Ecologia 2015 - generația libertății

De multă vreme încercam să atingem libertatea, uneori am atins-o din întâmplare, dar cu acești studenți dragi de anul acesta am reușit pe deplin. Cu metodă. Am credința că se va repeta și în alți ani.

Dar mai întâi, ce este libertatea pentru un tânăr ecolog ?

Libertatea este o stare interioară: 1 de a gândi, 2 a lucra cu pasiune, 3 a ajusta din mers ce trebuie, a finaliza cu succes și a merge mai departe către alt proiect în domeniul nostru. Libertatea nu te lasă să te oprești, să te plafonezi.

1

Să gândești nu poți face fără antrenament permanent: citești (ce citești, cum citești), scri (ce scri, cum scri). Antrenorul este acum profesorul, el știe și poate învăța. Nu poți dobândi libertatea fără să vrei să înveți, dar nu vei putea să înveți decât dacă lucrurile sunt extrem de clare: pas cu pas, ce trebuie făcut, cum trebuie făcut. Arătat cum arată bunica frământatul cozonacilor. Hai și tu.

2

A lucra cu pasiune nu se poate face fără o structură interioară a frumuseții vieți. Aceasta vine din lumea ta, de acasă, din cercul de prieteni. Ce ne place, cum ne relaxăm, ce ne aduce bucurie ? Aici profesorul învață adesea mai mult de la studente și studenți decât ei și ele pot învăța uneori câte ceva de la el. Dar pentru asta trebuie să existe comunicare, apropiere existențială, experiențe comune. Pasiunea nu se poate transmite doar stând în băncuțe și la catedră.

3

A ajusta din mers nu se poate face dacă ești captiv propriilor scopuri, dacă tu ești al lor și nu ele ale tale. Dacă ești dominat de trebuie, nu nuanțat către ar trebui. Dacă iubești mai mult țintele decât oamenii. Oamenii în formare au nevoie de succes, țintele sunt pentru ei. Atunci trebuie să modificăm țintele pentru ca ei să poată efectiv să aibă succes. Nu atât de mult încât să demobilizăm, dar suficient de mult pentru ca un efort intens să ne asigure succesul. Altă dată le vom ridica, dacă se va putea. Dacă nu, aceștia suntem. Dar asta înseamnă modestie, smerenie. Să vrei să faci ce se poate mai bun în condițiile date. Din dragoste.

Iată așadar că libertatea se poate obține numai la întâlnirea fericită dintre un anumit fel de studente și studenți și un anumit fel de profesor.

1

Nu am știut întotdeauna să predau gândirea, să o destructurez în pași metodologici practici. Dar anul acesta universitar în primul semestru "s-a legat" o schemă funcțională, ca rod al experienței din alți ani, ca atunci când mesteci la maioneză și deodată e gata. Asta a fost posibil și pentru că majoritatea studentelor și studenților stăpânesc limba engleză și se plimbă fără probleme în toate mediile electronice din care se poate obține informația științifică.

2

Nu mereu suprapunerea de valori cu studenții a fost una fastă. S-a întâmplat cândva să avem un autobuz de 40 de locuri oferit gratuit și să vină 7-8 din tot anul în excursie. Dar anul acesta nu a fost așa, în ambele semestre copiii au vrut experiența în natură și au contribuit consistent la costurile pentru vizitarea PN Buila și Măcin. Au vrut asta. M-au motivat să mă implic total. Oamenii de acolo ne-au susținut. Dumnezeu ne-a ajutat cu vremea și absența vreunui incident. Poate că a contat și faptul că am renunțat la orice dispute intra-universitare care ar fi putut produce falii în grup și m-am concentrat doar pe obiective didactice. Poate că a contat și faptul că m-am delimitat ferm de orice asociere cu valori nefolositoare unității grupului prin alterarea imaginii profesorului de genul hai la o bere sau un grătar în practică. Poate că a contat și că la fiecare îndoieli de un fel sau altul am încercat să răspund cu o bună intenție, constructiv, pe cât mi-a stat în putință. Fără critici sau ironii, prin fapte. Poate că a contat și faptul că mi-am făcut cont pe FB și ne-am putut vedea în timp real cu valorile noastre publice și uneori private. Cert este că ne-am cunoscut, s-a consolidat încrederea între noi, am învățat să ne apreciem în ce ne unește, să ne tolerăm ce avem diferit, să acceptăm că celălalt are dreptate chiar și când gândim în realitate că avem noi. Au existat astfel premizele pentru a construi ceva împreună.

3

Nu am practicat întodeauna un management atât de adaptativ al activităților de predare și învățare. Dar anul acesta am putut valorifica bine avantajele evaluării continue și periodice. O primă separare între scopurile urmărite de grupuri de studente și studenți s-a produs între cei care aveau un interes vădit pentru a scrie ceva în contul evaluării finale și cei care preferau să dea un examen tradițional scris. Cu aceasta tensiunile intragrupale ca rezultat al preferințelor diferite au fost eliminate, iar pasionații au motivat prin atitudinea lor și pe cei care aveau îndoieli. O a doua separare s-a făcut în baza performanțelor lucrului la proiecte, când din patru au rămas doar două, iar persoanele fără performanțe a rezultat că vor da examen scris. Un moment delicat a fost remotivarea foștilor directori de proiect, iar aici singurul argument convingător a fost obiectivitatea deciziei luate și aprecierea personală. În fine ultimul moment deciziv a fost ajustarea din mers a scopului și structurii proiectelor. Nu că nu s-ar fi putut obiectiv face și mai mult decât ne-am propus, dar cumva s-a creat neîncredere în posibilitatea de atinge scopul inițial. Timpul, aglomerarea cu examene, licența, cine știe ce altceva. Iar neîncrederea distruge echipe. În alți ani lăsam copiii singuri să lucreze, iar unii reușeau, iar alții nu. Acum am ales metoda workshop-urilor zilnice în sesiune înainte de examen. A fost mai solicitant, dar și mai folositor. Am putut așeza cel puțin unor la loc aripile ca să putem zbura din nou, cum spuneam în postare FB de pe 26 mai la care doar 6 dintre coechipieri au dat like:

"Job de project manager și de profesor.

Să așezi la loc aripile retezate când vezi pe fețele coechipierilor sau tinerilor îndoiala că scopul poate fi atins, tentația egoismului, ispita lașității, ori chiar răutatea. Să inspiri încredere prin efort și sacrificiu de sine. Să construiești tot ce se poate mai bun în condițiile date."

Și a funcționat. Mai întâi coordonatorii de proiect, iar apoi și colegii lor ne-am mobilizat, am simțit că putem reuși, munca a devenit tot mai intensă. A existat acel efort necondiționat pe care numai unirea prin sentimente și valori bune a oamenilor o poate da. Prietenie, camaraderie. S-a dormit puțin în noaptea dinaintea susținerii publice. Chiar dacă a trebuit să îmi cer scuze din partea UB pentru condițiile precare de proiecție, aproape pe tavan cu un aparat disfucncțional, materialele produse și prezentarea au fost atât de convingătoare încât dintre colegii care tocmai dăduseră examen scris, dar nu scriseseră corect, au accepta firesc că trebuie să facă și ei un efort, să vină la restanțe. Până anul acesta practicam să nu rămână nimeni cu restanțe. Acum nu mai era cazul, ar fi fost o nedreptate flagrantă. Și eu și tinerele și tinerii nedormiți dădusem tot cea aveam mai bun.

Există și "eroi" ai acestei experințe, dar numele lor nu are importanță. Nu pentru asta au muncit. Există și coechipieri care au învățat să respecte talentul colegilor care au muncit mai mult, dar numele lor nu are importanță. Să ne bucurăm cu toții, am reușit doar împreună ! Succesul e comun, al nostru. Arnota, Măcin, proiectele de evalaure finală, experiențe formatoare pentru noi toți. Suntem altfel în interior, ceva ne unește de acum, indiferent pe ce drum vom merge. Ne vom întâlni oricând cu bucurie.

În închiere, așadar:

• nu atât nota contează, cât ceea ce am făcut și vom continua să facem în viață.
• odată câștigat drumul spre libertate, el nu mai trebuie pierdut.
• cum fiecare generație e în felul ei, va trebui să am grijă de acum să merg către locul de întâlnire sufletească posibil cu fiecare grup de tinere și tineri. Aici este cheia porții către frumusețe și adevăr, către succes.