Întâlnirea pentru Universităţi Curate a fost folositoare. În primul rând există bani elveţieni şi româneşti publici pentru aşa ceva, care trebuie folosiţi cât mai eficient. În al doilea rând sunt implicate personalităţi, dintre care am remarcat prestaţia rectorului NEC, domnul Andrei Pleşu, cu un discurs excepţional.
Punctul nevralgic al unui clasament al integrităţii practicilor din universităţi produs pe plan local de către societatea civilă mi se pare a fi faptul că pune presiune doar pe managementul strategic, ceea ce în condiţiile unei mari heterogenităţi a performanţelor pe nivelurile manageriale strategic, tactic şi operaţional în aceste instituţii şi al decuplării decizionale puternice între strategic şi operaţional (departamentele sunt de facto stat în stat) creează probleme de:
- confuzie între performanţele rectoratului şi performanţele universităţii ca întreg - mai slabe în cazul UB, de exemplu.
- recunoaştere publică a performanţelor facultăţilor şi departamentelor care lucrează cu standarde înalte într-o universitate cu practici în medie mai joase. Când am dat licenţa la filosofie în 2004 mi se cerea lucrarea pe dischetă la secretariat, ceea ce în alte facultăţi până anul trecut nu era cazul, vom vedea acum.
- încurajarea ţinerii în cârcă de către universităţi a facultăţilor şi departamentelor care practică standarde joase prin faptul că doar media statistică mai înaltă pe instituţie contează.
Managerii de proiect au acceptat declarativ ideea unui clasament al universităţilor bazat nu doar pe indicatori globali, ci pe un calcul analitic care să permită şi clasificări disciplinare ale facultăţilor şi şcolilor doctorale cu următoarele categorii de indicatori:
- la nivel operaţional (folosind documente de nivel departmental e mai dificil, dar pe şcoli doctorale a rezultat că e fezabil pentru că sunt mai transparente)
- la nivel tactic (de facultate, folosind documentele publice decizionale de la Decanat şi Consiliul Profesoral şi paginile web).
- la nivel strategic (de rectorat, ca şi în demersurile de până acum)
+ o precedură de agregare la scara instituţiei a indicatorilor de la cele trei niveluri.
În condiţiile în care se face aşa ceva există premize ca rezultatul să motiveze managerii operaţionali şi tactici să consolideze practicile bune şi să le elimine pe cele proaste. O astfel de abordare mă interesează şi mă voi implica.
Dacă nu se va face în acest fel clasamentul universităţilor va rămâne, în opinia mea, ceva cu impact mic, la nivel mai mult de campanie de imagine pentru societatea civilă, cu aplauze pe plan internaţional, eschivare uşoară din partea instituţiilor statului responsabile cu educaţia şi cercetarea, ignorare totală în procesele operaţionale de predare şi cercetare din universităţi şi, ca rezultat, finalmente cheltuire puţin eficientă a fondurilor publice atrase. Dar asta e treaba donorilor, nu a mea. Într-un astfel de demers nu aş fi interesat să mă implic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu