Mărturii despre Nicolae Botnariuc

Claudiu Tudorancea despre Profesorul Botnariuc:

http://virgiliordache.blogspot.ro/2011/04/biologia-romaneasca-din-nou-vaduva.html

Ștefan Negrea despre Profesorul Botnariuc:

http://www.studii.crifst.ro/doc/2011/2011_4_01.pdf

Iolanda Constantinescu despre Profesorul Botnariuc:

http://www.studii.crifst.ro/doc/2010/2010_05.pdf

Către o dezvoltare durabilă policentrică

După o lungă perioadă de timp în care conceptul de dezvoltare durabilă utilizat în multe state a fost contaminat cu ideologia politică a soluțiilor etatiste (abordare top-down, favorizată îndeosebi în societățile post-totalitare post-comuniste) cercetările recente ne permit să conturăm coordonatele de cercetare pentru un concept de dezvoltare durabilă compatibil cu valorile libertății politice și economice, ale democrației occidentale. O dezvoltare care să permită multiple centre de decizie și un cuplaj optimizat și adaptativ între abordări top-down și bottom-up.

În esență este vorba despre o direcție de cercetare la convergența operelor științifice ale unor ecologi cu preocupări în teoria durabilității, în special C. S. Holling (articol important aici ) și a mai multor deținători ai premiului Nobel în economie (Elinor Ostrom  - articol în Science aici , Douglas C. North, F. A. Hayek - carte despre ei aici ).

Este o bucurie pentru români că între cercetătorii de talie internațională care sunt implicați pe această direcție se află și români. Ultima carte a lui D. P. Aligică apărut la Oxford University Press (Institutional Diversity and Political Economy - the Ostroms and Beyond, 2014, link spre carte pe imaginea de la finalul acestui text) oferă câteva elemente de actualitate în domeniu, pe care le prezint succint mai jos.

Nu se poate considera că sistemele socio-economice sunt asimilabile unor sisteme ecologice, că mediul în genere este format din ierarhia de sisteme socio-ecologice.

"despite relatively common rhetoric and conceptualization that frames the discussion in terms of abstract models of "systems" and "processes" in which society and nature intertwine at levels of abstraction at which dualism is lost, there many reasons - including very important analytical ones - to uphold the distinction between natural systems and social systems. No doubt, there are also reasons to avoid drawing a sharp distinction. But, even in the latter case, the socio-instutional aspect retains a clear salience". (p 108).

"Human systems, as opposed to purely natural systems, write Gunderson and Holling (2002, 100), exhibit "unique features that change the character and location of variability within the panarchy and that can dramatically enhance the potential of panarchies themselves". These features are foresight, communication, and technology" (p 128)

Termenul panarhie al lui Holling nu este echivalabil cu cel de ierarhie, ci o alternativă teoretică la cel de ierarhie. Termenul ierarhie în sensul clasic din anii '80 ai secolului trecut și toate considerațiile referitoare la emergența productivității strict la nivel ecosistemic / al sistemului socio-economic ca întreg sunt depășite.

"given the fact that the word "hierarchy" implies in common usage the meaning of rigid and top-down, ecologists were not happy with the word. They wanted a different term that would "rationalize the interplay between change and persistence, between the predictable and the unpredictable". As it was impossible to find an existing word they come to use the image of the Greek god Pan as "the epitome of unpredictable change" and combine it with "the notion of hierarchies across scales to invent a new term that could represent structures that sustain experiment, test its results, and allow adaptive evolution" (Holling 2001, 390)" (p 126)

Proiectarea eficientă a instituțiilor pentru dezvoltare durabil[ și înțelegerea limitelor unei astfel de proiectări nu se poate face în absența înțelegerii rolului ideilor în dezvoltarea omenirii, un domeniu al cunoașterii fără nici o legătură cu cel al științelor naturii.

"A discussion about institutional design is a discussion about the role of ideas, and a discussion about the role of ideas is a discussion about the ways the human mind deals with uncertainty and the future, about "reflexivity" (i.e. the self-fulfilling and self-denying properties of human public conjectures and predictions) and about the institutional consequences of all of the above." (p 134).

