Prima lucrare de didactică biologică în Romania este „Didactica stiintelor naturale” scrisa de profesorul Simionescu in 1905 [1]. De interes direct pentru subiectul nostru, inca din aceasta lucrare este evidentiat rolul cheie al excursiilor, „unul din mijloacele cele mai placute si mai eficace in acelasi timp pentru ajungerea scopului educatic al St. Naturale”. Sa notam si remarcile profesorului Simionescu din a doua editie a lucrarii (1931). Astfel, la pagina 5 spune: „Răceala, ori indiferenta celui care preda, in forma cea mai mestesugita, dupa idealele reguli ale didacticei speciale, nu starnesc vibratiuni in sufletul elevului, necesare si pentru retinerea cunostintelor, dar mai ales pentru cultura si educatia lui. Legile si regulile pot servi numai ca indrumare. Personalitatea profesorului le poate face eficace, dupa cum le poate anihila. Intr’aceasta sta toata taina scolara”, iar la pagina 34 arata „cat de mult pacatuiesc acei profesori care nu-si dau osteneala sa inteleaga insemnatatea locului ce-l pot ocupa in inima copilului […] Copilul isi face cruce cand a scapat de sila memorizărei”. Iata asadar o dimensiune a actului pedagogic a carei recuperare pe scara larga este esentiala, dar si extrem de dificila, dupa „raceala” de cateva decenii indusa de rationalismul exclusivist comunist, careia putini i-au putut rezista. De aceasta recuperare a dimensiunii afective, valorice, asumata prin raportare la modele si traditii, a actului pedagogic depinde si capacitatea profesorilor de biologie de a promova etica mediului. Promovarea exclusiv a argumentelor rationale care utilizeaza baza de cunostinte a ecologiei in vederea responsabilizarii elevilor fata de mediu nu poate avea succes in absenta componentei afectiv-emotionale, iar aceasta din urma nu poate fi indusa argumentativ, si cu atat mai putin impusa. Este datoria tinerelor generatii de profesori sa creeze aceasta punte valorica peste timp, sarcina dificila in conditiile remanentei sociale a mentalitatilor falimentare mentionate, dar de neevitat.
Avantajele si limitele tuturor metodelor didactice in predarea biologiei (inclusiv a ecologiei) sunt analizate de Ciolac-Rusu (1983a, informatie sintetizata sugestiv in Anexele 15 si 16 din Ciurchea si colab. 1983).
In literatura postbelica excursia ca forma de predare in biologie este analizata de Popovici (1964), Sipos (1968, 1980) si Iordache (1983a). Prima sursa mentionata se limiteaza la zoologie, dar furnizeaza o seama de sugestii utile atat cu privire la alegerea sistemelor ecologice si a grupelor de organisme (p146), cat si in ce priveste modalitatile de prelevare si prelucrarea a probelor (p149). Daca in 1968 Sipos nu face referire directa la relevanta excursiilor pentru transmiterea cunostintelor de ecologie [2], consideratiile generale cu privire la pregatirea excursiei si planul prezentat pentru excursia in padure pot fi adaptate pentru ceea ce ne intereseaza aici [3]. Ideea de baza este ca orice excursie trebuie sa aiba o faza pregatitoare, una de desfasurare, si una de continuare a ei in laborator sau clasa. Ciolac-Rusu (1983b) prezinta un exemplu de continuare in laborator a activitatilor de teren pentru studiul biocenozei unui rau poluat. La nivelul anului 1980 deja autoarea mentionata tine seama de necesitatea abordarii explicite a ecologiei in invatamantul preuniversitar (Sipos, 1980 [4]), si de importanta metodelor de cercetare, in particular a observatiei pentru predarea stiintelor biologice. Cum sistemele care ar trebui observate in cazul predarii temelor de ecologie sunt sisteme biologice supraindividuale si sisteme ecologice, deplasarea in teren (excursia asadar) apare ca indispensabila. Subcapitolul referitor la excursii (p. 190) ofera un exemplu de organizare a unei astfel de lectii (in acest caz pentru tema sistemelor lacustre), consideratii utile cu privire la alte valente ale excursiilor, precum si sugestii de teme in domeniul protectiei mediului [5].
