De ce să diversificăm fundamentarea eticii cercetării. Și cum - Prezentarea liberă

 

De ce să diversificăm fundamentarea eticii cercetării. Și cum.

prezentarea liberă corespunzătoare comunicării

Accelerarea maturizării organizaționale și sistemelor publice

în domeniul eticii academice și a cercetării

 

Conferința aspecte etice ale viitorilor specialiști

Sala de lectură a Facultății de Litere, Universitatea din București, 7-9 decembrie 2023

 

Cu roșu – pathos

Cu albastru – ethos

Cu negru - logos

 

Exordium	Dragi colege și colegi,   Cunoașterea o putem dobândi și păstra având curaj. Curajul de a gândi și de a cere ce e nevoie pentru dezvoltarea cunoașterii. Cunoașterea e un dar din partea generațiilor trecute. E nevoie de curaj pentru a-l primi, a-l dezvolta prin cercetare și pentru a-l da mai departe prin educație.
Propozițiune	Așa cum trandafirii au spini, la fel și cunoașterea în procesualitatea ei are nevoie de o protecție metodologică, de reguli de dezvoltare organică, între care se află și regulile etice.   În acest discurs e vorba de câți spini să aibă trandafirul cunoașterii, dacă numai unul, deontologist, sau mai mulți.
Diviziunea	Vă propun trei abordări pentru a face legătura între procesul de cunoaștere și etica lui.   Prima este din perspectiva evoluției. Etica ar ajuta la adaptarea procesului cunoașterii la mediul în care are loc.   A doua, este din perspectiva rezilienței. Etica ar face procesul cunoașterii mai rezistent la factorii de stres culturali, sociali, economici. Dar la limită, în anumite condiții disfuncionale, însăși etica cercetării ar putea deveni un factor de stress, ca un factor cultural oarecare.   Dar poate că cea mai importantă din punctul de vedere al acțiunii este pespectiva maturizării organizaționale. Ar fi vorba de o internalizare organizațională a eticii cercetării în etape. mai întâi reactiv și punctual, prin coduri adaptate, asemenea unei variabile exogene, apoi cu o cunoaștere profundă a rolului eticii în producția de cunoaștere, dar fără o producție originală locală despre acest rol. în final etica cercetării ar devini ea însăși un rezultat intern, viu, al vieții oamenilor angajați în cunoaștere, adică o variabilă endogenă, la limită putându-ne chiar dispensa de formalizarea ei. Perspectiva maturizării organizaționale ar fi utilă în societățile în curs de modernizare, unde procesele evolutive organice nu au putut da naștere natural unei etici a cercetării. Tocmai în societăți cercetarea ar fi supusă unui stres aparte testându-i reziliența.
Narațiunea	(trei părți corespunzătoare celor trei perspective propuse în Diviziune) 1 Perspectiva evolutivă Exaptarea este o trăsătură selectată pentru performanța unei entități productive într-un anumit mediu și care la schimbarea mediului în care se dezvoltă entitatea respectivă va dobândi alte funcții decât cea pentru care a apărut prin evoluție. Exemplul clasic: penele au evoluat pentru termoreglare și au fost folosite apoi în mediu aerian pentru zbor.   În context biologic există numai exaptări funcționale, care ajută organismul să performeze.   În context cultural exaptările pot fi și disfuncționale. Există exemple în literatură despre texte juridice folosite în alte scopuri decât cele intenționate de cine le-a emis atunci când mediul socio-cultural se schimbă.   Etica cercetării ar fi o trăsătură a procesului de dezvoltare a cunoașterii într-un mediu social și cultural de un fel particular, specific (numind convențional) civilizației din spațiul european. Dacă etica cercetării ar fi transferată în medii culturale de alt tip ar putea deveni o exaptare, ar putea fi folosită la altceva decât producerea de cunoaștere.   2 Perspectiva rezilienței Exportul modelelor instituționale de succes ale Occidentului în producerea cunoașterii în societăți cu mentalități predominant colectiviste se confruntă cu factori de stres majori care duc la o reziliență scăzută a proceselor de producere a cunoașterii: -        Factor de stres 1 (FS1)Absența unor comunități și practici de producere a cunoașterii dezvoltate organic. -        FS2 Rezerva față de însăși noțiunea de plagiat -        FS3 Rezistența guvernamentală de a finanța producerea de cunoaștere ca potențială sursă de schimbarea socială și culturală care ar putea amenința status quo-ul politic. FS2 - dezvoltare în funcție de timp și reacția sălii (se va citi în română, extras din rezumatul în engleză) 1.         