Ideile sunt rezultatul creativității personale, care este la fel de importantă ca și cooperarea dintre cercetători. Accentul cade în mod echilibrat pe indivizi și pe grup (sursa aici).

“There are about three kinds of scientists - the consolidator, the technical expert, and the artist. Consolidators accumulate and solidify advances and are deeply skeptical of ill formed and initial, hesitant steps. That can have a great value at stages in a scientific cycle when rigorous efforts to establish the strength and value of an idea is central. Technical experts assess the methods of investigation. Both assume they search for the certainty of understanding.

In contrast, I love the initial hesitant steps of the "artist scientist" and like to see clusters of them. That is the kind of thing needed at the beginning of a cycle of scientific enquiry or even just before that. Such nascent, partially stumbling ideas, are the largely hidden source for the engine that eventually generates change in science. I love the nascent ideas, the sudden explosion of a new idea, the connections of the new idea with others. I love the development and testing of the idea till it gets to the point it is convincing, or is rejected. That needs persistence to the level of stubbornness and I eagerly invest in that persistence.

All types of scientists are necessary, but I would love it if we could encourage and include the innovative type of artist. At the least, enjoy rigor, but never inhibit the innovative artists.”

Caracteristic societății policentrice, panarhice, este că nu există monopol asupra puterii, ceea ce facilitează creativitatea ca factor decisiv al adaptabilității, al rezistenței la perturbări.

"In specifying the concept of polycentricity, the issue of power, more specifically its use and its monopoly, is a major element. [...] In a ploycentric system no one has an ultimate monopoly over the legitimate use of force. The "rulers" are constrained by a system of rules whose ideal expression is the "rule of law". The factors creating and maintaining the system of rules may be wide-ranging, from cultural to a balance of power, from power barganing and (self-)interest to norms and moral codes." (p 48)

"While all institutions are subject to takeover by opportunistic individuals and to the potential for perverse dynamics, a system that has multiple centers of power at differing scales provides more opportunity for citizens and their officials to innovate and to intervene so as to correct maldistributions of authority and outcomes. Thus, polycentric systems are more likely than monocentric systems to provide incentives leading to self-organized, self-corrective institutional change. (E. Ostrom 1998 citată de Aligică 2014)".

Relevanța pentru dezvoltarea ecologiei românești și pentru proiectarea politicilor de dezvoltare

Dezvoltările științifice recente arată că ecologia românească și cei cu preocupări în domeniul durabilității dezvoltării sistemelor socio-ecologice vor ieși în următorul deceniu din tradiția post-comunistă. Acestă tradiție este reprezentată pe planul teoriei durabilității de lucrările despre dezvoltarea durabilă din 1998 (aici) și managementul dezvoltării din 2004 (aici). Aceste lucrări exemplifică o abordare holistă excesivă, centrată exclusiv pe funcționalitatea sistemului ca întreg, neagă în mod explicit rolul persoanelor, al creativității indivizilor, promovând o idee de proiectare a societății care nu reflectă diversitatea situațiilor socio-economice reale existente pe plan international, și care, în particular, nu mai reflectă situația actuală a României ca țară europeană în curs de a adopta pe scară largă standardele și valorile civilizației occidentale.

Fără a contesta valoarea lor de etapă, trebuie precizat explicit că lucrările pe care le-am menționat sunt doar o treaptă caracteristică societății românești și celor post-comuniste, specificului lor istoric de dezvoltare, o treaptă firească și necesară pe drumul științific către dezvoltarea unei concept mai general de dezvoltare durabilă, în particular al uneia de tip policentric în sensul instituționalismului ostromian. Tinerii care vor opera în condițiile secolului XXI în spațiul civilizației europene au nevoie de un concept compatibil cu modul de funcționare al societăților democratice și drepturile omului (libertate de gândire, de exprimare, etc). Acestea sunt idei cu valoare acceptată ca fiind pozitivă în baza succesului societăților care le-au adoptat și promovat, idei fără de care o dezvoltare durabilă a întregului socio-economic nu ar avea nici o valoare pentru persoane (cu excepția a proiectanților plătiți și a conducătorilor unei astfel de societăți).

