Știința folositoare crește din solul culturii

 

În acest text despre situația mentalităților în facultățile de științe ale naturii, vieții și pământului pun la dispoziția publicului o parte din raportul “Biologia ca formă a culturii” al proiectului RENASCENT SP-C2005-PO4, Programul de reformă al Universităţii din Bucureşti, publicat la Editura Ars Docendi în 2008, disponibil aici. Proiectul a fost scris în 2006 de un grup de profesori și studenți.

 

Mentalităţile sunt în strânsă legătură cu ponderea şi calitatea relaţiilor informale dintre membrii unei comunităţi, deşi nu complet determinate de acestea. Apartenenţa la o reţea informală sau alta influenţează mentalităţile persoanelor. Prin urmare acţiunea la nivelul reţelelor informale este o cale de a influenţa mentalităţile. Iată de ce ne vom concentra în continuare discursul pe chestiunea relaţiilor şi reţelelor informale.

 

Reţelele informale sunt inerente oricărei organizaţii (Albanese 1998), la nivelul lor luându-se decizii în interes privat dar care au implicaţii organizaţionale. Reţelele informale trebuie acceptate şi promovate alături de cele formale (Vlăsceanu 2002), deoarece cultul raţionalităţii distruge intuiţia, implicarea şi simţul moral. Acest lucru biologii îl ştiu de mult timp. Iată un citat din Darwin care susţine această afirmaţie :

 

"firea mi s-a schimbat în timpul ultimilor douazeci sau treizeci de ani [...] Mi se pare că mintea mi-a devenit un soi de maşină, bună să extragă legi generale dintr-o mare mulţime de fapte, dar nu pot concepe de ce această facultate a cauzat atrofierea numai a acelei părţi din creier de care depind placerile si gusturile mai subtile [...] dacă ar fi sa îmi retraiesc viaţa, mi-aş face o regula să citesc poezii şi să ascult muzică, cel puţin o data pe saptamană. [...] Pierderea acestor gusturi este o pierdere a fericirii; ea ar putea dauna inteligentei noastre sau mai probabil caracterului moral deoarece slabeşte capacitatea emotivă a naturii noastre."

 

Ştiinţa este aşadar foarte importantă pentru o societate, dacă dorim o putem considera şi fundamentală, ca artificiu retoric, dar în acest sens slab toate formele culturii sunt fundamentale. Rezultă de aici că studentul [1] în ştiinţe trebuie să aibă acces şi la celelalte forme ale culturii, cum sunt istoria propriei discipline, filosofia ei, sau discipline sociale cum sunt cele manageriale şi ale comunicării.

 

În cadrul organizaţiilor în care procesul de producţie presupune manifestarea creativităţii este necesară dezvoltarea de structuri informale care să faciliteze comunicarea între cercetători şi să consolideze încrederea atât de necesară funcţionării echipelor interdisciplinare. O organizaţie de cercetare are o structură mai informală decât cea a unei organizaţii care produce altceva, ceea ce o face însă mai vulnerabilă la dezvoltarea de structuri informale neadecvate, şi la menţinerea lor odată ce au apărut (Iordache, 2005). Ştiinţa are prin urmare un potenţial de autosubminare dacă devine fundamentalistă, intolerantă în raport cu alte tipuri de discurs.

 

Unul dintre rolurile cheie care trebuie exercitat de manager este de a experimenta structuri informale şi de a le selecta pe cele mai potrivite pentru atingerea scopurilor organizaţionale (Weick 1988 apud Vlasceanu 2002).

 

Situaţia în științe ale naturii, vieții și pământului

 

Într-o facultate calitatea procesului didactic şi a celui de cercetare depinde atât de profesori, cât şi de studenţi, masteranzi şi doctoranzi. Pe de altă parte, ea depinde atât de regulile formale, cât şi de cele informale.

 

În matricea de mai jos sunt prezentate tipurile de relaţii interpersonale care se manifestă în cadrul procesului de învăţământ conform tipologiei simplificate menţionate în paragraful anterior.

