Deplasarea în teren organizată sâmbătă a decurs foarte bine. Ne-am atins toate obiectivele. Toți paticipanții au primit un dosar tematic al deplasării, cu program, hărți, descrieri, așa cum se dau la conferințe internaționale când se organizează excursii asociate conferinței.
O persoană a ratat microbuzul, care a plecat la șase dimineața punct de la Trapezului. O așteptam, dacă nu suna că s-a trezit când noi tocmai intram pe autostradă. Fusese sunată insistent de multe colege cam de pe la 5:30. Ne-am ținut de grafic și la 21:15 am fost înapoi în București.
Șoferul microbuzului a fost un om jos pălăria. Faptul că am lucrat cu contract cu firmă și nu la negru ca alte dăți ne-a asigurat controlul asupra situației. Nu ne-am mai trezit că vine cu 30 min întârziere și oprește la 500 de m distanță de locul de întâlnire ca să alergăm puțin, ca în tura la Arnota din toamnă. La final trebuia completată o fișă de evaluare a șoferului. Sper că studentele și studenții nu au abuzat, uneori la deschiderea ușii se auzea muzica precum la disco. Oricum, omul era de treabă și din fire. Am însoțit microbuzul cu mașina personală pentru mai multă flexibilitate în gestionarea situațiilor neprevăzute. A fost de folos mai ales la Măcin, unde am preluat persoanele însoțitoare în timp ce grupul era în pauză la benzinărie, dar și în alte situații.
Prima oprire a fost la Capidava, unde mulțumită dlui Profesor Opriș de la facultatea de istorie a UB, cu care luasem legătura, paznicii sitului erau anunțați că sosim și ne-au întâmpinat prietenește. Am vorbit una-alta despre proiecte de infrastructură pentru practică la arheologie în zonă.
În plus față de ce planificasem inițial am avut șansa de a ne întâlni cu dna Valentina Vădineanu, biolog, nepoată a dlui Vădineanu, originar din Măcin. M-am trezit cu un telefon vineri, aflase de noi de la prieteni din oraș, după ce cerusem administrației aprobarea de intrare fără taxă în parc, ca grup organizat (am primit scutire de taxa individuală de 6 lei de persoană). Dânsa ne-a făcut interfața cu rangerii parcului mult mai ușoară, am fost primiți ca prieteni de-ai casei, așa cum de altfel administrația prin specialistul în comunicare Adela Bălan ne și scrisese pe e-mail:
"Va urez spor în toate!
Parcul nostru este casa voastră!"
La sugestia oamenilor de la parc am renunțat la intrarea prin Jijila și am pornit de la casa izolată a d-lui Bădilaș Vasile, ranger la parc, fost inginer mecanic și mare iubitor de țară. Nu toate gospodăriile au steag pe catarg în curte. Dl Bădilaș ne-a impresionat pe toți cu darul pedagogic, pasiunea de munte, abilitatea de a comunica și cunoștințele de biologie și managementul ariilor protejate. Grupul nostru a făcut o donație parcului, cât pentru două taxe de ghid însoțitor. Ni s-a tăiat bon fiscal.
Traseul parcurs a fost MULT mai greu decât cel prevăzut inițial, dat fiind că eram un grup cu foarte multe fete, și multe persoane fumătoare, însă cu ajutorul lui Dumnezeu am văzut cea mai spectaculoasă parte din zona Pricopanului, respectiv creasta peste vârful Suluc. Am fost însoțiți pe traseu de dl ranger Cristi și de dna Vali Vădineanu.
Pe drum unii studenți au măsurat broaște țestoase folosind fișa de monitorizare de pe site-ul parcului. Nu i-am lăsat decât la prima, care era cu pui, întrucât traseul s-ar fi lungit prea mult. Dar nici ei nu s-au lăsat, au notat păsări, au prins nevertebrate, așa că duminică seara la București am avut deja pe mail un mini-raport. O să asamblăm informația după ce completăm la seminar și chestionarele de la parc (lăsate nouă de dl Cristi) și vom face un raport oficial din partea anului 3 Eco.
Pe la 15:30 după câteva sus-josuri pe vârfuri care au solicitat intens oamenii și era clar că nu mai ajungem în timp util la fântâna de leac am coborât din creastă tot la casa d-lui Bădilaș pe un traseu de cicloturism, renunțând la ultima parte a traseului de creastă. Acolo, numai bine, am primit un pachet de broșuri despre PN Măcin de la dl Bădilaș, care a fost distribuit studentelor și studenților.
Standardul de efort al lui Vali, Cristi și al studentului ecolog din Jijila, Alexandru, care a venit direct la Măcin în tură, era pentru ecologi antrenați. Noi suntem, în medie, încă ecologi neantrenați. Dar ne vom mai antrena cu siguranță :) Tura a plăcut tuturor.
Fetele erau suficent de obosite la coborâre ca atunci când au văzut încă un cuplu de broaște țestoase, acum în albia unui pârâiaș, să spună "uite rățuștele", short-cut pentru uite cum stau ca rățuștele. A rămas anecdotică. La următoarele broscuțe văzute în iarbă și pe potecă lumea zicea: încă o rățușcă.
Ne-am întâlnit acum cu doamna Cristina Popescu, cu care vorbisem telefonic de multe ori pe drum să ne asigurăm că totul e ok cu deplasarea grupului, venită și cu fetița - o dulce, amândouă în grija soțului. Bucurie, pupături. Cea mică a primit și ea un dosar de participant la tură. Am aflat că se speriase de o bucată de viperă din drum - moartă - și nu a mai dorit să urce mai departe spre creastă. Mai bine, că era cam greu. Vipera o întâlnisem și noi, dar fetele noastre au avut mai mult curaj, fiind mai mari :)
Apoi am trecut cu bacul la Măcin, altă experiență inedită pentru cele mai multe persoane. Unele au simțit nevoia să se așeze și să nu se uite cum se rotea bacul pe Dunăre. La Brăila totul era aranjat pentru primirea noastră mulțumită dnei Rîșnoveanu, directorul departamentului, care vorbise cu dl Cristofor, directorul stațiunii de cecetare. La Brăila am intrat în grija domnului Dimache, veteran al stațiunii, care ne-a vorbit de proiectul de infrastructură - clădirea în construcție cu noile laboratoare, ne-a arătat stațiunea veche, ne-a condus la pontonul pe care se amenajează sală de conferințe și laboratoare în proiectul condus de dna Postolache, iar apoi la nava Universitatea 3. Mulțumim din suflet dlui Dimache: a sacrificat câteva ore sâmbătă după-amiaza pentru noi, una de așteptare pentru că am întârziat o oră față de programul inițial. Copiii au fost foarte mulțumiți că au văzut nava a cărei poză o prezentaseră prin licee pentru promovarea secției noastre de ecologie și pe care doreau foarte mult să o vadă și pe viu.
La trecerea peste o punte ff flexibilă peste apă spre ponton cu greu am convins o studentă să nu renunțe să viziteze nava. Dar cățelul Marinică, adoptat la navă și numit astfel - din câte am înțeles - în amintirea fostului căpitan, o trecea dus întors mereu surescitat de așa afluență de vizitatori, încât că până la urmă ne-am făcut curaj și am trecut și noi :)
Toți copiii s-au pozat cu nava, le-a plăcut îndeosebi locul de la cârmă. Au potențial de lideri. Marinarul de serviciu, veteran și el, ne-a povestit amintiri din deplasările trecute, de prin anii 90. A fost puțin dezamăgit că a trebuit să renunțe la ritualul "botezului" noilor veniți, adică aruncatul unei găleți cu apă de cât mai sus peste fiecare persoană, prin surprindere. A rămas pentru când vom avea o tură cu nava, altă dată :)
Drumul spre casă nu a ridicat probleme. Studenții m-au sunat pe mobil dacă au voie să cumpere niște bere, să aibă în microbuz. Le-am spus că reprezentăm Universitatea din București până când ajungem înapoi la Trapezului și nu e bine să lăsăm impresii care nu ne caracterizează :) șoferului firmei de transport. Oamenii au înțeles, iar după finalizarea excursiei tot grupul a mers la o terasă. O meritau din plin.
Mai jos pun câteva poze. Unele sunt făcute de studenți.
O zi frumoasă și la cât mai multe ture de ecologi !