Cele de mai sus nu fac decât să evidențieze specificul și potențialul de dezvoltare al școlii de ecologie a Universității din București ca net diferit de abordările sectoriale de management al unor resurse naturale, sau de abordări strict reactive ale școlii geografice, urmând reglementările și piețele de asistare a deciziilor deschide de acestea.

Din punct de vedere aplicativ apare ca necesară gândirea și elaborarea unei noi strategii naționale de dezvoltare durabilă, cea aprobată în 2008 (o strategie top-down, etatistă în spirit) fiind depășită științific și socio-politic.

Vasile de la Biologie :)

_____

Fotografii de Andreea Neagu, de pe site-ul vechi al facultății.

Despre libertatea morală și liberul arbitru

O conferință relevantă pentru cei interesați nu doar de natură, ci și de oamenii din sistemele socio-ecologice:

Dragostea este mai mare decât dreptatea

Nu ne putem ocupa de natură fără să ne ocupăm și de oamenii care folosesc natura. Tot mai mulți politicieni intră în pușcărie și mulți dintre noi ne bucurăm și spunem că s-a făcut dreptate. Se vede asta ușor din comentariile la articolele care prezintă aceste vești. Când Ceușescu a fost ucis o explozie de bucurie a cuprins țara, îmi aduc bine aminte. Când Năstase și Fenechiu au fost condamnați mulți forumiști au fost fericiți. Perspectiva și speranța ca Băsescu să intre la închisoare îi face să aibă reverii pline de bucurie pe cei din tabăra adversă. În acest articol am să argumentez că dragostea de oameni este mai importantă, mai mare pe scara valorilor decât dreptatea pe care uneori pretindem că o avem, chiar dacă o avem cu adevărat.

Dreptatea se referă la respectarea unor reguli și legi. Dreptatea este ceva inventat de oameni sau primit de oameni ca să ne putem înțelege unii cu alții, dar dragostea nu este o invenție și nu este nici ceva primit. Ea există de la sine, din  noi, este zâmbetul sincer pe care îl vedem pe fața celuilalt când ne întâlnim unii cu alții. Dreptatea fără a mai putea zâmbi niciodată cu un om după aceea este o pierdere, nu un câștig.

Dreptatea nu este o valoare în sine, ea e doar un bun instrument, indispensabil poate, ca să ne înțelegem. Dar dacă oamenii ar avea dragoste unul pentru altul nu am mai avea nevoie de reguli și de dreptate. Pentru că nimeni nu ar mai face ceva să supere pe altul, sau dacă ar face fără intenție și-ar cere imediat iertare.

Dacă îți pasă de altcineva nu îl faci să simtă că trebuie să își caute dreptatea datorită faptelor și deciziilor tale. Ca să poți să faci asta cu trebuie să îl cunoști pe cel de lângă tine, să ști ce valori are, care sunt diferențele. Dar niciodată nu vom putea cunoaște pe toți oameni, nici măcar pe cei care spunem că ne sunt apropiați. Cu cât oamenii sunt mai asemănători cu noi, cu atât îi cunoaștem mai ușor.

Dreptatea este așadar valoroasă mai ales când nu ne cunoaștem unii pe alții, adică atunci când suntem mulți cei care avem interese comune și când suntem diverși. Dreptatea este esențială pentru un popor, pentru un stat, pentru o asociere de state. Pe măsură ce ne cunoaștem devine tot mai puțin importantă. Într-un grup de prieteni, de colegi vechi de școală, de serviciu sau într-o familie ce importanță mai are cine are cu adevărat dreptate? Dacă are importanță mare înseamnă că nu suntem cu adevărat un grup, suntem niște străini împreună ca în metrou. Dacă suntem un grup îl lăsăm în ale lui pe cel care nu are dreptate și îl iubim sau măcar tolerăm mai departe pentru că este al nostru, îl știm. Sau noi al lui, sau reciproc. Și la un moment dat își va da seama și singur că a greșit. Iar dacă nu își va da seama asta e, unii sunt neputincioși, victime oarbe ale unui fel de a fi. Dacă va vrea să plece dintre noi îl lăsăm să plece, poate că se va întoarce mai târziu. Ce rost are când cineva decide să plece din grupul nostru să aruncăm cu noroi în el? Ce vrem să spunem cu asta?

Ni se pare că nu putem trăi fără reguli și dreptate, dar că am putea trăi fără dragoste. Asta e pentru că suntem sau am devenit egoiști, ne raportăm doar la noi înșine. Vrem doar dreptatea noastră. Dreptatea noastră nu poate exista fără dreptatea altuia, pentru că a avea dreptate înseamnă să ceri altuia să ți-o recunoască. Dar nimeni nu îți recunoaște ceva dacă în situația inversă nu s-ar aștepta să recunoști și tu la fel pentru el.

Când acceptăm și dreptatea celuilalt atunci înseamnă că am început să avem dragoste. De fapt dreptatea e un fel de surogat, de formă abstractizată și sărăcită de relație umană autentică.

Cel mai greu pentru un manager  este să ajute oamenii din grupul lui să aibă un minim de dragoste unii față de alții, să îi facă să tolereze pe cei care sunt în mod inevitabil în conflict de interese, așa cum se întâmplă adesea într-o țară. Ca să poată face asta trebuie ca el însuși, managerul, să aibă dragoste de oameni. Dacă nu are se va refugia într-un discurs de apărare a dreptății, a cinstei. Dar dreptatea este așa cum sunt legile, iar dacă legile sunt nedrepte... Și adesea sunt. A vorbi doar despre ce e drept ca manager este ceva foarte sărăcăcios.

Desigur, și sărăcia asta este mult mai bună decât a ignora dreptatea și a încuraja dușmănia. Dar o astfel de țară sau grup de fapt încetează să existe. Se va dezintegra de la sine. Managerul devine un anti-manager, un agent distrugător, nu unificator, nu coordonator. În România de azi cei mai buni sunt obsedați de dreptate, iar cei mai răi încurajează dușmănia. Avem nevoie de lideri care să iubească oamenii.

Cineva a vorbit demult despre un simț al dreptății, care îți spune într-un fel fără cuvinte cum să aplici legea astfel încât să nu ducă la un rezultat nedrept. Acest simț l-ar avea orice om. În baza lui orice om știe când a făcut ceva nedrept, chiar dacă pretinde că e drept de ochii lumii. Acest simț ar permite să vorbim de morală și de vinovăție, de responsabilitate pentru faptele noastre. Mai târziu alții au spus că simțul dreptății este o înțelepciune izvorâtă din faptul că ne pasă de oameni, de cei pe care îi evaluăm și ale căror fapte le judecăm. Să faci dreptate și să nu fie nimeni mulțumit, ce tristețe ar fi aceasta. Se poate întâmpla doar când nu ne pasă de oameni. Altfel spus simțul dreptății ar avea de a face cu dragostea și cu cât îl avem mai mult, cu atât căutăm mai puțin dreptatea formală. Cu cât îl avem mai puțin, cu atât facem mai mult cum vrem noi legile și doar ceea ce vrem noi cu legile.

La ce ne-ar folosi să dovedim că avem dreptate, dacă atunci când cineva este în suferință sau vedem că ar putea fi nu suntem sufletește alături de el? Chiar și cel care ne-a nedreptățit merită compasiunea noastră. De fapt cel care ne-a nedreptățit sau știm că urmează să o facă merită cea mai multă dragoste din partea noastră. Tot timpul, pentru că trebuie că sufere în sinea lui deoarece este o ființă umană, și mai ales atunci când suferă vizibil dintr-o cu totul altă cauză. Nimic nu ar fi mai urât și mai nefolositor pentru noi decât să ne bucurăm de suferința celui care ne-a nedreptățit. Dacă vom face asta el se va izola de noi și ne va urî.

