Popularizarea științei pentru libertate de gândire

 

O popularizare în slujba libertății de gândire a unui domeniu de cunoaștere obiectivă ar trebui să atingă următoarele:

1. Produsele de cunoaștere obiectivă ale domeniului țintă (adevărurile științifice cu toate elementele ce țin de natura lor)
2. Cunoaștere obiectivă despre procesul de producere a acestor produse (presupoziții, metodologii specifice, scară de timp, instituții. evoluție culturală)
3. Cunoaștere obiectivă despre procesul de folosire practică a acestor produse (tehnologii, ideologii, politici).

Punctele doi și trei sunt din alte domenii de cunoaștere decât cel țintă (istoria și filosofia științei, ramuri specializate ale științelor sociale: managementul științei, sociologia științei, științe administrative și politice). La ora actuală toată cunoașterea de la punctele 2 și 3 e ieftină și accesibilă oricui din spațiul academic. Punctul 2 dă informații despre resurse esențiale folosite în știință, iar punctul 3 dă informații despre rolul resurselor produse în știință. Așezarea cunoașterii științifice în interiorul procesului cultural de a cărei existență depinde nu mai permite interpretarea dogmatică și idolatrizarea ei.

 

Business-ul standard de popularizare a științei a fost construit pe profilul punctului 1 exclusiv din interese grupale ale oamenilor de știință, din alte interese economice și ideologice și nu servește libertatea de gândire.

 

Cineva care nu este este familiarizat în profunzime, nu a naturalizat metoda științifică și gândirea teoretică, nu poate avea acces la tipul de popularizare propus.

 

În modul actual de popularizare se face un ping-pong fără final între taberele instituționale ateiste și cele religioase, cu funcție de profilare reciprocă, generare de adeziuni grupale și instituționale cu mize materiale, legate de resurse și putere, fără funcție științifică sau spirituală.

 

În forma propusă abuzarea ateistă de știință devine impracticabilă, iar instituțiile religioase se pot concentra mai degrabă pe aspectele spirituale, relația cu cultura și implicit știința fiind indirectă, mediată de mințile oamenilor. La un mod de abordare de felul respectiv al științei nu mai poți nici să faci doxologie direct, pe produs, să cuplezi originea universului cu creația, etc, deoarece intră în planul discuției și termenii teoretici, aparate conceptuale care nu sunt specific teologiei academice. Tendințele de expansiune holistă a proiectelor ideologice fundamentate pe religii tradiționale și seculare sunt astfel limitate.

 

O popularizare în slujba libertății de gândire e un gen de proiect care poate interesa numai pe cine e atașat libertăților civice și politice. Modul e abordare este în continuarea proiectului Freedom, mind and institutions al Profesorului Solcan, ale cărui preocupări le continuăm pe acest plan.

 

Popularizarea ecologiei și cunoașterii despre ecologism propusă aici este un exemplu de popularizare în slujba libertății de gândire.

Despre comunicarea științei ca formă a culturii

 

Sunt două motoare principale ale comunicării reducționiste a științei, în special a fizicii și chimiei: industriile diverselor tehnologii (biotehnologii, pentru biologie) și nevoile de instrumente de propagandă seculară ale unor partide și unor state. Felul în care la noi fac comunicarea științei persoane ca domnii Zografi și Presura e un efect la distanță al programelor susținute în occident în a doua parte a secolului trecut de sectoarele industriale interesate.

 

Convergent cu acest fenomen (documentat științific, Elias et al. 1982 https://link.springer.com/book/10.1007/978-94-009-7729-7 ) o parte din comunicarea științei e controlată de un alt motoraș, competiția pentru resurse între oamenii de știință din diferite domenii. Un exemplu clasic e chiar în interiorul fizicii, respectiv respingerea programului reducționist de către Anderson în 1972 (https://www.science.org/doi/10.1126/science.177.4047.393) pentru a susține finanțarea cercetărilor la scări mezo.

 

Fenomenul se manifestă și în biologie. În acest moment situația dezastruoasă a botanicii și zoologiei din Ro (dpdv financiar și al cercetării) comparativ cu abordările reducționiste (biofizică, biochimie, biocel) nu e decât o reflectare a situației la scară planetară. Interesele economice instituționalizate în specializări, departamente, nu permit să se observe că programul darwinian, considerat emblemă a biologiei, nu are nimic reducționist în el. fapt documentat pe larg încă din 1985 (https://www.amazon.com/Structure-Biological-Science-Alexander-Rosenberg/dp/052127561X ).

 

Pe acest fond a avut loc dezastrul sanitar în condițiile pandemiei, când toată comunicarea științei a eșuat și nu putea decât să eșueze, pentru că a evoluat pentru alte nevoi, sectoriale, nu pentru servicii de asistare a deciziilor în condiții de criză de scară mare. E remarcabil că inițiativele Universității din București de formare a resursei umane pentru comunicare revin la natura organică a dezvoltării științei în cadrul culturii, singura care permite acțiune eficace la scară socială mare.

 

Nu e decât o recuperare a normalitāții renascentiste și o cristalizare instituțională a mai vechilor inițiative ale profesorilor și studenți pentru știință ca formā a culturii.