Gabriele Retez: Organizarea ariilor protejate - USA vs EU

"Sperând că aceste lucruri se vor schimba în viitor, vreau să concluzionez încurajând studenții să se implice în experiente din propriul domeniu la nivel international, pentru a se putea dezvolta și poate chiar pentru a fi elementul cheie în schimbarea viitorului." 

                                                                  Gabriele Retez,

                                                                  Universitatea din București, anul III Ecologie,

                                                                  Promoția 2020

Materialul elaborat pentru evaluarea periodică la disciplina Managementul diversității biologice (Quizz-ul 1) poate fi descărcat apăsând pe imaginea de mai jos.

Corespondență cu Buzz Holling despre proprietate privată și sisteme socio-ecologice

Buzz Holling este inițiatorul teoriei panarhiei despre sistemele socio-ecologice. În anul 2004, după parcurgerea unei cărți despre managementul dezvoltării sistemelor socio-ecologice în care se acorda o anumită interpretare ideologică teoriei panarhiei am corspondat cu autorul de referință ca să văd cum se raportează la această interpretare. Schimbul de mesaje, care a fost adus la momentul respectiv la cunoștința autorilor cărții  respective, poate fi descărcat apăsând pe imaginea de mai jos.

De ce a eşuat reforma universitară şi ce se poate face

Reforma universitarā din România a eşuat datoritā scientismului reducționist pe care s-a bazat. Lipsa de rezonabilitate a acestor oameni dā apā la moarā mediocrilor şi impostorilor. Diferenţa pe scurt dintre un om de ştiinţă scientist şi un om de ştiinţă mediocru e că primul are o problemă ontologică, iar celălalt are una epistemică.

O analogie ar fi că scientistul gândeşte în 3D când ar trebuie să gândească în 45D (într-un spaţiu cu 45 de dimensiuni), adică reduce 42 de variabile despre care nu a măsurat nimic niciodată la ce ştie şi a măsurat, cele trei. Şi nu doar le reduce explicativ, acceptând că ele există, asta aş numi scientist rezonabil, ci prin reducere le neagă existenţa, va spune că nu există acele 42, că toată gândirea comună e naivă, libertatea o iluzie, viaţa metabolism, etc. Scientistul pur sânge nici măcar nu apucă să aibă o problemă epistemică, să cunoască ceva cu o modalitate greşită, fără susţinere, fără întemeiere. N-ai cum să-i scoţi din mentalitatea lor pentru că ţin cu dinţii, firesc, de propria identitate, sunt angrenaţi într-un mod de viaţă din care nu se poate ieşi uşor.

Omul de ştiinţă mediocru are o problemă de construire a autorităţii în faţa altora, va apela excesiv la autoritatea externă (a zis cutare, citări şi iar citări, etc), în loc să susţină ceva din măsurătorile şi gândirea proprie discutând rezultatele proprii în comparaţie cu ale altora, aşa cum cere metoda standard ştiinţifică pentru validarea colegială. În ştiinţa serioasă este foarte greu să faci legătura între măsurători şi gândirea proprie, necesită cunoştinţe de proiectare a cercetării, o bucătărie tehnică enormă. Omul de ştiinţă mediocru a apucat să intre în pâine, în job, nu poate atrage sau nu mai crede că poate atrage resurse pentru ştiinţă, şi vrea şi el un locşor şi un pic de respect de la semenii care nu sunt oameni de ştiinţă. Poate fi recuperat prin roluri în echipe în care îi pui în valoare un aspect tehnic pe care îl ştie şi îl respecţi sincer pentru ce face. Pentru un creştin e foarte simplu, e în firea lucrurilor. Pentru excelenţii care au ajuns scientişti e de neconceput, mediocri trebuie eliminaţi din sistem.

Scientistul pur sânge e un pericol social, scoate ceva de genul planului de la Institutul Balş, nu pricepe că oamenii au drepturi, ei sunt doar pacienţi pentru care el e medic şef. Tot comunismul e bazat pe scientişti care oferă legitimare. Omul de ştiinţă mediocru e un pericol social numai când sunt mulţi şi se validează unii pe alţii ca excelenţi distrugând capitalul simbolic al titlurilor, premiilor, etc. La noi omul de ştiinţă mediocru a devenit un astfel de pericol.

N-ai cum să dizloci un sistem universitar dominat de oameni de ştiinţă mediocri punând la butoane un scientist, sari din lac în puţ. E nevoie de oameni de ştiinţă responsabili, cu capul pe umeri, care să înţeleagă întreg peisajul cunoaşterii, de la fizică la teologie, zonele de competenţă, funcţiile diferitelor feluri de cunoaştere, şi cum se crează structuri instituţionale care ţin sub control fenomenele sociale din domeniu, goana după bani, poziţii şi putere de care nici cei din universităţi nu sunt străini. Orice ştiințā care primeşte prea multā atenție tinde spre autoritarism şi monopol epistemic, spre putere politicā.

Universitāțile de vârf au nevoie structural, obligate prin lege, de programe “mission oriented”, transdisciplinare, de formare a resursei umane şi cercetare avansatā finanțate cu 30-40% din bugetul alocat de minister. Cu asta scientiştii se vor aşeza în poziții mai rezonabile din rațiuni economice, pentru că de ei nu scăpăm, adesea sunt buni oameni de ştiinţă, dar nemulţumiţi de ce le oferă statutul de om de ştiinţă, le place prea puţin ştiinţa lor.

Am spuns programme transdisciplinar, dar nu mă refer la orice fel de transdisciplinaritate. Mai există categorie de oameni de ştiinţă care pot genera dificultăţi sisetmice, aflaţi în opoziţie cu cei scientişti, şi anume cei care politizează ştiinţa. Dacă scientiştii avea o claritate ontologică, fie ea şi imporprie, aceşti refuză orice claritate, totul de relativ şi de pus în discuţie. Pentru ei ştiinţa trebuie să fie mai mult decât o descriere a obiectelor şi proceselor din diferite domenii ale lumii, cu posibilitatea apoi de a folos în scop aplicativ în funcţie de oportunităţi cunoaştere. Lor nu le convine că lumea nu e mai bună decât este, că progresăm prea lent, că există nedreptate, etc. Lor nu le place că durează prea mult până când ştiinţa serioasă duce la un efect în schimbarea vieţii oamenilor, că politicienii uneori ignoră rezultatele ştiinţifice. Adesea nu sunt oameni de ştiinţă prea performanţi, se simt umiliţi de cei performanţi şi compensează prin activism politic. Ei cred că în fişa postului de om de ştiinţă intră şi să salveze omenirea, că omul de ştiinţă e un fel de guru, că experţii trebuie să spună cum să arate viitorul, dincolo de progneze serioase instituţionalizate în afara cercului stric ştiinţific, au viziuni pe multe decenii, sute de ani, văd cum au văzut Marx şi Engels, doar că puţin diferit. Drept urmare postulează că între cunoaştere ştiinţifică şi acţiune trebuie făcută o legătură directă, că toate trebuie puse la un loc, fără separării instituţionale clare, fără delimitări de responsabilităţi, fără legitimare politică democratică a ce propun pentru binele omenirii pe care îl vor ei. Vor să ajungă direct la butoane cu arderea etapelor procedurale dintr-o democraţie şi numesc asta o abordare dincolo de disciplinele ştiinţifice, un mod nou de a face ştiinţă, o ştiinţă transdisciplinară, fără discipline. Ce rost are să mănânci felul 1 (cercetare fundamentală), felul 2 (cercetare aplicativă) şi desert (asistarea deciziilor), cu tacâmuri şi farfurii diferite, cu şerveţel, etc, când poţi să le amesteci de la început într-un castron mai mare şi să ai un singur fel, pentru că oricum vor fi aşa şi şi în stomac ? E mai bine aşa, pentru că şi digestia are loc mai repede, că să urmăm pe Mark Twain din cartea sa despre Hucklebery Finn. Din fericire acest mod de “rezolvare” e marginal şi nu va fi acceptat de mai nimeni. Fenomenul respingerii se explică uşor ştiinţific: există o cultură preexistentă, există un parcurs istoric, o tradiţie, instituţii în uz, nişte proceduri şi metode cu rezultate nu perfect, dar testate, validate, care opun rezistenţă prin oamenii care au interese legate de ele, şi care domină numeric.

Este adevărat că o tendinţă de rigidizare excesivă a aceste tradiţii în discipline ştiinţifice, dar nu le distrugi ca să faci ceva nou, pentru cănu poţi produce de la zero ceea ce istoria omenirii a produs în două milenii. Problema e cum accelerezi evoluţia instituţională, cum faci nişte mutaţii în mod creativ aşa cum au făcut şi alţii în alte vremuri de-a lungul secolelor, cum treci limitele unor discipline păstrându-le. Cum ? Printr-o abordare transdisciplinară serioasă, la standarde ştiinţifice, adică practic prin formarea unor noi discipline care nu mai au rol analitic, de a descrie felie cu felie lumea, generând instituţii sectoriale care fiecare e stat în stat, ci au rol de cuplare între disciplinele tradiţionale: eco-hidrologie, bio-geo-chimie, ştiinţele cogniţiei, în viitorul apropiat poate ceva între cercetarea biodiversităţii şi epidemiologie, sau între ştiinţe administrative şi ambele menţionate anterior, etc. Nici unele dintre aceste discipline noi nu pretind că acoperă totul, nu e nimic holist aici, misterios, unele nici măcar nu au un nume, sunt în stare de formare, de mutaţii care aşteaptă validarea în viaţa reală, unele vor şi dispărea sau vor fuziona instituţional cu altele, ele cresc în funcţie de probleme cu care de confruntăm în realitate şi de succesul cu care contribuie la rezolvarea lor.

Trecerea spre o abordare mai integrată de felul celei propuse ca soluţie de reformă mai sus, cu o pondere transdisciplinară solidă ştiinţific, nu e uşoară nici în spaţiul occidental, datorită intereselor enorme financiare din jurul activităţilor universitare didactice şi de cercetare, corelate şi cu interese politice prin elitele care sunt formate în universităţi. La noi totuşi avem un avantaj, şi anume că universităţile nu sunt dominate de pretinşi oameni de ştiinţă cu interese politice transformiste, grăbiţi pe pielea altora să schimbe societate, care contestă obiectivitatea cunoaşterii ştiinţifice moderne la scara timp a proceselor care schimbă şi în ea conţinutul efectiv al unei părţi din cunoaştere şi distrug autoritatea ştiinţei. Nu e nimeni în situaţia ridicolă să spună că fizica şi chimia sunt instrumente ale imperialismului şi colonialusmului, altele de acest fel. Chiar şi dezavantajul nostru că toate marile universităţi sunt de stat poate fi transformat într-un avantaj prin faptul că se poate aborda top-down schimbarea, ca pe vremea lui Spiru Haret. N-ar fi exclus să fie mai simplu să ajungem la universităţi echilibrate stuctural, în care să fie încurajată o competiţie bună între formarea disciplinară şi cea transdisciplinară în interior, şi la fel o competiţie constructivă între 3-4 centre universitare majore.

Principala problemă mi se pare cum să obţii o masă critică pentru asta, când toată lumea vrea bani la fel indiferent de performanţă, atât la nivel instituţional, cât şi în interiorul universităţilor. Avem o mentalitate comunistă, de falanster naţional. Soluţia standard este să pui pragul pentru standardul minim acolo unde ţi se crează o majoritate sau supermajoritte, cât e necesar, ca să declanşezi motorul bun. Numai Hristos poate propune standarde de neatins, un manager al schimbării trebuie să-şi propună obiective care se pot atinge şi pe care oamenii cu care lucrează crede că le pot atinge. Viziunile nu ajung, scopul are nevoie de obiective fezabile şi de activiăţi concrete şi de mijloace potrivite.

O idee poate fi să instituţionalizezi câteva reţele de universităţi nu pe criterii de excelenţă, ci cu una centrală având în jurul ei un număr de mărimi mai mici, evitând limbajul că au valoare maimică, şi la dai rolul să transfere studenţii cei mai buni spre şcolile doctorale ale celor centrale, în care ai lăsat loc de coordonare doctoranzi şi vârfurilor din universităţile mai mici ale clusterului. Poate clustere regionale, dar nu neapărat, ci gândite în funcţie de fezabilitatea funcţionării, de structurile interne reale, bazinele de absorbţie existente pentru studenţi, etc. Reţelele de excelenţă deja existente îşi văd de treaba lor, dar poziţiile exprimate în consiliile decizionale nu vor mai fi marginal numeric, având în spate interesele mai multor instituţii, nu vor mai ajunge oameni cu probleme de exprimre miniştri. La fel, în interiorul universităţilor dai de lucru prin proiecte de cercetare unui număr majoritar de oameni de ştiinţă, de la excelenţi la mediocri, prin programe diverse şi finanţate în funcţie de aceast potenţial care trebuie pus în valoare.

Nu banii sunt esenţialul, dar nici fără bani nu se poate mişca nimic. Orice cooperare în reţele de universităţi antrenează costuri suplimentare faţă de business as usual, orice cooperare între discipline la fel, se pot calcula de către cei care au compentenţe în administraţie şi se pot dedica explicit resurse în programele de finanţare directă şi prin competiţie de proiecte, se pot optimiza aceste costuri, în câţiva ani de rodare, nu trebuie inventat nimic. România are specialişti capabili să facă asta, mai rămâne doar să şi vrem. Nu vrem, se găseşte mereu cine să aşteapte cu braţele deschise creierele din România.

Testarea pentru COVID19 şi interpretarea datelor

Testarea pentru coronavirus poate fi de interes la două scări: a individului şi a societăţii. În acest text prezint pe scurt câteva aspecte tehnice ale testării şi interpretării datelor. Înţelegere directă a acestor aspecte nu este accesibilă fără o pregătire de om de ştiinţă. În absenţa cunoaşterii acestor lucruri nu pot fi interpretate pertinent deciziile şi recomandările despre teste, nici numerele vehiculate în spaţiul public ca rezultate din teste.

Textul poate fi citit pe platforma Contributors aici: http://www.contributors.ro/sinteze/o-analiza-a-tipurilor-de-testare-pentru-covid19-%c8%99i-a-costurilor-pe-care-le-presupun/

Figura 1 Abordare cu multiple anvelope de metode (“tiered approach”, în schemă sunt prezentate doar două niveluri) având precizii, acurateţi şi antrenând costuri diferite. În situaţii normale se face o optimizare a costurilor prin trecere treptată de la metode mai ieftine la cele mai scumpe. În situaţii percepute ca fiind crize se tinde spre folosirea de la început a metodelor cele mai bune şi scumpe pentru rezolvarea problemei acute.

Transdisciplinary research for the reactive control and proactive risk assessment of zoonotic epidemics

Introduction

About 13 year ago experts in virology have written in one of the most important microbiological scientific journals the following recommendation: “The presence of a large reservoir of SARS-CoV-like viruses in horseshoe bats, together with the culture of eating exotic mammals in southern China, is a time bomb. The possibility of the reemergence of SARS and other novel viruses from animals or laboratories and therefore the need for preparedness should not be ignored” (Cheng et al. 2007). Other Chinese scientists make today an explicit link between the current pandemics and unexplained pneumonia patients in the Wuhan seafood market (Xu et al. 2020). Such statements, and a lot of other sound scientific knowledge have been ignored by the public, the decision makers and the states, leading to losses of lives and an estimated global economic cost, at this moment, of about 5 trillions of dollars needed for recovery (G20 estimation), not to mention the human lives.

A problem to be solved after we get out of the current public health situation is how to improve the rationality of decision making with respect to zoonotic epidemics, how to take into account all relevant bodies of knowledge to prevent such crisis, and to better manage them when the occur. In this text I will provide a potential research framework and a syntheses of relevant scientific information. For our scientific community and general public there are three aspects which will be probably perceived as novel (although there is nothing novel from international perspective):

·         Nature and biodiversity can be not only good, but also bad, there are so called “ecosystem disservices”, of which zoonotic epidemics are an example. These disservices depend to some extent on how we manage the natural capital. The “good nature” image socially constructed after the environmental crisis has to be adjusted;

·         Effective prevention of epidemics can be performed only by a multidisciplinary  monitoring and research.

·         Efficient reactive management (control) of epidemics can be done only by integrated  assessment of public health, economic social and defense risks, there is not one single most important institution in this equation.

1 Potential research framework

The scheme below depicts a potential complex long-term research project involving scientists, governance institutions and other stakeholders, able to support decisions about zoonotic epidemics.

