Verificări reciproce și contraponderi între domenii de cunoaștere: implicații pentru politicile publice din educație și cercetare

 

Rezolvarea adecvată a problemelor complexe de scară medie și mare necesită cunoaștere adecvată, resursă umană capabilă să o folosească și să o producă și, pentru problemele rare și unice, capabilitatea de a produce rapid cunoaștere de unică folosință. În acest moment în România nu are cadrul institutional necesar pentru rezolvarea adecvată a problemelor complexe de scară mare, iar cel pentru rezolvarea problemelor complexe de scară medie este precar. În acest text sugerez un model

 

Să numim în mod conventional cunoaștere orice reprezentare care poate fi folosită la rezolvarea unei probleme decizionale. Este rezonabil să credem că prin evoluție biologică și culturală a avut loc dezvoltarea cunoașterii în acest sens de la simplă la complexă, astfel încât să poată fi rezolvate probleme de nivel individual, micro- și macro- social de diferite scări. Tabelul 1 prezintă o reconstrucție simplistă a relațiilor dintre trei mari domenii ale cunoașterii în sensul conventional folosit.

 

Tabelul 1 Reprezentare simplistă a relațiilor dintre domenii ale cunoașterii în sensul convențional.

 

Relație / Tip de abordare	Monodisciplinară sau pseudo-interdisciplinară (fără formare a resursei umane în multiple domenii)	Interdisciplinară (cu formare a unei mase critice de resursă umană în multiple domenii)	Transdisciplinară (cu masa critică de resursă umană formată în multiple domenii și modele de cuplare inter-disciplinară)
Știință - filosofie	Ignorare	Folosire a unor elemente de filosofie pentru accelerarea cercetării științifice cân e nevoie de mutații conceptuale	Implicare a deținătorilor de interese și decidenților în formularea și rezolvarea problemei pe baza înțelegerii preliminare de către aceștia a unor elemente de cunoaștere relevantă la nivel inter-disciplinar
Filosofie - știință	Reconstrucții generalizatoare rupte de realitatea practicii științei, filosofia științei ca întreg.	Reconstrucții la interfața cu subdomeniul theoretic al disciplinelor științifice, filosofii ale unei științe anume
Știință - religie	Teorii psihologice și culturale de reducere a unei clase anume de fenomene religioase	Sisteme de teorii de reducere cu evidențierea limitelor și avantajelor fiecăreia, conștientizarea ireductibilității totale
Religie - știință	Ignorare sau respingere ca demonică	Asumare a unei anumite relevanțe și acomodare cu vocabularul religios prin reprezentări specific religioase
Filosofie - religie	Respingere ca iluzie, atavism, iraționalitate, etc, sau din contra, susținere necritică	Înțelegere descriptivă structurală și funcțională a claselor de fenomene culturale, argumente, tipare structurale, experiențe, etc.
Religie - filosofie	Respingere ca înșelare egocentrică	Înțelegere ca pe un rezultat al eforturilor minții în anumite stadii duhovnicești individuale și contexte social istorice
Tip de probleme	Recurente simple, soluții formalizabile nomic	Recurente de complexitat medie, soluții formalizabile ca modele complementare cuplate	Rare și unice de complexitate mare, soluții formalizabile numai parțial. Soluția include module mono- și inter-disciplinare fără să se rezume la ele.
Producție	În unități funcționale distincte hiperspecializate	Prin implicarea mai multor unități functionale și organizații	În arene de acțiune practică, coproducție
Costuri de tranzacție	Nule în actualul stadiu istoric	Mici și medii	Mari
Antagonism social și economic rezultat	Competiție distructivă pe resurse, minimizarea valorii altor abordări	Competiție construcivă pentru resurse, acceptare a valorii altor abordări	Susținere reciprocă a valorii, consolidare reciprocă

 

Observații:

·       Sistemul de educație de educație preuniversitară din România formează îndeosebi gândirea mono-disciplinară. Evoluția către altceva e blocată prin instituționalizarea intereselor mono-disciplinare.

·       În universități nu este instituționalizată formarea în multiple domenii. Simplul contact cu elemente din alte domenii nu asigură nivelul pentru o abordare interdisciplinară în sens propriu. Nu este finanțată și încurajată deliberat cariera cu acțiune simultană în mai multe domenii.

·       În cercetare parteneriatele sunt de cele mai multe ori pseudo-interdisciplinare, nu există nici competența, nici rezultatele care să permită rezolvares problemelor de complexitate mica și medie. Programele respective sunt folosite ca umbrelă pentru atragerea în comun a unor resurse care sunt deturnate ulterior de le scopul interdisciplinar. În cel mai bun caz programele susțin formarera unor rețele sociale de interese.

·       Abordarea transdisciplinară e limitată de modul de formare a publicului larg, care în cel mai bun caz gândește mono-disciplinar ca rezultat al sistemului de educație transdiscplinar.

 

Putem înțelege de ce în mod necesar reacțiile la situația pandemică, o problemă de mare complexitate, nu puteau fi decât inadecvate. Nici măcar formularea corectă a problemei nu putea fi făcută în stadiul actual. 

 

Recomandări:

·       Reformă sistemică a universităților, cu diferențierea unui corp de elită în care să existe unități funcționale inter-disciplinare capabile să formeze resursa umană necesară.

·       Reformă a sistemului de cercetare cu diferențierea misiunilor între institute și crearea unor unități de elită inter-discplinare.

·       Alocarea resurselor de cercetare diferențiat pentru probleme mono- și inter-disciplinare. Limitarea accesului la resurse interdisciplinare în funcție de resursa umană formată inter-disciplinar existent în proiecte. Descurajarea pseudo-interdiscplinarității. Universitățile și institutele care nu sunt de elită pot face cercetare mono-disciplinară unde există nuclee de acest fel performante și pot numai participa, fără să coordoneze, cercetări inter-discplinare.

·       Dezvoltarea unui modul pentru înțelegerea naturii interdisciplinarității în masteratele didactice și adaptarea programelor analitice din preuniversitar pentru a  micșora competiția distructivă dintre reprezentări asupra lumii.

·       Crearea cadrului institutional pentru apariția adaptativă a unor unități de asistare a deciziilor pentru probleme complexe rare și unice, făcând apel la resursa umană din unități funcționale interdisciplinare ale universităților și din institutele relevante. În primă etapă cu implicare limitată a publicului, iar pe măsură ce gândirea inter-disciplinară devine monedă curentă, cu implicare tot mai mare, diferențiată geografic ca ritm în funcție de informațiile concrete cu privire la stadiul de dezvoltare.

 Notă

·       Conținut elaborat în cadrul proiectului mono-disciplinar, inter-disciplinar și trans-disciplinar 34 PCCDI/2018 INTER-ASPA “Radu Lăcătușu”. Raportul final al proiectului poate fi descărcat de aici.

Primitivismul cultural și reacțiile sociale la pandemie

 

Am putea defini primitivismul cultural ca relația disproporționată între complexitatea cunoașterii deținute și complexitatea problemei de rezolvat. Primitivism cultural este deopotrivă să vrei să repari o navetă spațială cu ranga, sau să bați cuie cu o carte mai grea, coperți tari, eventual ferecate. Dintr-o astfel de perspectivă primitivismul nu se confundă cu simplitatea, e cu totul rezonabil să rezolvi o problemă simplă apelând la cunoștințe simple, chiar nediscursive. Să culegi un măr dintr-un copac suit pe un scaun nu e o formă de primitivism cultural.

 

Prin evoluție culturală cunoștințele sunt distribuite în multe grupuri sociale. Unde e nevoie de gândire analitică, despicarea firului în patru, s-au format comunități științifice moderne specializate. Unde e nevoie de integrare, generalizare, reducere a complexității situației, căutare a unor invarianțe, identificare a unor posibile temeiuri pentru ce există și pentru acțiune s-au format elite culturale, grupuri de oameni cu perspective globale și puține competențe analitice. Rezolvarea problemelor simple cu pespective date de elite culturale e o formă de primitivism cultural, la fel și rezolvarea unor probleme care traversează toate domeniile existenței cu metode ștințifice moderne. Problema sanitară e undeva între aceste extreme și are nevoie de toate tipurile de cunoaștere.

 

Cu cât societatea e mai puțin evoluată, cu atât între extreme nu sunt dezvoltate grupuri intermediare, elite culturale inițiate în știința modernă, comunități științifice cu respirație culturală. Comunismul real este un caz de involuție culturală în care zona de mijloc a fost lichidată în mod programatic, pentru că este zona libertății de gândire, a melanjului adesea veleitarist, dar tocmai prin asta potențial fertil, între abordări epistemic diferite.

 

Din rațiuni de competiție față de atenția publicului și resursele acestuia, directă sau prin intermediul statulului, cele două feluri de grupuri extreme tind să nu poată coopera fără existența unui public larg instruit, cu o cultură științifică și universală solidă, din care se poate face și o eventuală recrutare într-o direcție sau alta, sau se poate progresa personal către zona aleasă. Dacă publicul e mai amplu competiția scade și se nuanțează, societatea devine mai diversă cultural și adaptată să rezolve mai bine probleme neprevăzute. Reziliența sa crește în toate înțelesurile acestui termen: elasticitate, deformare cu păstrarea funcțiilor, diversificare internă cu păstrarea funcțiilor și dobândirea unor noi, transformare în altceva având același nume ca țară cu adaptare la situații naturale și politic/cultural globale noi, cu sau fără renunțarea la temeiurile, discursurile fondatoare originare.

 

Dacă aplicăm aceste lucruri reacțiilor sociale la pandemie putem observa următoarele:

·       Reducționismul bio-medical și, mai recent, psihologic, al soluțiilor la problema sanitară sunt forme de primitivism cultural în raport cu caracterul complex al problemei.

·       Desconsiderarea pe baze religioase a soluțiilor științifice la problema sanitară e o formă de primitivism cultural, prin inadecvarea dintre argumentele general existențiale și situația foarte concretă, relativ, a problemei.

·       Ineficiența elitelor culturale filosofice, antropologice, teologice, scriitoricești de a interveni în modificarea atitudinilor pentru gestionarea și depășirea situației sanitare e un indicator al decuplării lor de mediul științific și al slabei relevanțe sociale.

·       Elitele militarizate cu rol în rezolvarea crizei sunt continuatoare ale celor recrutate din grupuri muncitorești și țărănești în comunism și nu par să aibă acces la cunoașterea științifică specializată și la conținuturi culturale de elită, iar dacă au nu le pot folosi din considerente ce țin de regulamante și procese sociologice interne.

 

Se poate observa că, deși toată lumea e bine intenționată, rezultatul final este unul dezastruos din cauze necesare, ale situației culturale a României. Cu excepții minore statistic, nimeni nu e dispus să înțeleagă și să accepte genuri de competențe diferite de ale sale și complementaritatea în rezolvarea problmelor complexe. Cu mici excepții nimeni nu crede că e de dorit o distribuire a responsabilităților de acțiune către multiple grupuri, de la private către instituții relativ autonome și către stat, tendința fiind fie de dependență mentală față de stat, fie de izolare, atomizare individuală.

 

Situația poate fi tratată ca o oportunitate pentru modificări strategice, structurale. În modificările strategice acțiunea parțial descentralizată e decisivă, pentru că statul nu e decât o piesă mai puternică în tot acest context. Dar nu suficient de puternică pentru a lua măsuri adecvate pentru depășirea situației, după cum faptele au demonstrat. Nu poate exista un stat democratic puternic fără o societate puternică, iar soluția autoritaristă nu ne interesează.

 

La nivel de simplu cetățean primul pas poate fi deschiderea către perspective diferite de cele ale nișei profesionale și culturale fără renunțarea la propria identitate, prin consum al unor produse cu alte etichete culturale și livrare de produse din zona proprie către alte grupuri când apar oportunități. Îndrăgostiții de știință pot merge la conferințe ale elitelor culturale, și invers. Mersul unilateral nu rezolvă nimic, importantă e cultivarea reciprocă. La nivel instituțional, în principiu un mediu pentru fertilizare între domenii ar trebui furnizat de universități, în măsura în care ele însele nu sunt motoare ale primitivismului cultural, așa cum au fost re-proiectate în comunism.