Nicolae Botnariuc, 1999, Evoluția sistemelor biologice supraindividuale

Se poate descărca în format electronic de aici (141 Mb):

aspabir.biogeochemistry.ro/files/Evolutia_Sistemelor_Biologice-Nicolae_Botnariuc.pdf

Enjoy :)

Tehnica muncii intelectuale, de Mihail-Radu Solcan

O carte despre asta, foarte relevantă și pentru cei care sunt studenți în ecologie:

http://www.filosofie.unibuc.ro/~solcan/eft/index.html

Profesorul universitar: stilul antreprenorial sau stilul clasic ?

Numesc stil antreprenorial acel stil de a lucra cu studentele și studenții în care furnizezi servicii educaționale, iar cetățenii din fața ta le cumpără, sau le-a cumpărat statul de la tine pentru ei deja, lor fiindu-le furnizate gratuit. Dacă dorește clientul poți furniza și servicii de formare a valorilor, fără ca neapărat tu să te identifici cu ele. Azi lucrezi în China, mâine în SUA, poimâine în Congo, răspoimâine în Arabia Saudită, acolo unde ești plătit mai bine. Ești ca un antrenor al unei echipe de fotbal.

Numesc stil clasic acel stil de a lucra cu persoanele în care funcționezi nu doar ca releu de transmitere a unor servicii educaționale, ci propui în mod neexplicit un sistem de valori în cadrul cărora cunoștințele transmise și competențele și abilitățile formate să fie folosite într-un mod coerent în propria viață a persoanelor din fața ta. Acel sistem de valori este asumat de tine ca profesor, nu doar jucat ca la teatru în fața persoanelor din fața ta.

Stilul antreprenorial este asociat conceptului antreprenorial de universitate și unei societăți dorit universale și cosmopolite (modelul Bologna), stilul clasic este asociat modelului clasic de universitate și unei culturi anume naționale sau transnaționale, dar cu identitate clară.

Profesorul ca transmițător de valori și care merită un respect diferit pentru ceea ce face față de cel pe care îl merită și un excepțional instalator care schimbă cu succes și durabil garnitura la chiuveta de la baie este profesorul în stil clasic.

În condițiile în care vorbim în aplicarea principiului subsidiarității de niveluri de relativă autonomie regională și națională în cadrul identității europene în formare, se pune următoarea întrebare: care trebuie să fie stilul profesorului universitar ? Antreprenorial, transcultural, pentru a stimula formarea unei identități europene, sau clasic, pentru a menține și ceva din identitatea culturală națională și regională.

Evident că în fapt fiecare profesor are și o agendă privată și una organizațională, ca orice manager. Doar nebunii sau geniile actoricești își pot schimba identitatea culturală după cum bate organizația și guvernul. Întrebarea cu privire la stiluri este una de pondere și acceptabilitate a celor două stiluri în practica educațională.

Oamenii au nevoie de modele, dar au nevoie și de servicii educaționale de calitate. Stilul clasic pune accent pe autopropunerea neexplicită, discretă, a profesorului ca model celor din fața lui, o dimensiune a activității sale evaluabilă subiectiv, iar stilul antreprenorial pune accent pe calitatea serviciilor educaționale furnizate, o dimensiune a actului educațional evaluabilă (cât de cât) obiectiv. Ce e obiectiv nu e neapărat și bun, dovadă rezultatele aberante uneori obținute la examene unde se aplică teste grilă, cei mai buni luând note modeste pentru că sunt corecți sau au nimerit o zi mai proastă, iar specialiștii în copiere luând cu ușurință un zece binemeritat, dar aberant.

A crede că formarea valorică a persoanelor din fața profesorului poate fi evaluată obiectiv la scara de timp a ciclurilor universitare este dubios. Formarea valorică se evaluează la scara deceniilor, prin modul în care profesorul rămâne în memoria colectivă a celor cu care s-a aflat față în față.

Sistemul de autoevaluare a profesorilor se referă exclusiv la latura evaluabilă obiectiv. Clasificarea activității profesorilor după numărul de șaibe realizate și garnituri montate la chiuvetele educaționale este o ciudat în măsura în care are implicații în salarizare și nu trebuie doar să susțină testarea rezultatelor unor programe raționaliste de cercetare în psihologia educației. Nu pot fi bănuit de conflict de interese, am montat multe garnituri și șaibe, cu mult peste numărul necesar pentru gradul de instalator pe care îl dețin.

Dar ce vreau să spun este că un mare profesor nu este un mare instalator în mod necesar, deși poate fi și asta. Pentru mine cei mai mari profesori în facultate pe care i-am avut au fost doamna Vlădescu, domnul Tesio, doamna Iordăchescu și doamna Hillebrand, iar dintre tineri niște fete de la biochimie al căror nume l-am și uita (pe una o chema Laura, parcă) și care au plecat de mult de acolo. Unica lor trăsătură comună este modul în care ni s-au autopropus ca modele, fiecare în felul său, cu personalitatea sa, transgresând limita indefinibilă, dar atât de evidentă, dintre stilul antreprenorial și cel clasic.

În fața diversității nevoilor studentelor și studenților este limpede că nici măcar nu poți avea același stil cu toți, darămite să ai doar un stil. Cu fiecare trebuie să ai un amestec diferit de stiluri, iar asta e posibil doar dacă îi tratezi ca persoane, nu ca pe niște clienți. Managementul adaptativ este o noțiune valoroasă nu doar în dezvoltarea durabilă, ci și în dezvoltarea umană.

Am scris acest text pentru că mă deranjează felul în care se face așa-zisa evaluare a calității actului educațional, îmi perturbă activitatea prin implicarea pe șest a unor studenți în el, deranjând indirect și pe ceilalți studenți neimplicați în el. Recomand conducerii să scoată studenții din afacerea asta raționalistă. Dacă vor cu adevărat să le dea un rol, atunci să lase studentele și studenții să decidă ce cursuri doresc să urmeze și ce profesori doresc să aleagă, așa cum este la fiecare universitate serioasă. Iar cei care rămân fără cursanți să fie concediați, așa cum e în State. Până atunci restul este o pseudo-implicare. Mai mult crează probleme decât rezolvă. Generează asimetrie între studenți și deformează caracterul unora care tind să se creadă altceva decât sunt, adică studente și studenți.

Dat fiind că punerea în practică a celor propuse mai sus este imposibilă în condițiile actualei legislații a educației și a muncii, situația va rămâne la fel ca și până acum ani buni de acum încolo. Dar cel puțin este bine că avem libertatea să o criticăm. Slavă Domnului.