Relaţia dintre etica mediului şi "sustainability science" - câteva note

Simplul "enforcement" nu poate garanta aplicarea regulilor constituționale în societățile mari, deoarece costurile sunt prea mari. E decisivă constrângerea celor care au puterea și folosesc regulile formale de cel mai înalt nivel cu reguli informale asumate tot de către ei sau ele, care funcționează ca meta-norme constituționale.

Regulile morale funcționează doar în rețele sociale strânse, cu interacții numeroase. Comunitățile religiose propriu-zise sau seculare (comuniste, ale adepților eticii mediului, etc) sunt cele care au asigurat și asigură supraviețuirea acestor reguli morale în orice societate.

Nu poate exista comunitate politică funcțională în societăți ca cele actuale în absența unor moduri de viață (cvasi)religoase cu ancorare în transcendent sau opțiuni seculare. Lupta între instituțiile religioase și cele ateiste este rezultatul unei competiții directe pe aceeași nișă socio-culturală. În măsura în care are loc într-un cadru democratic, fără distrugeri reciproce, e ceva de folos social pentru că obligă instituțiile respective să mențină standardele sus în privința funcției lor sociale.

Evident, această funcție nu epuizează rolul existențial al practicilor caracteristice comunităților respective, dar asta are importanță privată și de grup, nu asupra societății ca întreg, nu reprezintă ceva de utilitate publică.

Riscul utilizării formulei religioase propriuzise este pretenția ei de a avea o relevanță directă asupra statului. Riscul utilizării religiilor seculare este relativismul moral. Primul duce la un stat care nu mai servește cetățenii, îi transformă în supuși, al doilea duce la o slăbire excesivă a statului prin instrumentalizarea lui grupală, cu risc de colaps în competiția globală.

O ştiinţă a dezvoltării durabile trebuie să includă cercetarea obiectivă a populaţiilor de organizaţii şi a reţelelor sociale care determină sistemul de reguli informale funcţionale în societate, între care şi etica mediului. Ea nu poate susţine partizan o anumită opţiune etică asupra mediului în raport cu alte moduri de raportare valorică la capitalul natural. Dar o etică a mediului în sens larg, ca disciplină umană tratând modurile de întemeiere a regulilor morale de utilizare a entităţilor naturale, poate fi o parte firească a ei.

https://www.pdcnet.org/collection-anonymous/browse?fp=enviroethics&fq=enviroethics%2FVolume%2F8962%7C38%2F8999%7CIssue%3A%201%2F

O soluţie pragmatică la chestiunea plagiatului în România

În acest text voi arăta care este structura problemei plagiatului din perspectiva evoluţiei prin selecţie culturală şi am să propun câteva soluţii practice.

O unitate a selecţiei este o entitate care produce ceva folosind nişte resurse interne şi externe şi se află în competiţie pentru resursele şi serviciile externe (din mediu) cu alte entităţi productive de acelaşi fel. Competiţia este doar una din tipurile de relaţii care pot avea între entităţile productive respective. Pot exista relaţii de cooperare, sau pot exista relaţii de exploatare.

Un proiect de cunoaştere academică având ca rezultat un text, o universitate, sau un sistem naţional de educaţie şi cercetare sunt astfel de unităţi potenţiale ale selecţiei culturale, fiecare cu mediul ei caracteristic.

Una dintre condiţiile evoluţiei culturale prin procese de selecţie este să existe o separare clară a unităţilor selecţiei. Trăsăturile structurale ale unui proiect de cunoaştere corect sau ale unei universităţi cu standarde înalte nu trebuie să aducă nici cel mai mic beneficiu (sau unul cât mai mic) proiectelor de cunoaştere frauduloase şi organizaţiilor cu standarde joase. Evoluţia prin selecţie nu este compatibilă, de exemplu, cu cooperarea între entităţile productive antrenate în ea, în care trăsăturile unei entităţi sunt de folos şi altei entităţi.

Proiectele doctorale care au ca produs o teză, şi în general orice proiecte de cunoaştere, pot fi privite ca astfel de entităţi productive supuse unor procese potenţiale de selecție la patru niveluri / scări socio-culturale (eng. “multi-level selection”):

1.      nivelul școlii doctorale. Acest nivel e heterogen din punct de vedere al mediului de selecție, în aceeași instituție găsim și școli doctorale serioase, și neserioase

2.      nivelul instituției academice, tot heterogene ca standarde, dar în cadrul național.

3.      nivelul culturii naționale, e într-un proces turbulent, cu tendință de consolidare a culturii corectitudinii.

4.      nivelul comunității globale de experți, forumurile de publicare în sistem peer-review, asociații profesionale, etc. E net pro-standarde academice înalte.

În spaţiile departamentale, organizaţionale şi în cel naţional condiţia de separare clară a unităţilor potenţiale ale selecţiei nu este îndeplinită. Nu poate avea loc evoluţie a standardelor academice prin selecţie culturală în sistemul educaţional naţional şi oriunde în el la scări mai mici, cauza fundamentală fiind că aproape tot ce e relevant ca producţie culturală e de stat. Şi nici nu poate fi modificată pe termen scurt această situaţie, având în vedere istoricul dezvoltării României.

În instituţii de stat, inclusiv în managementul comunităţilor academice, domină cultura cooperării, ceea ce în sine nu e ceva rău, dar e nefolositor când ai de eliminat anumite practici. Eliminarea a ceva nu se fac poate face prin cooperare cu persoanele care au interesul să păstreze acel ceva, care au atitudini conflictuale, care nu vor să se schimbe.

La nivelul comunităţii globale există însă o competiţie acerbă. Ca rezultat al ei comunitatea academică românească nu poate face nici un pas înainte, în pofida eforturilor oamenilor corecţi din sistem.

Pe pieţele interne oamenii care îşi creează corect produsele culturale ţin cât de cât sus şi valoarea imaginii publice a produselor culturale ale persoanelor care au fraudat şi n-au fost prinse. Standardele cererii din România fiind foarte joase acest nivel este suficient pentru funcţionarea sistemului învăţământului superior. Oamenii vin să se înscrie la facultate. Încă.

Avem de a face cu o instrumentalizare a prestigiului produselor corecte la toate nivelurile:

·         de către colegi în unităţi funcţionale ale universităţilor sau institutelor de cercetare,

·         de către facultăţi şi departamente pe seama altora din aceeaşi universitate,

·         de către universităţi din ţară pe seama celor care fac eforturi, şi la nivel naţional pe seama societăţilor unde mediul academic funcţionează coret.

Acesta e un mecanism de exploatare. El depinde costurile foarte mari de exit ale celor corecţi din acest sistem. Ei şi ele preferă să muncească în aceste condiţii pentru că nu au unde altundeva. Credibilitatea lor internaţională scade odată cu prăbuşirea imaginii României, iar costurile de ieşire din sistem cresc. Odată cu accentuarea ei această situaţie a devenit intolerabilă.

Dacă vrem să scăpăm de plagiat şi să fim mai bine plasaţi în competiţia globală trebuie eliminat nu plagiatul în genere, ci acest fenomen de exploatare, trebuie separate clar persoanele, departamentele şi universităţile corecte de cele incorecte. La nivel personal e suficientă o variabilă calitativă, corect şi incorect, la nivel grupal de diferite complexităţi e necesară o variabilă ordinală, un grad de corectitudinie – incorectitudine care să permită ordonarea entităţilor respective.

Transferul evaluării tezelor de doctorat din punct de vedere al plagiatelor la universități poate salva situația persoanelor care au plagiat pe termen scurt. Pentru asta a şi fost gândit. Dar pe termen mediu poate duce la decredibilizarea totală a acelor universități dacă se crează un cadru instituţional care să ducă la o minimă competiţie între universităţile de stat. Dacă nu, va duce la decredibilizarea definitivă a tuturor, oameni şi organizaţii.

Instrumentul legal creat în Parlament în folosul plagiatorilor poate fi folosit pentru evoluţie prin selecţie culturală prin următoarele acţiuni:

1.      În urma transferului evaluării tezelor în ce privește plagiatele la nivelul organizaţional să fie luate cu fermitate măsuri pentru aducerea practicilor tuturor facultăţilor şi școlilor doctorale în universități ca Universitatea din Bucureşti la standarde internaționale, pentru toate produsele: lucrări de licenţă, master şi doctorat. Nu trebuie să mai fie tolerate nici un fel de fraude la nici un nivel. Tinerii au potenţialul să scrie ceva corect, responsabilitatea situaţiei actuale este a profesorilor. Variabila corectitudine evaluabilă obiectiv caracteristă unei astfel de universităţi trebuie să fie ridicată cât mai sus posibil.

2.      Crearea unui instrument pentru supravalidarea tezelor de doctorat produse de comunitatea academică în ce priveşte plagiatul, cu misiune similară celei a actualului CNATDCU, dar neguvernamentală, printr-o alianţă între universităţile care vor să intre în topul clasamentelor globale şi asociaţii profesionale ca Ad-Astra.

Obiectivul de a elimina toate plagiatele din toate universităţile este de interes public, dar nu este fezabil datorită numărului enorm de plagiate. Personal pot accepta că plagiatorii trebuie să profeseze în continuare, să fie profesori, coordonatori de doctorat, decani, etc. Au clienţii lor care vor să lucreze la fel ca domniile lor. Sunt atât de mulţi încât e nerezonabil să ne propunem să fie eliminaţi din sistem.

Dar la fel de rezonabil este ca cei care lucrăm corect să beneficiem de munca noastră. Nu suntem la fel de mulţi ca ceilalţi, dar suntem destui şi avem interese legitime. Pentru asta e necesară o separare a apelor.

Consorţiul Academica sau Academica Plus cred că are interesul unei astfel de separări nete şi este în interesul României şi al unui număr important de profesori, cercetători şi studenţi să o facă.

Cooperând cu cei incorecţi nu vom ajunge nicăieri.

Introducere în studiul covorului vegetal - Borza și Boșcaiu (1965)

Pentru a descărca fișierul pdf apăsați pe imaginea copertei:

Predarea ateist proletcultistă a biologiei generale în liceu - Botnariuc și Dorobanțu 1976

"Darwinismul se consolidează, majoritatea naturaliștilor noștri devin adepți ai concepției evoluționiste [...]. Presa socialistă, în frunte cu "România muncitoare" acordă o mare importanță teoriilor științifice moderne și îndeosebi darwinismului pe care-l răspândește în rîndurile muncitorimii.

Clasele exploatatoare sprijină concepțiile idealiste și religioase, încurajează concepțiile reacționare în biologie."

Extras la download aici:

Botnariuc N., Dorobanțu C., 1976, Biologie generală, Manual pentru anul IV de liceu, Editura Didactică și Pedagogică, București

Surse ale relaţiei actuale dintre biologie şi religie în România. O listă bibliografică de articole din anii 1954 -1967

În acest text furnizez un instrument de lucru pentru înţelegerea mentalităţii actuale cu privire la relaţia dintre biologie şi religie din România, şi anume o listă bibliografică şi articole scanate pentru descărcare.

Instrumentul este necesar deoarece literatura din perioada stalinistă  nu este uşor accesibilă, iar începând cu anii 1970 nu a mai fost citată în lucrările mai noi ale autorilor respectivi. Totuşi, aşa cum se poate constata de către cine o parcurge, există o continuitate de teme şi de limbaj până la sfârşitul anilor 90.

Sunt 34 de contribuții legate de biologie a 24 de autori diferiţi în revista Cercetări Filozofice (Revista de Filozofie începând cu 1964) între anii 1954-1967.  Revista funcţiona ca forum al teoretizării materialist-dialectice. La acea vreme era sub controlul lui C. I. Gulian (“exterminatorul filozofiei româneşti”, un articol despre acest personaj e disponibil aici). Nu am explorat şi perioada ulterioară anului 1967 deoarece profilul articolelor revistei se schimbase în mod vizibil.

Reprezentați din toate științele au participat cu contribuţii, dar biologia este prezentă mult mai mult decât alte domenii. Pentru a înţelege cauza acestei situaţii am pus la dispoziţie şi un pachet cuprinzător de alte articole ideologice din aceeaşi revistă [1-13].

Iată câteva citate semnificative din articolele care dau contextul în care se afla biologia:

·         “Odată ajunsă la putere, burghezia, pentru a ţine în frâu poporul a început să-i servească opiul religiei, încercând să-l împace cu situaţia sa de exploatat.”, „Pentru a zdrobi ideologic teoriile idealiste şi religia trebuiau rezolvate unele dintre cel mai importante probleme: esenţa proceselor vieţii şi cauzele dezvoltării fiinţelor vii, natura conştiinţei omeneşti şi specificul ei calitativ, trebuia mai ales descoperită legitatea dezvoltării sociale” “Principala sursă de alimentare a concepţiilor religioase o constituie însă exixtenţa sistemului capitalist” “În ţara noastră, în şcoli, institute, prin presă, radio, publicaţii, conferinţe, etc. propaganda ateistă ocupă un loc larg.” „Oamenii liberi de exploatare consideră că fericirea nu este un atribut al paradisului ci un obiectiv real tangibil.” „Luptând pentru socialism şi comunism, oamenii îşi făruesc fericirea şi-şi apără dreptul lor la fericire.” [sursa nr. 6].

·         „hrănit cu “argumentele” disertaţiilor şi tratatelor teologice, credeam că Hristos a fost fiul lui Dumnezeu.... Cercetările ne-au dus însă la cu totul alte concluzii decît cele scontate, astfel că la sfîrşitul aspiranturii în teologie, care a fost de altfel şi sfârşitul carierei nostre de teolog, eram un ateu convins.” [10].

·         "A sosit în sfârşit vremea rezolvării teoretice şi practice a uneia dintre cele mai complexe probleme ale ştiinţei: a construi în procesul instructiv-educativ, conştient, pas cu pas şi cu deplina posibilitate de control a eficacităţii muncii depuse - structura psihologică morală a personalităţii umane." „În noua perioadă de construcţie a comunismului cerinţele procesului istoric faţă de formarea personalităţii impun (alături de o înaltă calificare teoretică şi organic legată de producţie) o atitudine calitativ nouă faţă de viaţă şi muncă, o nouă structură a personalităţii, pentru care interesul obştesc nu se împleteşte pur şi simplu cu cel individual, ci devine cauza profundă a întregii personalităţi, şi asta nu declarativ ci practic, concret în toate momentele, fazele prin care trece interesul obştesc – cauza socială.”  [5, sublinierea în text].

·         “Dialectica marxistă nu neagă momentul contradicţiei între interesul individual şi cel general, dar îl consideră doar un moment care poate fi depăşit, integrat, prin faptul că individul înţelege, devine conştient de primatul coincidenţei interesului particular cu cel general.” [12]

·         "Obiectul cunoaşterii etice este atât de complex şi vast, atât de angrenat cu celelalte forme ale conştiinţei sociale într-o mişcare unitară şi neunitară, concordantă şi neconcordantă care face delimitarea lui deosebit de dificilă şi posibilă - cel puţin la acest stadiu - numai într-o formă de maximă generalitate, încât, fireşte, nu cu aceasta trebuie să începem." [8].

·         “Agitaţia de mase reprezintă o formă a muncii politice dintre cele mai accesibile şi eficiente. Metodele agitatorilor sînt variate, fiind aproape cu neputinţă de epuizat... Pe baza experienţei s-au conturat unele metode: convorbiri, seri de întrebări şi răspunsuri, mitinguri fulger, expuneri, discuţii individuale, etc.” [9].

·         “Deşi în trecut, în gospodăria individuală, femeile trebuiau să îngrijească de porci, să mulgă vacile, în gospodăria colectivă ele nu au venit cu tragere de inimă să muncească în acest sector. Comuniştii din gospodări, consiliul de conducere, au dus o muncă susţinută pentru a lămuri femeile să treacă la muncile din acest sector....În urma acestei munci educative, de lămurire, multe femei au cerut să lucreze în acest sector. De pildă, la ferma de vaci, 12 femei muncesc împreună cu soţii lor ca îngrijitoare şi mulgătoare.” [11]

·         „Caracterul anti-ştiinţific, oportunist, al tezelor despre pretinsa “opoziţie” dintre dictatură şi democraţie, despre “dictatură în general” şi „democraţie în general” ; denaturarea esenţei dictaturii proletariatului, au fost demascate de mult de către clasicii marxism-leninismului... Confirmând teoria marxist-leninistă, realitatea ţărilor socialiste demonstrează în chip strălucit că democraţia socialistă reprezintă cel mai înalt tip de democraţie.” [7]

·         „Numai de pe poziţiile materialismului dialectic – se subliniază într-unul din articole -  oamenii de ştiinţă ajung la înţelegerea faptului că “viaţa socială şi cea naturală, e o perpetuă curgere...”, c㔺tiinţa contemporană converge spre materialismul istoric.”