Iordache (1983a), considerand si el ca „unele lectii trebuie […] neconditionat sa fie desfasurate in natura”, prezinta tipuri de echipamente necesare pentru desfasurarea diferitelor activitati in teren, precum si metodologia de desfasurare a unei excursi efectuate cu un cerc de biologie pentru cunoasterea unui ecosistem forestier [6]. Deplasarile elevilor in teren pot avea loc atat pentru sustinerea procusului didactic de baza, cat si in cadrul cercului de biologie (Iordache, 1983a, b, Sipos 1980 p239). Lucrarea profesoarei Negulescu (1970) este adresata exclusiv modului de organizare a unui cerc de biologie. Desi nu face o referire directa la ecologie, lucrarea poate furniza o seama de sugestii utile, in special in ce priveste activitatile organizatorice. Cercul de biologie poate fi foarte util si pentru promovarea eticii mediului, insa aceasta nu trebuie facuta doar cu elevii cei mai interesati, si prin urmare trebuie sa se regaseasca in programa de baza, dupa cum evidentiaza si Tiblea (1990). „Adevaratele excursiuni scolare [...] sunt cele facute cu toti elevii” (Simionescu, 1931, p50).
O alternativa la deplasarile in teren poate fi folosirea microcosomurilor si mezocosmurilor (acvarii, terarii, sau componente ale terenului experimental scolar Iordache 1983c, Sipos 1980 p221). Totusi aceasta nu poate substitui ecosistemul real, fiind inadecvata identificarii unor probeleme de mediu de catre elevi.
Cea mai sistematica lucrare dedicata didacticii ecologiei apartine lui Stugren si Killien (1975). Filtrata ideologic si actualizata din punct de vedere al bazei de cunostinte a ecologiei sistemice, aceasta lucrare poate reprezenta inca un bun indrumar pentru organizarea lectiilor de ecologie, inclusiv in ce priveste activitatea in teren. Capitolul „Lectii si aplicatii practice in afara clasei” (p. 85) furnizeaza utile sfaturi organizatorice si sugestii de teme. Capitolul „Calendarul de lucru al profesorului” (p136) pare a fi unic in literatura noastra de specialitate. Sunt prezentate in detaliu oportunitati de desfasurarea a activitatilor in teren pentru fiecare anotimp al anului. Se arata ca majoritatea lectiilor care se desfasoara pe teren se pot desfasura folosind procedeele de descoperire.
Invatamantul prin cercetare presupune ca elevii sa cunoasca si sa actioneze independent (Fries si Rosenberg, 1973). Ei trebuie sa identifice un fond de probleme, apoi sa gaseasca si sa formuleze o problema. Cioalac-Russu puncteaza importanta atragerii elevilor in activitati de investigare, de cautare si descoperire a ecologiei organismelor si a legilor care guverneaza lumea vie (Ciolac-Russu, 1983a), iar impreuna cu colaboratirii (1978, preluat de Ciolac-Russu, 1983a, pag 71) arata explicit cum activitatea de teren este parte componenta in utilizarea metodei experimentului cu scop de cercetare in studiul unui rau poluat (locul in planul unei astfel de lectii). Conceptul de invatamant prin cercetare al lui Fries si Rosenberg pare a fi diferit de cel al lui Ciolac-Russu, in sensul ca in cazul primilor autori pe de o parte cercetarea pare a implica si descoperire si problematizare (in timp ce in cazul autoarei mentionate problema este prezentata de cadrul didactic), si, pe de alta parte, profesorul nu numai ca nu prezinta o problema, dar nici nu incearca sa induca identificarea anumitor probleme, lasand elevului o mai mare libertate de stabilire a campului de probleme (caruia profesorul i se adapteaza ulterior). Ciolac-Russu (1990) face o caracterizare a posibilitatilor de utilizarea a invatarii prin descoperire directionata in biologie, fara a angaja exemple din ecologie.
Concentrand discutia pe activitatea din teren, credem ca aceasta poate fi astfel organizata incat, pe langa promovarea insusirii unor cunostinte de catre elevi (care poate fi directionata strict de catre professor), sa fie favorizata si identificarea unor probleme de mediu (in care caz elevului i se poate lasa o marja de optiune mai mare, aici fiind vorba si de sensibila problema a optiunilor valorice). Poate fi favorizata o astfel de identificare printr-o organizarea spatiala a activitatii care sa surprinda ecosisteme similare ca tip aflate insa sub impact antropic diferit. Stabilirea posibiltatilor de rezolvare a problemelor identificate de catre elevi poate fi subiectul unor discutii speciale ulterioare activitatii de teren si directionate catre inducerea unor atitudini compatibile cu etica mediului.
O limita majora a activitatilor de teren (sau excursii) din literatura didactica analizata (cu exceptia lui Stugren si Killien, 1974) este ca ele pe sunt vazute ca desfasurandu-se la un singur moment de timp. Ori surprinderea legitatilor de functionarea a sistemelor care fac obiectul de studiu al ecologiei presupune o investigarea derulata pe o perioada mai lunga de timp. Iar adesea chiar pentru caracterizarea valorii unui parametru la un moment dat (spre exemplu marimea populatiei prin tehnici de marcare recapturare sau prezenta/absenta unor specii prin capcane) nu este suficienta o singura deplasare in teren. De aceea credem ca deplasarea in teren trebuie sa capete noi valente in predarea cunostintelor de ecologie la nivel preuniversitar, urmand a se face in acord cu exigentele metodologice ale ecologiei sistemice, chiar daca nu la un nivel de rigurozitate similar activitatii de cercetare propriu-zisa. Teodorescu (1999) prezinta o serie de elemente cu privire la organizarea unor activitati de mini-cercetare ecologica in contextual metodologic mentionat anterior si sugereaza o serie de teme de minicercetare.
Sintetizand, in urma analizei facute credem ca se impun urmatoarele elemente:
- Cuplarea metodei cercetarii cu activitatea de teren, excursiile transformandu-se astfel in componente explicite ale metodei cercetarii. Aceasta este o necesitate pentru utilizarea metodei cercetarii in predarea cunostintelor de ecologie.
- Cuplarea predarii cunostintelor de ecologie cu formarea unor atitudini compatibile cu etica mediului. Prin urmare activitatea de teren nu trebuie sa fie utilizata doar pentru transmiterea unor cunostinte, ci si pentru transmiterea unor valori.
Merita mentionat ca daca la aceste doua elemente adaugam faptul ca in conditiile socio-economice precare actuale organizarea activitatilor de teren cu elevii nu se poate face exclusiv cu resursele disponibile in institutiile de invatamant publice [7], apare ca absolut necesara formarea la nivelul viitorilor profesori de biologie a unor abilitati de obtinere a resurselor necesare transmiterii cunostintelor de ecologie si valorilor asociate protectiei mediului. Aceste abilitati sunt cele de elaborare si implementare a proiectelor in vederea accesarii resurselor neguvernamentale disponibile pentru educatia ecologica [8].
Elevii nu desfasoara activitati in teren in numar sufficient de mare[9], pe masura necesitatilor disciplinelor biologice, si in particular ale ecologiei. Aceasta este problema majora pe care am identificat-o.
Bibliografie:
1. Anghel, O., 1968, Metodica predarii stiintelor biologice in scoala generala, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti (BCU sediul central, cota II 255233)
2. Ciolac-Russu, A., 1983a, Metode de invatamant si integrarea lor in lectia de biologie, in Ciurchea si colab., 1983, 64-114
3. Ciolac-Russu, A., 1983b, Anexa 7 (Experiment cu scop de cercetare), in Ciurchea si colab., 1983, 165-167
4. Ciolac-Russu, A., 1990, Invatarea prin descoperire in predarea-invatarea biologiei, corelatii cu alte strategii didactice, in Marascu si colab., 1990, 133-144
5. Ciolac-Russu, A., Z. Partin, N. Mocanu, 1978, Invatarea prin descoperire-cercetare in predarea unor teme de ecologie in liceu, in „Probleme metodico-stiintifice ale predarii biologiei”. Inspectoratul scolar al Municipiului Bucuresti, Casa Corpului Didactic, Bucuresti (citat de Ciolac-Russu, A., 1983a; nu este in catalogul BCU)
6. Ciurchea, M., A, Ciolac-Russu, I. Iordache, 1983, Metodica predarii stiintelor biologice, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti (BCU sediul central, cota II 255233)
7. Fries, E., R. Rosenberg, 1973, Invatamantul prin cercetare, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti (BCU sediul central, cota II 255233)
8. Iordache, I, 1983a, Metodologia organizarii si desfasurarii activitatilor de teren, in Ciurchea si colab., 1983, 115-128
9. Iordache, I, 1983b, Metodologia organizarii si desfasurarii activitatilor in cercul de biologie, in Ciurchea si colab., 1983, 115-128
10. Iordache, I, 1983c, Organizarea si folosirea bazei didactico-materiale, in Ciurchea si colab., 1983, 115-128
11. Marascu, F., A. Ciolac-Russu, M. Matei, M. Andrei, Z. Partin (coord.), 1990, Probleme metodico-stiintifice al predarii biologiei si agriculturii, Societatea de stiinte biologice, Filiala Bucuresti (BCU sediul central, cota III 438487)
12. Negulescu, V., 1970, Indrumar privind organizarea si activitatea cercului de stiinte biologice, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti (BCU sediul central, cota II 220028)
13. Popovici, M. E., 1964, Metodica predarii zoologiei, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti (BCU sediul central, cota II 209076)
14. Simionescu, I., 1931, Didactica stiintelor naturale, ed. a II-a, Cultura Romaneasca, Bucuresti (BCU sediul central, cota I 107211)
15. Sipos, F., 1968, Organizarea procesului instructiv-educativ la stiintele biologice, in Anghel, 1968, 51-102
16. Sipos, F., 1980, Metodologia predarii stiintelor biologice – cu notiuni de agricultura, Litografia Univ. din Bucuresti (BCU sediul central cota III 461143)
17. Strugren, B., H. Killyen, 1975, Ecologie, probleme generale si de tehnologie didactica (BCU sediul central, cota II 237293)
18. Teodorescu, 1999, Ecologie, Editura Constelatii, Bucuresti
19. Tiblea, F., 1990, Educatia ecologica – parte componenta a procesului instructic educativ, in Marascu si colab., 1990, 243-248
Alte titluri pe care le-ati putea cauta:
20. Giurcaneanu, C., Z. Adamut, 1962, Excursia scolara, Editura didactica si Pedagogica, Bucuresti (nu este in catalogul BCU)
21. Szabo, I., 1974, Accentuarea caracterului formativ al excursiilor de studiu (zoologie anul II liceu), in „Orientari noi in metodica stiintelor naturii”, Litografia Universitatii Babes-Boloyai, Cluj-Napoca (nu este in catalogul BCU)
22. Todor, V., 1982, Metodica predarii biologiei in clasele V-VIII, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti (nu este in catalogul BCU)
[1] A carei a doua editie (1931) poate fi consultata la BCU sediul central. Recomand tuturor studentilor parcurgerea acestei lucrari din care transpare amplitudinea culturala a profesorului interbelic.
[2] Desi in volumul respectiv la p318 se prezinta modul de predare a cunostintelor referitoare la biocenoze.
[3] Ignorand, fireste, componenta ideologica a textului.
[4] Lucrarea are si un interesant capitol referitor la istoricul predarii stiintelor biologice in scoala romaneasca.
[5] Alte sugestii apar la pag. 218. In preluarea unora dintre sugestiile autoarei trebui adaptat limbajul, uneori sectorial, la cel specific bazei de cunostinte a ecologiei sistemice.
[6] Transpare din text dragostea de natura a acestui professor, care fara indoiala va fi reusit sa transmita elevilor si valori asociate eticii mediului, desi nu mentioneaza in mod explicit aceasta dimensiune a activitatii didactice in text.
[7] Iar practica utilizarii resurselor private ale elevilor nu este acceptabila intr-un invatamant public.
[8] Capacitatea de a elabora si implementa proiecte va fi utila profesorilor si dupa ce institutiile de invatamant vor avea un buget mult mai mare decat cel actual, de pilda pentru derularea activitatilor cercului de biologie.
[9] Spre exemplu, intrebati daca au avut vreo deplasare in terren pentru insusirea cunostintelor de biologie in invatamantul preuniversitar, studentele si studentii sectiei de biologie a facultatii de biologie a Universitatii din Bucuresti, anul III 2003-2004, au raspuns in mare majoritate ca nu a avut o astfel de deplasare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu