România anului 2025 oferă cele mai bune condiții pentru
gândire de la căderea regimului comunist încoace.
Țara fiind adusă la un pas de faliment de proștii lacomi
care au avut influență determinantă până acum
în toate instituțiile publice, nu ne mai poate ispiti pierderea timpului
cu distracție sau implicarea în vaste proiecte de construcție materială. Instituțiile religioase care au validat procesele sociale falimentare de 35
de ani încoace neglijând misiunea lor spirituală și-au pierdut credibilitatea,
atractivitatea, forța și nu mai au cum să pună presiune pe oameni să nu
gândească. Accesul la resurse serioase pentru gândire este amplu și relativ
ieftin datorită tehnologiilor moderne.
Elevi, studenți, profesori, cercetători, ne aflăm în fața
unei oportunități istorice de a gândi.
Pe plan personal, gândirea oferă satisfacții intrinseci,
e automotivantă, ținând de însăși firea umană. Cunoașterea obținută prin
gândire este un capital folositor în orice context de viață. Pe plan comunitar,
gândirea consolidează relații și întărește încrederea. Gândirea pendulează
între personal și comunitar, antrenând atât mintea, cât și dialogul și
democrația. Un mediu social în care se gândește este unul respirabil,
predictibil în privința regulilor de conviețuire, rezonabil și deschis
schimbării graduale. Acel mediu în care cei responsabili de dezastrul actual
din țară nu se mai simt confortabil.
Gândirea are nevoie de trei condiții ca să poată reuși.
Libertatea este prima dintre
ele. Nimic nu poate fi gândit pentru că ție să dă să gândești. Teme mari, zone
de interes pentru orientare sunt de folos în procesul de formare, dar ce anume
exact e o chestiune de comun acord punctual și neuniformizat.
Permanența este a doua dintre
ele. Gândirea este vie, este o experiență, nu poate fi fotografiată sau filmată
și privită după, Cine spune am gândit, dar acum a venit vremea să mai fac și
altceva, și-a pierdut timpul. Gândirea are până devine o respirare simplă și
ușoară. Nu e un joc pe care-l practici dîn când în când. Începutul este greu,
finalul nu există, iar drumul gândirii este tot mai ușor pe măsură ce mergi pe
el. Odată așezați pe drum, gândirea este generoasă, relaxată, politicoasă,
atentă, civilizată.
Acțiunea concretă este a
treia condiție. Gândirea nu se închide în sine, ci fundamentează ce facem. Ce
face fiecare în propria viață și ce facem împreună. Asta înseamnă că e nevoie
de răbdare, de așteptare, de amânarea acțiunilor până avem o reprezentare
realistă despre ce urmează să facem. Cine vrea să acționeze fără să gândească,
disprețuind gândirea, mimând-o, neantrenat, necunoscător își distruge propria
viață, pe altora și, dacă ajunge la putere, a unei țări întregi.
Dar gândirea ascunde și capcane. A gândi se poate
face în foarte multe feluri, toate fiind legate între ele în viața reală și separate
pe domenii când învățăm, predăm și cercetăm. Capcanele gândiri pot veni fie din
specializare excesivă, fie din pretenții de unificarea neriguroasă. Din capcana
specilizării ieși prin contextualizare, din cea a veleitarismului prin
aprofundare. De-a lungul timpului cei care ne-au precedat gândind au căzut în
aceste capcane, au discreditat gândirea și a deschis drumul spre putere
proștilor lacomi. Noi să n-o mai facem.
Azi ne mai poate motiva în România în învățare și predare
să fim liberi și să acționăm cu răbdare pe baza unei gândiri permanente. Nu
există vreo autoritate să ne spună ce să facem. Facem ce alegem că este de
făcut și mergem cu moderație pe drumul gândirii.
Gândirea și cultura vie care se formează prin ea este
locul în care se poate trăi bine, țara noastră de peste câțiva ani. Nu punem
gândirea peste ape, dealuri și munți ca un cearceaf peste un cadavru, ci așezăm
natura în cultura noastră vie, atentă și generoasă ca într-un cuib protector.
Acest cuib a fost aproape distrus, a ajuns jalnic și demn de disprețuit. Ce poate motiva pe cineva mai mult decât să refaci locul vieții tale personale și comunitare? Să îți îngrijești grădina?
Toate acestea sunt posibile și încep de azi.