Aparatul conceptual al materialismului dialectic e prezentat de sursele 3 şi 13. Parcurgerea lor e necesară dacă se doreşte înţelegerea limbajului folosit în articolele de biologie materialist-dialectică.

Rezultatul pretenţiilor de ştiinţificitate a politicilor comuniste a fost crearea unei cereri pentru produse ştiinţifice care să servească decidenţilor. Pe această piaţă ideologizată a produseleor culturale ştiinţifice au competiţionat oamenii de ştiinţă din perioada respectivă pentru bunuri cum sunt banii, poziţiile academice şi prestigiul social.

Proiectele pseudo-ştiinţifice ale biologilor implicaţi în fundamentarea educaţiei ateist-ştiinţifice sunt unităţi ale selecţiei într-un mediu socio-economic ideologizat care modifică standardele metodologice general acceptate în ştiinţă. Etapele generale ale procesului de selecţie culturală a proiectelor explicative în raport cu ideologia de partid şi de stat par a fi următoarele:

·         Importarea unui concept ştiinţific sau unei teorii în mai multe universităţi comuniste.

·         Modificare teoriei şi conceptelor în populaţia de proiecte  în mod creativ, la diferiţi oameni de ştiinţă care se străduiesc să servească partidul.

o   Modificarea conţinutului astfel încât să fie eliminată orice posibilitatea de interpretare “idealistă”.

o   Modificarea conţinutului în acord cu terminologia ştiinţifică sovietică a autorilor cu autoritate - acceptaţi politic, atunci când diferă.

o   Completarea conţinutului în mod eclectic cu elemente din alte discipline pentru a ajunge la o formă care să permită cuplajul cu terminologia materialismului dialectic

o   Selectarea faptelor de observaţie care pot servi pentru validarea empirică schemei conceptuale ideologizate şi ignorarea faptelor care nu se potrivesc cu schema conceptuală.

·         Selecţia culturală a proiectelor în raport cu fitness-ul ideologic, în raport cu mediul politic:

o   Criticarea proiectelor slabe de către ideologii recenzenţi folosind drept criterii:

§  cât de mult acceptă necritic terminologia şi opţiunilor teoretice sovietice acolo unde existau incertitudini pe plan internaţional,

§  coerenţa retorică a discursului materialist dialectic,

§  utilitatea ideologică a teoriei “ştiinţifice” în munca de construire a personalităţii omului nou prin (re-)educare(în eliminarea religiei, în asumarea obedienţei faţă de sistemul integrator).

·         Promovarea în poziţii de autoritate a persoanelor care au creat proiectele de succes, marginalizarea competitorilor.

•  Multiplicarea în masă a rezultatelor proiectelor de succes şi includerea în manuale.

Din lista de manuale, cărţi de popularizare şi monografii în domeniul biologiei teoretice din perioada comunistă şi imediat după ea [55-71] se poate constata că principalii autori sunt biologi care au publicat în Cercetări filzofice între 1954 şi 1967. Producţia de traduceri, manuale şi monografii a fost intensă. Cea mai mare parte dintre cei crescuţi în comunism au venit în contact doar cu aceste publicaţii de larg comsum, nu şi cu cele din Cercetările filozofice care le-au fundamentat din perspectiva materialismului dialectic.

Pentru a stimulat interesul cititorilor în parcurgerea literaturii originare pe care s-a întemeiat biologia teoretică românească ulterioară ilustrez biologia materialist-dialectică din aceste articole prin câteva citate:

§  “"Fără să mai amintim şi de alte numeroase curente antievoluţioniste, care înfloresc în perioada imperialismului, vom menţiona doar că sinteza lor o reprezintă de fapt genetica formală, morganismul, care se bazează pe teoria somei şi a germenului formulată de Weismann, pe mutaţionismul lui de Vries şi pe "legile" eredităţii din mendelism." "Meritul biologiei miciuriniste constă în aceea că ea a răsturnat teoriile autogenetice, a reconsiderat lamarckismul şi darwinismul şi a fundamentat într-un fel nou principiul esenţial al biologiei - unitatea organism-mediu." "Cu o claritate maximă acest lucru este formulat de I. V. Stalin, în prima trăsătură a metodei dialectice. "...metoda dialectică socoteşte că nici un fenomen în natură nu poate fi înţeles dacă este luat izolat, nelegat de fenomenele înconjurătoare, căci orice fenomen, în orice domeniu al naturii, poate fi prefăcut în non-sens dacă-l privim nelegat de condiţiile încojurătoare, rupt de ele, şi, dimpotrivă, orice fenomen poate fi înţeles şi explicat dacă este privit în legătura sa indisolubilă cu fenomenele înconjurătoare, dacă-l privim aşa cum este condiţionat de fenomenele care-l înconjoară."" [18]

§  “O adevărată “bătălie darwinistă” a avut loc în Germania, datorită în mare parte şi hotărârii cu care Marx şi Engels şi, în genere, mişcarea socialistă în creştere a îmbrăţişat darwinismul – care confirma teoria dialectică a dezvoltării neîntrerupte, - desfăşurînd lupta împotriva filozofilor idealişti şi mai ales a cercurilor clericale şi anti-democratice.” [24]

§  “Am putea formula laconic: dacă există adaptare biologică, avem garanţia adevărului. Teza leninistă despre pregnanţa şi succesul practic, adaptiv al cunoştinţelor despre lume se găseşte astfel întregită prin demonstrarea adaptării biologice.” [27]

§  “Aşadar, pentru zoologia sistematică, primatul existenţei asupra conştiinţei înseamnă recunoaşterea speciilor ca realizare obiectivă şi descrierea diferitelor forme concrete ale acestei realităţi... Darwin, susţinând teza variabilităţii lumii organice, a nesocotit şi el relaţiile obiective, determinate, între varietate şi specie.” [19]

§  “Ne propunem să urmărim această problemă [a istoriei geneticii] având în vedere câteva obiective de bază: 1) Măsura în care realizările geneticii constituie o confirmare a legilor dialecticii în general, a logicii dialectice în special. 2) Figurile silogismului în care au fost exprimate concluziile teoriilor genetice. 3) Prezenţa orizonului formal şi dialectic al logicii, potrivit terminologiei acad. Ath. Joja, în gândirea genetică.” [36]

§  “Orientarea miciurinistă în genetică, bazată pe metoda dialectică marxistă, a descoperit că variabilitatea şi ereditatea organismelor alcătuiesc o unitate dialectică, adică o unitate a contrariilor, iar lupta dintre aceste contrarii dă impulsul intern spre dezvoltarea naturii vii.” „O dată mai mult a ieşit în evidenţă justeţea genialelor cuvinte ale lui V. I. Lenin, care scria: Condiţia cunoaşterii tuturor proceselor lumii..., în viaţa lor vie, este cunoaşterea lor de unitate a contrariilor” [40].

§  „În viziunea lui Lisenko, legile speciei pot “subordona” şi “canaliza” aleatorul individual. Autorul [un biolog român care publicase cartea criticată] găseşte, dimpotrivă, mai stabilă structura genetică şi mai labilă structura de nivel mai înalt. Poate că această contrazicere este numai aparentă.” [52]

§  “F. Engels, în Dialectica naturii, a stabilit pentru prima dată o ierarhie a formelor principale de mişcarea materiei (mişcarea mecanică, fizică, chimică, biologică, socială) pe baza criteriului complexităţii crescînde a mişcării. Se pune întrebarea dacă în cadrul unei forme de mişcare (de pildă forma biologică de mişcare) se pot distinge nivele sau trepte diferite ale mişcării... dacă există o specificitate calitativă a legilor fiecărui nivel sau fiecărei trepte din cadrul unei anumite forme de mişcare.” „K.M. Zavadski, în remarcabila sa lucrare asupra speciei [59, în traducerea autorului articolului din care provine acest citat]… arată că se pot distinge cinci nivele de organizare a materiei vii: nivelul individual, având ca unitate individul; nivelul populaţiei (speciei) având ca unitate elementară populaţia sau gruparea de populaţii; nivelul biocenozei, nivelul formaţiei (fauna şi flora unei regiuni); şi, în fine, nivelul biosferei, fiecare având trăsături structurale şi funcţionale caracteristice şi legi specifice.” ”se constată că aceste procese individuale sunt orientate spre conservarea speciei, spre asigurarea şi menţinerea integralităţii ei.” “Limitele de funcţionare şi sensul general, orientarea generală de funcţionare a sistemelor cu autoreglare individuale sînt determinate de legile speciei.” [48]

Ca regulă generală, adevăruri ștințifice majore produse în spaţiul occidental au fost acceptate doar după ce erau consacrate.  De exemplu, în 1962 se propune înființarea unui institut de genetică [40], dar cu referiri încă favorabile la Lysenko - un impostor sovietic dușman al geneticii [1]. 1962 este anul când Watson și Crick (cei care au propus modelul dublu-helix al ADN) au luat premiul Nobel.

Începând cu sfârşitul anilor şaizeci pare să se renunţe în biologia teoretică românească la o parte din limbajul materialist-dialectic (de exemplu la noţiunea de tipuri de mişcare a materiei). Se face cuplajul mai strâns destul de eclectic cu teoria generală a sistemelor (apare noţiunea de prorpietate emergentă importată din literatura occidentală) şi teoria informaţiei, adaptate însă necesităţilor ideologice. Nu se modifică elementele cheie relevante politic: materialismul simplist, naiv, al entităţilor teoretice biologice şi faptul că procesele de scară mai mare controlează pe cele de scară mai mică – decisiv pentru a nu conferi statut de existenţă autonomă individilor biologici în absenţa sistemelor în care se integrează.

După 1990 la ecologi din generaţii mai noi există o tendinţă de reducere a proceselor umane la procese biologice, care era de neconceput în perioada marxistă datorită conceptului de om cu care lucra [12, pentru ce înseamnă om în materialismul dialectic]. Tendinţa de naturaliza a omului e convergentă cu unele direcţii ecologiste de pe plan internaţional cu care s-a făcut o fuziune conceptuală în contextul teoretizării dezvoltării durabile ca scop politic. Totuşi, e remarcabil că se păstrează mentalitate subordonării biologiei teoretice unor scopuri politice, a individului sistemului integrator şi a abordării tuturor proceselor la un loc în tradiţia miciurinistă din anii 50.

Acesta e contextul în care la ora actuală continuă disputele false dispute între biologie şi religie. Deşi există publicaţii foarte consistente scrise de filozofi ai ştiinţei chiar în limba română care arată de ani buni caracterul artificial, ideologic, al discuţiilor, comunitatea biologilor şi publicul larg educat cu manuale influenţate major de elaborărilor biologilor activit în perioada stalinistă nu este receptiv la astfel de texte şi probabil că nici nu le înţelege. La rândul ei comunitatea persoanelor cu interese în zona religie au o percepţie formată pe ceea ce s-a întâmplat în perioada comunistă.

Poziţiile publice de autoritate a fost ocupate pentru foarte mult timp de oameni cu puncte de vedere care serveau educaţiei ateist-ştiinţifice, iar înlăturarea efectelor e un proces de durată.

Cred că am prezentat suficiente elemente care să motiveze biologii şi cititorii instruiţi interesaţi de aceste lucruri să exploreze bibliografia care urmează. Câteva aspecte suplimentare mai sunt menţionate în notele I-VI, după bibliografie.

Bibliografie

Lucrări relevante pentru evaluarea modului de construire şi a rolului articolelor de „biologie” materialist-dialectică publicate în revista Cercetări filozofice / Revista de filozofie (în ordine cronologică)

1.       Lysenko T. D., 1954, Agrobiology, Foreign Languages Publishing House, Moscow [primele 48 de pagini], în format pdf aici . Lysenko despre Stalin şi miciurinism aici. Un articol despre lysenkoism aici.

2.       Lupan M., 1954, Despre procesul de zdrobire a vechiului aparat de stat şi de construire a unui nou aparat de stat în ţara noastră, Cercetări filozofice, II, 75-86

3.       Banu D., 1957, Categoriile materialismului dialectic, Cercetări filozofice, IV, 3, 28-48, în format pdf aici

4.       Caffe I., 1957, Probleme de istorie a religiei şi ateismului (recenzie), Cercetări filozofice, IV, 1, 139-141

5.       Dumitru N., 1959, Procesul trecerii spre comunism şi saltul istoric în dezvoltarea personalităţii umane, Cercetări filozofice, VI, 1, 25-48, în format pdf aici

6.       Dimitriu G. Gh., C. Rusnac, 1959, Opoziţia ireductibilă dintre ştiinţă şi religie, Cercetări filozofice, VI, 3, 111-128, în format pdf aici

7.       Iancu I., 1959, Dictatura proletariatului – cel mai înalt tip de democraţiei, Cercetări filozofice, VI, 2, 127-141, în format pdf aici

8.       Bellu N., 1960, Cercetarea procesului de dezvoltare a moralei socialiste din R.P.R. şi câteva probleme cu privire la metoda de lucru, Cercetări filozofice, VII, 6, 107-120, în format pdf aici

9.       Brateş T., 1961, Rolul muncii politice educative de masă în formarea conştiinţei socialiste a colectivului de muncitoare de la Fabrica de confecţii şi tricotaje Bucureşti, Cercetări filozofice, VIII, 6, 1439-1452, în format pdf aici

10.    Bală P., 1962, Genealogia mitului hristic, Cercetări filozofice, IX, 5, 1239-1255, în format pdf aici

11.    Nistor M., 1962, Locul şi rolul femeii în statul colectivizat, Cercetări filozofice, IX, 5, 1271-1277, în format pdf aici

12.    Gulian C. I., 1965, Omul ca demiurg, Revista de filozofie, XII, 4, 431-439, în format pdf aici

13.    Tudosescu I., I. Smirnov, 1967, Consideraţiuni în legătură cu clasificarea formelor de mişcare, Revista de filozofie, XIV, 2, 173-184, în format pdf aici

Lucrări de biologie materialist-dialectică în revista Cercetări filozofice (Revista de filozofie din 1964, cota P. I. 27.061 la Biblioteca Academiei Române) în perioada 1954-1967

1954

14.    Hoffmann O., 1954, Însemnătatea filozofică a moştenirii teoretice a lui I. V. Miciurin de A. A. Rubaşevschi (recenzie), II, 193

1955

15.    Gulian E., 1955, Asupra poziţiei materialiste a biologului Emil Racoviţă, Cercetări filozofice, III, 1-2, 93-112

16.    Giurgea C., 1955, Aspecte filozofice în opera lui I. P. Pavlov, Cercetări filozofice, III, 3, 169-189

17.    Totoescu C., 1955, Lupta lui D. Voinov împotriva idealismului în biologie, Cercetări filozofice, III, 1-2, 69-92

1956

18.    Botnariuc N., 1956, Despre unitatea organism-mediu [introducere a cursului de miciurinism de la Universitatea din Bucureşti], Cercetări filozofice, III, 1, 17-28, în format pdf aici

1957

19.    Stugren B., 1957, Critica unor concepţii idealiste din biologia contemporană, Cercetări filozofice, IV, 3, 49-67, în format pdf aici

20.    Stugren B., 1957, Din cercetările bioteoretice de peste hotare, Cercetări filozofice, IV, 6, 215-219

1958

21.    Duţescu B. I., 1958, Cu privire la concepţia deterministă în medicină a Dr. Gheorghe Marinescu, Cercetări filozofice, V, 4, 83-98

22.    Ghiţă S., 1958, Însemnătatea filozofică a darwinismului, Cercetări filozofice, V, 3, 73-94

1959

23.    Dimitriu G. Gh., Orientarea materialist-dialectică în ştiinţele medicale şi biologice în R.P.R., Cercetări filozofice, VI, 4, 159-174, în format pdf aici

24.    Editor, 1959, Şedinţă de comunicări organizată de Academia R.P.R. în memoria lui Charles Darwin, 187-190, Cercetări filozofice, VI, 1, 187-190, în format pdf aici

25.    Ghiţă S., 1959, Răspândirea şi influenţa darwinismului în România, Cercetări filozofice, VI, 6, 129-152

26.    Gulian E., 1959, Critica fideismului în biologia contemporană, Cercetări filozofice, VI, 5, 99-116

27.    Mărculescu I., 1959, Critica idealismului biologic contemporan în lumina învăţăturii luministe despre materie şi cunoaştere, Cercetări filozofice, VI, 3, 43-53, în format pdf aici

28.    Preda V., V. Bologa, 1959, Concepţiile despre evoluţie ale materialistului sibian dr. Carl Friedrich Jickeli (1850-1925), Cercetări filozofice, VI, 6, 153-170

29.    Spielmann J., 1959, Din istoria fiziologiei evoluţioniste în ţara noastră, Cercetări filozofice, VI, 171-192

30.    Stugren B., 1959, Consideraţii asupra conceptului de evoluţie biologică, Cercetări filozofice, Cercetări filozofice, VI, 2, 63-81, în format pdf aici

1960

31.    Duţescu B., 1960, Unele probleme ale biologiei şi medicinii în presa condusă de P.C.R. (1931-1936), Cercetări filozofice, VII, 6, 147-157, în format pdf aici

32.    Gulian E., 1960, Consideraţii teoretice în legătură cu problema adaptării organismelor la mediu, Cercetări filozofice, VII, 6, 63-90, în format pdf aici

33.    Peotviţchi I., 1960, Teoria vitalităţii şi dialectica obiectivă a relaţiilor organism – mediu, Cercetări filozofice, VII, 6, 91-96

1961

34.    Portocală R., I. Mărculescu, I. Samuel, 1961, Cu privire la interpretarea materialist-dialectică în problema biosintezei virusurilor, Cercetări filozofice, VIII, 1, 81-102

35.    Steriade M., 1961, Creier şi conştiinţă. În legătură cu unele aspecte filozofice ale cercetărilor contemporane asupra sistemului nervos, Cercetări filozofice, VIII, 4, 913-934

36.    Stugren B., 1961, Probleme de logică în evoluţia geneticii, Cercetări filozofice, VIII, 5, 1197-1210, în format pdf aici

37.    Stugren B., 1961, Elemente materialiste în gândirea naturaliştilor din secolul al XIII-a (în apusul Europei), Cercetări filozofice, VIII, 3, 731-736

38.    Zaharia N., 1961, Timpul organic sau biologic, Cercetării filozofice, VIII, 3, 703-714

1962

39.    Lungu A., 1962, Probleme ale aplicării retrorelaţiei în biologie şi medicină, Cercetări filozofice, IX, 1, 75-98

40.    Raicu P., 1962, Orientarea nouă, materialistă, a geneticii româneşti, Cercetări filozofice, IX; 6, 1549-1557, în format pdf aici

41.    Wiener F., 1962, Problema spaţiului în natura vie, Cercetări Filozofice, IX, 1, 123-124

1963

42.    Lungu A., 1963, Probleme filozofice ale bioritmurilor, Cercetări filozofice, X, 3, 653-652

43.    Săhleanu V., 1963, Probleme filozofice ale biofizicii, Cercetări filozofice, X, 4, 881-894

44.    Goro E. F., N. Diaconescu, 1963, Cu privire la dialectica conţinutului şi a formei în natura vie, Cercetării filozofice, 4, 947-957

45.    Cotăescu I., 1963, Dialectica interrelaţiilor intercelulare, Cercetări filozofice, X, 4, 933-946

46.    Mărculescu I., 1963, Aspecte filozofice în genetica moleculară, Cercetări filozofice, X, 5, 1163-1176

47.    Raicu P., 1963, Unele aspecte teoretice ale problemei materiale a eredităţii, Cercetări filozofice, X, 5, 1177-1192

1964

48.    Botnariuc N., 1964, Nivelele de organizare a materiei vii şi unele legi specifice lor, în lumina materialismului dialectic, Revista de filozofie, XI, 3, 299-313, în format pdf aici

49.    Irimie I., 1964, Teoria naturalistă ştiinţifică şi filozofică asupra conştiinţei (recenzie), Revista de filozofie, XI, 2, 271-276

50.    Lungu A., 1964, Dialectica normalităţii în biologie, Revista de Filozofie, XI, 1, 71-86

51.    Săhleanu V., 1964, Legătura informaţională în cadrul interacţiunii dintre sistemele materiale, Revista de filozofie, XI, 1, 115-121

1966

52.    Săhleanu V., 1966, Evoluţia vieţii în faţa ştiinţei de azi [recenzie a cărţii lui B. Stugren din 1965 inclusă în lista de manuale de mai jos], Revista de filozofie, XIII, 2, 265-268, în format pdf aici

1967

53.    Acălugăriţei G., G. Zapan, 1967, Dialectica ontogenezei în raport cu nivelele de organizare individuală, Revista de filozofie, XIV, 4, 417-424

54.    Moraru I., 1967, Câteva consideraţii despre forma biologică în mişcare a materiei din punctul de vedere al teoriei reflectării, Revista de filozofie, XIV, 4, 413-416

Aplicarea biologiei materialist-dialectice în manuale de liceu şi universitare, cărţi de popularizare şi monografii din perioada comunistă şi post-comunistă (în ordine cronologică)

55.    Botnariuc N., 1959, Ch. Darwin si teoria sa despre evolutia vietuitoarelor, Societatea pentru raspîndirea stiintei si culturii, Bucureşti, cota BCU II 248183

56.    Nesturh M. F., 1959, Originea omului (traducere din limba rusă de N. Botnariuc), Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, cota BCU III 422844

57.    Plavilscikov N. N. , 1962, Homunculus: schiţe din istoria biologiei (traducere din limba rusă de N. Botnariuc), Ed. Tineretului, Bucureşti, cota BCU II 202618

58.    Botnariuc N., Ghiţă S., 1961, Din istoria biologiei generale, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, cota BCU 57 / B73.S2

59.    Zavadskij K. M. (traducere din limba rusă de N. Botnariuc), 1963, Teoria speciei, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, cota BCU, III, 447244

60.    Stugren B., 1965, Ştiinţa evoluţiei: probleme, dispute, perspective, Ed. Politică, Bucureşti, cota BCU II 210539

61.    Botnariuc N., 1967, Organizarea şi evoluţia materiei vii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, cota BCU BOTANICĂ 575.8 / B.73

62.    Botnariuc N., 1967, Principii de biologie generală, Editura Academiei Republicii Socialiste România,  Bucureşti, cota BCU II 214 289

63.    Stugren B., 1969,         Evolutionismul în secolul 20 : certitudini, divergente, idealuri : [pentru uzul studentilor] , Ed. Politică, Bucureşti, cota BCU I110768

64.    Stugren B., 1971, Maimuţa înţeleaptă: Eseuri literar-ştiinţifice, Ed. Dacia, Cluj, cota BCU I113149

65.    Botnariuc N., C. Dorobanţu, 1974, Biologie generală, Manual pentru anul IV de liceu, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, cota BCU III 410692

66.    Botnariuc N., 1976, Concepţia şi metoda sistemică în biologia generală, Editura Academiei Republicii Socialiste România, cota BCU III 413450

67.    Botnariuc N., Vădineanu A., 1982, Ecologie, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, pdf

68.    Stugren B., 1982, Bazele ecologiei generale, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, cota BCU 57 / S93.S2

69.    Raicu P., N. Coman, B. Stugren, 1995, Biologie: genetică şi evoluţionism, Manual pentru clasa a XII-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, cota BCU III 462041 (cu alte numeroase ediţii incluzând şi alţi autori între 1984 şi 1999)

70.    Stugren, B., 1994, Ecologie teoretică, Casa de Editură Sarmis, Cluj-Napoca, cota BCU III 458046

71.    Botnariuc N., 1999, Evoluţia sistemelor biologice supraindividuale, Ed. Universităţii din Bucureşti, pdf

       I.            Note:

    II.            Manualele de şcoală din perioada predării lysenkoismului nu mai există în biblioteci. De la persoane educate în perioada respectivă am aflat că s-au predau numeroase lecţii din teoriile autorului sovietic, lecţii care copiilor de atunci li se păreau “foarte interesante”.

 III.            În perioadă 1954-1967 există şi texte fără miză ideologică, unele chiar interesante, rare până la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, mai frecvente după. Se pare că până în 1965 trebuia pus neapărat măcar un titlu care să “spună” ceva materialist dialectic (cazul unui articol de Solomon Marcus din 1963: Critica materialist-dialectică a intuiţionismului matematic, Cercetări filozofice, X, 2, 433-444, un articol tehnic de filozofia matematicii), dar după 1965 se pot strecura articole normale din diferite domenii (de exemplu un articol al matematicianului Aristide Deleanu despre conceptul de izomorfism în matematică disponibil în format pdf aici, un articol al filozofului Vasile Tonoiu despre cibernetică şi teoria informaţiei în format pdf aici sau o însemnare luminoasă a filozofului Gabriel Liiceanu pornind de la Micul Prinţ de Saint-Exupéry disponibilă în format pdf aici.

 IV.            Dinamica articolelor de biologie materialist-dialectică e prezentată în figura de mai jos în contextul unor evenimente relevante (sursa datelor despre mănăstiri: aici)

    V.            Textul de faţă nu implică o evaluare a motivaţiilor şi contribuţiilor ştiinţifice de ansamblu ale persoanelor care au distorsionat gândirea biologică din interese politice în perioada stalinistă. Aceasta ar presupune unul sau mai multe studii aprofundate, monografice, de istoria biologiei româneşti în comunism. Un text anterior în care am menţionat colateral absenţa publicaţiilor relevante internaţional în domeniul teoriei evoluţiei a unui autor din perioadă comunistă a generat o reacţie emoţională disproporţionată din partea unor cercetători actuali care îl cunoscuseră personal, dar şi un rezultat pozitiv, publicarea unor articole cu privire la opera sa de către importanţi cercetători români din străinătate şi din ţară, disponibile în format pdf aici şi aici. Rolul acestui demers este să arate rădăcinile unor concepte ideologizate de specie și de ecosistem care circulă încă și chiar domină gândirea biologilor din România, în special la nivelul educației de liceu. Natura materialist-dialectică a modului de concepere a ierarhiei de sisteme ecologice și a speciei (în interpretările sovietice ale timpului) trebuie documentată pentru a ne putea dezvolta în continuare în acest domeniu care a fost un important cal de bătaie al educației ateiste pe baze pretins științifice, în fapt pseudo-științifice, în România comunistă. Prin a ne dezvolta înțeleg nu trecerea la subordonarea biologiei teoretice unei alte ideologii, religioasă (cazul Nicolae Paulescu), ecologistă, durabilistă sau de alt fel, ci constrângerea ei exclusiv prin faptele de observație și exigențele gândirii teoretice științifice și filozofice cu racordarea la fluxul internaţional de publicaţii în domeniu (care a şi început - de exemplu aici şi penultimul capitol de aici).

 VI.            Există şi numeroase alte efecte negative ale ideologizării biologiei teoretice româneşti, între care foarte grav mi se pare calitatea precară a cercetării şi asistării deciziilor bazate pe un astfel de aparat teoretic.

VII.            Mulţumesc staff-ului de la Biblioteca Academiei Române. De la portar la oamenii de la permise, la catalog, la sala de lectură şi la serviciul de copiere nu am văzut decât amabilitate şi profesionalism.