 Figure 1 Overall scheme of an integrated projects with two clusters of subprojects: one dedicated to proactive prevention, and one to reactive management (control). Both of them need strong knowledge and data about ecological and human processes relevant for the dispersion and its effects at individual (organismal) and population (social) scale.

Cluster A it’s a matter of management science, governance, political science, economy, institutional analysis and development. I will not develop it, as it is outside my direct field of expertise. Cluster be is a matter of integrated long-term research and monitoring, a field similar with what is envisaged in sustainability science. Actually, while the research in sustainability science is traditionally focused on the “good nature”, here something accounting for the management of one kind of ecosystem disservices should be  developed.

Potential objectives in cluster B (syntheses of relevant scientific knowledge in the next part of this text

1.      Mapping hotspots of viral sharing by birds and mammals in Romania, in the frame of a process based accounting of ecosystem disservices at national scale

2.      Modeling the effects of habitat fragmentation and climate change on the dispersion of relevant vector species at regional and macro-regional scale

3.      Accounting for the management practices responsible for the increasing risk of viruses’ transfer to human populations.

4.      Construction of a data and knowledge transfer interface from environment and sustainability studies towards the scientific community of epidemiologist.

A full design of the research program can be done by standard project management techniques (brainstorming with inter-disciplinary teams, etc).

2 Short syntheses of relevant scientific information

As the literature is huge in each direction here I provide only a small sample of articles. In a project management framework full critical analysis of the literature in each sub-field will be a must before any decisions on the research design.

2.1. Epidemiology and causal complexity

Oosterbroek et al. (2016) “mention the linear, reductionist approaches of epidemiology and public health research in the second half of the 20th century, focusing on proximate cause-and-effect relationships.” They state that “by training, epidemiologists and public health re-searchers are less accustomed to studying causes within a systems context or addressing long time frames. Most health scientists will therefore not be familiar with the complex quantitative modeling approaches that are developed by ecosystem scientists”

Nature can be both good and bad for human health, by different processes: “The relationship between biodiversity and infectious diseases is not straightforward; disease dynamics are complex and dependent on the system, which includes the infectious agents, their targets and hosts, their vectors, the environment (natural as well as technological and sociocultural), and the mechanisms and interactions connecting them” (Keune and Asmuth 2018).

“The need of prospective scenarios of health that are embedded in the socio-ecosystems is crucial“: “Integrating the various dimensions of complexity thanks to disciplines such as ecology and environmental sciences, health sciences, policies and law, we analyze retrospectively, and comparatively infectious diseases’ dynamics associated to policies, land use and biodiversity changes.” (Lajaunie et al. 2019).

2.2 Ecosystem disservices and the role of biodiversity in zoonotic epidemics

“Between 10,000 and 600,000 species of mammal virus are estimated to have the potential to spread in human populations, but the vast majority are currently circulating in wildlife, largely undescribed and undetected by disease outbreak surveillance.” (Carlson et al. 2020). “Systematic effects of biodiversity change on infectious disease could have enormous economic, public health, and conservation implications. As examples, at least 60% of all human disease agents are zoonotic in origin” (Young et al. 2016, and figure 2).

Figure 2 Left Animal hosts of HCoVs from their  natural hosts  (bats or rodents) to the intermediate hosts (camelids, civets, dromedary camels, pangolins or bovines), and eventually to the human population (Ye et al. 2020).  Right Boxplots based on species‐level data of proportion of viruses for several species in an order that are zoonotic (Olival et al. 2015).

Birds can also be “carriers of other organisms or their propagules” spreading “disease to humans and poultry” and increasing the “incidence of human and livestock disease and death”; there is a moderately negative valuation of birds by society, at a global scale of relevance (Buij et al. 2017).

Disservices of nature like zoonotic diseases are a kind of ecosystem disservices. Despite the large scientific literature representations of ecosystem disservices are still marginal in the public opinion (Lyitimaki 2014), because of the past environmental crisis which led to an exaggerated shift towards completely positive image of the nature (socially stabilized then by political ideologies such as ecologism). There is an increasing trend for the integration of ecosystem services and disservices provided by all parts of biodiversity (for the case of plants see for instance Vaz et al. 2017). An example is provided in figure 3.

