Indicatori ca să nu mai fim pe ultimul loc în cercetarea europeană

 

Cauza principală a poziționării României pe ultimul loc în European Innovation Scoreboard este finanțarea scăzută, iar a doua cauză ca importanță este rezistența instituțională la schimbare, atât la nivel de sistem, cât și la nivel de organizație. Orientării evaluării organizațiilor noastre după standarde internaționale i se opune argumentul că finanțarea internă e prea slabă ca să fie atinse acele standarde, ceea ce consolidează rezistența la schimbare. Altfel spus, puținii bani existenți sunt cheltuiți ineficient cu argumetnul că sunt puțini.

 

În acest text sugerez câțiva indicatori de evaluare care pot stimula orientarea institutelor către performanță. Nici unul dintre ei nu vizează compararea institutelor cu standarde de performanță externe României, dar prin modul de formulare pot ca întreg să orienteze activitatea de zi cu zi a institutelor către niște obiective operaționale diferite de ce fac efectiv de obicei. Lista indicatorilor este mai jos.

 

Integrare internațională:

·       Participă instituțional în supra-organizațiile relevante domeniului ? Ce roluri și contribuții are ?

·       Câți cercetători sunt membri activi în societățile relevante domeniului ? Ce roluri și contribuții au avut în ultimii zece ani ?

·       Entitatea a organizate conferințe și alte evenimente ale societăților internaționale relevante ?

·       Infrastructura majoră a institutului este integrată în rețelele de infrastructură internaționale ? Ce organizații internaționale au avut acces la infrastructura majoră ?

 

Transfer de cunoaștere către beneficiari:

·       Număr de SME noi formate prin preluarea tehnologiilor și serviciilor dezvoltate în stadiile 1-4 în institut.

·       Creșterea cifrei de afaceri a beneficiarilor care au preluate tehnologiile și serviciile

·       Număr de brevete naționale și internaționale pentru stadiile 3 și 4 ale tehnologiilor și serviciilor.

·       Număr de publicații WoS care au validat prin comunicare internațională stadiile 1 și 2 ale tehnologiilor și serviciilor

 

Producție științifică:

·       Dinamica publicațiilor institutului în Web of Science, număr de citări și H instituțional

·       Prezența proiectelor de finanțare instituțională (tip nucleu) și prin competiție în WoS

·       Număr de review-uri sistematice, semisistematice și integrative în WoS, impactul lor

·       Număr de articole sursă primară în WoS, impactul acestora

·       Număr de seturi de date și metode publicate în reviste de specialitate, număr de seturi de date în site-uri specializate

 

Indicatori de proces – structură organizațională

·       Unitățile funcționale reflectă direcțiile de interes de pe plan internațional abordate de cele mai importante societăți internaționale și conferințe ?

·       Există unități funcționale de excelență, competitive pe plan internațional în termeni de producție științifică ?

·       Există unități funcționale neproductive permanent susținute de alte unități funcționale din organizație ?

 

Indicatori de proces – resursă umană

·       Calitatea procedurilor de concurs, deschidere față de candidați din afară, obiectivitatea criteriilor, ponderea echilibrată a indicatorilor de proces și de rezultat între criterii, solicitarea de scrisori de recomandare din afara institutului pentru pozițiile mari.

·       Număr de cercetători din diaspora reintegrați prin proiecte naționale și internaționale. Număr de cercetători reintegrați care au ajuns în poziții de management intermediar și strategic.

·       Profile Web of science, Orcid, Research Gate și Google Scholar ale cercetătorilor din Institut. Metricile cercetătorilor în raport cu ceilalți cercetători din WoS și RG.

·       Corelația dintre pozițiile cercetătorilor și metricile producției de cercetare.

·       Corelația dintre pozițiile de management ale cercetătorilor și pregătirea formală pentru managementul cercetării.

·       Există o bază largă de selecție a managementului intermediar și de vârf prin educație continuă pentru management intermediar și strategic ?

 

Indicatori de proces infrastructură:

·       Măsura în care echipamentele sunt menționate în metodele articolelor publicate în WoS. Care este producția de articole asociată utilizării echipamentelor majore. Care este rata de producție de articole în timpul de amortizare al echipamentului.

·       Măsura în care echipamentele sunt menționate în brevetele produse în institut. Care este producția de brevete asociată utilizării echipamentelor majore. Care este rata de producție de brevete în timpul de amortizare al echipamentului.

·       Raportul dintre timpul de utilizare a echipamentelor majore pentru producție de articole și brevete și timpul de utilizare pentru servicii către terți.

·       Timpul de utilizare efectivă a echipamentelor în raport cu timpul maxim de utilizare potențială.