Plagiarism as a phenomenon does not depend on the modern individualistic (authorship) turn, nor on the diffusion of property rights in the realm of ideas, but it is a constant from Hebrew culture to the Roman civilization and Christian and then secular modern times. Plagiarism is related to the efficiency and effectiveness of the production of knowledge conceived as a process of interactions between humans with a possibility of tracing back the ideas to their origins and adding new ideas to the increasing body of knowledge. 2.         Plagiarism tends to dilute and even disappear as a phenomenon when the dominant mentalities are collectivistic and the knowledge production is conceived as a social process emergent at the scale of communities. Accentul în astfel de societăți tinde să fie pe semnalizarea cunoașterii sub forma diplomei, nu pe procesul de obținere a cunoașterii. (Detali și bibliofrafie la https://studentecologie.blogspot.com/2023/11/contextul-cultural-al-eticii-academice.html )   3 Perspectiva maturizării organizaționale 3.1 Evoluția atitudinii O direcție de maturizare organizațională a răspunsului la problemele de etică academică și a cercetării surprinde evoluția atitudinii cu privire la aceste probleme: ·       O primă atitudine este să ne restrângem la o adaptare a codurilor funcționale în diferite domenii științifice și profesionale fără a avea vreo înțelegere a felului cum au apărut în societățile de origine și evolueză. ·       A doua atitudine este să cartăm cunoașterea academică din domeniu în mod exhaustiv și să înțelegem situațiile și contextele relevante pentru codurile de etică, cum se pot preda, cum pot fi mai ușor acceptate de cei despre care. ·       A treia atitudine este să contribuim noi înșine pe plan științic la dezvoltarea corpurilor de cunoaștere despre coduri, în revistele de specialitate.   De la prima la a trei atitudine crește cantitatea de resurse necesare, ultima fiind dependentă de chiar finanțarea cercetării pe direcții suficient de diverse ca să surprindă și tematica acestei atitudini.   3.2 Diversificarea modurilor de fundamentare a eticii academice O altă direcție de maturizare poate fi diversificarea aparatului conceptual filosofic folosit pentru fundamentarea eticii academice și a cercetării prin alocarea de roluri distincte fundamentărilor deontologistă, eudaimonică și utilitaristă, după cum urmează   Fundamentare deontologistă, în care regula care trebuie respectată are o valoare în sine, pentru obiective cum ar fi: •           Internalizarea bunelor practice în procesul de educare la nivel preuniversitar și de licență, •           Filtrarea documentelor pentru acordarea de resurse financiare importante (burse, contracte).   În abordarea deontologistă a eticii academice și a cercetării etica este prioritară, contribuția de substanță fiind secundă, fie pentru că cine trebuie să respecte încă nu știe să producă ceva în mod creativ, fie pentru că e vorba de resurse financiare importante care nu trebuie periclitate de comportamente neetice în faza de aplicare a proiectelor.   Scara de timp a procesului de respectare în această abordare e scurtă, iar procesul se repetă de multe ori, pentru internalizare sau în competiții.   Fundamentarea eudaimomnică (prin etica virtuții), în care etica academică este parte dintr-un process la nivel grupal pentru a trăi o viață demnă de a fi trăită în grupul de lucru specializat format din mentori și ucenici. Obiectivul în această fundamentare e dobândirea informală a competențelor și abilităților prin ucenicie alături de mentori care știu să producă o cunoaștere reală. Diferența față de etica deontologistă e nu numai de scară socială la care poate exista, ci și de priorități. Contribuția de substanță științifică este prioritară, iar etica este un instrument, secund ca importanță, desi trebuie respectată, în timp ce în abordarea deontologistă este valoroasă în sine.   Scară de timp a procesului tipic pentru etica virtuții este de 4-7 ani, fără posibilitate de accelerare, în timpul ce la etica fundamentată deontologist regulile le poți învăța în câteva ore și le poți aplica imediat. În etica academică de tipul eticii virtuții apare și o cunoaștere tacită pe lângă cea explicită, unică fiecărui domeniu și subdomeniu și problemelor restrânse cu care lucrezi.   Fundamentarea utilitaristă, în care se face o analiză cost-beneficiu și se ia o decizie pe această bază. Obiectivul asociat acestui mod de fundamentare este tocmai maturizarea organizațională și a sistemului de educație și cercetare, constând în crearea unor compartimente dedicate domeniului, cu strategii și planuri operaționale finanțate. Miza este gestionarea resurselor pentru dezvoltarea eficientă și eficace a nivelurilor deontologiste și ale virtuții, dezvoltarea unor mase critice pentru susținerea evoluției organizaționale în sensul adoptării generalizate a eticii deontologiste și a virtuții în mod stratificat pe unități funcționale și etape de formare a resursei umane. La acest nivel se proiectează investițiile pentru înțelegerea rolurilor tipurilor de abordări etice și distribuției priorităților pe niveluri de formare a resursei umane și producere de cunoaștere. Scara de timp a procesului pentru partea fundamentată utilitarist a eticii academice și a cercetării este de 5-10 ani la nivel de organizație și 10-20 de ani la scară de sistem de educație și cercetare