Figure 3 Two examples illustrating the complexity of ecosystem – health relationships when considering both ecosystem services and disservices (Oosterbroek et al. 2016)

2.3 Human action on nature has consequences on zoonotic diseases

“Changing climate and land use drive geographic range shifts in wildlife, producing novel species assemblages and opportunities for viral sharing between previously isolated species. In some cases, this will inevitably facilitate spillover into humans —a possible mechanistic link between global environmental change and emerging zoonotic disease” (Carlson et al. 2020). Global effects on species diversity may lead to bottom up effects on emerging diseases (figure 4). The fragmentation of natural habitats is hypothetically related to infectious disease emergence (figure 4; the real situation have to be checked in the case of each socio-ecological system).

 Figure 4 Top-down effects of global changes on biodiversity and bottom-up effects on infectious diseases (Morand 2018).

Figure 5 The framework linking the different aspects of habitat fragmentation on biodiversity, is related to infectious disease emergence through the two hypotheses: the “perturbation ” hypothesis and the “ pathogen pool diversity” hypothesis (Morand 2018).

The increase in global connectivity led to an increase in homogeneity of zoonotic diseases, i.e. in a decrease in their modularity (the extent to which countries differ from one another, figure 6)

Figure 6 Changes in the modularity of country infectious diseases (Morand 2018).

2.4 Public health management as socio-ecological management

Public health is connected with livestock and wildlife health in the case of zoonotic diseases. “As a long-term  goal,  public  health  systems can include paired human-wildlife surveillance and  utilize sentinel monitoring toward  pre-emption  of  spillover  in  humans. While these approaches  will require  upfront investments, cost-savings  can be  seen  from  more integrated and  more preventive approaches  that  can benefit  both  human  and  animal  health.” (Machalaba and Karesh 2015). In ecology and sustainability science there are already general frameworks linking the functioning of ecosystems and human health (figure 7)

 Figure 7 Conceptual framework for assessment of the impacts of ecosystems on human health (Oosterbroek et al. 2016)

„What is crucial is to find a relevant balance between taking into account relevant complexity in order to not exclude important factors or actors, and on the other hand, taking a pragmatic turn in order to be relevant for practical action which cannot wait for perfect understanding” (Keune and Asmuth 2018). In Romania one could adapt existing approaches for multi-objective management and „lists of potential action categories considered during each stage of pathogen emergence, with their  expected  level of effectiveness and confidence in that effectiveness” (e.g. Grant et al. 2017, figure 7). For the integrated implementation of such actions there is a need for institutional coordination (e.g. between the USA Fish and Wildlife Service, Department of Defense, and National Park Service, Grant et al. 2017).

 Figure 8 Simplified prototype influence diagram that links potential management actions and abiotic and biotic factors affecting disease and amphibian processes (red ovals represent stochastic events, white ovals represent contributing processes) to two fundamental management objectives (from Grant et al. 2017).

3 Conclusions

The huge global and local costs of ecosytem disservices like zoonotic epidemics asks for future investments in trandisciplinary research involving epidemiologists, experts from other disciplines, decisioni makers and stekeholders. At least two cluster of sub-projects are needed: one for prevention, and one for reactive management. There exists already plenty of scientific knowledge which have to analysed, synthesized, and complemented with local research and monitoring in order to build the integrated data and knowledge systems needed for an as rational as possible decision making.

References (available for download here)

Buij R., Melman T. C. P., Loonen M. J. J. E. M., Fox A. D, 2017, Balancing ecosystem function, services and disservices resulting from expanding goose populations, Ambio, 46(S2), S301-S318

Carlson C. J., Albery G. F., Merow C., Trisos C. H., Zipfel C. M., Eskew E. A., Olival K. J., Ross N., Bansal S., 2020, Climate change will drive novel cross-species viral tranmission, bioRxiv preprint, https://doi.org/10.1101/2020.01.24.918755

Cheng V. C. C., Lau S. K. P., Woo P. C. Y., Yuen K. Y., 2007, Severe acute respiratory syndrome coronavirus as an agent of emerging and reemerging infection, Clinical Microbiology Reviews, 20, 660-694

Grant E. H. C., Muths E., Katz R. A., et al., 2017, Using decision analysis to support proactive management of emerging intectious wildlife diseases, Front Ecol Environ, 15: 214-221

