„Puterea cuvântului” este o expresie cu
propria ei putere. Ca purtător de sens este o metaforă, un hibrid de prima
generaţie din nişte soiuri de cuvinte importante, putere şi cuvânt. Referentul acestei
metafore are în vedere capacitatea de a influenţa deciziile oamenilor utilizând
cuvintele, dar nu la modul generic, ci printr-un mic text sau o cuvântare
apelând la mijloacele persuasiunii cu toate dimensiunile ei raţionale şi
emoţionale.
Sensul ei potenţial însă, adică ce ne
poate reverbera maximal expresia în minte, poate fi mult mai larg, nu doar cel
constrâns de exigenţele empirice ale referentului descris mai sus. A explora
sensul potenţial este folositor pentru a vedea ce pierdem eventual dacă rămânem
în capcana referentului de zi cu zi. Pe această bază vom şti unde sunt
mutaţiile potenţiale pentru schimbarea practicii utilizării unei expresii. Prin
aceste mutaţii se manifestă capacitatea noatră de a crea, de a contribui la
mişcarea culturii şi prin ea la mişcarea lumii.
De obicei intrăm în astfel de explorări ale
fundamentelor înţelesului prin intuiţii sau observaţii empirice rezultate
dintr-un brainstorming. Apoi le sistematizăm şi le prezentăm raţional, nu în
ordinea genezei, cum se spune, ci în ordinea întemeierii, adică a unei scheme
de argumentare asezonată cu elemente de persuasiune apelând la emoţii elevate (elemente
de stil) astfel încât să aibă o putere cât mai mare de influenţare a
celorlalţi, aceştia să le accepte şi să ducă ceva din ce am scris sau spus mai
departe prin ei înşişi.
Observaţie empirică: nimeni
nu spune că puterea cuvântului se referă şi la utilizarea termenilor masă şi
energie în discursurile ştiinţifice. Şi totuşi se construiesc bombe atomice şi
centrale nucleare folosind aceste cuvinte.
Intuiţie: cuvintele
şi ce se poate cosntrui cu ele sunt doar resurse pentru un om, părţi din
proiecte ale acestuia.
S-ar părea că atunci când credem că o propoziţie
se referă la o stare de fapt despre nişte obiecte ca într-o oglindă, adică
folosim o teorie a adevărului prin corespondenţă (atomul e format din nucleu şi
electroni , Dumnezeu a creat lumea în şapte zile, etc ) nu ne mai apare în prim
plan puterea cuvintelor, ci ne ducem direct la puterea care rezultă din
utilizarea stării de fapte pe care o considerăm reală.
Cine nu acceptă realitatea acelor
propoziţii nu le poate folosi în proiectele personale. Nu cred în propoziţiile
mecanicii şi termodinamicii, nu o să fac automobile, o să merg pe jos sau cu
calul. Nu cred în adevărul propoziţiilor din texte sacre, nu o să am o un mod
de viaţă spirituală caracteristic comunităţilor respective.
Dar n-am nevoie de propoziţiile
termodinamicii ca să am o viaţă spirituală într-o comunitate religioasă. Şi n-am
nevoie de propoziţiile din textele sacre ca să îmi repar maşina de spălat când
se strică.
Tratăm cuvintele ca pe un geam transparent
prin care vedem realitatea. Dar cuvintele nu sunt un unic geam transparent ca o
sferă a lumii personale sau grupale. Ele alcătuiesc ferestre, ca într-o casă.
Ferestrele sunt într-o anumită ordine în casă, nu le pun pe podea decât la o
instalaţie de artă contemporană. Nu le pun pe toţi pereţii camerei. Sunt mai
mici la mansardă şi mai mare la living. Între ele se află pereţi. Ş.a.m.d
Fără geamuri n-am vedea realitatea. Puterea
aceasta invizibilă a cuvântului, geam cu geam, pare a fi puterea gândirii
raţionale locale, regionale, pe domenii de preocupări ale existenţei noastre (domenii
ştiinţifice, religii). Aici adevărurile prin corespondenţă sunt indiscutabile.
Când te uiţi pe geam afară nu te gândeşti la geam.
Puterea cuvântului obţinută printr-un
efort de reflexie se bazează pe relaţii între ferestre şi camere, pe
arhitectura gândirii, pe structuri observate. Este o putere rezultată din evidenţierea
coerenţei între domeniile realităţii observate prin ferestre, o coerenţă între
diversele relaţii de corespondenţă observate.
Filosofia se ocupă în bună parte cu
situaţia acestor geamuri, unul câte unul, dar şi cu situaţia ferestrelor ca
părţi din casa gândirii. Sunt atât de transparente cum credem la prima impresie
? Ce se întâmplă când se sparg ? Cine construieşte geamuri şi prin ce metodă ?
Cine plăteşte spălatul şi schimbatul ? Se pot spăla şi pe dinafară, pe partea
cu realitatea, sau numai pe dinăuntru ? Unde sunt aşezate ? Unde e mai bine să
fie aşezate ? Ş.a.m.d
Puterea cuvântului rezultă aşadar
explicit, conform sensului de dicţionar, din puterea artei scrisului şi
vorbitului, iar implicit, conform sistematizării unor observaţii empirice şi
intuiţii, din puterea gândirii raţionale. Mai rămâne ceva pe lângă acestea care
dau forţa omului ?
Puterea cuvântului este atât de mare că te
şi sperii. Nu mai miră pe nimeni că unii spun într-un anumit context şi cu un
anumit folos că la început a fost cuvântul cu majusculă.
În măsura în care puterea cuvântului unui
om este limpede corelată cu faptele acelui om atunci el poate fi profesor.
____
Când am scris acest
text mi-am adus aminte de profesorul Mihail-Radu Solcan. Îl dedic memoriei
dânsului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu