În acest text am ca obiectiv să prezint pentru pubicul larg ce înseamnă cele două feluri de știință menționate în titlu. Miza este modul cum se pot construi politici publice de cercetare în domeniu și dacă poate exista o formare la nivel de licență și master în astfel de științe.
Știință post-normală se referă la un anumit tip de proces de utilizare a cunoștințelor științifice în luarea deciziilor cu privire la probleme publice complexe, în particular a celor de mediu, probleme care implică o incertitudine mare cu privire la cunoștințele disponibile, sau chiar absența acestora. Zona de relevanță a științei post-normale este o extindere a științei aplicate, a cercetării tehnologice în sens larg. Având în vedere obiectivele politice asumate de știința post-normală, respectiv justiția socială și durabilitatea de mediu, această abordare dorește să influențeze agenda cercetării fundamentale în sensul atingerii acelor obiective prin extinderea noțiunii obișnuite în știință de evaluare colegială (de către oamenii de știință) spre o evaluare produselor științifice de către toți cetățenii care sunt sau nu sunt oameni de știință. Evaluarea de către cetățeni se face prin prisma criteriului utilității rezultatelor științifice pentru dezvoltare durabilă, justiție socială, etc.
În timp ce știința normală este direcționată de întrebări și ipoteze științifice de interes general, de obiectivul de cunoaștere a lumii, iar aplicarea rezultatelor științifice este un proces extern științei de tip tehnologic și economic, știința post-normală împachetează știința normală într-un proces socio-politic.
Știința post-normală nu este o știință pentru că nu îndeplinește standardele metodologice și epistemice ale științei. "Știința" postnormală dezvoltă un pachet de tehnici pentru atingerea unor obiective de interes public prin proiectarea modului de funcționare al științei normale și evaluarea sintetică a opiniilor oamenilor despre chestiuni relevante pentru rezolvarea problemelor (folosind fuzzy cognitive maps, etc).
Știința post-normală este o preocupare extraștiințifică a unor oameni de știință maturi cu interese politice de un anumit fel, sau care răspund unei comenzi publice înt-o entitate politică interesată de aceste chestiuni (UE, de exemplu). Termenul știință din sintagma știință postnormală nu are nimic de a face cu cel de știință relevant pentru universități. Utilizarea termenului știință în acest caz este un abuz semantic. Nu este necesară o formare la nivel de licență și master pentru știință post-normală într-o facultate de științe ale vieții sau ale naturii. Știința post-normală se face de facto by project, câtă vreme există astfel de cereri pe piață.
Știința transdisciplinară este un demers în care oameni de știință în sens tradițional abordează probleme complexe care necesită pentru rezolvare cunoaștere științifică, în principiu, dar pentru care sunt necesare noi dezvoltări teoretice care nu sunt produse încă de nici o disciplină existentă. Exemple de probleme de cunoaștere abordate: managementul bazinelor hidrografice, cauzele obezității, situația copiilor cu părinți separați, faptul de a fi conștient (eng. consciousness). Cunoștințele necesare sunt despre procese de diferite feluri, de la nivel molecular la nivel psihic și social. Aceste procese sunt cuplate mai mult sau mai puțin la diferite scări spațiale și temporale și generează problema complexă care trebuie rezolvată.
Diferența dintre știința postnormală și cea transdisciplinară este la nivelul tipului de problemă și a tipului de evaluatori colegiali relevanți.
Problemele transdisciplinare sunt relevante pentru știință în sensul că pot face obiectul unei cercetări științifice standard, verificabile intersubiectiv, cu rezultate obiective. Metodologia de cercetare trebuie să conceptualizeze procesele cuplate și să le descrie și modeleze. Dacă există limite epistemice, ele vin din natura complexă a entităților implicate și proceselor, nu dintr-o subiectivitate asociată unor preferințe și valori personale ale cercetătorilor. Valorile politice pot exista și există la oamenii angajați în procese economice și sociale relevante pentru problemă, dar nu sunt prezente în mod relevant la cercetătorul științific în calitatea sa de cercetător. Doar oamenii de știință evaluează dacă aceste activități științifice transdisciplinare sunt adecvate, la standarde științifice, iar cetățenii numai semnalează problemele, plătesc cercetarea prin stat și fundații, și primesc rezultatele. Decizia de intervenție pentru rezolvarea problemei este exterioară cercetării trandisciplinare, nu o iau oamenii de știință ca oameni de știință, dar cercetarea trandisciplinară servește oamenii politici și cetățenii care vor lua deciziile.