Keune H., Assmuth T., 2018, Framing complexity in environmental and human health, Oxford Research Encyclopedia,  Environmental Science, DOI: 10.1093/acrefore/9780199389414.013.350

Lejaunie C., Morand S., Mazzega P., Complexity of scenarios of future health: integrating policies and laws, 2019, in “Law, Public Policies and Complex Systems: Networks in Action”, Springer, 42, 113-131

Lyytimaki J., 2014, Bad nature: newspaper representations of ecosystem disservices, Urban Forestry & Greening, 13, 418-424

Machalaba C., Karesh W. B., 2015, Envisioning a world without emerging disease outbreaks, Solutions, 6, 63-71

Marselle M. R., Stadler J., Korn H., Irvine K. N., Bonn A., 2019, Biodiversity and Health in the Face of Climate Change, Springer Nature Switzerland AG

McFarlane R., Sleigh A., McMichael T., 2012, Synanthropy of Wild Mammals as a Determinant of Emerging Infectious Diseases in the Asian–Australasian Region EcoHealth 9, 24-35

Morand S., 2018, Biodiversity and disease transmission, in Hurst C. J. (ed.), The connections between ecology and infectious disease, Advances in Environmental Microbiology, 5, 39-56

Murray K. A., Daszak P., 2013, Human ecology in pathogenic landscapes: two hypothesis on how land use change drives viral emergence, Curr Opin Virol, 3, 79-83

Olival K. J., Weekley C. C., Daszak P., 2015, Are bats really „special” as viral reservoirs? What we know and need to know, in Wang L.-F. And Cowled C. (eds) Bats and Viruses: a New Frontier of Emerging Infectious Diseases, John Willey & Sons, Inc., 281-294

Oosterbroek B., de Kraker J., Huynen M. M. T. E., Martens P., 2016, Assessing ecosystem impacts on health: a toole review, Ecosystem Services, 17, 237-254

Shackleton C. M., Ruwanza S., Sinasson Sanni G. K., Bennet S., De Lacy P., Modipa R., Mtati N., Sachikonye M., Thondhlana G., 2016, Unpacking Pandora’s Box: Understanding and Categorising Ecosystem Disservices for Environmental Management and Human Wellbeing, Ecosystems, 19, 587-600

Vaz A. S., Kueffer C., Kull C. A., Richardson D. M., Vicente J. R., Kuhn I., Schroter M., Hauck J., Bonn A., Honrado J. P., 2017, Integrating ecosystem services and disservices: insights from plant invasions, Ecosystem services, 23, 94-107

Xu J., Zhao S., Teng T., Abdalla A. E., Zhu W., Xie L., Wang Y., Guo X., 2020, Systematic Comparison of Two Animal-to-Human Transmitted Human Coronaviruses: SARS-CoV-2 and SARS-CoV, Viruses, 12, 244, doi:10.3390/v12020244

Ye Z.-W., Yuan S., Yuen K.-S., Fung S.-Y., Chan C.-P., Jin D.-Y., 2020, Zoonotic origins of human coronaviruse, Int. J. Biol. Sci., 16, 1686-1697

Young H. S., Parker I. M., Gilbert G. S., Guerra A. S., Nunn C. L., 2017, Introduced Species, Disease Ecology, and Biodiversity Disease Relationships, Trends in Ecology and Evolution, 32, 41-54

Câteva detalii cu privire la pregătirea prelegerii de concurs

Pregătirea unui discurs în circa patru ore înaintea susținerii lui, în condițiile în care se alocă formal două zile, a fost posibilă în următoarele împrejurări:

·                     Structura generală a prelegerii o datorez Prof. Aligică, la ale cărui prelegeri am asistat, și de la care am preluat-o. În particular e vorba de:

o   Sintagma “degajarea structurii problemei” și tratarea explicită, separată, ca un obiectiv al lecției a acestei activități care duce de la intuții din limbaj comun către instrumentarul analitic conceptual necesar pentru înțelegereea problemei sesizate în limbaj comun.

o   Dramatizarea demersului intelectual prin prezentarea la începutul lecției a unor fenomene constatate la standarde științifice sau abordări susținute cu argumente ștințifice care sunt sau par a fi în contradicție. Apare întrebarea de ce există această situație, sau cum se poate depăși ea, care ține în tensiune narativă audiența până la final când se dă un răspuns.

·                     Degajarea structurii problemei prin metodă analitică (a textului titlului aici) și separat sintetică (prin studiu de caz în prelegere) urmează limbajul abordării kantiene a prezentării cunoașterii, discuția de la începutul Prolegomenelor. Studiul de caz e o mică descoperire prin observare a unor variabile necesare pentru a construi cadrul analitic, care devreme ce există, atunci și trebuie să existe în schema managementului diversității biologice (din existență observată se trece la postularea necesității existenței, tipic metodei transcendentale în interpretarea Prof. Pârvu).

·                     Studiul de caz îl datorez:

o   oportunității că unul dintre membrii comisiei este autor al unei critici cu argumente știnițifice a statutului de parc natural al zonei Văcărești. Am parcurs publicațiile relevante pentru concurs ale tuturor membrilor comisiei imediat după aflarea componenței, ca să cunosc perspectiva publicului țintă.

o   Situației că sunt membru în consiliul științific al acestei arii protejate și cunosc detaliat abordarea internă a administrației

o   Bunăvoinței domnului Florin Stoican de a-mi furniza în timp util proiectul nou de lege pentru arii protejate urbane, pe care l-a inițiat, care fără a o spune explicit ține seamă de multe criticile din partea colegilor geografi menționate la primul punct. Această mutație culturală a permis ilustrarea felului cum se depășește conflictul dintre abordări, inițiat dramatic în prelegere, arătând în acest caz că așteptarea de a tranșa astfel de dispute e contraproductivă, fiind de preferat să fie depășite creativ.

·                     Tabelul cu elemente de cunoaștere relevante pentru diversitatea biologică în diferite strategii de reducere a dimensionalității și măsura în care sunt instituționalizate pentru a putea fi folosite ca argumente pentru măsuri concrete provine din notele de curs de Ecologie generală pentru biologi (au inclus o prelegere despre problema biodiversității), pe care le finalizasem cu o zi înainte, fiind dactilografiat de persoana care a transcris prelegerea respectivă.

·                     Defințiile inductivă și deductivă ale managementului diversității biologice care unifică în mod organic cele două părți ale structurii problemei degajate sunt parte din notele de curs deja existente. Conținutul prelegerii în ansamblu nu e în notele de curs existente, formularea subiectului e în limbajul asistării deciziilor, pe înțelesul publicului larg, nu în limbajul tehnic al notelor de curs.

·                     Ideea finală despre evoluția culturală a abordărilor și argumentărilor limitează pretențiile de necesitate a existenței anumitor variabile în modelul teoretic, conferindu-le un timp cultural finit de viață, așa cum și speciile biologice au un timp finit de viață. Modelul conceptual însuși de management al diversității biologice (construit inductiv sau deductiv) poate să varieze astfel prin apariția și dispariția unor practici efective de management, ceea ce justifică un anumit mod de construire a cursului prin actualizare permanentă a bibliografiei relevante (o deosebire importantă față de științele tari, unde ritmul de evoluție a conținutului e mult mai lent).

Foto: Dr. Constantin Cazacu.

Note de curs la disciplina Ecologie generală, 2019-2020

Apăsând pe fotografia de mai jos se pot descărca notele de curs pentru susținerea evaluării finale la disciplina Ecologie generală, anul 2 biologie, anul universitar 2019-2020, semestrul 1. Textul nu este pentru citare, poate fi privit ca o ciornă, un material în evoluție.

Am ținut acest curs pentru prima și ultima oară anul acesta universitar, în împrejurări administrative deosebite, afând despre el cu o săptămână înaintea începerii anului universitar. Din punctul meu de vedere a fost o șansă să încerc sistematizarea unei perspective analitice și sintetice asupra ecologiei generale la care lucrez de mai multă vreme. Din câte mi-am dat seama studentele și studenții au avut o reacție bună, au înțeles și au apreciat abordarea, ceea m-a motivat foarte mult, m-a mobilizat. De altfel tot ce au scris la curs au transcris chiar dumnealor pe calculator, după cum e și menționat în text. La textul scris din ce am dictat în prelegeri am adăugat eu completări.

Le mulțumesc tuturor pentru experiența deosebită și le doresc succes în drumul lor de biologi inteligenți, performanți, deschiși către gândire și valori perene.