 

Relaţii	Formale	Informale
profesor – profesor	xxx	xxx
student – student	x	xxxxx
profesor – student	xxxxx	x

Legendă : numărul de semne « x » indică ponderea relaţiilor formale faţă de cele informale (comparaţie pe orizontală) sau a celor profesor-profesor faţă de student-student şi profesor-student (comparaţie pe verticală). Evaluarea este semicantitativă. Zonele gri închis marchează relaţiile pe care vrea să le modifice în mod direct proiectul, iar cele gri deschis relaţiile care credem că se vor modifica indirect în urma modificării primelor.

 

Fiecare dintre tipurile de relaţii prezentate în matricea de mai sus poate ridica probleme care trebuie rezolvate. Nu ne propunem aici să facem o analiză exhaustivă, ci dorim doar să evidenţiem următoarele aspecte :

·      Ponderea relaţiilor informale profesor-student în raport cu cele formale este redusă. Dar un profesor nu poate funcţiona ca maestru iar studentul ca discipol, conform idealului academic (Pânzaru 2004) în absenţa unor relaţii informale de bună calitate. Calitatea de maestru a profesorului nu poate fi impusă formal. Ea poate fi doar delimitată formal, lăsând cadrului didactic un spaţiu de manevră în care el să se manifeste. Şi poate fi promovată formal prin recrutarea unei resurse umane corespunzătoare, educarea ei ulterioară şi prin încurajarea deschiderii culturale a studentului.

·      Diversitatea grupurilor informale este foarte redusă, ceea ce face ca procesul de selecţie managerială a celor mai performante din punct de vedere organizaţional să nu mai poată avea loc.

·      Relaţiile informale pozitive consolidează încrederea, fără de care eficienţa relaţiilor formale este scăzută. Relaţii informale pozitive bazate pe valori de un anumit tip sunt compatibile doar cu relaţii formale bazate pe valori de acelaşi tip. Aşadar prin facilitarea dezvoltării de relaţii informale bazate pe valori compatibile cu un proces didactic de calitate se poate facilita acceptarea unui tip de relaţii formale. Cadrul formal conceput ca optimizator dar aplicat pe o structură informală inadecvată nu poate duce decât la eşec (Ibrahim şi Galt 2002).

 

În concluzie, problemele identificate sunt:

·      Ponderea relaţiilor informale student-profesor este prea redusă.

·      Relaţiile informale student-student şi profesor-profesor tind să nu fie întemeiate pe valori compatibile cu un proces de învăţare [2] de calitate.

 

În relaţiile formale se acordă o valoare prea mare ştiinţei în raport cu alte forme ale culturii, ceea ce afectează calitatea relaţiilor informale.

 

 

Bibliografie

 

·         Albanese, R. (1988): Management, South-Western Publishing Co., Cincinnati

·         Darwin, C., 1957, în Autobiografie, inserată în “Originea Speciilor”, Ed. Acad. RPR, Bucureşti

·         Ibrahim, G., V. Galt, 2002, Bye-Bye central planning, hello market hiccups: institutional transition in Romania, Cambridge Journal of Economics, 26(1), 105-118

·         Iordache, V., 2005, Communication in transboundary and transdisciplinary projects, în Bloesch și colab. (editori) IHP-VI / Technical Documents in Hydrology No. 75, UNESCO, Paris, disponibil aici.

·         Pânzaru, I., 2004, Introducere, în Popescu, S., Brătianu, C. (coord.)., “Ghidul calităţii în învăţământul superior”, Ed. Universităţii din Bucureşti, 4-8

·         Vlăsceanu, M. (2002): Organizaţiile şi cultura organizării, Ed. Trei, Bucuresti

·         Weick, K. E. (1988): Enacted sensemaking in crisis situations, Journal of Management Studies, 25: 305-317

Note

[1] De fiecare dată când folosim termenul « profesor » şi termenul « student » trebuie înţeles că ne referim la « profesori sau profesoare » şi la « studente sau studenţi ». Identificarea unor soluţii stilistice care să nu mai implice discriminări de gen credem că ar merita o discuție în sine.

[2] Prin învăţare înţelegem aici atât atât procesul prin care o persoană învaţă de la altcineva (misiunea studentului), cât şi procesul prin care o persoană învaţă o altă persoană (misiunea profesorului).