Modul de raportare a publicului și a politicienilor la cunoașterea
științifică în perioada pandemiei a fost dominat de extreme : fie
încredere exagerată, necritică, fie lipsă totală de încredere. Este această
situația inevitabilă ? Depinde ea de cunoașterea de către publicul larg a
științei prin popularizare, de educația din școală și de formarea continuă
ulterioară prin lecturi permanente ? Intuiția noastră că răspunsul este
negativ la prima întrebare și pozitiv la cea de a doua are vreo bază
științifică, sau mai degrabă e rezultatul faptului că trăim într-o cultură în
care idealul iluminist este prezent în mințile multor oameni în urma
eforturilor și investițiilor publice anterioare în educație ? Dacă am afla că
răspunsul la a doua întrebare este negativ ce am putea face ?
Astfel de întrebări și problema răspunsului la ele par să fie specifice
unui domeniu al științei, și anume știința popularizări, sau comunicării
științei. O clarificare a lor printr-un efort social comun ar putea fi de folos
pentru mai buna dezvoltare a popularizării științei în România și evoluția
mentalității publice către o atitudine rezonabilă față de știință, bazată pe
cunoaștere meritelor, dar și a limitelor. În acest text vom explora puțin
domeniul și vom încerca să vedem cam ce am putea câștiga dintr-o aprofundare a lui.
Amploarea literaturii științifice despre
popularizarea știnței, conturarea domeniului
O căutare pe Google academic pentru sintagma "vulgarisation
scientifique" duce la 12000 ocurențe (dacă se adaugă AND Roumanie 594
ocurențe, AND Europe 6880 ocurențe, AND Chine 2150 ocurențe). Pentru
echivalentul în limba engelză "science popularization" avem 10500 de
ocurențe (AND Romania 256 ocurențe, AND Europe 3480 ocurențe, AND China 6330
ocurențe), pentru “popularization of science” 9690 ocurențe (AND Romania 311 ocurențe, AND Europe 5190
ocurențe, AND China 2880 ocurențe). Putem estima că există câteva zeci de mii
de titluri în domeniu. E limpede că a-ți face o imagine serioasă despre știința
popularizării științei e un job în sine.
Câteva reviste dedicate domeniului par a fi (cu hiperlink-uri spre paginile
lor): Public understanding of science, Social studies of science, Science in Context, Science Communication, Journal of Science Communication, Science, Technology & Society, Journal of Scientific Temper (JST), Cultures of Science.
La acestea se adaugă alte reviste în care apar articole de specialitate din
acest domeniu, cum sunt: Social epistemology, Journal of communication,
Discourse studies.
Un mic eșantion de 24 de titluri extrase la întâmplare din această
literatură poate fi grupat pe următoarele teme :
·
Sinteze
conceptuale și metodologice într-o abordare cu păstrarea autorității epistemice
a științei, identitatea domeniului științific al comunicării științei [1-4]
·
Abordări
cu destructurarea autorității epistemice a științei – relativiste,
constructivist sociale, critice [5-6]
·
Fundamentarea
metodologiilor domeniului disciplinar [7-8]
·
Interpretări
ale semnificației popularizării științei [9-10]
·
Instrumentalizarea
popularizării științei pentru ideologii [11-17]
·
Politici
publice pentru comunicarea științei [18-22]
·
Sociologia
comunicării științei [23-25]
Impresia care se conturează este că avem de aface cu un domeniu științific
inter-disciplinar care apelează la ștințe sociale și umane și tinde să aibă
nuanțe transdisciplinare când apar mize ideologice. Un exemplu de rezultat al
unei sinteze metodologice care păstrează obiectivitatea produselor științei
este în figura 1, iar unul care tinde să anuleze granițele clare dintre
produsele științifice și produse culturale care popularizează știința este în
figura 2. S-ar părea, de asemenea, că în acest domeniu a existat o evoluție de
la o paradigmă științifică la alta de-a lungul ultimilor 60 de ani (tabelul 1).
Figura 1 Reprezentare grafică a relației dintre
nucleu dur științific (în limbaj “ezoteric”) și zona accesibilă publicului și
altor utilizatori (PUS = public understanding of science). Preluat din Bauer
(2009). Spre centru crește legitimitatea epistemică, spre margine crește
siguranța de sine în atitudini și afirmații. Zona periferică e influențată
puternic de procese economice și politice.
Figura 2 Gradient de produse culturale de
comunicare între centrul nucleului dur din figura 1 și zona concentrică
exterioară în care se face popularizarea. Sugestia este că există un continuum
fără granițe extrem de clare. Preluat din Hilgartner (1990).