Dacă ar fi fost pe dreptate, erau doar câțiva de zece și mulți restanțieri la disciplinele pe care le predau. Dar oare folosea asta mai mult studentelor și studenților și mie decât ceea ce am făcut împreună așa cum am făcut, fiecare după cât a putut? Nu pic niciodată pe nimeni.

Dragostea e mai mare decât dreptatea, dar cu toții trebuie să facem cât mai mult efort să fim drepți. Fiecare dintre noi înșine să lucreze asupra sa. Restul vine de la sine. Țara, prietenii, și o viață frumoasă.

În parcul național Cozia cu generația 2008 și Profesorul Dan Manoleli

Dumnezeu să îl odihnească pe Profesorul Dan Manoleli !

În Parcul Național Buila-Vânturarița cu generația 2011

Mulțumiri doamnelor Monica Huidu și Denisa Jianu !

 _______

Foto: Darmina Niță și Emilia Cojoc

Poziția Ad Astra față de propunerile de modificare a Codului Studiilor Doctorale

România produce anual un număr de doctori în științe semnificativ mai mic decât media țărilor europene [1]. România are nevoie de cercetare - și, în particular, de doctori în științe – pentru a spori cunoașterea, spor care se materializează, în timp, într-o creștere a bunăstării și prosperității. Este deci legitimă dorința de a crește numărul doctoratelor în științe acordate anual. Acest lucru însă nu trebuie făcut în dauna calității.

Asociația Ad Astra consideră că studiile doctorale trebuie să se desfășoare doar într-un mediu de cercetare avansat și sub îndrumarea unui conducător de doctorat cu o experiență științifică certificată prin calitatea publicațiilor sale științifice.

Conform art 166(2) [2] din Legea 1/2011, calitatea de conducător de doctorat se primește în urma obținerii atestatului de abilitare, standardele naționale pentru abilitare fiind identice cu cele pentru titlul de profesor/CS1. Acestea din urmă au fost modificate succesiv, conținând acum, la majoritatea disciplinelor, o importantă componentă didactică, concomitent cu relaxarea criteriilor pur științifice. Criteriile care poate atestă calitatea didactică și munca instituțională (cărți, capitole de cărți, caiete de laborator, participări în diverse comisii, etc.) sunt puțin relevante pentru calitatea științifică a candidaților, mai ales în științele exacte. Din acest motiv, cerem amendarea Legii 1/2011 prin separarea standardelor de abilitare de standardele pentru titlul de profesor/CS1.

În prezentarea citată, d-na Ecaterina Andronescu propune noi modificări ale Codului Studiilor Doctorale. Le menționăm pe cele care ni se par nocive:

Conducere de doctorat pot avea numai profesorii și CS1. Abilitarea se vede astfel aruncată în derizoriu și se revine la situația anterioară Legii 1/2011. Aceasta restrictie majora va avea ca rezultat, pe termen lung, reducerea semnificativa a numarului conducatorilor de doctorat înalt calificați și, ca urmare, a doctoratelor valoroase. Pentru a accede la titlul de profesor/CS1 e necesară existența unui post didactic/de cercetare pe profilul candidatului în statul de funcții al instituției – constrîngere financiar-administrativă care nu are legătură cu conducerea de doctorat, din moment ce, odată abilitat, un cadru didactic sau cercetător se poate afilia oricărei școli doctorale. Vom fi, din nou, o țară în care tineri specialiști reputați, cu articole în reviste de top, nu vor putea conduce doctorate.

Scolile doctorale sunt organizate la nivel de departament, eliminându-se astfel controlul necesar al IOSUD de la nivelul universității.

Rezultatele cercetării studentului doctoral se „concretizează în două rapoarte” care se validează în departamente. Este o prevedere aberantă care nu ține seamă de specificul fiecărui domeniu. Pînă acum, fiecare comisie CNATDCU își elabora propriile standarde pentru validarea doctoratului.