Problemele post-normale sunt pur politice, ele nu pot avea o rezolvare științifică, au o rezolvare civică și politică diferită în funcție de sistemul politic al societății respective.
Știința transdisciplinară nu este o știință propriu-zisă în sens clasic, cu metodologie unitară pentru orice problemă abordată, ci este e un proces organizațional de management al științei în scopul accelerării evoluției cunoașterii științifice practicabil de către oameni de știință maturi. Ea conduce la o practică de cercetare orientată pe probleme folosind un instrumentar metodologic adaptat problemei și provenind din zonele disciplinare ale științei, la care se adaugă noi dezvoltări conceptuale și metodologice inventate de grupurile mixte de oameni de știință.
Nu se poate pune problema inițierii în chestiuni transdisciplinare a tinerilor fără a avea deja clare cunoștințele disciplinare, și nici de abordări transdisciplinare de succes fără a avea echipe capabile să lucreze deja interdisciplinar pentru rezolvarea unor probleme care implică procese cuplate mai simple. Cel mai bine se pretează la abordări transdisciplinare centre ce cercetare asociate unor școli doctorale care au mastere interdisciplinare în amonte, în măsură să le furnizeze resursă umană bine pregătită.
Succesul transdisciplinar e o chestiune nu doar de echipe competente, ci și de leadership, de talent managerial de excepție în condiții de autoritate științifică disciplinară și interdisciplinară.
Nu poate exista un specific post-normal al unui program de licență, instrumentele tehnice post-normale putând fi abordate la nivelul unor discipline despre asistarea deciziilor publice. Poate exista un specific transdisciplinar la un nivel înalt de pregătire, doctoral, iar acesta trebuie pregătit prin clarificarea problemelor ridicate de interdisciplinaritate la nivel de master după o solidă fundație disciplinară la nivel de licență.
Specificul interdisciplinarității, al cărui mod de gândire trebuie să fie déjà familiar cui face o cercetare transdisciplinară, este cum se pot crea instrumentele metodologice (baze de date, modele matematice de interfață) pentru cuplarea unor procese diferite, să zicem ecologice și hidrologice într-un bazin hidrogragic. Aceste instrumente nu interesează nici o disciplină separată, ci doar pe cercetătorii din echipele interdisciplinare, sau din domeniile de graniță respective (în cazul dat, ecohidrologie).
A aborda post-normal la licență sau master înseamnă a reduce motivația pentru știința normală unor oameni care încă nu o stăpânesc, în condițiile în care asta e baza oricărei alte activități a lor profesionale, înseamnă a crea reflexul că ideologia politică a zilei e mai importantă decât știința, când ele sunt de naturi total diferite, cu roluri total diferite în funcționarea unei societăți.
A vrea să arzi etapele, a aborda transdisciplinar, prin procesele cuplate multiplu cele mai complexe la nivel de licență sau master, înseamnă a da niște scheme fără conținut tinerilor, niște scheme a căror semnificație nu o pot înțelege în profunzime, cu care nu au ce să facă în viața profesională reală fără să fi înțeles procese mai simple, elementare, sau procese cuplate mai puțin complexe, abordabile interdisciplinar.
Concluzionez că atât știința post-normală, cât și cea transdisciplinară sunt extinderi conceptuale și instituționale ale științei obișnuite apărut în țări cu bogată experiență în știința obișnuită, organizată în discipline, domenii. Prima este neconformă metodologiei științifice, o politizare explicită a activității științifice, poate fi relevantă doar în timpuri de ideologizare a politicii cercetării, iar ceea ce este recuperabil din ea este la nivelul unor instrumente de asistare a deciziilor. A doua este o tactică de accelerare a progresului științific în cunoașterea proceselor foarte complexe asociate unor probleme de interes public, dar este dependentă de dezvoltarea excelentă a disciplinelor științifice implicate în rezolvarea problemelor, de existența unei infrastructuri instituționale adecvate, în măsură să catalizeze cooperarea prin reducerea costurilor de tranzacție dintre cercetătorii cu profiluri intelectuale diferite, și a unei resurse umane cu calități manageriale deosebite și experiență interdisciplinară bogată.