Tabelul 1 Schimbări majore de abordare în știința popularizării științei de la “alfabetizare” științifică, la înțegerea științei și la societatea bazată pe știință (preluat din Bauer 2009).
Conținuturi științifice ale
domeniului
Pentru a stimula interesul publicului
pentru domeniu am selectat câteva cunoștințe științifice din acest domeniu. Nu
e deloc sigur că sunt cele mai importante, dat fiind că am parcurs numai 24 de
titluri din măcar sutele necesare. Conținuturile științifice pe care le-am ales
sunt adesea contraintuitive, de exemplu:
·
Implicarea în popularize nu scade
perfomanța științifică, dar nici nu influențează cariera academică: „We find that, contrary to what is often
suggested, scientists active in wider dissemination are also more active
academically. However, their dissemination activities have almost no impact
(positive or negative) on their careers.” (Jensen și colab. 2008).
·
Mentalitatea scientistă a populației scade
când bunăstarea socială crește: "Eurobarometer 63.1 (2005) included four propositions, each one
of them expressing a philosophical
postulate of science. People were asked to agree or disagree with each of them:
science is omnipotent; science is part of the solution not the problem; science
will one day provide a complete world picture; and science should have full
autonomy. Statistically, these items form a consistent scale, positioning
people with regard to the ideology and myth of science [...] By plotting the
average scores of ‘scientific ideology’ we
find a negative correlation with level of socio-economic development
across Europe. As economic development and science literacy increase, belief in
scientific ideology decreases." (Bauer 2009, figura 3)
Figura 3 Corelație inversă între bunăstarea economică
în țările de UE și credința oamenilor în mitul științei (după Bauer 2009).
·
Asumarea identității culturale scientiste
nu e asociată cu cunoașterea științifică: “research shows that
standardized test questions that assess “belief” in evolution don’t genuinely
measure knowledge of either evolutionary science or science generally. Instead,
they measure commitment to a form of cultural identity that features
religiosity” (Kahan 2015).
·
Investițiile
mari în popularizarea științei nu duc în mod necesar la creșterea cunoștințelor
științifice deținute de mase: “despite massive
efforts at popularization of science by governmental and non-governmental
agencies in the west, large-scale surveys administered in US and in several
European countries reported only marginal increase in what is called ‘scientific literacy’. Both who treat science
as a saleable commodity and those who argue that communicating science is an
imperative to enlighten masses find this a worrisome situation” (Raza et al.
2013).
·
Nu există o legătură între deținerea de cunoaștere științifică și susținerea
științei: “Higher
level of public knowledge will not necessarily increase the public support for
and interest in science” (Jamieson et al. 2017 pag. 25).
·
Caracterul
religios al credinței în știință este un loc comun, discutându-se și de
trădarea acestei credințe: “ In a startlingly like manner, How Superstition Won and Science Lost
recounts the virtuous past forged by the nineteenth century’s men of science,
individuals who viewed scientific life as a “calling ” and who promoted “the
religion of science . . . with evangelical fervor” in order to bring
“enlightenment by exposing everyone to the truth, that is, by popularizing
science. ” Burnham situates the betrayal of the founding generation in the
1890s” (Pandora 2019).
·
Un
aspect contraintuitiv pentru cei care nu au cunoscut direct perioada comunistă
este că popularizarea științei poate nu
numai să fie cunoscută științifică, ci să și fie organizată pe baze pretins științifice
pentru a crește capacitatea națională. „There is a close relationship between
the development of science popularization (SP) capacity and national, regional
and industrial SP policies in China. As a supply-side factor of national,
regional and industrial SP capac-ity building, SP policy provides a legal basis
for SP work. It is of great significance for creating a favourable environment
for SP and promoting the development of SP work.” (Liu et al. 2019). Citarea
politicilor unele de către altele este importantă într-un astfel de context
politic: “The cited policies can provide strong arguments for those that
cite them to increase their value, authority and information. This citation relationship
also reflects the relevance of and inheritance between policies, thus showing the
history of policy development.” (Liu
et al. 2019, tabelul 2). Entuziasmul popular pentru popularizarea
științei se pare că nu este, totuși,
suficient de mare și atunci trebuie încurajat:
“communication channels for SP policies should be improved. The public’s
enthusiasm for participating in SP work depends on its understanding of related
policies. Therefore, central government organs and people’s organizations
should actively incorporate multichannel and full media publicity of SP
policies into their work. They should foster the two-way communication of policies
by organizing SP activities such as training sessions, publicity meetings,
Science Week and S&T Day.” (Liu și colab. 2019).