Coroborată cu OUG 92/2012 prin care au fost eliminate prevederi care asigurau competența și independența membrilor ARACIS (menționăm și că membrii ARACIS nu sunt obligați să îndeplinească standardele minimale pentru abilitare), adoptarea acestor propuneri va contribui la „producerea” unui număr mai mare de doctori în științe, dar nu va aduce nici un plus calității acestora.

Asociația Ad Astra îndeamnă comunitatea științifică românească, din țară și din diaspora, să-și facă auzită vocea pentru a reveni la reguli acceptate internațional în mediul de cercetare.

[1] Ecaterina Andronescu , „Studiile de doctorat. Analiză asupra doctoratului în România”, prezentare din 20.12.2013, CNATDCU. Cf. și http://www.ziare.com/scoala/universitati/andronescu-vrea-cod-pentru-studiile-doctorale-conditii-pentru-institutiile-care-scot-doctori-1277465 

[2] Calitatea de conducător de doctorat este acordată prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, la propunerea CNATDCU de acordare a atestatului de abilitare, în conformitate cu standardele şi procedurile elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Aceste standarde se stabilesc pe baza unor criterii de evaluare relevante la nivel internaţional, propuse de CNATDCU şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Standardele minimale de acceptare de către CNATDCU a dosarului pentru obţinerea atestatului de abilitare nu depind de funcţia didactică sau de gradul profesional şi sunt identice cu standardele de acordare a titlului de profesor universitar.”

Comunicatul este disponibil si în format PDF la adresa: http://www.ad-astra.ro/posts/view_post.php?post_id=2140%26lang=ro

Scrisoarea mamei care a reclamat învățătoarea coruptă

Un exemplu și pentru cei din universități de a spune lucrurilor pe nume. Ca și această mamă trebuie să avem puterea să ne punem contra curentului.

"S-a lasat linistea peste scandalul invatatoarei de la Scoala 10, dar se ridica numeroase intrebari...

Acest cadru didactic se va intoarce vreodata la catedra?

Ce se intampla daca va castiga contestatia asupra deciziei de desfacere a contractului de munca?

De ce legea este atat de vulnerabila si permisiva, de ce nu sanctioneaza rapid astfel de oameni?

De ce parintilor le este frica sa denunte astfel de situatii?

De ce se ingramadesc unii parinti sa arunce cu cadouri in profesori?

Cine este mai vinovat, parintii sau profesorii?

Am simtit o victorie cand s-a dat sentinta si chiar daca decizia este una corecta si fireasca, nu am crezut in ea pana nu s-a intamplat.

Mi-am adus aminte de intrebarea doamnei invatatoare in momentul in care un parinte ii reprosa discret ca ne-a cerut cadouri pentru 17 persoane... AI PUTEREA SA TE PUI CONTRA CURENTULUI? Nu, nu am avut puterea aceasta, dar am identificat cine o are.

Dupa discutia inregistrata, m-am adresat directoarei scolii care mi-a explicat prieteneste ca doamna invatatoare este o personalitate a scolii, ca urmeaza sa discute cu dumneaei, dar ca Solutia potrivita care se impune este sa imi mut copilul la o alta clasa. Cu aceeasi seninatate directoarea mi-a explicat ca ea nu primeste cadouri, primeste doar flori si aranjamente si mi-a aratat cu indignare ghivecele modeste de pe birou. Asta dupa ce, cu o ora inainte, in calitate de Presedinte al Comitetului de Parinti al clasei, am mers personal si i-am inmanat doamnei director un cos de Craciun...

Nu mi-a fost greu sa ma decid sa dau publicitatii materialul. Mass Media ARE PUTEREA SA SE OPUNA CURENTULUI.

M-am gandit ca trebuie sa judece o lume intreaga daca e bine, daca e corect, daca e frumos sa vorbesti asa cu parintii copiilor a carui dascal esti, cu oamenii in general.

Am fost educata sa nu ma supun, sa nu accept lucrurile fara sa le inteleg, sa ma revolt atunci cand ma simt nedreptatita. Asta am si facut. Nimic mai mult.

De aici a urmat rolul presei, le-am dat o mana de ajutor confirmand si povestind adevarul de cate ori mi s-a solicitat.

Am ramas sa ma lupt cu parintii. Nu am incercat sa contactez pe nimeni dupa aceea, nu am vrut sa conving pe nimeni de nimic. Am asteptat sa vina spre mine cei care au simtit la fel. Si am avut surpriza sa mai fie un parinte care a mai facut o inregistrare, alti parinti carora li s-a vorbit urat sau care au fost presati sa isi duca copiii la afterschool-ul doamnei invatatoare. Mi s-a confirmat ca nu mai exista nimic subiectiv sau singular in experienta mea.

Nu vreau sa victimizez sau sa afirm cu tarie ca sunt impotriva strangerii de bani pentru scoala pentru ca nu a fost asa. Cred ca majoritatea dintre noi suntem dispusi sa bagam mana in buzunar cand este vorba despre copiii nostri. Nu putem sa trecem nepasatori peste faptul ca in scoli nu sunt conditii, ca nu au hartie igienica, sapun, creta, caldura, banci...

Doamna invatatoare ne-a spus ca are nevoie de un calculator, de o multifunctionala, rafturi, boxe, rechizite, curatenie suplimentara si noi ne-am dat peste cap sa i le oferim pe toate in cel mai scurt timp. Si cum sa te opui cand o invatatoare iti spune ca are nevoie de toate acestea pentru ca isi doreste si ne garanteaza rezultate, ca are nevoie de conditii pentru performanta, ca ii trebuie suport pentru calitatea actului educational. Am bagat deci mana in buzunar cu drag.

Deranjul a venit din atitudinea dumneaei, din felul in care ne vorbea, ne umilea, din naturaletea cu care ne spunea ca se simte sfidata ca nu ne-am dus copiii la afterschool-ul dumneaei si ca poate "face minuni cu copiii nostri sau ii poate lasa sa creasca singuri". Trebuia doar sa cotizam la afterschool-ul dumneaei.

Ne-a transmis ferm ca nu vrea cadouri de grup, ca vrea sa vada cat o apreciem individual si ne-a facut o lista lunga cu 17 cadouri pe care TREBUIA sa le cumparam pentru colegii dumneaei.

Si dupa ce toate acestea au iesit la iveala, invatatoarea a mai predat o saptamana, pentru ca asa e procedura. In tot absurdul situatiei, nimeni nu a avut puterea sa se opuna procedurii. O invatatoare acuzata, hartuita si stresata preda la clasa in timp ce o tara intreaga o vedea adresandu-li-se cu apelative ca tampiti, nesimtiti, oi sau cretini parintilor si revoltandu-se asupra unor cadouri "sarace".

Cum nimeni nu poate lua atitudine si toate autoritatile se ascund in spatele procedurilor, ministrul ramane neputincios si fara explicatii, cum poti tu ca parinte sa ai incredere, sa iti faci curaj sa iesi in fata.

A urmat ziua cu 9 ore de sedinte in care a trebuit sa imi explic gestul, nemultumirile in care am fost intrebata cu stupoare de ce ma plang de fapt sau daca eu sunt chiar atat de naiva incat sa cred ca ele, profesoarele chiar primesc porci cadou. Procesul verbal a trebuit schimbat integral spre nemultumirea comisiei formata chiar din colegele doamnei invatatoare.

Anomaliile procedurale se tin lant; invatatoarea investigata preda in continuare, colegele o cerceteaza, ii desfac contractul de munca, aceasta ataca decizia si probabilitatea sa se intoarca in sistem sau chiar la scoala la care a predat, asa cum isi doreste dumneaei, ramane foarte mare.

Si atunci, cati dintre noi sunt dispusi sa scoata la iveala aceste cazuri, sa depuna plangeri, sa dea declaratii, iar la final sa isi idea seama ca poate munca le-a fost in zadar.