Cercetarea și educația transdisciplinară se pot dezvolta într-o țară doar împreună cu cercetarea și educația disciplinară clasică.
Știință post-normală se referă la un anumit tip de proces de utilizare a cunoștințelor științifice în luarea deciziilor cu privire la probleme publice complexe, în particular a celor de mediu, probleme care implică o incertitudine mare cu privire la cunoștințele disponibile, sau chiar absența acestora. Zona de relevanță a științei post-normale este o extindere a științei aplicate, a cercetării tehnologice în sens larg. Având în vedere obiectivele politice asumate de știința post-normală, respectiv justiția socială și durabilitatea de mediu, această abordare dorește să influențeze agenda cercetării fundamentale în sensul atingerii acelor obiective prin extinderea noțiunii obișnuite în știință de evaluare colegială (de către oamenii de știință) spre o evaluare produselor științifice de către toți cetățenii care sunt sau nu sunt oameni de știință. Evaluarea de către cetățeni se face prin prisma criteriului utilității rezultatelor științifice pentru dezvoltare durabilă, justiție socială, etc.
În timp ce știința normală este direcționată de întrebări și ipoteze științifice de interes general, de obiectivul de cunoaștere a lumii, iar aplicarea rezultatelor științifice este un proces extern științei de tip tehnologic și economic, știința post-normală împachetează știința normală într-un proces socio-politic.
Știința post-normală nu este o știință pentru că nu îndeplinește standardele metodologice și epistemice ale științei. "Știința" postnormală dezvoltă un pachet de tehnici pentru atingerea unor obiective de interes public prin proiectarea modului de funcționare al științei normale și evaluarea sintetică a opiniilor oamenilor despre chestiuni relevante pentru rezolvarea problemelor (folosind fuzzy cognitive maps, etc).
Știința post-normală este o preocupare extraștiințifică a unor oameni de știință maturi cu interese politice de un anumit fel, sau care răspund unei comenzi publice înt-o entitate politică interesată de aceste chestiuni (UE, de exemplu). Termenul știință din sintagma știință postnormală nu are nimic de a face cu cel de știință relevant pentru universități. Utilizarea termenului știință în acest caz este un abuz semantic. Nu este necesară o formare la nivel de licență și master pentru știință post-normală într-o facultate de științe ale vieții sau ale naturii. Știința post-normală se face de facto by project, câtă vreme există astfel de cereri pe piață.
Știința transdisciplinară este un demers în care oameni de știință în sens tradițional abordează probleme complexe care necesită pentru rezolvare cunoaștere științifică, în principiu, dar pentru care sunt necesare noi dezvoltări teoretice care nu sunt produse încă de nici o disciplină existentă. Exemple de probleme de cunoaștere abordate: managementul bazinelor hidrografice, cauzele obezității, situația copiilor cu părinți separați, faptul de a fi conștient (eng. consciousness). Cunoștințele necesare sunt despre procese de diferite feluri, de la nivel molecular la nivel psihic și social. Aceste procese sunt cuplate mai mult sau mai puțin la diferite scări spațiale și temporale și generează problema complexă care trebuie rezolvată.
Diferența dintre știința postnormală și cea transdisciplinară este la nivelul tipului de problemă și a tipului de evaluatori colegiali relevanți.
Problemele transdisciplinare sunt relevante pentru știință în sensul că pot face obiectul unei cercetări științifice standard, verificabile intersubiectiv, cu rezultate obiective. Metodologia de cercetare trebuie să conceptualizeze procesele cuplate și să le descrie și modeleze. Dacă există limite epistemice, ele vin din natura complexă a entităților implicate și proceselor, nu dintr-o subiectivitate asociată unor preferințe și valori personale ale cercetătorilor. Valorile politice pot exista și există la oamenii angajați în procese economice și sociale relevante pentru problemă, dar nu sunt prezente în mod relevant la cercetătorul științific în calitatea sa de cercetător. Doar oamenii de știință evaluează dacă aceste activități științifice transdisciplinare sunt adecvate, la standarde științifice, iar cetățenii numai semnalează problemele, plătesc cercetarea prin stat și fundații, și primesc rezultatele. Decizia de intervenție pentru rezolvarea problemei este exterioară cercetării trandisciplinare, nu o iau oamenii de știință ca oameni de știință, dar cercetarea trandisciplinară servește oamenii politici și cetățenii care vor lua deciziile.
Problemele post-normale sunt pur politice, ele nu pot avea o rezolvare științifică, au o rezolvare civică și politică diferită în funcție de sistemul politic al societății respective.
Știința transdisciplinară nu este o știință propriu-zisă în sens clasic, cu metodologie unitară pentru orice problemă abordată, ci este e un proces organizațional de management al științei în scopul accelerării evoluției cunoașterii științifice practicabil de către oameni de știință maturi. Ea conduce la o practică de cercetare orientată pe probleme folosind un instrumentar metodologic adaptat problemei și provenind din zonele disciplinare ale științei, la care se adaugă noi dezvoltări conceptuale și metodologice inventate de grupurile mixte de oameni de știință.
Nu se poate pune problema inițierii în chestiuni transdisciplinare a tinerilor fără a avea deja clare cunoștințele disciplinare, și nici de abordări transdisciplinare de succes fără a avea echipe capabile să lucreze deja interdisciplinar pentru rezolvarea unor probleme care implică procese cuplate mai simple. Cel mai bine se pretează la abordări transdisciplinare centre ce cercetare asociate unor școli doctorale care au mastere interdisciplinare în amonte, în măsură să le furnizeze resursă umană bine pregătită.
Succesul transdisciplinar e o chestiune nu doar de echipe competente, ci și de leadership, de talent managerial de excepție în condiții de autoritate științifică disciplinară și interdisciplinară.
Nu poate exista un specific post-normal al unui program de licență, instrumentele tehnice post-normale putând fi abordate la nivelul unor discipline despre asistarea deciziilor publice. Poate exista un specific transdisciplinar la un nivel înalt de pregătire, doctoral, iar acesta trebuie pregătit prin clarificarea problemelor ridicate de interdisciplinaritate la nivel de master după o solidă fundație disciplinară la nivel de licență.
Specificul interdisciplinarității, al cărui mod de gândire trebuie să fie déjà familiar cui face o cercetare transdisciplinară, este cum se pot crea instrumentele metodologice (baze de date, modele matematice de interfață) pentru cuplarea unor procese diferite, să zicem ecologice și hidrologice într-un bazin hidrogragic. Aceste instrumente nu interesează nici o disciplină separată, ci doar pe cercetătorii din echipele interdisciplinare, sau din domeniile de graniță respective (în cazul dat, ecohidrologie).
A aborda post-normal la licență sau master înseamnă a reduce motivația pentru știința normală unor oameni care încă nu o stăpânesc, în condițiile în care asta e baza oricărei alte activități a lor profesionale, înseamnă a crea reflexul că ideologia politică a zilei e mai importantă decât știința, când ele sunt de naturi total diferite, cu roluri total diferite în funcționarea unei societăți.
A vrea să arzi etapele, a aborda transdisciplinar, prin procesele cuplate multiplu cele mai complexe la nivel de licență sau master, înseamnă a da niște scheme fără conținut tinerilor, niște scheme a căror semnificație nu o pot înțelege în profunzime, cu care nu au ce să facă în viața profesională reală fără să fi înțeles procese mai simple, elementare, sau procese cuplate mai puțin complexe, abordabile interdisciplinar.
Concluzionez că atât știința post-normală, cât și cea transdisciplinară sunt extinderi conceptuale și instituționale ale științei obișnuite apărut în țări cu bogată experiență în știința obișnuită, organizată în discipline, domenii. Prima este neconformă metodologiei științifice, o politizare explicită a activității științifice, poate fi relevantă doar în timpuri de ideologizare a politicii cercetării, iar ceea ce este recuperabil din ea este la nivelul unor instrumente de asistare a deciziilor. A doua este o tactică de accelerare a progresului științific în cunoașterea proceselor foarte complexe asociate unor probleme de interes public, dar este dependentă de dezvoltarea excelentă a disciplinelor științifice implicate în rezolvarea problemelor, de existența unei infrastructuri instituționale adecvate, în măsură să catalizeze cooperarea prin reducerea costurilor de tranzacție dintre cercetătorii cu profiluri intelectuale diferite, și a unei resurse umane cu calități manageriale deosebite și experiență interdisciplinară bogată.
Cercetarea și educația transdisciplinară se pot dezvolta într-o țară doar împreună cu cercetarea și educația disciplinară clasică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu