Obsesia utilitaristă a maximizării tipică oamenilor
lipsiți de principii, onoare, dispuși să speculeze orice pentru a dobândi mai
multe resurse și putere, justifică să reiterăm lucruri cunoscute cu privire la
natura meritului în cercetarea științifică.
Meritul științific constă în înțelegerea și exercitarea
echilibrată a rolurilor existente în producerea cunoașterii științifice și în
evaluarea ei (tabelul 1a-d, tabelul 2), fără carență și fără exces în
manifestarea unuia sau altuia dintre roluri. Dată fiind complexitatea
procesului de producere a cunoașterii științifice nu poate exista nici un om de
știință azi care să îndeplinească simultan toate rolurile, dar orice
organizație cu misiune de cercetare are obligația să le acopere pe toate în mod
potrivit. Pe traseul său de carieră un om de știință poate trece prin multe
dintre aceste roluri. Este responsabilitatea managerilor de organizație și de
sistem să creeze o cultură organizațională și practici în acord cu natura
meritului științific.
Tabelul 1a Meritul în
proiectarea și coordonarea cercetării.
Tabelul 1b Meritul în
producerea de date.
Tabelul 1c Meritul în procesarea
datelor.
Tabelul 1d Meritul în scrierea
publicațiilor științifice.
Tabelul 2 Meritul producției
finite de cunoaștere științifică.
În esență meritul științifică rezultă dintr-o
autolimitare o tendințelor naturale de maximizare a utilității psihologice sau
materiale pe baza unor exigențe morale și etice. Folosul moralei și eticii în
context organizațional vine din faptul că nu sacrifică eficacitatea în daunei
eficienței personale sau organizaționale (să iei bani fără să produci mai nimic,
respectiv să produci pe termen scurt ca organizație foarte mult distrugând
durabilitatea producției pe termen lung).
Există oameni de știință și există oameni care numai au
semnat la angajare o fișă a postului cu atribuții în domeniul științei. Există
manageri care provin dintre oameni de știință și manageri care provin dintre
semnatari întâmplători de fișe ale postului. Oamenii de știință cunosc natura
meritului în cercetarea științifică, cei cu statutul de semnatari ai unor fișe
de post privesc acest domeniu de preocupări umane cu o privire oportunistă. Și
mâine cei din urmă s-ar ocupa de ghicit în cafea în loc să fie cercetători dacă
acestea ar fi preocupări care conferă statut social și bani. Poate că ar fi
ceva mai potrivit ca pentru astfel persoane să existe universăți și institute
pentru ghicit în cafea și activități conexe pe bani publici. În acest mod del
puțin activitatea oamenilor de știință nu ar mai fi perturbată printr-un
amestec fără rost al unor practici diferite.