Raman cu consternarea ca aceasta femeie mai are nesimtirea sa vrea inapoi la catedra, ca acest lucru este de fapt posibil, dar si cu speranta ca noi toti nu vom lasa acest lucru sa se intample. Pana la urma, IMPREUNA AVEM PUTEREA SA NE PUNEM IMPOTRIVA CURENTULUI".

___

Sursa: hotnews aici.

S-a umplut paharul corupției din școală?

"Situația de la Școala Gimnazială „Maria Rosetti” din Municipiul București este doar unul dintre multele evenimente care reflectă starea deplorabilă din punct de vedere al integrității și respectului față de lege în care se află sistemul de învățământ din România. Într-un asemenea caz, faptul că unii dintre părinți au avut capacitatea de a nu își leza propria demnitate și de a nu ceda presiunilor „sistemului românesc, balcanic, de stat”, prezent în închipuirea respectivei învățătoare, este lăudabil și demonstrează că, treptat, povara inimaginabilă a abuzurilor și corupției trezește din amorțirea comunismului oameni care sunt conștienți de necesitatea ca noile generații să aibă un viitor diferit în propria țară.

Ceea ce frapează în comportamentul d-nei Blându nu este numai vinovata cerere evidentă de bunuri care, cu siguranță, nu i se cuvin, ci și nonșalanța și nesimțirea cu care defăimează fără drept de apel pe părinții din fața dumneaei. Oare nu este limpede pentru absolut toată lumea, inclusiv pentru domnia sa, că „nesimțirea” pe care o imputa părinților îi aparține în mod evident? Și aceasta cu atât mai mult cu cât nu este un moment singular, ci o practică veche, probabil întâlnită de-a lungul zecilor ani de experiență în activitatea didactică pe care îi clamează cu mândrie. Limbajul, nu doar suburban, dar și agramat pe care îl utilizează o descalifică încă de la început de la rolul ei fundamental din învățământ: cel de model pentru elevi.

Tot din această perspectivă, referirile repetate la modul în care copiii au fost învățați „să ofere” și la faptul că această atitudine le face o plăcere deosebită relevă un alt element îngrijorător. După cum se prezintă informațiile, departe de a fi inițiați în bune maniere, tinerilor li se induce ideea că orice poate fi cumpărat cu „atenții”, iar problemele de orice natură nu își pot găsi altă rezolvare mai facilă. Acest motiv este suficient pentru a le indica părinților că nu există nicio altă soluție mai imediată și mai crucială decât aceea de a cere, cu maximă celeritate, îndepărtarea învățătoarei respective de la clasă.

Inter alia, unul dintre părinții reclamanți pretindea că profesoara i-a cerut înscrierea copilului la afterschool-ul patronat de aceasta, și, din cauză că nu s-a conformat îndemnului primit, a fost mustrată atât individual, cât și la ședința cu părinții. Enormul conflict de interese nu poate decât să se adauge la lipsa vizibilă de respect și de minimă decență care caracterizează astfel de persoane. Este dificil de imaginat ce părinți ar accepta abuzuri într-o asemenea măsură.

Toate motivele și argumentele converg într-o concluzie clară: este extrem de necesară clarificarea acestor fapte atât la nivel administrativ, cât și din punct de vedere penal. De asemenea, directoarea școlii respective, învățătoarea în cauză și alte persoane care s-au complăcut în sistemul organizat de aceasta trebuie, urgent, demise. Urmând acest model, problemele se vor dezgropa și în restul școlilor din România."

___

Autor: Dragoș Alexandru Iordache, sursa: http://iordachedragos.weebly.com/2/post/2014/01/s-a-umplut-paharul-corupiei-din-coal.html

Grigore Antipa și Ernst Haeckel la Universitatea din Jena, Germania

Întemeietorul ecologiei românești a fost doctorandul lui Ernst Haeckel, cel care a creat termenul "ecologie".

____

Sursa foto: Muzeul de Istorie Naturală din Jena, copie obținută de dr. Aurora Neagoe