Argumentarea	(trei argumente scurte corespunzătoare celor trei perspective propuse în Diviziune care au fost dezvoltate în Narațiune) Din punctul de vedere al evoluției culturale e limpede că tema plagiatului, de exemplu, poate fi folosit și functional, pentru producere de cunoaștere, și disfuncțional, preponderant pentru alte scopuri.   Din punctul de vedere al rezilienței este iarăși destul de clar că mentalitatea colectivistă e asociată cu dificultăți în acceptarea standardelor eticii cercetării și cu o rată de producție tradițional mai mică a cunoașterii.   Dpdv al maturizării organizaționale suntem încă mai degrabă într-o etapă reactivă.     Ce e de făcut? Să acelerăm procesul de maturizare organizațională și de sistem prin acțiunea asupra mediului în care acționează actorii personali și organizațioinali pentru schimbarea structurii de stimulente.   Exemple de căi potențiale:          Asumarea de roluri catalitice directe de către organizații academice și de cercetare și Guvern prin injectarea unor resurse care scad costurile de respectare și verificare. De exemplu generalizarea accesului la Web of Science, la software-uri de cartare a cunoașterii, internalizarea software-urilor de verificare a plagiatelor în bibliotecile electronice ale sistemelor de educație și cercetare și/sau la scară organizațională, transparentizarea CV-urilor tuturor profesorilor și cercetătorilor și a produselor didactice de la nivel de licență la doctorat, inclusive a lucărilor de grad.          Stimularea prin declarare de utilitate publică și programe de finanțare prin competiție a rolurilor catalitice ale unor organizații profesionale din sectorul terțiar.          Instruirea actorilor din ecosistemul eticii academice și a cercetării (persoane, presă, partide, agenții, etc) pentru a cunoaște natura problemei în întreaga ei complexitate și evita comportamente disfuncționale cum sunt:          Lipsa de bun simț academic. Asumarea de roluri sociale și politice de mare vizibilitate în condițiile în care ai vulnerabilități academice de formă sau de substanță. Este un mod de a submina prin succesul social și politic personal întregul sistem de educație și cercetare al țării și a periclita viitorul tinerilor generații.          Eroizarea. Folosirea temelor de etică academică și a cercetării pentru vizibilitate publică având mize psihologice personale.          Transformarea într-un domeniu de afaceri. Folosirea cadrului institutional asociat eticii academice și a cercetării pentru scopuri lucrative (centre de cercetare, conferințe, cursuri, etc) initiate fără a avea o competență științifică reală în domeniu dovedită prin contribuții în revistele filosofice și științifice de specialitate (de felul celor menționate în paragraful al doilea al acestui text).          Parvenirea socială și politică. Utilizarea temelor de etică academică pentru mize de ascensiune socială, dobândirea de capital social și transferarea acestui apoi ca resursă în competiția politică.          Acțiunea programatică a organizațiilor și Guvernului pentru diminuarea conflictelor între profesori și cercetători care adoptă standarde diferite, crearea de mase critice pentru maturizare treptată, favorizarea producției resurselor cu rol catalitic, favorizarea organizațiilor cu rol catalitic, inhibarea instrumentalizării eticii academice pentru alte scopuri decât cele specifice, susținerea cu ressurse și reglementări adecvate a instruirii publicului larg, a presei, a clasei politice.
Perorația	Dragi colege și colegi,     E timpul să ne organizăm, e timpul să schimbăm starea de lucruri acționând în acord cu structura reală a proceselor de producere a cunoașterii în contextul lor istoric și cultural.   Știți că putem împreună să facem asta, știți că avem datoria să servim vocația cunoașterii și oamenii care ne susțin pentru a ne-o putea manifesta.   Să avem curaj, să cerem resursele pentru cercetare, să le folosim pentru comunități puternice ale cunoașterii. Etica ne servească prin funcția ei proprie, adică în relațiie dintre mentori și ucenici, de la generație la generație !   Vă mulțumesc.

 

Contextul cultural al eticii academice și a cercetării – o compilație și implicații pentru maturizarea organizațională

 

• Diferențe culturale în prezent ale fenomenului plagiatului (compilare din articole)
• Istoria culturală a fenomenului (compilare din articole)
• Aspecte instituționale ale fenomenului în contextual civilizației europene - nord-atlantice

Diferențe culturale în prezent ale fenomenului plagiatului - compilație

 

 

Akbar and Picard (2020):

 

·       Because of their own breaches and lack of understanding of academic integrity, academics are unable to communicate institutional expectations or contribute to building an institutional culture of academic integrity

·       Visible and enacted policy is particularly important to empower and protect subordinates to act when their seniors behave in ways that lack academic integrity

·       consistency in detection and punishment for staff and student academic integrity breaches has become challenging in many universities in the Muslim world due to a culture of nepotism and cronyism

·       The vicious cycle of nepotism (called Wasta culture in Saudi Arabia), cronyism and corruption are observable across institutional practices from admission processes, final assessment of student learning, to trading of degrees and certificates

·       Some of these faculty were labeled strict and killer-lecturer as they tried to transfer the principles and practices related to academic integrity over from the International universities they graduated from to the local context.

·       Equating academic integrity culture with western ideologies can result in a reaction against associated expectations

·       it is the methods of religious and traditional learning that are heavily reliant on memorization, repetition and exam-oriented assessment themselves that undermine critical thinking, creativity and originality and lead to breaches of academic integrity

·       It is not culturally accepted to change sacred texts and the statements of Islamic scholars. This practice poses challenges for students to adapt the concept of paraphrasing, synthesising and conventions of academic writing promoted by Western concepts

·       traditional teacher-centred classrooms encourage copying and imitating teachers as the centre of knowledge, leading to a lack of critical thinking

·       This prevalence of plagiarism materials in culturally valued sources can promote the misconception that plagiarism is acceptable among students

·       Collectivism found in some Muslim countries, for instance, obscures the concept of intellectual property. Some Muslim scholars tend not to object if they are not accredited through citation because of their perception that their academic works belongs to society in general, because knowledge is God-given and therefore belongs to the public not individuals

·       Furthermore, as mentioned earlier a culture of power misuse dubbed wasta in Arabic can lead to nepotism. This practice can widen opportunities for rule infringement throughout the institutional levels if this culture is practiced in the entire management of tertiary education. Although goal-oriented education resulting in a degree and certificate is rewarded, this is not the case with process-oriented education focussing on skills and knowledge development

·       nanny culture, which refers to house servants doing homework for the children of their employers, regularly occurs in middle to high class society and parental pressures among middle-low economic background parents who have not had the experience of university or higher level study themselves, undermine student ability for independent learning and tempt them to cheat, and become involved in contract cheating in their higher studies

 

England 2008:

·       Common knowledge – dynamic (link in references)

 

Bloch 2007:

·       Many Western educators believe that Chinese students neither understand Western concepts nor feel that such plagiarism is an unacceptable practice. And sometimes this view is true, especially when we define plagiarism in absolute terms.

·       While China has a long tradition of literacy, the importance it places on collectivism is often seen as dichotomous to the Western concept of individualism. It is often assumed that this collectivistic nature devalues the Romantic concept of authorship prevalent in the West

·       Scholars have shown that current ideas and practices related to intellectual property and plagiarism are socially constructed and therefore can change as social and economic factors change.

·       Liang Shiqiu, a Western-educated Chinese academic, comments ironically about that Chinese perspective on the relationship between imitation, originality, and plagiarism:

o   Copying from a book is called “Plagiarism”;

o   Writing a book based on ten is called “Reference”;

o   Writing a book based on a hundred is called “Creation.”