 

Indicatori de proces proiecte de cercetare:

·       Poziții publice ale organizației pentru creșterea finanțării competitive a cercetării. Indicatori mass-media ai pozițiilor publice.

·       Educația formală a cercetătorilor pentru ciclul de management al proiectelor de cercetare.

·       Număr de proiecte internaționale în parteneriat coordonate de institut, aplicate și câștigate.

·       Integrare în rețele internaționale de proiecte.

 

Indicatori ai bugetului

·       Ponderea finanțării prin competiție de proiecte naționale și internaționale în bugetul institutului.

·       Raportul dintre bugetul anual și metricile de producție anuală și impact WoS la scara institutului.

·       Raportul dintre bugetul unei unități funcționale și producția anuală și impactul WoS la scara unei unități funcționale.

 

O evaluare de aceste fel, separat față de evaluarea formalizată deja existentă, permite recomandări pentru utilizarea eficientă a infrastructurii, recrutarea și managementul meritocratic al resursei umane de cercetare și de management, racordarea organică la standarde internaționale prin cooperare cu cei din comunitățile externe de cercetare. Rolul ei poate fi de “nudging”, înghiontire către practici mai eficiente de utilizare a bugetelor de cercetare existente, care al legitima mai bine și cererile de creștere a acestor bugete. Pentru că la rândul lor și cei care fac aceste bugete spun: n-are rost să dăm bani mai mulți într-un sistem unde organizațiile oricum nu îi cheltuie eficient.

 

Varianta să plângem toți de mila noastră nu poate fi numită o politică publică.

O atitudine rezonabilă în cercetare cu privire la viitoarele planuri de egalitate de gen

 

Condiționarea finanțărilor din surse europene de existența și implementarea unor planuri de egalitate de gen va duce în mod inevitabil la adoptarea acestora în organizațiile cu misiune de cercetare din România. UEFISCDI a făcut un serviciu sistemului de cercetare punând la dispoziție un model care poate fi preluat și adaptat de orice altă instituție: https://www.gep.uefiscdi.ro/#directii

 

Din punctul de vedere al naturii fenomenului trebuie spus de la bun început că are o dimensiune obiectivă și una ideologică. În domeniul ștințific al studilor de gen ele coexistă, așa cum coexistă și în domeniile care se ocupă cu problemele de mediu, sau alte probleme cu impact social imediat. Ideologizările fizicii, chimiei sau matematicii au loc mai dificil, altminteri s-ar fi făcut și ele demult.

 

Orice abordare rezonabilă a situațiilor instituționale asociate unui domeniu hibrid științifico-politic va pune accent pe temeiurile și aspctele obiectivce și va minimiza ideologizarea, care însă este inevitabilă. Oriunde oamenii dețin cunoaștere cu privire la fapte obiective, în acest caz legate de discriminarea de gen, vor încercă să le și aplice cu bune intenții, unii, și oportunist alții, cei din a doua categorie fiind mai puțini la început și mai mulți ulterior, după ce tema devine mainstream și aduce avantaje de diverse feluri. E de dorit ca rolurile obiective și poltice să fie diferite, pentru ca faptele să continue să fie evaluate obiectiv, dar instituțional se acceptă tot mai mult amestecarea rolulurilor, cu consecințe generale asupra erodării obiectivității și statutului social al instituțiilor de cercetare. Cum încă există un capital simbolic solid al universităților, cel puțin în România, nu ne așteptăm prea curând la presiuni sociale pentru ca ideologizarea problemei să fie prezentă numai acolo unde e mqi potrivit, în zona rolurilor politice. Practic oamenii de știință transferă roluri politice către organizații academice fără să mai și intre în piața politică efectivă, cu consecințele globale pe care le studiază acum cercetătorii din științe politice. La scara de timp a proiectelor de cercetare situațiile instituționale noi de felul celei despre care vorbim acum sunt însă variabile exogene, nu pot fi controlate și trebuie luate ca atare.

 

Atâta vreme cât nu este nimic deja formalizat și asumat fiecare persoană din sistemul de cercetare poate să acționeze cum dorește. Odată ce instituționalizarea se prefigurează clar persoanele cu responsabilități manageriale de top au datoria să asigura adoptarea planurilor, fie și prin copy-paste, în primul rând ca să asigure securitatea financiară a instituțiilor și racordarea la standardele academice occidental de producere a cunoașterii științifice. Dacă revista Nature se edita la București, iar Science la Cluj, dacă în fiecare reședință de județi aveam câte o universitate ca a unui land german, ne puteam lipsi poate de adoptarea rapidă a unor planuri de egalitate de șanse pentru a avea acces la proiecte europene. Nu e vorba numai de bani, e vorba de înrețelare cu oameni care știu să facă cercetare obiectivă mai bine ca noi. E treaba noastră să decuplăm ce e obiectiv de ce este ideologic pe cât posibil. Există discriminări de gen reale în cercetare și spațiul academic și față de femei, și față de bărbați, de la caz la caz, iar planurile de egalitate de gen pot fi de folos.

 

Un factor care trebuie controlat de la bun început e abuzarea de astfel de planuri în mod oportunist. Țările fost comuniste au memoria abuzurilor în numele unor etici formalizate (al eticii și integrității socialiste), cu autocritici la ședințe de partid pentru fapte din familia ta, înscenări orchestrare pentru eliminarea competitorilor, etc. Mecanismul reglării unor potențiale abuzuri azi există, se numește în prmul rând Ombudsman și Avocatul poporului, iar în al doilea rând instituția europarlamentarului. Toate instituțiile de cercetare ar fi de folos să aibă și Ombudsman, pentru că un plan de egalitate de șanse ajuns în mâna unor șefi cu prea multă putere n-ar fi decât încă un cod al eticii cercetării ajuns instrument în luptele intestine pentru putere. Obiectivul ar fi ratat și etica ar fi discreditată. România nu are un climat social al corectitudinii, ci unul al micii corupții generalizate, nu ne putem aștepta ca implementarea planurilor de egalitate de gen să nu fie sub presiunea deturnării de către interese corupte mai mici sau mai mari. Dacă abuzurile ar tinde să devină o problemă de scară națională, există europarlamentari de toate culorile politice prin care se poate da feed-back direct UE.

 

Odată adoptate în toate instituțiile, planurile pot avea un rol benefic de prevenție, pe principiul “oala acoperită – nu cad muștele-n ea”. Al doilea rol poate fi cel de facilitare a diagnozei obiective a situațiilor de discriminare de gen și a consecințelor lor instituționale. Sunt dezechilibrele majore între ponderea femeilor și bărbaților din unele organizații sau unități funcționale cauzate economic, sau datorate unor discriminări de gen ? Dacă inițial cauzele au fost, ipotetic, economice, ulterior ele sunt însoțite și de discriminări de gen ? Ce consecințe asupra producției academice didactice și științifice există în funcție de domeniul de cercetare ? Ce consecințe vom avea în zece ani dacă acum angajăm numai domni, sau numai doamne într-o organizație sau o unitate funcțională în funcție de domeniu ? Cum se pot modifica situațiile structurale diagnosticate ca disfuncționale în mod eficient ? Prin ce măsuri pot fi stimulate angajarea doamnelor sau a domnilor pentru ca distribuția resursei uman pe genuri să devină mai echilibrată ți cu folos pentru climatul de lucru, când există disfuncționalități ? Toate acestea sunt întrebări la care existența unor planuri de felul celui elaborat de UEFISCDI poate ajuta în găsirea unui răspuns și luarea unor măsuri concrete.

 

Nu are nici o relevanță că în UE planurile de acest fel nu au fost neapărat concepute pentru a rezolva situații de felul celor din paragraful anterior. Odată adoptate nimic nu împiedică folosirea lor pentru orice fel de situații unde distribuția de gen e disfuncțională în arenele de acțiune locală din România. E un mecanism tipic de ex-aptare: o trăsătură evoluată pentru ceva e folosită ulterior pentru altceva, crescând performanța în alt mediu. Mediul din spațiul occidental nu e identic cu cel din România, exaptarea parțială e inevitabilă. Evoluția culturală folosește, ca și cea biologică, ce e la dispoziție.

 

Nu are nici o relevanță că în publicul larg conceptualizările despre gen nu sunt general acceptate, în particular în publicul credincios. E treaba fiecăruia ce face acasă și în spațiul publicul, câtă vreme repectă legea. Planurile pentru egalitate de șanse pot fi utile în mediul intern organizațional pentru o producție academică didactică și de cercetare, la fel ca oricare document de politică internă. Astfel de planuri pot îmbunătăți performanța generală academică și a institutelor de cercetare, ele nu trebuie privite ca având o valoare în sine și ca general aplicabile în societate. Ele pot funcționa foarte bine când există limite clare între zona profesională și cea personală, limite care nu existau în comunism, dar există în capitalism, când spațiul public nu este acaparat de un partid sau altul, de o viziune asupra lumii sau alta, și când cercetării înșiși nu amestecă rolurile profesionale cu cele personale.

 

Orice top-manager va transforma prin gut-feeling sau raționalist o potențială amenințare într-o oportunitate pentru mai bunul mers al organizației. La structura socială din România planurile de egalitate de gen pot fi și amenințări, prin clivajele organizaționale pe care le pot induce, dar pot fi și  oportunități pentru ieșirea din situații despre care prea multă lume nu vorbește, necum să mai și acționeze. Împreună cu acestea se pot rezolva firesc și probleme țintă vizate orginar de instituțiile europene.

 

Dincolo de acestea, e mult mai probabil ca și aceste planuri să fie tratate ca o formă fără fond, în buna noastră tradiție. Nu e însă o fatalitate.

Verificări reciproce și contraponderi între domenii de cunoaștere: implicații pentru politicile publice din educație și cercetare

 

Rezolvarea adecvată a problemelor complexe de scară medie și mare necesită cunoaștere adecvată, resursă umană capabilă să o folosească și să o producă și, pentru problemele rare și unice, capabilitatea de a produce rapid cunoaștere de unică folosință. În acest moment în România nu are cadrul institutional necesar pentru rezolvarea adecvată a problemelor complexe de scară mare, iar cel pentru rezolvarea problemelor complexe de scară medie este precar. În acest text sugerez un model

 

Să numim în mod conventional cunoaștere orice reprezentare care poate fi folosită la rezolvarea unei probleme decizionale. Este rezonabil să credem că prin evoluție biologică și culturală a avut loc dezvoltarea cunoașterii în acest sens de la simplă la complexă, astfel încât să poată fi rezolvate probleme de nivel individual, micro- și macro- social de diferite scări. Tabelul 1 prezintă o reconstrucție simplistă a relațiilor dintre trei mari domenii ale cunoașterii în sensul conventional folosit.

 

Tabelul 1 Reprezentare simplistă a relațiilor dintre domenii ale cunoașterii în sensul convențional.

 

Relație / Tip de abordare	Monodisciplinară sau pseudo-interdisciplinară (fără formare a resursei umane în multiple domenii)	Interdisciplinară (cu formare a unei mase critice de resursă umană în multiple domenii)	Transdisciplinară (cu masa critică de resursă umană formată în multiple domenii și modele de cuplare inter-disciplinară)
Știință - filosofie	Ignorare	Folosire a unor elemente de filosofie pentru accelerarea cercetării științifice cân e nevoie de mutații conceptuale	Implicare a deținătorilor de interese și decidenților în formularea și rezolvarea problemei pe baza înțelegerii preliminare de către aceștia a unor elemente de cunoaștere relevantă la nivel inter-disciplinar
Filosofie - știință	Reconstrucții generalizatoare rupte de realitatea practicii științei, filosofia științei ca întreg.	Reconstrucții la interfața cu subdomeniul theoretic al disciplinelor științifice, filosofii ale unei științe anume
Știință - religie	Teorii psihologice și culturale de reducere a unei clase anume de fenomene religioase	Sisteme de teorii de reducere cu evidențierea limitelor și avantajelor fiecăreia, conștientizarea ireductibilității totale
Religie - știință	Ignorare sau respingere ca demonică	Asumare a unei anumite relevanțe și acomodare cu vocabularul religios prin reprezentări specific religioase
Filosofie - religie	Respingere ca iluzie, atavism, iraționalitate, etc, sau din contra, susținere necritică	Înțelegere descriptivă structurală și funcțională a claselor de fenomene culturale, argumente, tipare structurale, experiențe, etc.
Religie - filosofie	Respingere ca înșelare egocentrică	Înțelegere ca pe un rezultat al eforturilor minții în anumite stadii duhovnicești individuale și contexte social istorice
Tip de probleme	Recurente simple, soluții formalizabile nomic	Recurente de complexitat medie, soluții formalizabile ca modele complementare cuplate	Rare și unice de complexitate mare, soluții formalizabile numai parțial. Soluția include module mono- și inter-disciplinare fără să se rezume la ele.
Producție	În unități funcționale distincte hiperspecializate	Prin implicarea mai multor unități functionale și organizații	În arene de acțiune practică, coproducție
Costuri de tranzacție	Nule în actualul stadiu istoric	Mici și medii	Mari
Antagonism social și economic rezultat	Competiție distructivă pe resurse, minimizarea valorii altor abordări	Competiție construcivă pentru resurse, acceptare a valorii altor abordări	Susținere reciprocă a valorii, consolidare reciprocă

 

Observații:

·       Sistemul de educație de educație preuniversitară din România formează îndeosebi gândirea mono-disciplinară. Evoluția către altceva e blocată prin instituționalizarea intereselor mono-disciplinare.

·       În universități nu este instituționalizată formarea în multiple domenii. Simplul contact cu elemente din alte domenii nu asigură nivelul pentru o abordare interdisciplinară în sens propriu. Nu este finanțată și încurajată deliberat cariera cu acțiune simultană în mai multe domenii.

·       În cercetare parteneriatele sunt de cele mai multe ori pseudo-interdisciplinare, nu există nici competența, nici rezultatele care să permită rezolvares problemelor de complexitate mica și medie. Programele respective sunt folosite ca umbrelă pentru atragerea în comun a unor resurse care sunt deturnate ulterior de le scopul interdisciplinar. În cel mai bun caz programele susțin formarera unor rețele sociale de interese.

·       Abordarea transdisciplinară e limitată de modul de formare a publicului larg, care în cel mai bun caz gândește mono-disciplinar ca rezultat al sistemului de educație transdiscplinar.

 

Putem înțelege de ce în mod necesar reacțiile la situația pandemică, o problemă de mare complexitate, nu puteau fi decât inadecvate. Nici măcar formularea corectă a problemei nu putea fi făcută în stadiul actual. 

 

Recomandări:

·       Reformă sistemică a universităților, cu diferențierea unui corp de elită în care să existe unități funcționale inter-disciplinare capabile să formeze resursa umană necesară.

·       Reformă a sistemului de cercetare cu diferențierea misiunilor între institute și crearea unor unități de elită inter-discplinare.

·       Alocarea resurselor de cercetare diferențiat pentru probleme mono- și inter-disciplinare. Limitarea accesului la resurse interdisciplinare în funcție de resursa umană formată inter-disciplinar existent în proiecte. Descurajarea pseudo-interdiscplinarității. Universitățile și institutele care nu sunt de elită pot face cercetare mono-disciplinară unde există nuclee de acest fel performante și pot numai participa, fără să coordoneze, cercetări inter-discplinare.

·       Dezvoltarea unui modul pentru înțelegerea naturii interdisciplinarității în masteratele didactice și adaptarea programelor analitice din preuniversitar pentru a  micșora competiția distructivă dintre reprezentări asupra lumii.

·       Crearea cadrului institutional pentru apariția adaptativă a unor unități de asistare a deciziilor pentru probleme complexe rare și unice, făcând apel la resursa umană din unități funcționale interdisciplinare ale universităților și din institutele relevante. În primă etapă cu implicare limitată a publicului, iar pe măsură ce gândirea inter-disciplinară devine monedă curentă, cu implicare tot mai mare, diferențiată geografic ca ritm în funcție de informațiile concrete cu privire la stadiul de dezvoltare.

 Notă

·       Conținut elaborat în cadrul proiectului mono-disciplinar, inter-disciplinar și trans-disciplinar 34 PCCDI/2018 INTER-ASPA “Radu Lăcătușu”. Raportul final al proiectului poate fi descărcat de aici.

Natura meritului în cercetarea științifică

 

Obsesia utilitaristă a maximizării tipică oamenilor lipsiți de principii, onoare, dispuși să speculeze orice pentru a dobândi mai multe resurse și putere, justifică să reiterăm lucruri cunoscute cu privire la natura meritului în cercetarea științifică.

 

Meritul științific constă în înțelegerea și exercitarea echilibrată a rolurilor existente în producerea cunoașterii științifice și în evaluarea ei (tabelul 1a-d, tabelul 2), fără carență și fără exces în manifestarea unuia sau altuia dintre roluri. Dată fiind complexitatea procesului de producere a cunoașterii științifice nu poate exista nici un om de știință azi care să îndeplinească simultan toate rolurile, dar orice organizație cu misiune de cercetare are obligația să le acopere pe toate în mod potrivit. Pe traseul său de carieră un om de știință poate trece prin multe dintre aceste roluri. Este responsabilitatea managerilor de organizație și de sistem să creeze o cultură organizațională și practici în acord cu natura meritului științific.

 

Tabelul 1a Meritul în proiectarea și coordonarea cercetării.

 

 

Tabelul 1b Meritul în producerea de date.

 

Tabelul 1c Meritul în procesarea datelor.

 

Tabelul 1d Meritul în scrierea publicațiilor științifice.

 

Tabelul 2 Meritul producției finite de cunoaștere științifică.

 

În esență meritul științifică rezultă dintr-o autolimitare o tendințelor naturale de maximizare a utilității psihologice sau materiale pe baza unor exigențe morale și etice. Folosul moralei și eticii în context organizațional vine din faptul că nu sacrifică eficacitatea în daunei eficienței personale sau organizaționale (să iei bani fără să produci mai nimic, respectiv să produci pe termen scurt ca organizație foarte mult distrugând durabilitatea producției pe termen lung).

 

Există oameni de știință și există oameni care numai au semnat la angajare o fișă a postului cu atribuții în domeniul științei. Există manageri care provin dintre oameni de știință și manageri care provin dintre semnatari întâmplători de fișe ale postului. Oamenii de știință cunosc natura meritului în cercetarea științifică, cei cu statutul de semnatari ai unor fișe de post privesc acest domeniu de preocupări umane cu o privire oportunistă. Și mâine cei din urmă s-ar ocupa de ghicit în cafea în loc să fie cercetători dacă acestea ar fi preocupări care conferă statut social și bani. Poate că ar fi ceva mai potrivit ca pentru astfel persoane să existe universăți și institute pentru ghicit în cafea și activități conexe pe bani publici. În acest mod del puțin activitatea oamenilor de știință nu ar mai fi perturbată printr-un amestec fără rost al unor practici diferite.

Formalizarea metodei de producere a cunoașterii științifice: să fie cu măsură

 

O bună parte din impostura publică în domenii unde sunt necesare competențe bine delimitate este datorată absenței know-how-ului despre știință. Situația este inevitabilă în societatățile în care există numai un secol și ceva de când acest domeniu se dezvoltă sub presiunea formelor instituționale fără fond. Procesul natural de evoluție organică a comunităților științifice ara loc la scara secolelor. În țările unde știința pare să fi crescut mai rapid este fie datorită furtului de idei, fie datorită unor planuri de susținere masivă din exterior. Nu există nici un interes pentru susținerea României din exterior, pentru că ar crește costurile de control și ar micșora exportul de creiere.

 

În acest condiții o soluție bottom-up poate fi formalizarea metodei de producere a cunoașterii științifice acolo unde există această cunoaștere tacită la scara unor grupuri, sau chiar la scara unor organizații. Formalizarea trebuie să fie cu măsură, pentru a  nu sări din lac în puț: rigidizarea procedurală subminează creativitatea științifică. Procedurile, dacă e să fie de folos, trebuie să fie flexibile, să permită adaptabilitate în timpul implementării lor și să fie revizuite frecvent, la scara de timp a câtorva ani. Pe de altă parte, în contextul unei societăți imature cultural formalizarea e bună pentru că evidențiază locul fiecărei resurse necesare pentru producția cunoașterii științifice și astfel nu permite deturnare textelor cunoașterii științifice către abordări dogmatice scientiste, sau, din contră, către interpretări textualiste relativiste, adică citirea textelor științifice ca pe niște narațiuni. Ştiința e un exercițiu cu constrângeri foarte multe dinspre realitate şi dinspre resurse şi instrumente și se află în permanentă evoluție: nu poate fi nici dogmatică, nici relativă. Pentru a înțelege de ce e așa e nevoie să fie cunoscută în mecanismele ei de producție.

 

În acest text prezint un exemplu de procedură flexibilă pentru scrierea unui articol științific sursă primară. Sursele primare sunt cele în care se raportează cunoașterea la prima mână, sursele secundare sunt sinteze focalizate de surse primare, iar sursele terțiare sunt sinteze mai ample cu sistematizări și dezvoltări teoretice (sub forma unor cărți).

 

 

Exemplu de procedură

 

 

1 Aspecte generale:

 

Producerea de articole este o etapă importantă a procesului de producție a cunoașterii științfice. Scrierea articolelor științifice nu este o activitate de diseminare a rezultatelor științifice, ci pasul final de verificare independentă a calității, validare obiectivă și stabilire a poziției cunoașterii științifice rezultate în ierarhiile de merit agreate de comunitatea ștințifică în sub-domeniul de cercetare respectiv. Diseminarea cunoașterii este o activitate separată, finanțată din pachete de lucru distincte ale proiectelor, are loc îndeosebi după publicarea articolelor științifice și se referă la transferul rezultatelor către publicul larg și deținătorii de interese prin metode specifice care sunt în bună măsură legate de activitățile de PR ale proiectelor și organizațiilor de cercetare.

 

 

2 Principii:

 

·         Folosirea metodei științifice la cele mai înalte standarde

·         Crearea unor seturi de date la cele mai înalte standarde metodologice cu control al calității pentru fiecare tip de variabilă.

·         Control al respectării standardelor de etică și integritate academică, asigurarea trasabilității datelor și stadiilor de elaborare a manuscriselor în toate etapele de producție a lor, criterii transparente și anunțate în prealabil de stabilire a autorilor

·         Eficacitate, articolele vor răspunde scopurilor proiectelor care au finanțat producerea lor

·         Eficiență, articolele vor fi produse într-un interval de timp rezonabil după finalizarea contractelor care au furnizat proiectarea cercetării și seturile majore de date în fază finală de producere.

 

 

3 Pași pentru creșterea ritmului de producere a cunoașterii ștințifice în stadiu publicat:

 

1.      Pregătirea setului de date brute într-un format publicabil în depozite on-line cu DOI agreate de revistele științifice de cel mai înalt nivel (exemplu https://www.nature.com/sdata/policies/repositories )

2.      Citirea tiparului general de articol specific grupului de cercetare din Anexa 1. Decizie cu privire la structura dorită a capitolului de rezultate.

3.      Prelucrarea datelor în acord cu ipotezele și obiectivele, identificarea rezultatelor principale și a rezultatelor asociate de importanță secundară.

4.      Alegerea revistei căreia îi va fi trimis manuscrisul. Citirea a 2-3 articole recente din acea revistă pentru identificarea formatului detaliat (structura pe paragrafe a capitolelor, numărul mediu de titluri la bibliografie).

5.      Adaptarea structurii general de articol din Anexa 1 a procedurii pentru a se potrivi cu formatul încurajat sau impus de revista aleasă. Decizie cu privire la forma finală a structurii / planului articolului.

6.      Selectarea și organizarea bibliografiei preliminare în directoare corespunzând fiecărui paragraf major din articol, conform Anexei 1: 1 Introduction Subfield, 2 Introduction Topic, 3 Introduction Problem, 4 Methods, 5 Discussion Comparisons, 6 Discussion Significance.

7.      Propunerea listei preliminare de autori principali și co-autori folosind criteriile din Anexa 2 a acestei proceduri.

8.      Distribuirea către autori și persoanele care vor fi menționate la mulțumiri a sarcinilor pentru contribuții la redactarea articolului cu termenele lor limită.

9.      Integrarea contribuțiilor, propunerea listei finale de autori principali și coautori, obținerea acordului final al tuturor cercetătorilor menționați în articol cu privire la forma finală a manuscrisului care va fi înaintat spre publicare.

 

 

Încheiere

 

Parcurgând procedura și anexele ei publicul larg poate sesiza cât de departe este modul de a gândi științific de reprezentările despre știință formate la nivel preuniversitar. E limpede din ea, de asemenea, cā nu poți preda cu noimā despre scrierea academicā dacā nu stāpâneşti producția ştiinței respective şi e la fel de clar cā ciclul de licențā nu se poate separa puternic de master şi doctorat într-o universitate de cercetare avansatā. Această separare destul de fermă în realitatea instituțională e rezultatul faptului că multe cadre didactice nu au know-how-ul despre producerea cunoașterii științfice la standarde internaționale. Situația este responsabilă și pentru iluzia că multe universități din România ar putea să fie implicate în orgnizarea ciclului de doctorat. Nu poate exista un ciclu de doctorat viabil fără formare puternică la licență a studenților în spiritul științei ca fenomen viu, iar aceasta nu poate avea loc fără servirea ciclului de licență de către profesori care sunt și oameni de știință toată cariera, nu numai specialiști în predare.

 

Un alt aspect care se poate observa este că ceea ce numim etică și integritate academică este inseparabil de procesul de producere a cunoașterii științifice. Nu poate exista o specializare abstractă în etică și integritate, separările instituționale de acest fel deturnează atenția de la funcția acestor standarde, care este de asigurarea calității cunoașterii științifice cu tot ce implică ea operațional. Specializarea instituțională în etică și integritate este bună numai dacă funcționează ca un catalizator finanțat de la niveluri manageriale al evoluției bunelor practici în unitățile funcționale care produc efectiv știința. Codificarea hipergenerală, care acoperă numeroase domenii științifice, trebuie completată cu formalizări la firul ierbii, altminteri vor fi percepute ca frâne în producție și utilizate pentru tranșarea unor dispute locale. În particular, problema plagiatului academic este o problemă relativ mică, undeva în lanțul de producție al științei, și nu se poate rezolva punctual, ci numai prin creșterea know-how-ului despre știință în domeniile respective. Profilarea ei foarte sus pe agenda publică e un mod reactiv de a compensa absența unor abilități și competențe de fond în sistemul de educație și cercetare.

 

Am discutat în acest text câteva aspecte despre formalizarea producerii cunoașterii științifice, insistând pe disfuncția atât a absenței totale, cât și a supralicitării. Am dat un exemplu de procedură creată recent pentru a ghida tinerii în formare, doctoranzi și asistenți de cercetare. Cele aduse în atenția publicului prin acest text nu sunt soluții imuabile, ci reflectă numai eforturi de evoluție către o normalitate academică. România pare într-un moment favorabil, putem încerca să lăsăm ceva mai bun tinerilor decât am avut noi parte.

 

 

 

 

Anexa 1 Tiparul general al unui articol sursă primară în Centrul pentru servicii ecologice “Dan Manoleli” al Universității din București pentru adaptare la specificul jurnalului și al cercetării efective. Textul este în engleză deoarece toate revistele relevante în domeniul nostru publică numai în această limbă de circulație internațională.

 

 

 

Abstract (its structure is depending on the journal)

 

Background …….. Scope (we present…, then why is this important for the topic)……… Conclusions

 

or

 

Main finding (Here we show….). Sub-field and topic. Methods. Conclusions.

 

Introduction

 

Para 1 Context 1 The sub-field of research 5 short phrases, each with 2-3 citations. The field is the outer layer of knowledge including the problem (paragraph 3). It may be different depending on the journal. For examples phyto-stabilization in phytoremediation journal, or ecosystem services in an environmental journal, or effect of a class of pollutants in an toxicology or pollution journal, or phenotypic plasticity, or modeling in other journals.

 

Paragraph 2a Context 2 The specific topic of research 5 short phrases, each with 2-3 citations. This paragraph makes the link between the sub-field and the problem.

 

Paragraph 2b Methodological context. This paragraph only when the methods add something different to the methods in the field. E.g. some innovative experimental design, or some innovative amendments. 3-4 phrases with 2 citations each.

 

Paragraph 3 The problem tackled in the article. 4 phrases, each with 2-3 citations. The problem belongs to the topic (e.g. some kind of traits specific to a particular ecosystem service belong to the traits topic, or the role of organisms in the production of ES, depending on the journal and kind of research). In the end the formulation of the hypotheses (one or two, no more) or of the objectives (one or two) of the article. If the hypotheses is complex, across many scales or along a causal chain, a figure should be included (as in Neagoe et al. 2014).

 

Methods

 

Subchapter 1 The site

 

Subchapter 2  The field or experimental design

 

Subchapter 3 The measured variables by types. Sub-sub chapters for some specific techniques may be included, if it is the case.

 

Subchapter 4 Data processing. It may include of workflow figure, if the processing is complex.

 

Results

 

The order is not unique, it depends on the hypotheses or the objective. If the article reports fundamental results the order of subchapters may be

·         Raw phenomena sub-chapters (facts proved by tests for differences between average values, a spatial structure of field date at some scales, a change in time, depending on the hypotheses), and then the sub-chapters with potential causal relations between the facts, which might explain some facts by other ones (e.g. by correlations between variables occurring in the separate facts – facts in soil with facts in roots, facts at individual scale with facts at plot scale).

·          Sub-chapters along the causal chain depicted in figure 1 in the introduction, followed by subchapter with other explorations of data to reveal their structure independent of the hypotheses, if there is one and there is space in the article format in that journal (e.g. by multivariate techniques).

 

If the article reports applied results the order may be:

·         The main results supporting the objective (e.g. plant cover, or plant biomass for a new phytoremediation technique, or plant role in the production of an ecosystem service – e.g. erosion control, or control of leaching of toxic elements)

·         Other relevant results fine tuning the main results. E.g. the oxidative stress of plants in the successful variants, or the co-leaching of nutrients together with the toxic elements).

 

The specific structure of the Result is decided from the beginning the manuscript writing, because it may influence the content of the Introduction (in subfield and specific topic).

 

Discussion

 

Subchapter 1 Comparison of facts/findings with the findings of other authors, 2-3 phrases with 2-3 citations for each subchapter in the results.

 

Subchapter 2a For fundamental articles (e.g. plant science, ecology, biogeochemistry):

·         Discussion of the significance of the  results for future research, one paragraph for each direction of research (e.g. one for stoichiometric traits, one for mechanical traits, one for oxidative stress, one for integrated research).

 

Subchapter 2b For applied research (e.g phytoremediation, or monitoring):

·         Description of the TRL level of the results, up to 4. Discussion of the significance of the  results for the development of techniques in the field at higher TRL level.

·         Discussion of potential economic feasibility of the future techniques, why the people would farther work on this problem from economic perspective.

 

Subchapter 2c For complex articles (as in environmental science, e.g. STO-TEN, or in multidisciplinary journal, Nature Plants, Scientific Reports)

·         2a and 2b together

 

The subchapters may restrain to paragraph depending on the dimension of the article imposed by the journal.

 

Conclusions

 

About the hypothesis or objectives.

 

About exploratory / fine tuning results, if it is the case.

 

About significance of the main results for future fundamental research or for technologies, or for both of them.

 

Acknowledgments

 

Role of each author:  X.Y contributed to research design and coordination (50%), measurement (10%), data processing (50%), article writing (60%). The sum of all authors is 100 %. Thanks to other contributors who are not authors, e.g. for measurements below 5%, or for a figure in the methods with the site, etc. Recognition of projects for research design and measurements (main project, or one extra if there are two research hypotheses with the same large complex experiment), for finalization of some measurements (extra project if it is the case), for data processing and article writing (extra project).

 

 

References

 

No more than 60-80 for an article, excepting for complex article (basic and applied research together) about 100.

 

The number might be shorter depending on the journal.

 

 

Raw data

 

Uploaded with DOI in a public repository, referred in the methods in the sub-chapter about data processing.

 

 

 

 

Anexa 2 Criterii de stabilire a autorilor unui articol sursă primară. Tabel tradus și adaptat după informațiile disponibile la https://journals.plos.org/plosone/s/authorship