediu de titluri la bibliografie).

5.      Adaptarea structurii general de articol din Anexa 1 a procedurii pentru a se potrivi cu formatul încurajat sau impus de revista aleasă. Decizie cu privire la forma finală a structurii / planului articolului.

6.      Selectarea și organizarea bibliografiei preliminare în directoare corespunzând fiecărui paragraf major din articol, conform Anexei 1: 1 Introduction Subfield, 2 Introduction Topic, 3 Introduction Problem, 4 Methods, 5 Discussion Comparisons, 6 Discussion Significance.

7.      Propunerea listei preliminare de autori principali și co-autori folosind criteriile din Anexa 2 a acestei proceduri.

8.      Distribuirea către autori și persoanele care vor fi menționate la mulțumiri a sarcinilor pentru contribuții la redactarea articolului cu termenele lor limită.

9.      Integrarea contribuțiilor, propunerea listei finale de autori principali și coautori, obținerea acordului final al tuturor cercetătorilor menționați în articol cu privire la forma finală a manuscrisului care va fi înaintat spre publicare.

 

 

Încheiere

 

Parcurgând procedura și anexele ei publicul larg poate sesiza cât de departe este modul de a gândi științific de reprezentările despre știință formate la nivel preuniversitar. E limpede din ea, de asemenea, cā nu poți preda cu noimā despre scrierea academicā dacā nu stāpâneşti producția ştiinței respective şi e la fel de clar cā ciclul de licențā nu se poate separa puternic de master şi doctorat într-o universitate de cercetare avansatā. Această separare destul de fermă în realitatea instituțională e rezultatul faptului că multe cadre didactice nu au know-how-ul despre producerea cunoașterii științfice la standarde internaționale. Situația este responsabilă și pentru iluzia că multe universități din România ar putea să fie implicate în orgnizarea ciclului de doctorat. Nu poate exista un ciclu de doctorat viabil fără formare puternică la licență a studenților în spiritul științei ca fenomen viu, iar aceasta nu poate avea loc fără servirea ciclului de licență de către profesori care sunt și oameni de știință toată cariera, nu numai specialiști în predare.

 

Un alt aspect care se poate observa este că ceea ce numim etică și integritate academică este inseparabil de procesul de producere a cunoașterii științifice. Nu poate exista o specializare abstractă în etică și integritate, separările instituționale de acest fel deturnează atenția de la funcția acestor standarde, care este de asigurarea calității cunoașterii științifice cu tot ce implică ea operațional. Specializarea instituțională în etică și integritate este bună numai dacă funcționează ca un catalizator finanțat de la niveluri manageriale al evoluției bunelor practici în unitățile funcționale care produc efectiv știința. Codificarea hipergenerală, care acoperă numeroase domenii științifice, trebuie completată cu formalizări la firul ierbii, altminteri vor fi percepute ca frâne în producție și utilizate pentru tranșarea unor dispute locale. În particular, problema plagiatului academic este o problemă relativ mică, undeva în lanțul de producție al științei, și nu se poate rezolva punctual, ci numai prin creșterea know-how-ului despre știință în domeniile respective. Profilarea ei foarte sus pe agenda publică e un mod reactiv de a compensa absența unor abilități și competențe de fond în sistemul de educație și cercetare.

 

Am discutat în acest text câteva aspecte despre formalizarea producerii cunoașterii științifice, insistând pe disfuncția atât a absenței totale, cât și a supralicitării. Am dat un exemplu de procedură creată recent pentru a ghida tinerii în formare, doctoranzi și asistenți de cercetare. Cele aduse în atenția publicului prin acest text nu sunt soluții imuabile, ci reflectă numai eforturi de evoluție către o normalitate academică. România pare într-un moment favorabil, putem încerca să lăsăm ceva mai bun tinerilor decât am avut noi parte.

 

 

 

 

Anexa 1 Tiparul general al unui articol sursă primară în Centrul pentru servicii ecologice “Dan Manoleli” al Universității din București pentru adaptare la specificul jurnalului și al cercetării efective. Textul este în engleză deoarece toate revistele relevante în domeniul nostru publică numai în această limbă de circulație internațională.

 

 

 

Abstract (its structure is depending on the journal)

 

Background …….. Scope (we present…, then why is this important for the topic)……… Conclusions

 

or

 

Main finding (Here we show….). Sub-field and topic. Methods. Conclusions.

 

Introduction

 

Para 1 Context 1 The sub-field of research 5 short phrases, each with 2-3 citations. The field is the outer layer of knowledge including the problem (paragraph 3). It may be different depending on the journal. For examples phyto-stabilization in phytoremediation journal, or ecosystem services in an environmental journal, or effect of a class of pollutants in an toxicology or pollution journal, or phenotypic plasticity, or modeling in other journals.

 

Paragraph 2a Context 2 The specific topic of research 5 short phrases, each with 2-3 citations. This paragraph makes the link between the sub-field and the problem.

 

Paragraph 2b Methodological context. This paragraph only when the methods add something different to the methods in the field. E.g. some innovative experimental design, or some innovative amendments. 3-4 phrases with 2 citations each.

 

Paragraph 3 The problem tackled in the article. 4 phrases, each with 2-3 citations. The problem belongs to the topic (e.g. some kind of traits specific to a particular ecosystem service belong to the traits topic, or the role of organisms in the production of ES, depending on the journal and kind of research). In the end the formulation of the hypotheses (one or two, no more) or of the objectives (one or two) of the article. If the hypotheses is complex, across many scales or along a causal chain, a figure should be included (as in Neagoe et al. 2014).

 

Methods

 

Subchapter 1 The site

 

Subchapter 2  The field or experimental design

 

Subchapter 3 The measured variables by types. Sub-sub chapters for some specific techniques may be included, if it is the case.

 

Subchapter 4 Data processing. It may include of workflow figure, if the processing is complex.

 

Results

 

The order is not unique, it depends on the hypotheses or the objective. If the article reports fundamental results the order of subchapters may be

·         Raw phenomena sub-chapters (facts proved by tests for differences between average values, a spatial structure of field date at some scales, a change in time, depending on the hypotheses), and then the sub-chapters with potential causal relations between the facts, which might explain some facts by other ones (e.g. by correlations between variables occurring in the separate facts – facts in soil with facts in roots, facts at individual scale with facts at plot scale).

·          Sub-chapters along the causal chain depicted in figure 1 in the introduction, followed by subchapter with other explorations of data to reveal their structure independent of the hypotheses, if there is one and there is space in the article format in that journal (e.g. by multivariate techniques).

 

If the article reports applied results the order may be:

·         The main results supporting the objective (e.g. plant cover, or plant biomass for a new phytoremediation technique, or plant role in the production of an ecosystem service – e.g. erosion control, or control of leaching of toxic elements)

·         Other relevant results fine tuning the main results. E.g. the oxidative stress of plants in the successful variants, or the co-leaching of nutrients together with the toxic elements).

 

The specific structure of the Result is decided from the beginning the manuscript writing, because it may influence the content of the Introduction (in subfield and specific topic).

 

Discussion

 

Subchapter 1 Comparison of facts/findings with the findings of other authors, 2-3 phrases with 2-3 citations for each subchapter in the results.

 

Subchapter 2a For fundamental articles (e.g. plant science, ecology, biogeochemistry):

·         Discussion of the significance of the  results for future research, one paragraph for each direction of research (e.g. one for stoichiometric traits, one for mechanical traits, one for oxidative stress, one for integrated research).

 

Subchapter 2b For applied research (e.g phytoremediation, or monitoring):

·         Description of the TRL level of the results, up to 4. Discussion of the significance of the  results for the development of techniques in the field at higher TRL level.

·         Discussion of potential economic feasibility of the future techniques, why the people would farther work on this problem from economic perspective.

 

Subchapter 2c For complex articles (as in environmental science, e.g. STO-TEN, or in multidisciplinary journal, Nature Plants, Scientific Reports)

·         2a and 2b together

 

The subchapters may restrain to paragraph depending on the dimension of the article imposed by the journal.

 

Conclusions

 

About the hypothesis or objectives.

 

About exploratory / fine tuning results, if it is the case.

 

About significance of the main results for future fundamental research or for technologies, or for both of them.

 

Acknowledgments

 

Role of each author:  X.Y contributed to research design and coordination (50%), measurement (10%), data processing (50%), article writing (60%). The sum of all authors is 100 %. Thanks to other contributors who are not authors, e.g. for measurements below 5%, or for a figure in the methods with the site, etc. Recognition of projects for research design and measurements (main project, or one extra if there are two research hypotheses with the same large complex experiment), for finalization of some measurements (extra project if it is the case), for data processing and article writing (extra project).

 

 

References

 

No more than 60-80 for an article, excepting for complex article (basic and applied research together) about 100.

 

The number might be shorter depending on the journal.

 

 

Raw data

 

Uploaded with DOI in a public repository, referred in the methods in the sub-chapter about data processing.

 

 

 

 

Anexa 2 Criterii de stabilire a autorilor unui articol sursă primară. Tabel tradus și adaptat după informațiile disponibile la https://journals.plos.org/plosone/s/authorship

 

 

 

Un model complet de universitate

 

Criza educaţiei în timpul pandemiei ne oferă oportunitatea să ne întrebăm ce fel de educaţie dorim. Asupra României sunt exercitate câteva feluri de presiuni în privinţa tipului de universitate. Presiunea economică e pentru un model antreprenorial, în serviciul sectorului economic. Presiunea religiilor seculare e pentru un model evoluat din cel humboldtian prin distrugerea relativistă a prestigiului ştiinţelor moderne datorită nevoilor spirituale şi de status nesatisfăcute. În apărare se află adepţii modelului humboldtian, în general reprezentaţi ai umanioarelor care încă există datorită caracterului periferic al culturii noastre în raport cu centrul care pune presiune. Marginali cu totul sunt teologii academici, al căror rol nu e recunoscut ca relevant de nici unul din modelele mai noi. Teologii academici ar dori universităţi de felul celor din etapa prehumboldtiană. În acest text propun un model complet de universitate.

 

Ideea modelului este de a recunoaşte roluri coplementare ale tuturor abordărilor în raport cu valorile publice folositoarea unei ţări şi cu sectoarele instituţionale. Valorile sunt cele caracteristice unui model de om prezentat anterior în textul Ortodoxie, artă şi bună educaţie: cadru analitic, exemplu de aplicare. Structura şi rolul unei universităţi după model complet este prezentată în figura 1.

 

Figura 1 Structura şi rolul unei universităţi complete. Modelele antreprenorial şi humboldtian nu au valoare strategică şi funcţionează la nivelul tactic al unor unităţi funcţionale, fiind subsumate unei strategii bazate pe un model complet de om.

 

 

Comentarii:

·         Soluţia instituţională în sistemul naţional de educaţie pote fi cu trei-patru universităţi complete şi o populaţie de altele cu structuri mai simple, calibrate pe resursele disponibile şi standarde internaţionale de funcţionare.

·         Există două tipuri de riscuri totalitare: teocratic şi tehnocratic (scientist, epistocratic). Cel actual pentru România este riscul epistocratic al modelului antreprenorial cuplat cu corectitudinea politică din unele universităţi occidentale rezultată din evoluţia disfuncţională a modelului humboldtian. Adoptarea explicită a unui rol complet de universitate în România minimizează aceste riscuri.

·         Modelulul complet de universitate deja există în România datorită jocului de forţe geopolitice şi culturale, prin poziţia de interfaţă a ţării noastre, dar este considerat disfuncţional. În realitate ele e disfuncţional pentru că nu face ce ar trebui, nu din cauze structurale. Se poate cu uşurinţă adopta strategic explicit un astfel de model şi pune presiune pentru ridicarea standardelor şi îndeplinirea funcţiilor reale ale tuturor unităţilor funcţionale ale universităţilor, limitând preocupările pentru alte nişe (extinderea ideologică a ştiinţelor spre zone existenţiale şi a teologiei spre nişe practice locale) posibile datorită lipsei de concentrare pe performare maximă în nişa proprie.

·         Limitarea tendinţelor totalitare ştiinţifice şi religioase se face de către umanioare. Umanioarele sunt centrale epistemic în modelul complet de universitate, operează pe întreg gradientul unicitate – universalitate, metaforic – formal, din ele au evoluat istoric şi teologia academică şi ştiinţele moderne şi continuă să joace rolul de punte potrivită pentru dialogul dintre cele două prin toate ramurile sale (filologie, istorie, filosofie).

·         În modelul complet teologia academică are obligaţia să fie la curent cu tot ce există la zi în zona umanioarelor şi a ştiinţelor moderne, să se actualizeze în demersurile de interpretare cu cosmologia la zi. Facultāțile de teologie ar putea avea prin restructurarea ciclului de licenţă, sau prin cicluri de master speciale, o iniţiere în ştiințe, filosofie şi arte pe fond, urmate de o înţelegere teologicā a lor ulterioară. În forma actuală apar tensiuni datorită neînţelegerii mizelor modelului humboldtian, perceput numai ca responsabil de depăşirea modelului vechi universitar teocentric depăşit istoric. În loc de un model teocentric se poate evolua spre unul atoate-susţinător, numit aici complet.