 

Ghazinoory et al. (2011):

·       The Western support of Saddam Hussein war of aggression against Iran created intense anti-West sentiments among many Iranians. One of the manifestations of these negative feelings was a breakdown of communications between Iranian universities and the universities of many western countries.

·       Consequently, little by little for the new generation of academicians and students, international academic norms became unfamiliar Since Islam appreciate science diffusion as a value, many Islamic theologians used to believe that when something scientific is created, it belongs to the society, no limitation should be placed on its publication, because it can be more useful when it is in the public domain and according to their beliefs their own scientific efforts were mostly aimed at helping mankind instead of financial gain (see for e.g. Tahrir al-Wasilah by Ayatollah Khomeini) though It doesn’t mean that they think plagiarism is justifiable. It’s not surprising that gradually Iran’s academicians began to pay less attention to the intellectual property rights.

 

 

Istoria culturală a fenomenului - compilație

 

Green 2002:

·       The Construction of Authorship and the History of Plagiarism (chapter) My claim, of course, is not that the Roman, Mishnaic, eighteenth century, and modern day conceptions of plagiarism are identical. Rather, I merely want to suggest that the idea of plagiarism is much older than is often assumed and to question the assumption that the obligation to attribute one’s sources necessarily presupposes either a strong notion of “authorship” and “originality” or the existence of a legal regime of the sort that was first developed in the eighteenth century.

 

Haitch 2016:

·       More professors and institutions want to move from a detect-and-punish to an educate-and-prevent model for dealing with plagiarism.

·       Plagiarism has a cultural history tied to concepts of individual creativity, but its future may look quite different in an era with increased communal sharing of ideas and images.

·       Rudiments of the concept of plagiarism appear to have existed in Jewish tradition since before the first century. Pirkei Avot (, Chapters of the Fathers), a Mishnaic tract compiled between 500 and 300 B.C.E., seems to imply a positive norm of attribution: “The person who reports something in the name of the one who said it brings redemption to the world” (Green 2002, 178). This statement does not tell us all the reasons attribution was given, or often withheld, in antiquity.

·       Plagiarus means kidnapper or plunderer, in Latin, because in antiquity plagiarii were pirates who sometimes stole children. As plagiarism is considered intellectual theft some commentators have likened it to stealing the brain child of another. (East 2010, 70; cf. Robinson 2000, 32) It is worth asking whether this antiquity-referencing description is itself becoming anti quated. At least some brain children today are being birthed and raised communally, in an environment of Wikipedia or open-source software development.

·       Some centuries later, the label was reclaimed for the first time in English by Bishop Richard Montagu, in 1621.

·       According to one theory, the modern understanding of plagiarism did not truly take shape until the eighteenth century, when there was a new emphasis on authorship and originality. Before then, the process of education was different, in that imitation was deemed virtuous. Just as children today learn to memorize letters, then arrangements of letters (words), so students of classical oratory and writing were taught to memorize arrangements of words or even entire passages that they could use to piece together their speeches or writings. The opening and closing of a formal letter today is a vestige of this practice, but handbooks in the Middle Ages contained much longer formulae. Aristotle, Virgil, Shakespeare, Montaigne, and even later writers such as Dryden and Coleridge lifted passages from earlier works. By today’s standards, they were plagiarists; by theirs, they were paying homage and writing according to the custom of their day.

·       In the eighteenth century, however, there were two developments. First, art and litera ture became more connected to notions of individual, autonomous genius. Simultaneously, the law of copyright became more refine to protect the economic interests of publishers, booksellers, and authors. In short, during the eighteenth century originality became a more important cultural value, and the concept of property became attached to words and ideas. These two developments fueled each other (Green 2002, 176-7). Finally, in the early twentieth century, organizations such as the American Psychological Association (APA) moved to standardize citation in academic writing, to help ensure individuals received credit for their work

 

 

Aspecte instituționale ale fenomenului în contextual civilizației europene - nord-atlantice

 

Dougherty 2021:

·       identifies three impediments to institutional reform [to control plagiarism in USA]. They are: (1) a misplaced desire to preserve personal and institutional reputations; (2) a failure to recognize that attribution in academic writing admits of degrees; and (3) a disproportionate emphasis on the so called “intention to plagiarize.”

 

Iordache 2023, transition country (available here):

·       organizational maturity, research-education system maturity, diversifying the foundations of academic integrity for the resilience of the research and education process.

·       Hypotheses: the deontological foundation of knowledge production integrity is a cultural trait of the Judeo-Greek-Roman-Christian culture, the eudaimonic foundation is unhistorical (crosscultural), the utilitarian foundation is modern.

 

References

Akbar, A., Picard, M., 2020. Academic integrity in the Muslim world: a conceptual map of challenges ofculture. International Journal for Educational Integrity 16.

Bloch, J., 2007. Plagiarism across cultures: Is there a difference? Indonesian JELT: IndonesianJournal of English Language Teaching 3, 1-13.

Dougherty, M.V., 2020. Plagiarism in the Sacred Sciences. Philosophy and Theology 32, 27-61.

Dougherty, M.V., Hochschild, J.P., 2022. Magisterial Authority and Theological Authorship: TheHarm of Plagiarism in the Practice of Theology. Horizons 48, 404-455.

England, A., 2008. The dynamic nature of common knowledge. Originality, imitation, and plagiarism:Teaching writing in the digital age, 104-113.

Ghazinoory, S., Ghazinoori, S., Azadegan-Mehr, M., 2011. Iranian academia: evolution afterrevolution and plagiarism as a disorder. Sci Eng Ethics 17, 213-216.

Green, S.P., 2002. Plagiarism, norms, and the limits of theft law: Some observations on the use ofcriminal sanctions in enforcing intellectual property rights. Hastings LJ 54, 167.

Haitch, R., 2016. Stealing or Sharing?Cross‐Cultural Issues of Plagiarism in an Open‐Source Era. Teaching Theology & Religion 19, 264-275.

 

Plagiatul de idei în textele academice românești

 

În acest text mi-am propus să explic pe înțelesul publicului larg ce este plagiatul de idei și de ce este un fenomen binevenit în spațiul academic românesc.

 

Situația cea mai clară când întâlnim plagiatul de idei este atunci când analizăm traducerea unui text dintr-o limbă străină și lucrarea din care s-a tradus nu este citată în locul unde este inserată traducerea. Pentru a înțelege natura fenomenului putem porni de la observația că un text scris are valoare de purtător de înțeles și când este înțeles ne trimite la o realitate independentă de textul scris. Înțelesul se află în mintea persoanei care citește sub forma unor idei. Nu are importanță pentru problema noastră ce înțelegem prin noțiunea de idee, dacă ideile sunt procese în creier sau altceva. E un loc comun acceptat de toți oamenii că avem idei și le putem scrie pe hârtie sau putem să le aplicăm. Atunci când traducem ceva dintr-o limbă străină ideea când citesc textul este aceeași în mintea oamenilor, dar felul cum este exprimată în scris este diferit. Mai mult, datorită faptului că limbile nu au vocabulare și gramatici identice, traducerea nu poate fi o simplă reproducere cuvânt cu cuvânt, ci presupune o anumită reformulare. De exemplu, când traduc “I have a walk” o să spun „mă plimb”, nu am o plimbare, sau când traduc “I’m walking” o să spun tot „mă plimb”, nu „sunt plimbând”, dar ideea din capul cititorilor va aceeași. Dovada că ideea este aceeași în minte este faptul că pot recunoaște faptul obiectiv în realitate indiferent în ce limbă l-am exprimat.

 

Acest fapt obiectiv recunoscut ține de ceea ce se numește denotație, adică înțelesul direct, independent de aura mai largă a înțelesului, care depinde de contextul în care se folosește expresia purtătoare de înțeles, și care se numește conotație. În timp ce ideea corespunzătoare denotației se poate plagia cu ușurință, spectrul mai larg de idei reverberate în minte de expresie, conotația nu se poate plagia ușor. Atunci când traduc un text dintr-o limbă străină dacă nu sunt un bun traducător pierd mult din conotație, din aluzii, din înțelesuri secundare, și poate că arta traducerii unui text literar este tocmai să transpun și conotațiiile din opera originală în altă limbă. Dar această transpunere nu este necesară în spațiul academic în alte științe decât cele filologice. Acolo unde sunt științe moderne obișnuite miza e numai denotația, iar conotația e ceva secundar. De altfel și cărțile și articolele științifice sunt făcute tocmai ca să conoteze cât mai puțin, să fie cât mai seci, astfel încât oamenii de ștință să se concentreze pe ideea denotată.

 

Ca să rezum, atunci când traduc dintr-un text științific textul formulat în română va fi diferit și cu conotații diferite, dar denotația, ideea de bază a înțelesului, va fi la fel. Dacă nu citez autorul textului original în locul unde am inserat o traducere, nu înseamnă că am plagiat textul, dar am plagiat ideea denotată.

 

Putem acum să analizăm dacă faptul de a plagia idei este acceptabil sau nu. Depinde de contextul instituțional. A formula idei proprii și a le exprima presupune un înalt nivel de competență profesională și lingvistică. Fenomenul cultural firesc, organic, este ca mai întâi oamenii să ajungă la acest nivel de competență într-o societate, și abia apoi să creeze o instituție pentru formarea altora în acest sens. Mai întâi avem dialoguri ale lui Socrate cu oamenii, abia apoi apare o Academie. Mai întâi se experimentează și se face știință, abia apoi apare un institut care organizează aceste activități. Atunci când dezvoltarea este organică, firească, este cu totul condamnabil să plagiezi idei, pentru că perturbi procesul de dezvoltare, bazat pe creativitate și recunoașterea valorii ei. Dar cu totul alta e situația în care mai întâi ai forme instituționale, abia apoi dezvolți fondul (problema formelor fără fond). Este situația tipică a țărilor cu modernizare forțată, accelerată,  între care se află și România. Mai întâi definim misiuni și facem carte universitare, abia apoi formăm oameni în străinătate care să vină și să lucreze în instituții (secolul XIX). Dacă mai și apar fenomene cum au fost lichidarea fizică a elitelor în comunism, sau emigrarea masivă a elitelor în postcomunism devine inevitabilă situația în care instituțiile academice de fapt se află într-un proces de umplere cu fond, nu în unul de creativitate. Umplerea cu fond nu înseamnă decât că învățăm, nu numai studentele și studenții, ci și profesorii, coordonatorii de doctorate și persoanele care urmează un program doctoral. A plagia idei nu înseamnă decât să recunoști că ești într-un proces de învățare, nicidecum de creație intelectuală. În contextul românesc plagierea pe scară largă a ideilor ascunde criza resursei umane calificate, competențele joase în raport cu standardele academice din lumea unde universitățile s-au dezvoltat organic. A plagia idei este ceva folositor, ne dezvoltăm, măcar încercăm să învățăm ceva, niște idei.

 

În încheiere putem să analizăm dacă este oportun să sancționăm plagiatul de idei sau nu. E limpede că nu putem recunoaște la scară națională că noi avem niște universități în mare fără fond, cu insule de creativitate ici colo. Formal plagiatul de idei trebuie condamnat, ca să ne aducă aminte care sunt procesele importante, undeva în vreun regulament trebuie spus că nu e ceva bun. Dar în fapt trebuie să-l acceptăm și să ne bucurăm că există, înseamnă că profesorii și studenții învață și cândva vor putea deveni creativi, vor putea să își manifeste potențialul genetic. Prin plagiere de idei spațiul cultural românesc se îmbogățește cu noi idei, devine mai complex, iar viitoare generații se vor putea bucura de asta. Este ceva similar proceselor de preluare fără citare din vechime, când nu conta cine este autor, ci transmiterea transgenerațională a cunoașterii, a ideilor. Nu are nici un rost să ne condamnăm pentru ce nu putem face din rațiuni culturale și istorice naționale. N-are nici rost să nu-i lăsăm pentru cei care deja sunt creativi să nu se manifeste, pentru că profităm cu toții de asta, dar nici ei n-are nici un rost să condamne plagiatul de idei, e ca și cum ai vrea să muți munții din loc cu mâna.

 

Munții inculturii și incompetenței academice se vor eroda și modela treptat sub ploile, zăpezile, diferențele de temperaturi iarnă-vară, sub gândirea diversă a noilor generații care va duce la acoperirea versanților stâncoși cu pajiști și păduri culturale naturale, într-un proces firesc a cărui înlocuire cu o plantare artificială nu ajută, ci mai rău face. Pentru că ne dă impresia că un parc sau un stadion cu gazon e tot una cu o cultură vie, creativă, formatoare de civilizație. Nu este.