Despre imoralitatea inevitabilă a reformei în educație

(acest articol cu diverse comentarii și aici:
http://www.contributors.ro/editorial/despre-imoralitatea-inevitabila-a-reformei-in-educa%c8%9bie/ )

O dată cu neînceperea urmăririi penale pentru plagiat a d-lui Victor Ponta, făcută publică azi, și cu declarațiile dânsului, tot astăzi, după NUP, cu privire la faptul că oricine va fura la Bacalaureat va fi eliminat din examen, putem înțelege mai bine cum are loc în mod natural procesul de reformă în educație, trecerea de la fraudare și lipsă de performanță științifică la opusul acestora.

Pasul 1 constă în măsuri dure impuse de o guvernare elitistă, dar care tocmai datorită durității și standardelor înalte pierde susținerea populară și face loc unei guvernări cu mandat antireformist. În cazul nostru condusă chiar de către o persoană care după standardele internaționale a plagiat.

Pasul 2 constă într-un compromis între reformiștii din convingere și fraudatorii care au ajuns pe cale democratică în poziții de putere. Fraudatorii la putere sunt scoși basma curată (NUP de ex. sau lăsarea problemei în coadă de pește, adică fără consecințe instituționale - nu se retrag titluri, manuale, etc). La nivel de vârf li se oferă perspectiva unor avantaje pe plan extern din partea comunității internaționale care susține din convingere standardele academice înalte. La niveluri mai mici li se oferă avantaje de carieră academică.

În pasul 3 fraudatorii înălbiți aplică standarde înalte în sistemul de educație, împotriva mandatului popular primit, poate nu ca la nivelul din pasul 1, dar oricum mai sus decât era înainte de pasul 1.

Acest pattern se aplică probabil la diferite niveluri ierahice în structura instituțiilor publice implicate în educație, de la guvern la facultăți (regulamente universitare antiplagiat, instrucțiuni antiplagiat pentru elaborarea lucrărilor de licență, etc).

O moralitate mai înaltă medie într-un sistem de educație care pornește de foarte jos se bazează în România pe soluții care nu sunt morale, în sensul că sunt nedrepte față de persoanele care nu au fraudat și și-au subminat astfel cariere academică și/sau politică. Imoralitatea este inevitabilă datorită modului raționalist de asumare a valorilor în societatea noastră, care blochează crearea de punți de toleranță între cei care își asumă valori antagonice.

Este posibil ca în pasul 4 fraudatorii la putere să fie înlocuiți de oameni fără tinichele de coadă, iar sistemul să se stabilizeze pe direcția morală. Acest pas durează cu atât mai puțin timp cu cât există insule de morală și onoare academică în sistem în poziții cheie. Din acest punct de vedere unele instituții, de exemplu Universitatea din București, sunt într-o situație bună, având la vârf onoare și moralitate, dovedite de documentarea publică a plagiatului celui care acum susține moralitatea în educație din interes politic.

Întreținerea sistemului în stare morală generală se poate baza pe soluții morale, dar nu și aducerea sa într-o stare morală.

Cine dorește să facă politică trebuie să fie capabil să acționeze în acest mod pentru binele public. Politica este arta compromisului.

Capacitatea de a face compromisuri pentru binele public este inhibată de raționalism, care generează rigiditate în aplicarea principiilor și catalogarea oamenilor în funcție de fapte. Este cazul, de exemplu, celor cu valori liberale autentice, chiar libertariene. Principiile lor sunt corecte, dar modul de a le aplica în viața publică are limite impuse de caracteristicile democrației. Rolul lor a fost esențial în pasul 1, dar în pasul 3 sunt o frână. Capacitatea de a face compromisuri pentru cauze bune este favorizată de valorile creștine, care promovează judecarea faptelor și nu a oamenilor, permițând o mai bună toleranță și chiar acceptare a celor care au greșit dar și-au schimbat comportamentul, sau cel puțin fac niște gesturi semnificative în acest sens.

Este profund nedrept ceea ce se întâmplă, dar este bine.