Tabelul 2 Numărul de citări al unor documente care conțin politici publice pentru popularizarea științei în Republica Populară Chineză.
·
În
fine, popularizarea științei poate fi
făcută la scară națională și pe baze utilitariste, pentru creșterea bunăstării,
fără nici o agendă iluministă (UNESCO),
autoritaristă (Spanial lui Franco, China), sau totalitară (URSS, România comunistă): cazul Indiei (Raza și
colab. 2013).
Comentarii despre
popularizarea științei în România
În urma incursiunii superficiale în corpul de literatură al științei
popularizării științei impresia care se degajă este că România se află într-o
situație atipică:
·
Pe de o parte este activă o tendință
defazată în timp față de occident, aflată în dispută cu religia. Îi
corespunde un model umanist ateist
de popularizare, care acceptă un nucleu epistemic tare al științei, autoritatea
ei rezultată din obiectivitate. Ponderea mare a ideologizării explicite ateist
umaniste, sau implicite prin idiosincrazii declarate față de alte moduri de a
gândi lumea, a acestei părți a popularizării științei din România se încadrează
în tendințe stabilite științific la scară europeană (figura 3).
·
Pe de altă parte se manifestă un mimetism
cultural în fază cu occidentul, și anume prin relativismul cultural, “știința”
post-normală, marxismul cultural, cu renunțarea la idealul metodologic al obiectivității cunoașterii științifice.
În această abordare popularizarea științei, înseamnă implicarea directă a
beneficiarilor, a publicului, în procesul de producție a științei, participarea
la formularea problemelor și chiar la desfășurarea cercetării științifice. Susținătorii
acestei abordări par să fie mai puțini la noi și sunt asociați unor instituții
academice.
Pare să existe și un potențial de evoluție în spațiul cultural românesc. Importul
în România al temelor și mizelor popularizării științei din etape istorice
anterioare sau actuale ale occidentului nu poate duce la aceleași fenomene ca
acolo pentru că există cunoaștere științifică nouă despre procesele culturale
menționate, care în mod inevitabil va fi importată și ea. În România nișa
ideologiilor politice de stânga nescientiste nu e eliberată, fiind ocupată de
produse culturale religioase. Scientismul și marxismul cultural se manifestă
simulta în mod incoerent, în timp ce în occident cel de-al doilea a urmat
primului și a răspuns nevoilor la care modurile religioase de a gândi lumea nu
mai puteau răspunde, fiind în declin.
Nu este exclus ca în România să evolueze cultural o abordare pragmatică,
utilitaristă a comunicării științei, după modelul care pare să existe în India.
Această abordare e decuplată explicit de mize existențiale, spirituale. Aș numi
acest stil modelul Presura de popularizare. În acest moment poziția domnului
Presura mi se pare cea mai avansată evolutiv dintre cei care operează în
domeniu la noi, în sensul că este adaptată la realitățile culturale și
economice ale noastre și are cel mai mare potențial de multiplicare ca
trăsătură culturală a proiectelor de popularizare a științei la scară socială
mare. Pare important ca această popularizare să fie atât a rezultatelor, cât și
a procesului care duce la aceste rezultate, adică a presupozițiilor, metodelor,
de ce nu și a a experiențelor psiho-sociale ale oamenilor de știință – nu
pentru a insista pe anecdotic, ci tocmai pentru a le așeza în contrapondere cu
disciplina și rigoarea care asigură obiectivitatea cunoașterii de acest fel,
atâta câtă poate fi.
Încheiere
Pornind de la câteva întrebări ocazionate de o situație aflată pe agenda
publică am făcut împreună o mică incursiune în domeniul științei popularizării
științei. Domeniul pare destul de matur, cu schimbări de paradigmă la scara a
câteva decenii. Conținuturile științifice sunt interesante și destul de
surprinzătoare. Impresiile,
ca și comentariile, sunt perspective parțiale și fragmentare. Ele pot fi utile,
în absența a ceva mai bun, cui ar dori să înceapă să se orienteze în acest câmp
de cunoaștere. Dacă dinspre centrul formulat în limbaje tehnice, esoterice,
spre marginea mai ușor inteligibilă nu ar mai crește siguranța de sine în atitudini și afirmații
(figura 1), poate că am avea de câștigat.
Jurnalismul de știință, cartea de știință și popularizarea științei merită
un loc mult mai important în societatea noastră decât le au acum.
Exemple de titluri
bibliografice
Sinteze conceptuale și
metodologice într-o abordare cu păstrarea autorității epistemice a științei,
identitatea domeniului științific al comunicării științei
1. Bauer W. M., 2009, The evolution of public
understanding of science – discourse and comparative evidence, Science,
Technology & Society, 14, 2: 221-240
2. Bucchi M and Trench B (eds), 2014,
Routledge Handbook of Public Communication of Science and Technology, 3rd
edn. London: Routledge
3.
Jamieson K. H., Kahan D. M., Scheufele D.
(eds.), 2017, The Oxford Handbook of the Science of Science Communication, Oxford
University Press, New York
4.
Kahan, D. M., 2015, What is the 'Science of
Science Communication' ? Journal of Science Communication, 14(3), 1-10, Yale
Law School, Public Law Research Paper No. 539
Abordări cu destructurarea autorității epistemice a științei
5. Hilgartner S., 1990, The dominant view of
popularizatio: conceptual problems, political uses, Social Studies of Science,
20, 519-539
6. Myers G., 2003, Discourse studies of
scientific popularization: questioning the boundaries, Discourse Studies, 5, 2:
265-279
Fundamentarea metodologiilor domeniului disciplinar
7. Fuchslin T., 2019, Science communication
scholars use more and more segmentation analysis: can we take them to the next
level ? Public Understanding of Science, 28, 7: 854-864
8. Raza G., Singh S., Dutt B., 2002, Public,
Science and Cultural Distance, Science Communication, 23, 3: 293-309
Interpretări ale semnificației popularizării științei
9. Jurdant B., 1993, Popularization of
science as the autobiography of science, Public Understanding of Science, 2, 4:
365-374
10. Sava M., 2011, Public understanding of science:
science PR and popular culture, Revista Română de Jurnalism și Comunicare, 6,
1: 5-13
Instrumentalizarea popularizării științei pentru ideologii
11. Botnariuc N., 1959, Ch. Darwin si teoria
sa despre evolutia vietuitoarelor, Societatea pentru raspîndirea stiintei si
culturii, Bucureşti, cota BCU II 248183
12. Gavroglu K., 2012, Science popularization,
hegemonic ideology and commercialized science, Journal of History of Science
and Technology, 6, 15 pagini
13. Nieto-Galan A., 2013, From papers to
newspapers: Miguel Masriera (1901-1981) and the role of science popularization
under the Franco regime, Science in Context, 26, 3: 527-549
14. Nielsen
K. H., 2019, 1947-1952: UNESCO’s division for science & its popularization,
Public Understanding of Science, 28, 2: 246-251
15. Orthia
L. A., 2020, Strategies for including communication of non-Western and
indigenous knowledges in science communication histories, Journal of Science
Communication19, 2: A02
16. Pandora
K., 2019, Popularizing, moralizing, and the soul of American science, Isis,
110, 4: 784-787
17. Zhu
K., Horst M., 2019, Science communication activism: protesting traditional
Chinese medicine in China, Public Understanding of Science, 28, 7: 812-827
Politici publice pentru comunicarea științei
18. Cortassa C., Polino C., 2015, Promoting
scientific culture: a review of public policies in the Ibero-American
Countries, Journal of Scientific Temper, 3, 135-162
19. Liu Y., Tong H., Zhao X., Gao L., Jiao Y.,
2019, Analysis of science popularization policies issued by Chinese central
government organs and people’s organization from 2011 to 2015, Cultures
of Science, 2, 2: 109-127
20. Raza G., Singh S., Kumar P.V.S., 2012,
Public Understanding of Science: Glimpses of the Past and Roads Ahead. In:
Schiele B., Claessens M., Shi S. (eds) Science Communication in the World.
Springer, Dordrecht. https://doi.org/10.1007/978-94-007-4279-6_9
21. Rent F, 2019, A brief review of the
four-decade evolution of science popularization in China, Cultures of Science,
2, 3: 183-192
22. Shibarshina S. V., Maslanov E. V., 2020,
Science communication in the Soviet Union: science as vocation and profession,
Social Epistemology, 34, 2: 174-183
Sociologia comunicării științei
23. David Y. B.-B., Garty E. S., Baram-Tsabari
A., 2020, Can scientists fill the science journalism void? Online public
engagement with science stories authored by scientists, PLoS ONE, 15, 1:
e0222250. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0222250
24. McDonald L., Barriault C., Merritt T.,
2020, Effects of Gender Harassment on Science Popularization Behaviors, Public
Understanding of Science, online first, https://doi.org/10.1177/0963662520946667
25. Piel H., 2019, Complicating the story of
popular science: John Maynard Smith’s „Little Penguin” on The Theory of Evolution, Journal of the History of Biology, 52:
371-390
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu